duminică, 22 septembrie 2019

Suprematia frumusetii in inima Vaticanului .. "Basilica di San Pietro" .

de Nuti Iancu

        Din punct de vedere religios,Basilica San Pietro este una dintre cele patru bazilici ale Romei sau ale papalitatii, alaturi de Sf. Ioan, Santa Maria Maggiore, si Sf. Paul. Arhitectural vorbind, lacasul e naucitor prin dimensiunile sale si prin frumusetea decoratiunilor. Bazilica are o lungime de 220 metri, o latime de 150 metri si o inalţime de 138 metri, ceea ce face ca suprafaţa totală sa fie de peste 23.000 metri patrati si sa poata adaposti peste 60.000 de persoane. Si tot la capitolul cifre va mai spun ca fatada lacasului are 114 metri latime, iar coloanele din interior au o inaltime de 28 metri. Pe colonade se găsesc nu mai putin de 248 de coloane si 140 de statui.
        Am ramas uimita de migala şi somptuozitatea decoraţiunilor, fie ca e vorba de sculpturi, picturi, lucrari în marmura sau decoratiuni in aur.M-am oprit pe rand la Pieta lui Michelangelo, baldachinul realizat de Bernini şi Scaunul episcopal al Sfantului Petru etc.. Pieta,un grup sculptural de o neasemuita frumusete , a fost sculptata in marmura de Carrara si o reprezinta pe Fecioara Maria tinand pe braţe corpul lui Iisus dupa ce a fost coborat de pe cruce.In mijlocul bazilicii, altarul principal al papilor este dominat de un baldachin înalt de 29 metri. A fost realizat in bronz de Bernini şi este considerata a fi
cea mai mare lucrare in bronz din lume. In absida se gaseste Scaunul episcopal al Sfantului Petru, sustinut de statuile a patru sfinti invatatori ai Bisericii: Sf. Ambrozie, Sf. Augustin, Sf. Atanasie şi Sf. Ioan Gura de Aur.
         Domul central este înconjurat de mai multe capele, iar între stalpii navei centrale se găsesc 39 de nise, fiecare cu statuia unui sfant intemeietor al unui ordin religios. De asemenea, in interior pot fi vazute monumente funerare ridicate de Bernini, Antonio del Pollaiolo, Arnolfo di Cambio şi de Antonio Canova.
        Una dintre cele mai importante comori ale catedralei este un mozaic asezat deasupra usii centrale din exteriorul catedralei. Se numeste „Navicella” şi este bazat pe un desen de Giotto. Desenul reprezinta o nava ce simbolizeaza Biserica Crestina. Din pacate, mozaicul este in mare parte doar o copie de secol XVII a celui original.Din punct de vedere artistic,Basilica reprezinta triumful barocului roman ,intr-un moment al istoriei europene ,in care Biserica Catolica a cautat sa se impuna ca prestigiu fata de cresterea puterii statelor nationale Franta si Spania. O vizita la Roma fara a vedea Basilica ,nu e completa . Abia dupa ce am vizitat-o am realizat ca este o opera monumentala ,expresia cea mai completa a conceptiei artistice.

Un comentariu: