Castelul Santa Barbara din Alicante

de Ioan Laslo

Castelul Santa Barbara domina, de pe Muntele Benacantil, orasul Alicante. Cei peste 150 m deasupra nivelului marii il fac vizibil din orice parte a orasului. Desigur, constituie astfel si principalul punct de panorama asupra acestui superb oras. Accesul este foarte facil, cu ajutorul unui lift, sau, foarte spectaculos, pentru cei cu picioare sanatoase. Exista insa sosea si o asfaltata care duce pana la intrarea in cetate. O alta varianta este prin cartierul Santa Cruz. Pe aceasta am ales-o eu si nu am regretat, casele de vacanta de aici fiind cu adevarat spectaculoase. Cartierul isi are originea inca din secolul al XI-lea...

Astazi, se pot identifica trei nivele ale cetatii care se pare ca isi are originile din perioada stapanirii maure. Partea superioara, dominata de Torre del Homenaje, este locul care ii atrage pe toti turistii. Simti de acolo efectiv lumea la picioarele tale (orasul, in acest caz!), iar panorama asupra portului, Plajei Postiguet si orasului este splendida. Aici au fost pastrate si cateva parti din cladirile maure, bastionul englezesc si Casa Guvernatorului, care astazi gazduieste o reusita expozitie de ceramica locala (gasiti imagini la finalul filmarii!).

Nivelul de mijloc gazduieste partea cladita de spanioli. Sala Armelor, Sala Filip al II-lea, Corpul de Garda sau Bastionul Reginei atrag privirile atente ale turistilor. Tot aici se fac rezervari pentru experiente gastronomice traditionale. Pana la urma, fericirea trece (si) prin stomac!

Nivelul de jos este de fapt o parcare. Tot aici intalnim si monumentul unui eru local, Felix Berenguer.

Se pare ca numele actual al cetatii provine de la ziua in care Alfonso al X-lea a cucerit fortificatia de la mauri. Era 4 decembrie 1248, adica fix de Santa Barbara. De altfel aceasta este si patroana spirituala a orasului, alaturi de San Nicolas (catedrala inchinata acestuia se afla si ea foarte aproape, in zona centrala a orasului!). Fireste, cetatea a fost de multe ori reconstruita si in repetate randuri asediata. Cel mai cunoscut asediu, care a dus si la distrugerea unei mari parti din ea l-am descris in filmarea care urmeaza.

Cefalu - imaginea de altdata a Siciliei

 

de Diana Stoica

Daca Taormina este perla Siciliei, Cefalu este esenta insulei. Intalnim traditii si obiceiuri din vremurile de aur ale insulei. Este un oras vechi, dateaza din perioada feniciana, cand a fost numit Ras Melkart (promontoriul lui Hercule, 396 I .Hr). Trece apoi in mainile grecilor sub dominatia lui Dionysios I (Dionisio) si apoi Agathokles (Agatocle), timp in care a purtat numele de Kephaloidion . In timpul dominatiei romane (254 I Hr) s-a numit Cephaloedium. Nu numai fenicieni, greci sau romani au stapanit orasul, ci si bizantini, arabi si normanzi. Toate aceste popoare au lasat in urma marturii ale existentei lor, care sunt intalnite la tot pasul, chiar si in zilele noastre. Ziduri de aparare, cladiri in stil arab, pavajul, sistemul de aparare al orasului etc. Ca in mai toate orasele din Italia, Cefalu a trecut in mainile familiilor nobiliare, pe la jumatatea sec.  al XV-lea.

Pe drumul catre centrul vechi se simte parfumul marii, ne insotesc piscinele naturale, roca ce apara orasul vechi si o multime de smochini si pini mediteraneeni. Pe masura ce intram in oras, casele si strazile de influenta araba ne acapareaza privirea. Daca aveti ocazia de a ajunge in jurul orei 10 dimineata, veti vedea ceva extraordinar. In fiecare dimineata, la aceeasi ora, un domn conduce o masina cu remorca plina de fructe si legume. Striga in dialect sicilian pentru a informa locuitorii ca a ajuns. Cei mai in varsta ies la balcon , coboara un cosulet pentru ca domnul sa il umple cu fructe si legume, apoi cu ajutorul aceluiasi cosulet, ii trimit banii.

Peisajul centrului vechi este desprins din povesti. Datorita aspectului sau si pentru faptul ca este foarte bine conservat, in 2022, a fost platou de filmare pentru ,,I leoni di Sicilia’’. La tot pasul sunt magazine artizanale pline cu ceramic, bijuterii, broderii, esente naturale (din flori de lamai si portocali). 

Comoara orasului este Catedrala, inchinata Sfintei Fecioare Maria. Constructia reprezinta un amalgam de stiluri, o imbinare armonioasa ce pleaca din perioada normanda (atunci cand Roger al II–lea, a pus prima piatra de temelie in anul 1131), continuand cu turnurile de influenta romana, portalul de sec. XV sau vitraliile abstracte de sec XVI. Altarul este realizat din ordinul lui Roger al II –lea. Este alcatuit din mozaic bizantin cu foita de aur incastrat in vetru pentru a putea fi conservat pe parcursul trecerii timpului. Acesta il reprezinta pe Isus Hristos Pantocrator (Atotstapanitor). Este infatisat purtand o mantie de culoare rosie ce simbolizeaza latura Sa umana si peste, una de culoare albastra ce semnifica latura divina. Tine bratele deschise, ceea ce inseamna ca suntem cu totii bine primiti in casa Sa. Distanta dintre cele 2 brate are nu mai mult si nu mai putin de 10 m. Ochii par ca ne privesc oriunde ne-am indrepta in catedrala. Este o tehnica a picturii in 3d (desigur, la vremea aceea, nu se numea asa). Se pare ca tehnica a aparut in sec XIV, cand artistul Filippo Brunelleschi a introdus conceptul de perspectiva liniara. Acesta presupune sa picteze in idea in care tot ce se afla in imagine se strange intr-un singur punct. Mozaicul fusese realizat in sec XII, inaintea lui Brunelleschi, de maestri in arta mozaicului adusi de la Constantinopol.

Piazza Duomo este minunata datorita arhitecturii, singurul element ce nu se potriveste cu restul atmosferei este Primaria (realizata in stil Mussolini). Aici predomina miros de zahar si vanilie, asta pentru ca de jur imprejur se afla cofetarii artizanale, care mai de care mai imbietoare.

Daca ajungeti in Cefalu, Lavatoio, locul unde femeile spalau rufele in perioada medievala este de neratat. Realizat din bazalt, reprezinta o oaza de liniste, un loc umbrit si racoros din Cefalu. Sunt numai 7 locuri unde se puteau spala rufele, asa ca femeile trebuiau sa se inteleaga asupra zilei si orei la care aveau sa vina sa spele, avand in vedere ca nu era loc pentru toata lumea. Aici curge Cefalino, ce mai rece, cel mai iute si mai pur rau.

Fiind un oras cetate, zidurile de aparare se pot admira si astazi, existau patru porti de acces in oras. Cea mai cunoscuta este Porta Pescara (Poarta pescarilor). Este si cea mai frumoasa, privelistea iti taie respiratia. Marea se uneste cu cerul, intr-un albastru infinit, un tablou pe care il puteti gasi gata pictat pentru a-l lua acasa si pentru a va aduce aminte de Cefalu.

Capriciul lui Gaudi, la Comillas

de Ioan Laslo

M-am asezat alaturi de Antonio Gaudi pentru a privi impreuna Il Capricho. Experienta a fost uluitoare. Pentru ca am incercat sa inteleg viziunea pe care a avut-o arhitectul lui Dumnezeu, asa cum il numesc unii.

Cladirea a fost proiectata la comanda client bogat, Máximo Díaz de Quijano si construita intre 1883-1885, fiind insa terminata dupa moartea proprietarului si devenind astfel resedinta de vara pentru numerosi oameni potenti economic si politic. Ea aparține perioadei orientaliste, de inceput a arhitectului. El Capricho ne permite să vedem toate fundamentale pe care se bazează Modernismul, care a anticipat ArtNouveaul european. Intrata în paragină după Războiul Civil Spaniol, în ciuda faptului că a fost declarata Monument Național în 1969, cladirea a fost vanduta de ultimul descendent al familiei López-Díaz de Quijano. A fost restaurată și transformată într-un restaurant în 1988. În cele din urmă , în 2009, clădirea a devenit muzeu si astazi poate fi vizitata si de turistii de pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei.

El Capricho este o lucrare în care Gaudí a propus la Comillas ceea ce pentru el era casa ideală. Răspunde unui studiu perfect al spațiilor, al utilizărilor, al climatului, fiind integrat în mediul său, dar și în gusturile și nevoile proprietarului. In 2010, incinta s-a redeschis ca muzeu, urmărindu-se să atingă două obiective: pe de o parte, să se realizeze o mai bună conservare a clădirii în sine, respectând pe câte posibil planul sau original și, pe de altă parte, să permită vizitatorilor să descopere într-un mod mai profund geniul care ascunde această construcție. Ideal este sa urmariti cu atentie pe monitoarele de la parterul vilei prezentarea vilei. Ea atrage atentia asupra unor amanunte care este posibil sa va scape altfel. Nu dureaza mult, dar mie mi se pare esentiala pentru o mai buna aprofundare a obiectivului. Dar El Capricho nu este doar un monument care poate fi vizitat pe tot parcursul anului, ci și o echipă umană care lucrează în fiecare zi pentru a investiga, a proteja și a face cunoscuta această mostră unică a geniului lui Gaudi. Profesionalismul muzeografilor spanioli  e prezent si de aceasta data...

Oxford - un mediu intelectual mai vechi decat Biserica

de Ciprian Napradean

Prima oprire din drumul nostru spre Țara Galilor a fost la Oxford. Orașul, de mărimea Tg. Mureșului, se află la nici 100 de km de Londra. Ne-am stabilit ca destinatie Turnul Carfax. Este tot ce-a mai ramas din biserica orașului (Biserica Sf Martin). Ideea de a ajunge aici nu a fost chiar proasta, in ciuda frigului sâcâitor. Turnul e situat în ”buricul targului”. În apropiere sunt mai multe clădiri ale celei mai celebre universități din Europa (Univeritatea Oxford). Ambele, biserica și universitatea, mobilau fiecare în felul ei mințile britanicilor încă din sec. XII. Universitatea din Oxford este chiar mai veche decât biserica. În urmă cu cca. 1000 de ani, pe când Europa occidentală rătăcea prin întunericul medieval, aici se aprinsese lumina cunoașterii. O cunoaștere mai puțin laică, ce-i drept, dar care a continuat neîntrerupt până în zilele noastre. Nu e de mirare că astăzi Oxford-ul este în top 3 universități din lume, iar Anglia are 4 din primele 10 universități. Bazele Universității Cambridge au fost puse acum 800 de ani de unii profesori plecați de la Oxford. Cum a luat naștere mediul intelectual de la Oxford? Cum a apărut, pe la anul 1000, o universitate în mijloc la nimic? Ei bine! Asta poate știți voi, că eu n-am descoperit. Am gasit insa atmosfera aceasta 

 

Cacao in Ecuador

de Paul Drosu

Cred ca gasesti cu greu pe cineva caruia sa nu ii placa o cana de cacao fierbinte sau o bucatica de ciocolata…dupa preferinte, cu lapte, amara, neagra, cu piper, cu chili etc etc.  Toate acestea nu ar exista fara semintele unui minunat arbore – arborele de cacao. S-a vorbit mult despre cacao, care a avut un rol important si in istoria multor civilizatii din America Centrala si din partea nordica a Americii de Sud.

Prima fotografie reprezinta interiorul unui fruct-pastaie de cacao si modul in care sunt asezate semintele (intre 20 si 60 de seminte), intr-o pulpa alba. Si semintele si pulpa se pot manca si crude, direct din pastaie, cum am facut si noi. Semintele crude au un gust foarte puternic si amar. Semintele se utilizeaza pentru producerea de cacao, iar pulpa alba pentru sucuri, smoothies si in deserturi. Din pulpa fermentata se produce si o bautura alcoolica. Pentru un kilogram de ciocolata trebuie vreo 900-1000 de seminte uscate.

A doua fotografie reprezinta cateva fructe intregi si semintele de cacao puse la uscat.

Fotografiile sunt facute in Ecuador, unde se pare ca a si aparut cultivarea de cacao, caci cercetari arheologice au aratat ca aici era cunoscuta si folosita acum mai bine de 5000 de ani. Ecuadorul, desi pe locul 7 la productia mondiala, are cea mai buna si mai parfumata cacao din lume, asa-numita "fine or flavor cocoa", pentru care este cel mai important producator din lume. Iar din totalul productiei mondiale de cacao, doar 5% reprezinta "fine or flavor cocoa"!!! Cacao "made in Ecuador" este "ravnita" de toti marii ciocolatieri din lume, cat si de producatorii care fac ciocolata in cantitati foarte mici, dar o ciocolata exceptionala si extrem de scumpa. Iar "expertii" in ciocolata spun ca gustul ei este la fel de diferit si de specific zonelor din care provine cacaoa, la fel cum se intampla si cu vinul.

Mica Europa din Bruxelles

de Ioan Laslo
     Cand ajungi la Bruxelles iei legatura cu un oras in care ideea de Europa unita este prezenta in toti porii sai. Mergi desigur sa vizitezi zona parlamentului European, insa este posibil ca intuitia Europei sa fie mult mai prezenta in reusitul parc tematic MiniEuropa. Localizat in zona Heysel, in apropiere de cunoscutul Atomium, parcul contine machete de dimensiuni si o calitate considerabile care reliefeaza locuri celebre din toate statele comunitare. Recunosti repede Turnul Eiffel, Parlamentul englez, Piazza dei Miracoli din Pisa, Grand Place din Bruxelles si multe altele si ai tentatia de a cauta ce au socotit reprezentativ creatorii parcului pentru Romania. Te asteptai probabil sa gasesti Casa Poporului, insa ai o surpriza: e Palatul Mogosoaia! Bunul gust arhitectural a invins megalomania!

    Am ajuns ultima data in parc pe o vreme ploioasa, dar asta nu ne-a facut sa fim mai putin incantati de ceea ce am vazut, mai ales ca am avut sansa unui grup tanar, plin de originalitate si buna dispozitie. Iata si instantaneele:

Mai trebuie adaugat ca programul si pretul biletelor le gasiti pe site-ul oficial al parcului: http://www.minieurope.eu

Bram Stoker, Eleonore si Cesky Krumlov

de Mircea Poeana

    Spritul Printesei Eleonore Elisabeth Amalia Magdalena von Schwarzenberg, nascuta von Lobkowicz, mai bantuie inca prin Cesky Krumlov. Savarsita din viata la 5 mai 1741, strania nobila a fost sursa de inspiratie pentru Bram Stoker, care la 1897 ni-l infatisa pe al sau Dracula. Ba chiar intentia initiala a irlandezului ar fi fost ca vampirul sa fie... o vampira.

    Asa cum ne spune Gottfried August Buerger, in balada sa "Lenore", din 1773, ramasa vaduva, printesa prasea lupi pentru a le bea laptele si era obsedata de bizare potiuni si licori. Oamenii vremii o asociau cu ceea ce ei numeau "magia posthuma", caci multe trupuri au fost gasite decapitate si dezmembrate prin

Amazonia si pestele- diavol

de Paul Drosu

Daca tot am vorbit de pasari preistorice amazoniene, se pare urmase directe ale pterodactililor, endemice acestor locuri fascinante, sa vorbim acum si de pesti preistorici, endemici tot acestor locuri.

Cum ar fi “Black Carachama” (sau pestele-diavol). O specie straveche de “catfish”, care are tot corpul, in afara de cap, acoperit cu o armura solzoasa, asemanatoare crocodililor. Armura il apara (cu succes, se pare, de atata timp) de nenumaratii pradatori din Amazon si afluentii lui. Pestele are multe specii, endemice zonei amazoniene, dar aceasta specie se gaseste, indeosebi, pe aici, prin zona indepartata si izolata a Amazonului superior, de la confluenta fluviilor Maranon si Ucayali. Caci este un peste pe cale de disparitie in alte zone amazoniene, fiind deosebit de sensibil la poluare! In schimb, diverse specii ale acestui peste, numit, generic, si “Acari” in zona braziliana, aduse si lasate libere prin alte zone din lume, in special Mexic si USA, au inceput sa devina o pacoste…

Este si un peste cu un rol important in ecosistemul lui nativ, in descompunerea materiilor organice, preferand apele cu vegetatie si bogate in resturi organice in descompunere. In timpul sezonului “uscat”, poate respira si in afara apei, in timp ce se deplaseaza prin zonele noroioase in cautarea de apa mai adanca.

Este un peste deosebit de hranitor si l-am savurat atat sub forma de supa, celebra “chilcano de carachama” din selva peruana, dar si sub forma coapta pe gratar, invelit in frunze de bijao.

 

PAROLES, PAROLES, PAROLES...

de Paul Drosu

Plaje salbatice, plaje “bio”, plaje “organice”, plaje “extraterestre”… Atat de des se aud astazi asemenea cuvinte! Deosebit de subiective, dupa experienta fiecaruia sau dupa visurile fiecaruia… Pentru unii, astfel de plaje pot insemna locuri unde sa isi savureze cocktailurile fine pe un baldachin luxos sau sa le bubuie in cap boxele cu muzica antrenanta! Pentru putini, asa, mai asociali ca mine, astfel de locuri presupun, in primul rand, sa fie, aproape in totalitate, lipsite de turisti. Dar si ca populatia locala sa fie intr-un numar cat mai mic si sa isi iubeasca si sa isi protejeze aceste plaje salbatice! Si mai inseamna si locuri in care nu sunt cutremure…  Si mai inseamna si locuri in care nimic cu adevarat periculos nu iti ameninta sanatatea si viata! Nici pe uscat, nici in apa si nici in aer! 

Da, ACOLO...

Acolo unde singurele urme de pasi omenesti pe nisipul fin si roz sunt doar ale tale… Acolo unde apa de smarald a lagunelor nu este invadata de alge si meduze… Acolo unde apa lagunelor si oceanului nu e infestata cu e-coli, cu reziduuri petroliere sau mizerie omeneasca… Acolo unde apa lagunelor e limpede ca apa de izvor... Si plina de corali minunati si pesti tropicali nenumarati! Acolo unde plajele sunt fara resorturi, fara "amenajari", fara umbrelute si sezlonguri frumos aliniate si ordonate, fara restaurante, fara snackuri, fara muzica care urla, fara antren, fara miros de gratare, fara automobile parcate pe jumatate in apa marii, fara ATV-uri care fac slalom printre turisti, fara masini, fara nici macar biciclete, fara vanzatori ambulanti (mai ales de bomboane agricole), fara inghesuiala cat mai mare, fara salvamari disperati, fara nici macar, oricat ai cauta, un singur cotor de porumb fiert, sau sambure de piersica, sau mucuri de tigari, sau cioburi, sau turisti cu lanturile de aur la gat cat bratul de groase, fara skijet-uri, "banane" si parasailing-uri... Acolo unde, pentru a-i numara pe turisti, iti sunt suficiente degetele de la maini... Si chiar fara NICI MACAR UN TURIST, in afara de tine! Acolo, unde ajung cei care sunt nitel mai "sariti", asa ca mine  … cei care nu vor ca pe insulele si atolii tropicali de vis sa se calce pe bombeuri cu 'jdemii de alti turisti sau calatori.

Acolo unde, pe mii si mii de km liniari de plaje, nu gasesti decat nuci de cocos aduse de vant si valuri, crengi de palmieri, cocotieri si alti copaci endemici zonei, rupte de vant, miliarde de cochilii ale vietuitoarelor lagunei si oceanului si miliarde de tone de recif fosil de corali…de la bolovani uriasi, dislocati din recif de forta imensa a furtunilor Pacificului cel nesfarsit, pana la cel mai fin nisip de coral, produs de milioane de castraveti de mare (vietuitoare care au disparut aproape complet din alte zone tropical-oceanice, cum ar fi Asia de sud-est sau estul Africii) si de milioane de pesti-mancatori-de-coral… Acolo unde nu gasesti decat pasarile caraitoare ale Pacificului, din cand in cand cate un mistret salbatic, vuietul alizeelor racoritoare, urletul Pacificului care se sparge fara oprire de marginea protectoare exterioara a atolului si mirosul inconfundabil al lagunelor salbatice din mijlocul Pacificului. Acolo unde linistea omeneasca este TOTALA...asa cum nu ai mai auzit-o niciodata prin zonele tropicale ale planetei! Si, de aceea, acolo unde majoritatea oamenilor ar muri de...plictiseala... 

Acolo, pe atolii "mei"  din mijlocul celui mai mare "SANCTUAR AL RECHINILOR" de pe planeta, pe atolii Polineziei Franceze! Atoli de corali incredibil de puri si de frumosi, unii declarati "Rezervatii ale Biosferei UNESCO"! Bijuterii foarte rare si bine ascunse in mijlocul imensitatii de apa numita Pacific…

Trogir - o bijuterie a Coastei Dalmate

de Ioana Gavrila

Trogir este o bijuterie care se afla in Dalmatia Centrală,  regiune rămasa aproape întreaga in Croatia in urma războiului din 1999. Centrul orașului este legat de coastă prin două poduri mici, unul din ele făcând legatura cu Insula Ciovo (centrul geografic al Dalmatiei) cu numeroase clădiri din Evul Mediu ,Mănăstirea Sf.Cruci, Biserica Romana Sf. Petru si un Palat cu o colectie de opere de artă). Trogos (denumirea greceasca a orasului medieval) a fost fondat ca o așezare comercială de către coloniștii greci din Insula Vis in secolul al III-lea i.Hr. Orașul Elenistic a fost înconjurat de ziduri megalitice si a prosperat in perioada romana. In timpul crestinismului timpuriu, au fost construite aici doua mari bazilici care s-au situat pe

