O zi care se anunța senină de la prima oră a dimineții. Pornesc la drum impreună cu ceilalți turiști din grup, însoțiți de ghidul nostru – Ioan Laslo.
Tentația zilei era mare: porneam să descoperim Insula Capri – o destinație de lux, exclusivistă, locul preferat al împăraților, artiștilor și scriitorilor, o insulă pe care o vizitam pentru prima dată, dar a cărei frumusețe mă impresionase dintotdeauna...
Iată-ne în portul din Napoli cu destinația Capri. După mai bine de o oră de mers cu ferryboat-ul, timp în care am parcurs cei 37 de kilometri pe Marea Tireniană, ajungem pe insulă. Soare și aici, însă vânt. Microbuzele ne așteptau deja, ne îmbarcăm și pornim să descoperim minunățiile insulei. Deși iarnă, vegetația era abundentă, creând un peisaj de poveste.
Oriunde întorceam privirea, aveam ce admira: piazzete pline de viață, magazine ale unor branduri de lux, străduțe cu portocali și lămâi, flori și statui decorative – ca cele întâlnite în Grădinile Augustus de unde am putut admira și o priveliște absolut încântătoare asupra faimoaselor stânci Faraglioni și asupra unui drum care șerpuiește spre mare: Via Krupp.
Tentația vizitării insulei nu se putea încheia fără un popas la
celebrul magazin de parfumuri Carthusia. Acest parfum are o poveste captivantă: totul a început în anul 1380, odată cu vizita neașteptată pe insulă a reginei Joanna I de Anjou. Luat prin surprindere de sosirea acesteia, starețul Mănăstirii Carthusiene a Sfântului Giacomo a cules în mare grabă cele mai frumoase flori de pe insulă pentru un aranjament. După trei zile a avut însă surpriza să descopere că apa în care au stat acele flori a căpătat o mireasmă deosebită, pe care nu o mai intâlnise, astfel încât a plecat să găsească răspuns la alchimistul mănăstirii, care a remarcat mireasma garoafei sălbatice de Capri. Așa a luat naștere "Garofilium Silvestre Caprese", primul parfum din Capri. Povestea ne poartă în 1948, când vechile formule de parfum au fost redescoperite de starețul Mănăstirii și, cu permisiunea Papei, au fost prezentate unui chimist din Torino, care a înființat unul dintre cele mai mici laboratoare din lume pe care l-a numit Carthusia. Simbolul Carthusia a fost creat în același an de pictorul Mario Laboccetta, întruchipând o "sirenă de flori", un logo care inspiră arta și natura, în orice sens. Astăzi, Carthusia se bazează pe cunoștințele vechi de secole pentru a dezvolta o cultură de parfum unic în lume. În prezent, procesele de fabricație sunt mai rafinate, păstrând însă nota de eleganță folosită de predecesori: toate produsele sunt fabricate din materii prime de cea mai înaltă calitate, cum ar fi rozmarinul cules de pe Monte Solaro (pentru parfumurile bărbătești) și garoafa sălbatică de Capri (pentru cele de damă). Fiecare parfum este îmbuteliat și împachetat manual, cu grijă, ca în trecut...
Amintirea mea parfumată se numește „Essence of the park”, iar aroma sa proaspătă, verde, mă poartă cu gândul la o plimbare prin parc într-o zi de primăvară.celebrul magazin de parfumuri Carthusia. Acest parfum are o poveste captivantă: totul a început în anul 1380, odată cu vizita neașteptată pe insulă a reginei Joanna I de Anjou. Luat prin surprindere de sosirea acesteia, starețul Mănăstirii Carthusiene a Sfântului Giacomo a cules în mare grabă cele mai frumoase flori de pe insulă pentru un aranjament. După trei zile a avut însă surpriza să descopere că apa în care au stat acele flori a căpătat o mireasmă deosebită, pe care nu o mai intâlnise, astfel încât a plecat să găsească răspuns la alchimistul mănăstirii, care a remarcat mireasma garoafei sălbatice de Capri. Așa a luat naștere "Garofilium Silvestre Caprese", primul parfum din Capri. Povestea ne poartă în 1948, când vechile formule de parfum au fost redescoperite de starețul Mănăstirii și, cu permisiunea Papei, au fost prezentate unui chimist din Torino, care a înființat unul dintre cele mai mici laboratoare din lume pe care l-a numit Carthusia. Simbolul Carthusia a fost creat în același an de pictorul Mario Laboccetta, întruchipând o "sirenă de flori", un logo care inspiră arta și natura, în orice sens. Astăzi, Carthusia se bazează pe cunoștințele vechi de secole pentru a dezvolta o cultură de parfum unic în lume. În prezent, procesele de fabricație sunt mai rafinate, păstrând însă nota de eleganță folosită de predecesori: toate produsele sunt fabricate din materii prime de cea mai înaltă calitate, cum ar fi rozmarinul cules de pe Monte Solaro (pentru parfumurile bărbătești) și garoafa sălbatică de Capri (pentru cele de damă). Fiecare parfum este îmbuteliat și împachetat manual, cu grijă, ca în trecut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu