vineri, 12 noiembrie 2021
”Supernova Planetarium” de la Slanic Prahova
miercuri, 10 noiembrie 2021
Vizitați Pâltiniș, vizitați România!
de Catalin Popescu
Biserica Stavropoleos
Trecatorul poate face un popas, fiind primit cu mare drag pentru a se reculege si a admira locatia.
marți, 9 noiembrie 2021
Palatul Florescu-Ştirbey - Muzeul Oraşului Sinaia
de Elena Trifan
Într-o zi de toamnă târzie am plecat într-o călătorie cu trenul de la Ploieşti la Sinaia. Soarele strălucea palid, singurele vieţuitoare, o turmă de oi albe la păscut. Copaci cu frunze galben-arămii sau arse de suflul toamnei. Nemiloasa toamnă a supt din arbori verdele plin de viaţă, le-a ars sufletul şi i-a lăsat goi în bătaia vântului şi a viscolului ce au să vină. Sufletul ei de zgură se teme de lumină şi căldură. Să fie oare o fiinţă atât de iubitoare de uscăciune? Vrea viaţă ascunsă în trunchiuri dorminde asemenea ursului în vizuină? Copacii au acumulat oare hrană destulă din belşugul verii? Din pădurea suferindă se mai înălţa doar câte un copac de un galben ruginit. Pe măsură ce trenul urca stâncile sure îşi arătau chipul trist. Soarele lucea anemic, fără să aducă în natură niciun zâmbet.
Cu cât înaintam, chipul pădurii se tot întuneca. La Comarnic copacii nu mai sunt prăfuiţi de albul cenuşiu al Fabricii de Ciment; un câştig pentru sănătatea naturii şi a oamenilor, dar o pierdere pentru dezvoltarea localităţii şi a ţării întregi. Din loc în loc pâlcuri verzi de conifere spărgeau monotonia peisajului, creând mici oaze de viaţă plăpândă. Prahova cu străluciri argintii curgea limpede şi sârguincios la vale. În tren a început să se simtă aerul rece şi curat de munte. Cromatica pădurii devenea tot mai tristă. Peisajul era luminat doar de albul mestecenilor şi de strălucirea firavă a soarelui. Stâncile au devenit tot mai abrupte, cerul albastru cu nori cenuşii părea tot mai aproape, pădurile de foioase tot mai suferinde.
În Sinaia pădurea şi-a pierdut total chipul pastelat. Pe muntele opus gării se zăreau doar câţiva arbori de conifere verzi, fără a face viaţa să pulseze. În păduricea din faţa gării singura impresie de viaţă era dată de iedera care se căţăra pe copaci. Oraşul nu mai este plin de viaţa de odinioară. Pe muntele din spatele Hotelului Montana crestele erau acoperite de zăpadă şi se pierdeau în alburiul cerului. Din frumuseţea cromatică a toamnei se mai păstra doar chipul divers colorat în galben, alb, grena al crizantemelor de pe rondul din mijlocul străzilor ce se intersectează în centrul oraşului. În jurul prânzului soarele a devenit mai generos şi şi-a revărsat peste oraş lumina lui aurie, o bucurie pentru oameni, plante şi păsări. Un stol de porumbei zbura fâlfâind vesel din aripi, încercând parcă să se sincronizeze în mişcarea lor circulară cu forma rondului de flori. Soarele a dispărut repede şi ei şi-au încetat zborul.
O atracţie nouă pentru localnici şi pentru turişti o constituie Muzeul Oraşului Sinaia amenajat în Palatul Florescu-Ştirbey de pe Bulevardul Carol, nr. 28, cea mai veche clădire cu valoare arhitecturală a oraşului, inaugurat în anul 2015. Palatul Florescu-Ştirbey a fost construit în anii 1874-1875, fiind reşedinţa de vară a prinţesei Alina Ştirbey, fiica domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbey, şi a soţului acesteia, generalul Ioan Emanuel Florescu. Palatul este construit din piatră, în stil romantic german, după proiectul arhitectului olandez Josef Iacob Schieffelleers.
În cele 13 săli ale sale de la parter şi de la subsol, muzeul şi-a propus să prezinte o sinteză a vieţii materiale şi spirituale a oraşului Sinaia, atât diacronic, cât şi sincronic, prin intermediul planşelor, hărţilor, tablourilor, machetelor, fotografiilor şi al diverselor obiecte de mobilier, de vestimentaţie sau specifice anumitor domenii de activitate. Astfel, la parter, trecut şi prezent stau faţă în faţă. În holul din mijloc sunt expuse planşe care prezintă istoria oraşului Sinaia, documente, obiecte de cult religios etc. În partea stângă se află Camera aristocratică, elegantă şi rafinată unde pot fi admirate costume de epocă, obiecte de mobilier, tabloul prinţului Dimitrie Ghica. În partea dreaptă se află imagini ale oraşului Sinaia în comunism.
Pe o scară de lemn poţi coborî pe trepte de istorie şi să faci cunoştinţă cu aspecte din trecutul oraşului: arborele genealogic al familiei Ştirbey, statuia generalului Ioan Emanuel Florescu, tabloul regelui Mihai I al României, trenul Venice Simplon Orient, Poiana Stânii Regale, Stâncile Franz Joseph, reproducere la scară a basoreliefului comemorativ montat la Stâncile lui Franz Joseph, vizitele Ducilor: Vladimir Alexandrovici al Rusiei, Alfred de Saxa-Coburg şi Gotha, Boris Vladimirovici al Rusiei, a Arhiducelui moştenitor Franz Ferdinand al Austro-Ungariei. De asemenea, poţi întâlni informaţii despre Cercetaşii României, primarii şi cetăţenii de onoare ai oraşului, personalităţi, oraşe înfrăţite cu Sinaia, Salvamont, sporturile de iarnă.
Două camere sunt dedicate Parcului Natural Bucegi, unde pe lângă macheta acestuia, sunt oferite şi informaţii teoretice despre el, floră, faună, păşunat. Piatra rece a pereţilor prinde viaţă printr-o impresionantă expoziţie de fotografii cu orhidee şi una cu trofee cinegetice. Nu există colţişor al muzeului care să nu fi fost valorificat, când ieşi dintr-o sală şi crezi că vizita s-a terminat, un alt spaţiu îţi oferă noi şi noi surprize. Obiectele obţinute prin strădania localnicilor au fost plasate cu inteligenţă şi bun gust, cu respect pentru mediul ambiant şi istoria lui, pentru un oraş nobiliar, emblematic pentru profilul geografic şi spiritual al poporului român.
Ne-am întors spre casă la ora asfinţitului. El, regele Universului în zilele de vară, părea o simplă fiinţă bolnavă ce se lupta din răsputeri cu marea de petrol a cerului pentru a-şi arăta chipul plăpând ce încerca să-şi concentreze strălucirea într-un ochi incandescent ce părea mai degrabă coama dezordonată a unui leu. Era incapabil să ardă, să îşi arate măreţia cromatică. Treptat a început să prindă putere, să îşi mărească chipul difuz, să îmbrace atmosfera din tren în lumini şi umbre şi să trimită o vagă lumină aurie peste muntele advers. Pe măsură ce ne apropiam de Ploieşti, când ne aşteptam mai puţin privirile ne-au fost captivate de un senzaţional spectacol de culori al cerului. Soarele îşi arăta măiestria. O pată de un galben intens în centrul căreia se afla un ochi alb se profila la orizont. Dungi mov-vineţiu, galben şi roşcat alternau paralel cu ea.
sâmbătă, 6 noiembrie 2021
Cheile Dobrogei
de Catalin Popescu
Cheile Dorbogei inspiră sentimentul de intoarcere in timp, in vremuri in care alte specii stăpâneau planeta. O zona ideală pentru relaxare dar si pentru pasionații de drumeții in aer liber. In apropiere se pot vizita: Pestera Casian, Mânăstirea Sfântului Casian, Lacul Casian, Pestera Liliecilor. Cheile Dobrogei alcătuiesc o zonă protejată situată în Dobrogea, pe teritoriul județului Constanța.Aria naturală se află în partea central nord-estică a județului Constanța, pe teritoriile administrative ale comunelor Cogealac, Grădina, Mihail Kogălniceanu, Pantelimon, Săcele, Siliștea, Târgușor și este străbătută de drumul național DN22.
miercuri, 3 noiembrie 2021
Trepte de lumină în Banat - Băile Herculane
de Elena Trifan
În parcul din centrul oraşului poţi admira copaci rari: un arboremamut de Sequoia şi un pin plantaţi în 1864, odată cu amenajarea parcului, un arbore de Tisa etc. La tot pasul dai de izvoare termale a căror putere tămăduitoare a fost descoperită de romani care au pus şi bazele staţiunii. În amintirea lor multe izvoare şi hoteluri poartă nume de zei sau de conducători ai antichităţii: Neptun, Diana, Ares, Venera, Decebal, Traian. Un izvor care se bucură de o mare popularitate este Domogled, amenajat acum 20 de ani, renumit pentru apa lui care are şi calităţi terapeutice, dar poate fi folosită şi pentru potolirea setei. Lângă el se află o fabrică de gheaţă, care nu mai este funcţională.
Băile Imperiale, colosul arhitectonic şi emblema staţiunii, fost sanatoriu de uz general în comunism, a ajuns o simplă clădire dezafectată, mâncată de rugină şi de igrasie. Un miros de mort care se degajă printr-o spărtură pe unde poţi privi în interior îţi creează un imens dezgust, oricât de dornic ai fi să cunoşti tainele unui astfel de loc şi te îndepărtează cu o adâncă părere de rău. Frumuseţea turlelor, ca şi culorile exterioare, semne de atracţie altădată, au fost şi ele afectate de patina timpului lăsat să lucreze nestingherit de mâna omului.
Podul de fier forjat construit peste apa Cernei pentru familia imperială mai există încă, dar este închis. Ca multe obiective turistice din Herculane este prevăzut cu o placă documentară de pe care putem afla că a fost construit din fier forjat odată cu Băile Imperiale între anii 1883-1886 pentru a permite direct accesul vilegiaturiştilor la băi. Are o lungime de 32 metri, o structură cu arc cu zăbrele cu 2 articulaţii şi cu montanţi verticali din cornier placaţi cu elemente din fontă.
Anterioară staţiunii Karlovy Vary, a fost locul de atracţie al familiei imperiale austriece, al aristocraţiei, al regelui Carol I, al compozitorilor şi scriitorilor. Compozitorul austriac Jakob Pazeller a compus aici valsul „Souvenir de Herkulesbad.” Chiar dacă nu ai cunoaşte cu nimic istoria acestei localităţi, denumirile şi stilul arhitectonic ar fi suficiente pentru a putea descifra cele două influenţe cu rol civilizator: cea romană şi cea austriacă. Aspectul general al staţiunii îţi lasă impresia a două perioade distincte: una de glorie şi una de decădere. Va reuşi oare staţiunea să îşi refacă chipul de altădată adaptat exigenţelor moderne, să rivalizeze cu staţiunile celebre din ţară şi din lume şi să devină atracţia turiştilor de toate originile, vârstele și profesiile?
vineri, 22 octombrie 2021
Mânăstirea „Sfântul Nicolae” din Predeal
de Elena Trifan
În curtea Mânăstirii „Sfântul Nicolae” se află, de fapt, două Biserici: „Sfântul Nicolae” şi „Adormirea Maicii Domnului”, ambele cu un colorit exterior luminos. Biserica „Sfântul Nicolae” este văruită în alb şi roz, ceea ce în ciuda vechimii, îi dă un aer de tinereţe şi prospeţime, iar Biserica „Adormirea Maicii Domnului” este văruită în alb.
Biserica „Sfântul Nicolae” a fost construită din piatră în anul 1819 pe locul unde în 1774 s-au pus bazele unui schit care a ars în întregime în anul 1788. Nu poate fi vizitată, deoarece este închisă pentru renovare. Slujbele se oficiază în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” situată pe un teren puţin mai înalt. Aceasta are altarul acoperit cu sculptură metalică aurie, cu motive florale. În partea superioară sunt icoane cu chipurile sfinţilor. În biserică este expusă şi o raclă cu moaştele celor 40 de Mucenici, ale Sfintei Ecaterina şi ale Sfântului Gheorghe. Pictura este veche, întunecată. Singura pictură mai luminoasă este portretul Sfintei Filofteia îmbrăcată în costum popular, cu un topor mic într-o mână şi cu un coş cu merinde în cealaltă.