Burgos - un oras in care ti-ar placea sa locuiesti

de Ioan Laslo

Cand spui Burgos, in minte iti vine in primul rand superba catedrala gotica din centrul vechi al orasului. Multi o considera cea ma frumoasa catedrala gotica din lume. Si nu ii pot contrazice. Orasul inseamna insa mult mai mult. O simpla plimbare pe stradutele lui cochete, sau pe langa Arlanzon, raul cu cele trei brate care il strabate, ne poate convinge de acest lucru. Este atata tihna in viata oamenilor de aici, incat iti spui ca, daca ar fi sa pleci undeva sa locuiesti, ar fi o optiune extrem de tentanta. Si multi conationali de ai nostri chiar au avut aceaasta optiune. M-am convins odata in zi de alegeri cand stateau cu sutele la coada pentru a-si exprima votul. 

Personal am fost incantat de Muzeul Evolutiei Umane, dar cei care preferati sa vizitati orasul la pas sunt convins ca veti remarca repede umbrela de platani a lui Paseo de Espolon, superba Plaza Mayor, cu vechea cladire a Primariei, castelul care domina orasul, Arco de Santa Maria (recent renovat si pus in valoare) sau numeroasele terase si barulete care va invita la a savura excelenta mancare castilliana (va recomand morcilla!) Multi dintre cei care sunt pe El Camino, catre Santiago de Compostella poposesc aici, iar in Plaza Santa Maria au chiar o sculptura care le aduce un omagiu (El Pelegrinos). Desigur, nu putem sa omitem legatura pe care Burgos o are cu eroul luptei de reconquista, celebrul El Cid Campeator, inmormantat in Catedrala alaturi de iubita sa Ximena si a carui statuie ecvestra domina piateta din fata principalului teatru liric al orasului. Toate acestea si multe altele ne asteapta in vechea capitala a Castiliei, loc de neratat atunci cand petreci timp in Peninsula Iberica!

Siracuza, locul unde a trăit și cugetat Arhimede

de Valentin Oanta

O vizită în Sicilia în miezul iernii diferă puțin de una pe timp de vară, doar prin temperatura care este totuși acceptabilă și numărul de turiști ce permite o altă abordare a locurilor vizitate.

Siracuza, locul unde a trăit și cugetat Arhimede, este un oraș situat în estul Siciliei, întemeiat de corintieni în secolul VII î Hr. Sub greci a devenit unul dintre cele mai importante centre de putere din Mediterana, pentru aproape 500 de ani. Magna Graecia, cu capitala la Siracuza, și-a întemeiat propriile colonii înființând orașe precum Cefalu, Taormina sau Messina. A fost cucerit de romani în 212 î Hr apoi de goți și bizantini. În 878 au venit arabii, apoi nomazii, iar în 1870 cetatea a fost anexată Italiei.

Vizita în Siracuza începe aproape obligatoriu cu partea veche a orașului, un cartier aflat pe mica insulă Ortigia, unde se găsește miticul izvor Aertisa. Acum, în plină iarnă, soarele și căldura nu sunt prea darnice cu turistul, dar locurile au farmecul lor și în acest anotimp. Insulița Ortigia era legată de Siracuza printr-un mic pod de lemn, lung cam de 20 de metri. Din 2014 însă a fost construit Podul Sânta Lucia. Aici, în Ortigia, se presupune ca Arhimede a strigat "evrika" la descoperirea principiilor hidrostaticii. Aici, vestitul matematician a descoperit multe din principiile sale, este locul unde a și murit în timpul asediului cetății din 212 î HR.

Străzile din Ortigia sunt ba late, ba înguste, cu o mare densitate de clădiri vechi, încărcate de istorie. La intrare, imediat după pod, te întâmpină Templul lui Apollo, vestigiile sale fiind foarte bine conservate. Mergem apoi pe străduțe către piața Arhimede, unde se află fântâna dedicată celui care a aproximat prin calcule valoarea numărului PI, vestitul 3,14! Urmează piața Domului cu Catedrala impozantă. Este, de fapt, cel mai vechi lăcaș de cult din Europa, cu o activitate neîntreruptă timp de 2500 de ani, deoarece a fost templu păgân în perioada greco-romane (inițiat în 480 î.Hr). Apoi admirăm Fântâna Aretusa. Legenda zice că zeița Artemis a transformat-o pe frumoasa sa slujnică Aretusa într-un izvor pentru a o proteja împotriva zeului răului, Alpheus .

Pe faza nordică găsim o altă fațetă a mării, mai agitată, cu valuri ce matură coastele înalte. Aici se afla castelul Maniace.

Alte atracții ale Siracuzei sunt parcul arheologic Neapolis, Amfiteatrul Roman, Templul și Teatrul grec (cel mai mare de pe insula, unde încăpeau cam 16.000 de oameni). Dar despre aceste vestigii, altă dată sau poate, de ce nu, aștept eu impresii din viitoarea voastră călătorie pe aici, eventual spre vulcanul ce oferă o priveliște superbă!

 

In extrasezon, pe Costa Blanca

 

de Ioan Laslo

"-Tu cand mergi in concediu?
- Eu lucrez in turism!" 

