de Raluca Sofian
Menită contopirii in peisaj și nu dominării lui, biserica din dealul Ieud-ului deține mistici sufletești peste care e indicat sa nu pășești. Surprinde cuminte prin plastic invocate “cuvinte”. Și totuși, spre luare aminte e detaliul zugrăvirii ușilor si integrarii lor in discursul iconografic. Odată închise, nucleul intim dar nu intimidant, complex dar nu excesiv de organizat, inundat de culoare dar cu măsura unor ocruri și siene arse pline de candoare te cuprinde și strange liant. Prelung, profund, constant. In căutarea cerurilor de pânza, inima-ti a si uitat sa fie ursuza.