În curte spiritul patriotic se împleteşte cu cel estetic şi cu cel gospodăresc. Câţiva păuni încântă prin penajul lor ingenios colorat, un grup statuar sculptat în lemn reprezintă un cerb şi câteva căprioare, în cimitir a fost înălţat un monument al eroilor. În incinta acestei mânăstiri te poţi retrage pentru izolare, linişte, rugăciune şi meditaţie, având totodată posibilitatea de a te bucura de măreţia peisajului înconjurător.
Spre seară avem posibilitatea de a vedea un nou miracol ceresc, asfinţitul de soare, un joc fascinant de forme şi culori: albastru indigo, alb, roşu pal sau roşu înflăcărat ce se separă şi se întrepătrund oferind un spectacol greu de definit. Albastrul indigo este străpuns de reflexe roşietice, dungi albe alternează cu altele indigo, completate uneori de un roşu cu nuanţe de roz, un cerc alb este înconjurat din toate părţile de o mare de jar sau albul ia forma unui râu ce se coboară din înaltul cerului asemenea unei cascade, la poalele lui profilându-se dungi roşietice până ce dispar total. Cerul întreg îmbracă o haină albastră cu nuanţe cenuşii.
duminică, 17 octombrie 2021
Muzeul Aviatic ”Dumitru Prunariu” Pucioasa
de Elena Trifan
Un sejur în stațiunea Pucioasa îți oferă posibilitatea vizionării unui oraș mic, dar cu o cultură bogată, plină de realizări originale. Una dintre acestea este și Muzeul Aviatic ”Cosmonaut Dumitru Prunariu” care funcționează în cadrul Clubului Copiilor ”Nicolae Mateescu” de pe strada ”Constantin Olănescu”, nr. 19. Da, nu o să vă vină să credeți, orașul Pucioasa are un muzeu de aviație. Acesta este, de fapt, o continuare a Palatului Copiilor care a funcționat aici în comunism și în cadrul căruia în anul 1953, profesorul Dumitru Diaconescu, specialist în aeromodelism, maestru al sportului, a înființat Cercul de Aeromodelism. Aici copiii au învățat să construiască machete de avioane, majoritatea sub licență românească, care pot fi vizionate în Muzeul Aviatic ce funcționează în incinta clubului. Dascăl devotat profesiei sale, Dumitru Diaconescu a transmis propria pasiune și pricepere atât fiilor satului, cât și propriei familii. Ștafeta a fost preluată de fiul acestuia, Sandu Diaconescu, care a îmbrățișat cariera aviatică. A urmat Liceul de Aviație de la București – Băneasa și Școala Militară de Ofițeri de Aviație – Secția Civilă. A fost repartizat la Aeroclubul ”Gheorghe Bănciulescu” din Ploiești. Timp de 10 ani a lucrat ca pilot, a zburat pe 6 tipuri de aeronave, efectuând aproximativ 1000 de ore de zbor. A fost inclusiv pilot comandant. În 1995 s-a retras la Pucioasa unde a devenit profesor, specialitatea Inginerie Aerospațială Construcții de Nave la ”Clubul Copiilor”. Aici se lucrează cu 8 grupe de maximum 10 copii, băieți și fete. Modelele realizate sunt atât românești, cât și străine.
În anul 1977, cu machetele realizate a fost înființat Muzeul Aviatic, după ce în 1970 Henri Coandă a venit în România și a efectuat vizite la case/palate ale copiilor și în 1971 a apărut cartea ”Construcții aeronautice românești” la Editura Militară, care a constituit modelul pentru crearea acestuia. Printre cei invitați de profesorul Dumitru Diaconescu aici s-a aflat și Traian Vuia. În anul 1972, a murit Henri Coandă, în țară s-au organizat concursuri în memoria pionierilor aviației românești. Dumitru Diaconescu s-a gândit să facă un concurs cu machete de aeronave captive. În 1976, a luat naștere concursul, devenit cel mai longeviv din țară, ajuns la cea de-a 45-a ediție consecutivă. Concursul are 2 probe: una de stand în care avionul este evaluat după planuri reale, formă, mărime, culoare și una de zbor în care aeromodelul trebuie să evolueze în maniera avionului real. Participă persoane de vârste diferite: copii, juniori, seniori din peste 30 de județe din țară, însumând aproximativ 150-200 de participanți. Avioanele create aici participă la foarte multe concursuri, printre care se află și ”Ex-Terra”, cu profil tehnic, organizat de TVR. Mulți dintre elevi au ajuns ingineri, piloți, maeștri ai sportului în aviație. Unii adolescenți chiar au făcut armata la parașutism. Au lucrat la IAR Brașov, la Eurocopter Brașov, unul dintre ei este inginer la Fabrica Airbus Touluse.Trei dintre foștii elevi: Nicolae Diaconescu, Cristian Necula, Radu Foamete, sunt profesori la Cercul de Aermodelism Pucioasa. mÎn 1996 când s-au împlinit 100 de ani de la zborul lui Taian Vuia, primarul de la Montesson a primit cadou o machetă a aeroplanului lui Traian Viua realizată aici. De curând, piața mare din fața Primăriei de la Montesson se numește ”Traian Vuia”. Membri ai clubului participă la simpozioane, mitinguri aviatice cu demonstrații, aeromodele și expoziții. În 1981, după primul zbor în cosmos, Dumitru Prunariu a fost invitat la Concursul ”Henri Coandă”. Acesta a acceptat invitația și a rămas prieten cu elevii de la Cercul de Aeromodelism Pucioasa. Prunariu însuși și-a început cariera de aviator/cosmonaut, fiind elev la Cercul de Aeromodele de la Brașov. În filmul de prezentare a lui Prunariu există rachetomodele de la Pucioasa, pentru că atunci Catedra Tehnică era de modelism. La Pucioasa și-a lansat două cărți. Pucioasa a fost primul oraș din România care i-a acordat titlul de”Cetățean de Onoare”.
În muzeu sunt expuse aproximativ 300 de piese, constând din machete de avioane construite aici, printre care se află și cele ale avioanelor lui Traian Viua, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, rachetei Soiuz cu care Prunariu a zburat în cosmos, costume de aviator, inclusiv cea a generalului de aviație Aurel Recan si foarte multe diplome, medalii.Muzeul Aviatic ”Dumitru Prunariu” din Pucioasa a știut să își aleagă bine locul de desfășurare, și-a selectat bine profesorii, elevii și colaboratorii, le-a transmis pasiunea pentru aeromodelism, a devenit unic în țară prin faptul că este realizat în totalitate numai cu avioane create de copii.