De ceva ani am inteles toate sensurile acestei conversatii. Sunt liber doar in extrasezon, cand incerc, pe cat posibil, sa ating destinatii noi. Este exact ceea ce am facut la inceputul lui februarie, cand am incercat sa driblez saptamana de frig de la noi si am zburat in Costa Blanca. Numai ca extrasezonul aduce uneori destule surprize. Un simplu drum cu trenul (Tram Metropolitan ii spun ei) de la Alicante la Denia poate duce la o adevarata epopee. Ca sa fiu mai bine inteles, dezvolt puțin ideea. Trebuia sa merg aproximativ o ora si 20 de minute pana la Benidorm, apoi sa schimb si sa ajung la Denia, in aproximativ inca o ora. Legatura perfecta, la cateva minute in statia Benidorm Intermodal. Doar ca socoteala de acasa, cu cea din... tren... Asa ca am ajuns la Benidorm, unde ni s-a comunicat ca trebuie sa coboram in statia principala si de acolo o sa fim transbordati cu un autobuz spre Benidorm Intermodal. Se lucra la remedierea unei stricaciuni la sina intre cele doua statii. Ajuns in statie, am realizat ca autobuzul circula doar din ora in ora. Am aruncat o privire fugara prin Benidorm, apoi mi-am pus masca in autobuz(la ei este obligatorie si acum in mijloacele de transport in comun!), am mers vreo 3 km prin statiune, la Intermodal am realizat ca pana la plecare mai asteptam vreo 30 de minute. Am luat-o apoi catinel si.....surpriza iar. La Teulada toata lumea jos. Vine un alt tram(desigur peste alta jumatate de ora!). Bine ca am ajuns in final la Denia. Recapituland, cam ce trebuia facut in aproximativ 2 ore si 30 de minute, ne-a luat patru ore mari si late. Ca sa te bucuri de vacanta in extrasezon! Filmarile facute la fata locului au farmecul lor. Haideti sa le urmarim ca pe un vlog!

O plimbare prin Assisi

de Ioan Laslo 

Nimic nu este mai frumos ca Assisi! Sau cel putin asta sustin italienii... In ultimii ani, am avut ocazia sa merg des pe acolo (cu ocazia circuitului Christian Tour) si sunt perfect de acord cu ei. Am facut filmarea in plina pandemie, cand putini aveau sansa de a calatorii. Toti turistii tind sa vada in primul rand biserica cu numele lui San Francisco, patronul spiritual al Italiei. Si este normal acest lucru. Apoi insa, este bine sa incerci o plimbare lejera pe stradutele acestui orasel fabulos. Filmarea de mai sus este facuta pe aceste stradute si este insotita de un mic si improvizat live comentariu. Sper sa va placa! Si...va astept si pe dumneavoastra! Daca v-a placut, va puteti inscrie in circuitul Italia D Amore cu un click aici !

Bruxelles - capitala Europei

de Ioan Laslo
      Oricum o intorci, cand te gandesti la Bruxelles, primul lucru care iti vine in minte este "capitala Europei". Dar orasul are, dincolo de Cartierul European, numeroase alte atractii, care il  fac o destinatie de neratat. Incepand cu Grand Place , in apropieraea carei se afla si mica statueta care constituie simbolul orasului, Manneken-Pis,si continuand cu numeroase muzee de cea mai buna calitate sau cu o serie de catedrale exceptionale (desigur,  renumita este Saints Michel et Gudule) . Personal am fost extrem de impresionat de Muzeul Dantelariei, care gazduieste adevarate capodopere. Iar daca timpul iti permite, este foarte bine sa te arunci putin si in afara orasului, fie in zona Heysel (nu atat pentru macabrul sau stadion, cat pentru Atomium) sau in Parc de Cinquantenaire (Muzeul Horta merita o

San Vicente de la Barquera - vechiul sat de pescari devenit o statiune superba

de Ioan Laslo

Cantabria, provincia spaniola cu iesire la Atlantic din nordul Spaniei abunda de locuri cu peisaje superbe. Aparata de caldura torida de briza Oceanului si brazdata de rauri scurte, izvorate din Cordilierii Cantabrici si care se varsa prin superbe estuare, zona este printre favoritele spaniolilor in a-si petrece concediile. Tot intr-un astfel de estuar se afla si San Vicente de la Barquera, statiune pe care o vizitam impreuna cu turistii Christian Tour, intr-o excursie optionala pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei.

Statiunea de azi a fost la baza un sat de pescari, pe care unii istorici chiar il identifica cu vechiul Encia din vremea romana. Portus Vereasueca se afla aici si este cert ca localitatea isi are denumirea de la un cunoscut martir aragonez de la inceputul secolului al XIII-lea. Originea sa este dovedita si azi de faptul ca pescuitul este, dupa turism, a doua ocupatie a localnicilor (in port exista mereu tiruri care sunt incarcate cu peste si ajung in diverse locuri din Spania), dar si de procesiunile din a doua duminica de dupa Pastele catolic (La Folia) si cea din 16 iulie (Procesiunea lui Carmen).

Plajele sale, Fuentes, Primera de San Vicente, El Rosal, El Tostadero, Merón și Gerra sunt de foarte buna calitate, iar in estuar gasim mereu barci colorate care fac delciul vizual al zonei. Biserica Santa Maria de los Angeles, construita in stil gotic in secolele XIII-XIV este situata in partea cea mai inalta a orasului, pe un pinten stancos si ofera o panorama spledida. In interiorul sau se afla si cripta familiei Marelui Inchizitor Corro (casa acestui localnic este azi sediul Primariei). Castel del Rey poate fi azi vizitat. Dateaza din secolul al XIV-lea (din vremea lui Alfonso I) si are o forma neregulata care urmareste relieful zonei. Este aproape un dreptunghi cu laturile de 55 pe 20m si facea parte din sistemul defensiv al orasului. In interior se afla o reusita expozitie de modele de nave medievale. De altfel resturi din zidul vechii fortificatii care inconjura orasul vechi se pastreaza si azi. De asemenea sunt vizibile si ruinele vechii manastiri franciscane. Interesante sunt si cele doua poduri: Puente Maza, cu 28 de arcuri dateaza din secolul al XVI-lea, in vreme ce Puente Parral a fost construit in secolul al XVIII-lea.

Excelenta bucatarie locala bazata pe peste si crustacee poate fi de asemenea o tentatie. Numeroase restaurante si terase domina zona portului si sunt recomandate turistilor. De altfel, noi am ajuns chiar pe la ora mesei sine-am bucurat din plin de bunatatile de aici.

Büyükada – cea mai mare Insulă a Prinților

 

de Livia Manzatu

O nouă zi în Istanbul, o nouă tentație! După tumultul zilelor în care am vizitat principalele obiective turistice din Istanbul, iată că a venit ziua mult așteptată de relaxare pe cea mai mare Insulă a Prinților din Marea Marmara: Büyükada.

Având ferryboat-ul programat la prima oră a dimineții (ora 9.30), imediat după micul dejun am profitat din nou de linia de tramvai T1 (stația Aksaray) aflată în apropierea hotelului și, însoțiți de ghidul nostru, am ajuns în portul Kabataș (capăt de linie tramvai T1 - Kabataș). Însuflețiți de vremea caldă și senină, mulți dintre noi ne-am ocupat locurile pe puntea superioară a ferryboat-ului, pentru a ne bucura din plin de briza mării și soare. De pe mare am putut admira Palatul Dolmabahce, Palatul Topkapi, Moscheea Hagia Sofia și priveliștea minunată a orașului Istanbul.

Büyükada, insula pe care urma să poposim pentru o jumătate de zi, este doar una dintre cele 9 insule care formează un arhipelag în Marea Marmara, fiind cea mai mare și cea mai vizitată de turiști. Cele 9 insule se află la distanțe cuprinse între 10 și 23 de kilometri sud-est de Strâmtoarea Bosfor, făcând parte din zona asiatică a Istanbulului. Din cele 9 insule, doar 4 sunt locuite: Büyükada, Heybeliada, Burgazada, Kınalıada. Districtul se numește Adalar, iar administrația se află chiar pe Insula Büyükada.

După o călătorie de o oră și un sfert am ajuns pe insulă. Vegetația mediteraneană, liniștea, aerul curat, atmosfera de vacanță, cu toate acestea ne-a întâmpinat Büyükada. Ne-am îndreptat spre o stație de microbuze electrice și, împărțiți în grupuri de câte 10, ne-am ocupat locurile. Preț de aproximativ 40 de minute am făcut înconjurul insulei fără oprire. Din când în când, șoferul microbuzului ne mai atrăgea atenția asupra vreunui obiectiv demn de fotografiat. De o parte și de alta a străduțelor se ridicau vilele somptuoase ale celor care au ales acest loc de poveste ca reședință de vacanță sau permanentă, precum și câteva hoteluri de lux.

„Insulele Prinților” poartă acest nume deoarece, în perioada Imperiului Bizantin, aici erau exilați prinții sau alți membri ai familiilor regale. Ceea ce face unică această insulă este lipsa mașinilor alimentate cu carburant. Acestea sunt interzise pentru a nu polua. Doar mașinile Poliției, Pompierilor și cele de salubritate fac excepție. Piața din centrul insulei este mică, înconjurată de restaurante cu specific pescăresc, magazine de suveniruri şi puncte de închiriat biciclete.

Carnavalul de la Venetia

 

de Ioan Laslo

Carnavalul Venetiei dateaza inca de la 1162, cand localnicii s-au adunat in Piata San Marco si au inceput sa cante si sa danseze in onoarea unei victorii pe care au obtinut-o impotriva Patriarhului din Aquileia. In curand manifestarea a devenit o traditie si dura 40 de zile inaintea Postului Pastelui. Este clar ca a devenit unul dintre simbolurile Orasului din Laguna, alaturi de gondola, sau Basilica San Marco. Napoleon l-a interzis, insa, in 1979 a fost relansat si exista o asociatie care se ocupa anual de organizarea sa.

Pe vremuri, Carnavalul era considerat un moment al egalitatii tuturor, deoarece rangurile dispareau si toata lumea se adresa cu apelativul ,,domnule mascat,,. Exista chiar butada ,,O masca ii face pe toti egali,, Mastile sunt fanteziste si au un carcter fantastic. Pot fi maschera nobile sau comedia del arte si au ca materiale pielea, portelanul sau papier marche-ul. Ultimele sunt cele mai des intalnite, pentru ca fabricarea lor este mai usoara. Se toarna ipsosul in forme de lut ars si apoi se acopera cu hartie (cleiul folosit le confera un aspect lucios) si se decoreaza de la foarte simplu la pretentios. Mai exista cateva ateliere pe stradutele Venetiei cu specialisti in arta confectionarii acestora. Desgur, intre timp s-a trecut si la comercializarea celor chinezesti (ieftine, insa de o calitate indoielnica).

Carnavalul are procesiuni mascate in piete, celebra defilare de pe Canal Grande, diverse spectacole publice (va atasez o filmare cu Nebula Solaris - Remember the Future, desfasurat anul trecut la Arsenal si ii multumesc Argentinei Diaconu, ghid local de turism la Venetia pentru amabilitatea de a ne-o pune la dispozitie!), dar si diverse baluri mascate private, focuri de artificii, procesiuni in acorduri baroce etc. Totul considerat de unii localnici haotic si comercial, in timp ce altii sunt convinsi ca salveaza orasul (considera ca viata la Venetia este incomoda si scumpa, iar Carnavalul ofera o imagine pozitiva, fiind o forma de rezistenta). 

