joi, 9 martie 2023

Noua Zeelandă – Peștera cu viermi luminoși, legendele din Rotorua și războinicii Maori

de Cristian Cealera

Se spune că Noua Zeelandă este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ. Ea reușește, într-adevăr, să își farmece vizitatorii cu minunatele  obiective pe care le are. O excursie de neuitat este cea făcută în Insula de Nord cu rezervația Waitomo Glowworms Caves, un complex de peșteri, situate la 137 de kilometri est de orașul Rotorua. În limba maori, Waitomo se traduce prin puțul cu apă (wai – apă, tomo – puț, gaură).

Rezervația din Waitomo este unică în lume: i se mai spune „Peștera cu viermi luminoși” pentru că aici, în grotele semi-inundate se găsesc viermi ai căror larve emit lumină. Turiștii vor face o călătorie de neuitat prin grote, pe râul subteran, admirând jocurile de culori și umbre, oferite de acești viermi. Din Waitomo, traseul continuă spre Rotorua, „inima caldă a țării” și oraș turistic celebru pentru obiectivele sale: lacuri termale, gheizere și vestigii ale culturi indigene.
Rotorua se laudă practic cu un complex de 17 lacuri, unul mai frumos ca celălalt. Parcul termal Te Puia cu al său gheizer Po Hutu, Centrul de artizanat Maori, dansul războinic (haka) al războinicilor sau cina tradițională, toate acestea fac deliciul grupurilor de vizitatori ajunși în Rotorua. Istoria și tradiția băștinașilor sunt cel mai bine păstrate în aceste locuri, unde tribul Te Awara trăiește de mii de ani, într-o adevăreată fortăreață naturală creată de lacuri și munți.
Un astfel de loc are și legende pe măsură. Băștinașii îți vor spune povestea „lacului care fierbe” – Kuirau. Cu sute de ani în urmă acest lac era mult mai rece iar pe fundul său trăia monstrul Taniwha. Într-o noapte, acesta a tras-o în adâncuri și a ucis-o pe frumoasa Kuirau, soția unui prinț al tribului. Zeii l-au pedepsit pe monstru: au făcut ca lacul să fiarbă până ce ucigașul s-a topit.
O altă legendă este cea din insula Mokoia, din mijlocul lacului Rotorua. Aici trăia un războinic tânăr și sărac pe nume Tutanekai, ce știa să cânte foarte frumos. Cânta în fiecare seară iar cântecul său a fost auzit de prințesa Hlnemoa, care trăia pe malul lacului. Frumoasa nobilă a fost fermecată de cântec, a traversat lacul și ajunsă pe insulă s-a îndrăgostit de tânărul sărac, care i-a împărtășit iubirea. Cei doi au rămas și au trăit pe insulă până la adânci bătrâneți.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu