Se afișează postările cu eticheta Bucovina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucovina. Afișați toate postările

duminică, 9 decembrie 2018

Mănăstirea Probota – necropola familiei principelui Petru Rareș

de Claudiu Padurean
O adevărată cetate mănăstirească se înalță la Probota. Mănăstirea este ctitoria voievodului Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, și datează din 1530. În perioada 1522, biserica a servit drept necropolă domnească. Aici sunt înmormântați voievozii Petru Rareș și fiul său, Ștefan Rareș, soția lui Petru Rareș, Elena Rareș, dar și doi copii din familia domnitoare: Eftimia, fiica lui Petru Rareș, și Samfira, fiica lui Ștefan Rareș. Mănăstirea a fost ridicată în aproprierea unei biserici de lemn, de pe vremea principelui Petru Mușatin, și a unei biserici de piatră, ridicată de voievodul Alexandru cel Bun, în care a fost înmormântată mama lui Ștefan cel Mare, Doamna Oltea.
Biserica lui Petru Rareș, ridicată în perioada 1528 – 1530, a fost pictată până în 1532, la inițiativa vărului domnitorului, Grigorie Roșca, cel care avea să devină primul egumen al mănăstirii, iar apoi mitropolit al Moldovei.
În anul 1550, văduva lui Petru Rareș. Doamna Elena, a decis să fortifice mănăstirea. Ea a înconjurat-o cu o incintă pătrată, din piatră de râu. Zidul are laturile de 90 de metri, o înălțime de șase metri și o grosime de 1 – 1,10 metri. Ele au metereze și creneluri. Pe latura de est se
Afla mai multe aici!

vineri, 23 noiembrie 2018

Catedrala Moldovei, patronată de doi sfinți

de Claudiu Padurean
Istoria Bisericii Sfântul Gheorghe a mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava începe în anul 1514, când voievodul Moldovei, Bogdan al III-lea, a decis să construiască o nouă catedrală mitropolitană, după cea veche fusese distrusă de o invazie poloneză. Bogdan al III-lea a început construirea bisericii, care, însă, a fost finalizată abia în 1522, de către fiul acestuia, Ștefăniță Vodă. În perioada 1532 – 1534, biserica a fost pictată în interior și în exterior din ordinul voievodului Petru Rareș.
În anul 1579, mitropolitul Teofan de la Râșca a adăugat un pridvoraș. În perioada 1522 – 1677, această biserică a fost catedrala mitropolitană a Moldovei. Chiar dacă în anul 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iași, până în 1677, reședința mitropolitană a rămas la Suceava. După 1775, când Suceava, cu toată Bucovina, au fost ocupate de Imperiul Austriac, mănăstirea a rămas dependentă de Mitropolia Moldovei de la Iași, ceea ce a dus la un conflict canonic cu Mitropolia Bucovinei, din cadrul statului austriac. Biserica și-a consolidat reputația de centru spiritual al Moldovei după aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou, care, în 1686, au fost confiscate de Regele Jan Sobieski al Poloniei, dar care au fost readuse în biserică după 97 de ani. Mănăstirea a fost și
Citeste mai mult aici!

sâmbătă, 17 martie 2018

Minunile goticului moldovenesc

de Claudiu Padurean
Bisericile pictate din Moldova reprezintă o sinteză unică între arhitectura bizantină, cea gotică și elementele arhitecturii tradiționale moldovenești. Sinteza culturală este rezultatul statutului de frontieră a Moldovei în timpul domnitorilor Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Acest stat românesc era locul unde civilizația bizantină, născută sub soarele cald care mângâie apele Mării de Marmara își întinde ultimele sale prelungiri nordice. Și, totodată, Moldova era frontiera de est a influențelor catolice originare din Roma, filtrate de civilizația regatelor polonez și maghiar.
Aceste influențe au fost suprapuse unui fond autohton plin de vigoare. Stilul moldovenesc și-a cristalizat expresia sa arhitecturală în timpul voievodului Ștefan cel Mare, iar în timpul voievodului Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, a fost definitivată expresia picturală a acestui stil unic. Petru Rareș a cheltuit o adevărată avere pentru a picta în interior și în exterior bisericile. În total, în Moldova, există 17 biserici pictate și în exterior, iar opt dintre acestea au fost incluse în patrimoniul UNESCO. Din punct de vedere al 
Citeste mai multe aici!