Peisaj de tundră în inima Ardealului - Tinovul Fantana Brazilor

de Elena Trifan

Pentru a ajunge la tinovul de la Fântâna Brazilor, din județul Harghita, din localitatea Corund ne-am deplasat cu un autocar și după aceea în căruțe trase de cai secuiești și conduse de vizitii pricepuți, oameni ai locului pentru care calul reprezintă o valoare și un element indispensabil vieții lor.

În fața noastră se vedea un peisaj muntos, ce părea de culoare albastră în lumina soarelui strălucitor. De la ghidul nostru am aflat că localitatea Fântâna Brazilor a fost la origine un simplu loc de popas în procesul transhumanței. Oamenii au întemeiat însă o așezare aici, atrași de condițiile naturale prielnice, lemnul și fructele muntelui, iarba pajiștilor, aerul curat, posibilitatea unei vieți tihnite, în liniștea naturii. Locuitorii sunt, în general, crescători de animale și trăiesc din resurse proprii, izolați în cea mai mare parte a iernii.

Bucuria și curiozitatea noastră au crescut la culme, ne aflam parcă într-o caravană, pe un drum de țară, plecată în cine știe ce experiență de cunoaștere, liniștită, originală și relaxantă. Am ajuns la marginea pădurii și însoțiți de cei doi ghizi, Ioan Sebastian Laslo și Pál Zoltán, am pătruns în uimitorul tinov. Zoli cel priceput la toate ne-a ținut o adevărată lecție de geologie, geografie, ecologie etc. Explicațiile lui au putut fi completate cu cele existente din plin pe plăcuțe documentare, care ne-au întâmpinat cu denumirea TAIGA. Deja am simțit că pătrundem într-o altă lume și am plecat curioși în cunoașterea ei. Accesul în tinov se face pe o punte de scândură situată pe sol, construită cu generozitatea localnicilor care au contribuit cu câte o scândură pe care și-au scris și numele. Surpriza a fost mare. Tinovul de la Fântâna Brazilor, deși în esența sa este asemenea celui de la Mohoș, se deosebește totuși de acesta, prin terenul mai solid, pe care am putut să călcăm fără riscul de a ne scufunda. Copacii sunt mai înalți cu cât te afunzi spre inima lui, speciile de plante sunt aceleași, cu mici deosebiri. Pinii silveștri care cresc aici sunt mai înalți, pot atinge o vârstă matusalemică și dacă se usucă pot rămâne în picioare până la 100 de ani. Ghidul nostru ne-a sfătuit să îi îmbrățișăm pentru a ne convinge de forța lor. Spre deosebire de Tinovul Mohoș, aici nu sunt așa de mulți copaci uscați. Pál Zoltán a avut grijă să ne explice și cauza uscării copacilor. Ursoaica pentru a-și învăța puii să se cațere îi aruncă repetat în capaci și așa aceștia sunt zgârâiați și se usucă. O lecție frumoasă ne-a ținut și despre cauzele schimbării comportamentului urșilor și despre felul în care trebuie să ne comportăm în relație cu aceștia. Care este secretul? Când vedem ursul, să nu ne apropiem de el și de puii lui, să ne îndepărtăm, dacă se poate, mergând ca racul înapoi, să nu ne apărăm animalele dacă vine să ni le ia. În ceea ce privește zgomotele pe care ni s-a recomandat să le facem, în alte zone ale țării ni s-a spus că nu se mai teme de ele, ci doar de sprayul cu piper, dar cum sunt la îndemâna oricui, nu ar fi rău să le producem.

Vegetația este mai abundentă, solul este acoperit de un covor de afin și am avut posibilitatea de a ne bucura de puținele afine roșii care au mai rămas neculese. Plantele care cresc aici, aidoma celor din

Tinovul Mohoș, sunt benefice sau toxice. În Tinovul de la Fântâna Brazilor este o liniște desăvârșită, ai impresia că timpul a stagnat, că singura formă de existență este aceasta cuprinsă între marginile pădurii, că un duh existențial benefic vine din adâncuri și plutește îmbietor și mângâietor în atmosferă, sălășluiește în fiecare plantă și se deplasează spre vârfurile copacilor. 

Paris - inegalabilul oras al iubirii

de Anca Stefana Ciolacu

       Paris este orașul iubitorilor, al iubitorilor de artă, al iubitorilor de cultură, al iubitorilor de gastronomie, al iubitorilor de iubire. Orașul pe care nu ai cum să nu-l iubești, pe care-l poți vizita mereu și mereu, rămânând întotdeauna ceva nou și special de descoperit. Parisul îți deschide mii de porți, îți schimbă permanent starea de spirit, te îndeamnă să vrei mai mult și să visezi larg. În Paris te plimbi necontenit și trăiești intens, cu fiecare străduță pe care o parcurgi, cu fiecare pahar de vin pe care-l savurezi, cu fiecare pod, peste Sena, pe care te oprești.

Peste 15 milioane de turiști îl vizitează anual, iar iubitorii de artă și cultură nu se regăsesc în niciun oraș mai mult decât aici. Nu doar prin Luvru, cel mai vizitat muzeu de artă din lume, dar mai ales prin Musée D’Orsay care mie, cel puțin, mi-a plăcut mai mult. Oferă mai multă intimitate, tihnă și idea de spațiu cultural autentic, cu cea mai mare colecție de picturi impresioniste - Monet, Renoir, Manet, dar și peste 20 dintre picturile lui Van Gogh. Luvru nu înseamnă însă doar Mona Lisa care da, este mică și abia vizibilă printre zeci de