sâmbătă, 16 octombrie 2021
Muzeul Sarii din Slanic Prahova
de Elena Trifan
O informație bogată despre localitatea Slanic Prahova, exploatarea sării și întrebuințarea acesteia poate fi găsită la Muzeul Sării, amenajat pe Strada 23 August, nr. 19, în fosta Casă a Cămărășiei. Este o construcție foarte veche, de peste 300 de ani, un model de casă boierească unde aveau loc tranzacțiile cu sare și erau găzduiți avocații, medicii, judecătorii care veneau în localitate. Este construită fără fundație, pe piatră de râu, văruită în alb la exterior, are foișoare în partea din față și în cea din spate, beci la suprafața solului și la etaj. Muzeul este conceput într-o viziune modernă, interactivă. În beci sunt amenajate un spațiu care ilustrează aspecte ale florei și faunei din zonă, camere prevăzute cu manechini și unelte de lucru cu ajutorul cărora poți vizualiza principalele metode de exploatare a sării. Tot aici poți călători prin galeriile minei prin intermediul unui film în 3D. La etaj sunt expuse planșe cu informație despre istoricul orașului, al minelor de sare, al apariției și utilizării sării, mai ales, în industrie. Într-o cameră te întâmpină o imagine insolită și foarte reușită, cea a cămărașului ”cea mai importantă persoană din administrația unei ocne, fiind numit direct de către domnitorul țării. Angaja muncitorii, se îngrijea de buna funcționare a ocnei și era responsabil cu extracția și vânzarea sării.” În muzeu, este reprezentat printr-un manechin așezat la un birou, cu ochelari pe nas, cu o condică în față, foarte concentrat și impozant. Este tuns și îmbrăcat după moda de epocă a slănicenilor: cu mustață, cămașă albă cu guler tunică, vestă neagră. Într-o altă cameră, prin intermediul unei mese interactive ți se oferă informații despre metodele de exploatare a sării, o completare teoretică, de fapt, a imaginilor de la nivelul inferior al clădirii. De-a lungul timpului au fost folosite mai multe metode de exploatare a sării. În prima cameră de la parter poate fi vizualizată metoda tip clopot, utilizată începând cu anul 1685. În mină se pătrundea printr-un puț pe care îl săpau ocnași legați cu funii. Tot ei cu ajutorul unor unelte rudimentare: ciocane, dălți, șpiț desprindeau bolovani de sare care erau așezați într-un burduf făcut din piele de bou, adus la suprafață cu sistem de scripeți numit crivac, de fapt ”o bucată de lemn cu 4 brațe. La fiecare braț erau înhămați unul sau doi cai acționați cu funii din cânepă numită odgon, înfășurată în jurul unui tambur care ridica și cobora simultan două recipiente folosite la scoaterea sării.” Salina era iluminată cu feștile și seu de oaie. Este impresionantă imaginea statuară a ocnașului cu mustață, plete, îmbrăcat cu o haină groasă și căciulă. Așezat în genunchi în fața burdufului cu sare pare împietrit în trudă și în rugăciune. În cea de-a doua cameră a muzeului este prezentată metoda sistematică, având mai multe camere și profil ogival, practicată între anii 1865-1875 în mina deschisă de Carol Caracioni, la a cărei inaugurare a participat și domnitorul Al.I. Cuza. Principalele inovații aduse de aceasta sunt: lampa de mină, folosirea de unelte precum: barosul, burghiul; transportul sării cu ajutorul vagoneților acționați de forța omului. Progresul și-a spus cuvântul și metoda sistematica a cunoscut o nouă variantă practicată în cadrul minei Carol deschisă în anul 1881, prima mină electrificată din România, în care au fost folosite unelte noi: mașina cu aburi, transportul mecanizat al sării. O metodă nouă de exploatare a fost cea cu camere trapezoidale și pilon central de susținere, care a beneficiat de un instrument nou, haveza ”utilaj folosit pentru tăierea sării la vatră, orizontal și vertical”, introdusă în procesul de producție în anul 1931. Cea mai modernă metodă aplicată în salina de la Slănic este cea care folosește explozibilul numit astralită și capse electrice. Camera interactivă a fost concepută nu numai ca o interacțiune om-tehnică, modernă de prezentare a industriei sării, ci și ca interacțiune între știință și artă. Aici pot fi admirate statui sculptate în sare și găsite explicații etimologice ale unor cuvinte precum: sare, salariu, salată.
duminică, 10 octombrie 2021
Casa Memorială ”Vasile Voiculescu,” cultură și ospitalitate
de Elena Trifan
SLĂNIC PRAHOVA, ORAȘUL AURULUI ALB
de Elena Trifan
sâmbătă, 2 octombrie 2021
BISERICA DOMNEASCĂ DIN BUȘTENI
de Elena Trifan
Bușteni, renumita stațiune de pa Valea Prahovei, își încântă vizitatorii cu monumentalitatea Munților Caraiman, pe care se înalță, luminoasă și protectoare, Crucea Eroilor, monument istoric, liant între terestru și astral, între sacrificiu și iubire recunoscătoare; Muzeul „Cezar Petrescu”, Castelul Cantacuzino, Mânăstirea Caraiman, plimbările cu telecabina și pârtiile de schi. Este orașul în care am revenit obsedant, atrasă de măreția protectoare și energizantă a muntelui, de arhitectura lui tradițională, de oazele de lumină, cultură și relaxare pe care ți le oferă. În timpul ultimei călătorii făcute aici, într-o zi superbă de toamnă, când întreaga stațiune era scăldată în razele aurii ale soarelui, munții aveau un aspect uscat, presărat din loc în loc de verdele pădurii, stâncile golașe străluceau, radiind căldură și lumină, cerul de un albastru senin era presărat din loc în loc de fuioare albe de nori. O atmosferă caldă și prietenoasă te întâmpina la tot pasul. O plimbare pe strada principală mi-a adus însă o mare revelație.
Pentru prima dată de când vin în Bușteni, pe partea stângă a șoselei Ploiești-Brașov, privirea mi-a fost atrasă de o biserică distinsă și discretă, retrasă într-o curte, unde încerca parcă să se ascundă tainic de zgomotul străzii și al vieții profane. Discreția ei părea accentuată de cenușiul pereților eclipsat de verdele brazilor și de măreția muntelui din apropiere. O dorință de cunoaștere și de binecuvântare din harul ei divin mi-a invadat sufletul. Este vorba despre Biserica „Nașterii Domnului” din Bușteni, denumită și Biserica Domnească.
La intrarea în curte se află o bancă masivă din piatră, cu patru laturi, cu acoperiș șindrilit, realizată prin grija regelui Carol I, dată în folosință în anul 1905. Pentru a ajunge la biserica ce se află mai în interiorul curții, parcurgi o alee care în partea stângă îți oferă imaginea unor copaci de foioase, bătrâni, foarte bătrâni, ale căror frunze galben-aurii plutesc ușor în adierea vântului.
În partea dreaptă, verdele ierbii este luminat din loc în loc de frunzișul auriu al toamnei. Tot aici poți admira un obiect de persistență în istoria bisericii, havuzul la capătul căruia se află statuia unui înger.
Biserica în formă de cruce, cu două turle este construită din bucăți de piatră adusă din Munții Caraiman, rămasă în culoare naturală.
Mi-au atras atenția câteva elemente pe care nu le-am mai întâlnit la alte biserici. Acoperișul are mai multe rânduri de streșini etajate, prevăzute în partea dinspre pământ cu bucăți de ceramică pictată, ferestrele au gratii metalice, prelucrate în formă de flori, cu aplicații de frunze aurii, adevărate stele ale cerului ce luminează zi și noapte în permanența vieții trăite în veșnicia naturii și a credinței în Dumnezeu.
În partea din față a bisericii un rând de brazi se înalță protector și două troițe statornicesc dragostea, credința și recunoștința față de Dumnezeu.
O informație bogată despre istoricul bisericii și specificul acesteia poate fi găsită în panourile documentare existente la intrarea în biserică și în cartea preotului Gheorghe Virgil Grigore, „Biserica Domnească din Bușteni, 125 de ani de existență”, Editura Cuvântul Vieții, 2016.
Astfel, am putut afla că biserica este ctitorie a regelui Carol I al României și a reginei Elisabeta în amintirea unicei lor fiice, principesa Maria, botezată în credința ortodoxă, plecată din lumea pământească la vârsta de 4 ani.
Faptul că un rege catolic și o regină protestantă au construit o biserică ortodoxă s-a bucurat, în mod deosebit, de aprecierea Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel: „Era un semn de înaltă apreciere pentru confesiunea dominantă în Regatul României pe care-l făcea un suveran catolic, căsătorit cu o principesă protestantă, care avea însă convingerea că Biserica Ortodoxă a fost scutul cel mai puternic al neamului românesc...”(Preot Gheorghe Virgil Grigore: 2016, pag. 3-4).Construirea bisericii s-a făcut cu cheltuiala Casei Regale a României, planul construcției a fost conceput de arhitectul Ion Socolescu, unchiul lui Toma Socolescu. Lucrările au fost realizate de constructori italieni, coordonați de antreprenorii Piero Dreossi și Crose. Pictura originală a fost creația pictorului danez Aage Exner.
Deși ctitorii și constructorii au fost de religii diferite, Biserica Domnească din Bușteni a fost creată în cel mai autentic stil ortodox românesc.
A fost târnosită la data de 8 septembrie 1889, în prezența regelui Carol I și a principelui Ferdinand și a primit hramul „Nașterea Maicii Domnului.”
Valurile istoriei s-au abătut asupra ei, în timpul Primului Război Mondial a fost jefuită și transformată în cazarmă a Armatei austro-ungare.
Pictura, cu excepția celei din altar, a fost distrusă și refăcută în anul 1934 de pictorul Gheorghe Belizarie. Între anii 2010-2014 a fost restaurată complet și la data de 8 septembrie 2014 a fost resființită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel și în prezența Alteței Sale Regale, principele Nicolae, reprezentant al Casei Regale a României. Din punct de vedere arhitectonic a rămas neschimbată până în zilele noastre, datorită calității construcției.
Intrarea în biserică se face pe o ușă masivă de stejar, pe care sunt sculptați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, două cruci și literele C și E, inițialele numelor regelui Carol și ale reginei Elisabeta.
Pe peretele pronaosului sunt expuse două tablouri votive care îi înfățișează pe regele Carol în uniformă de comandant al Armatei Române și pe regina Maria îmbrăcată într-un frumos costum popular, cu o năframă albă pe cap, care ajunge până la pământ.
Când am pătruns pe ușa bisericii, aceasta m-a fascinat, în primul rând, prin lumina puternică ce se degaja din auriul catapetesmei, amplificată de lumina policandrelor.
La aceasta se adaugă câteva elemente de originalitate: catapeteasma, mobilierul de stejar sculptat, printre care se află și 2 jilțuri regale, cu stema Regatului României; pictura iconografică, fină, rafinată, luminoasă, completată cu ornamente cu motive vegetale și geometrice, din care nu lipește cercul în care este încadrat o cruce, simbolul perfecțiunii și al credinței.
Catapeteasma este cea originală, comandată de regele Carol I la Viena, lucrată în lemn de stejar aurit. La exterior, în registrul inferior, pe ușile împărătești este pictată scena Bunei Vestiri, pe de o parte și de cealaltă sunt icoanele Maicii Domnului cu Pruncul, a Mântuitorului, a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, iar deasupra lor, cruci aurite. Peretele exterior al catapetesmei impresionează nu numai prin calitatea picturii și a dispunerii ei, ci și prin strălucirea aplicațiilor aurii care încadrează chipurile sfinților.
În altar, pe lângă obiectele de cult religios obișnuite, se află un tablou datând din anul 1874, care îl reprezintă pe Domnul Iisus Hristos cu pruncii, donat de regina Maria în anul 1927 și o icoană din anul 1894. Pictura altarului a fost realizată de Gheorghe Tătărescu și ucenicii săi și, după cum afirmă părintele Gheorghe Virgil Grigore, se remarcă prin: „armonia compoziției, combinația artistică a culorilor, prin decorația, precizia și finețea desenului, precum și prin prospețimea coloritului, bogăția veșmintelor în culori armonioase și sobre…”.
Din patrimoniul bisericii fac parte și o Evanghelie donată de regele Carol I și un epitaf dăruit bisericii de Elena Turnescu în anul 1896.
Unicitatea în rândul bisericilor din România, îi este conferită, în mod deosebit, de „materialul din care au fost executate atât calota bolții din naos, cât și sageacul elementelor de structură ale acoperișului bisericii, și anume sticlă colorată și ornamentele ce s-au păstrat până în zilele noastre…”(preot Gheorghe Grigore: 2016, pag. 61).
Nimic ostentativ, nimic strident, nimic fastuos nu poți întâlni în această biserică, ci dimpotrivă o armonie a formelor și a culorilor, o taină a luminii care se filtrează discret prin vitralii sau iradiază din catapeteasmă și policandre, un simț artistic rafinat, împletit cu bunul simț al unor spirite înțelepte, dornice să creeze un lăcaș în care omul să se poată retrage din marea zbuciumată a vieții pentru a trăi clipe de purificare, de binecuvântare și de iluminare.