sâmbătă, 10 septembrie 2022

"Puterea" lui Sandro Boticelli, la Galeriile Uffizi din Florența



de Iulia Olaru

"Puterea" este înfățișată ca o tânără care poartă o armură peste rochița ei grațioasa și ține un sceptru de comanda . În ciuda atributelor sale militare, aceasta face aluzie la putere și perseverență în căutarea binelui. Este una dintre cele patru virtuți cardinale sau principalele virtuți umane.

Panoul este singurul pictat de Sandro Botticelli într-un ciclu pictural dedicat Virtuților si celelalte pictate de Piero del Pollaiolo în 1469 fiind destinate sălii de audiențe a Tribunalului  Di Mercanzia din Piazza della Signoria din Florența, pictura în Galeria Uffizi. 
Tribunale di Mercanzia  era organul care se ocupa de disputele comerciale ale negustorilor florentini și făcea dreptate între membrii Artelor.Patrimoniul acestei magistraturi în secolul al XVIII-lea se revarsa în Camera de Comerț, din care cele șapte tablouri cu Virtuțile. 

miercuri, 7 septembrie 2022

Fontana di Trevi - intre arta si utilitate publica

 

de Ioan Laslo

Ajunsi la Roma, e musai sa poposim si la Fontana di Trevi, unul dintre locurile cele mai cunoscute ale Cetatii Eterne. 

Istoria locului incepe inca din vremea lui Marcus Agrippa, cel care, in 19 i.Hr. construieste Aqua Virgo, un apeduct subteran pornit de la un izvor aflat la 20 de km in estul Romei (sursa de apa a fost identificata de o tanara virgina, de aici si numele!), care se finaliza in locul intalnirii a trei drumuri (de aici, Trevi!), locul primelor bai publice romane pe atunci. Astfel, fantana este cea mai veche sursa de apa pentru centrul Romei.

In secolul al XV-lea in piata se afla un simplu bazin patrat, distrus de Bernini in secolul al XVII-lea, cand s-au facut planuri pentru remodelarea zonei. A mai trecut insa un secol pana cand, la 1732, arhitectul Nicola Salvi a castigat concursul initiat de Papa Clement al XII-lea si a inceput constructia maretei fantani de azi. Totul a durat 30 de ani si, dupa moartea lui Salvi, planurile au fost continuate de un alt arhitect, Giuseppe Pannini si inca zece sculptori. Trei papi s-au succedat intre timp, dar la 1762, ea a putut fi inaugurata.

Fantana construita din piatra de travertin este dominata de zeul Neptun, aflat intr-un car in forma de scoica tras de doi cai de mare si doi tritoni. Unul dintre cai este linistit, dar celalalt este salbatic, facandu-se aluzie la natura schimbatoare a marii. Zeul este flancat de statuile Sanatatii (in partea sa superioara apare fecioara care arata izvorul soldatilor) si Abundentei (deasupra ei se afla un basorelief al lui Agrippa care aproba planurile de constructie pentru vechiul apeduct). Intregul complex masoara 26m inaltime si 20m latime si utilizeaza aproape 3 milioane de metri cubi de apa in fiecare zi (azi apa este insa reciclata!)

Sunt convins ca fiecare dintre noi are in minte celebra scena din La dolce vita, cu Anita Ekberg și Marcello Mastroianni, facand baie noaptea in fantana. In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial gospodinele se adunau aici pentru a isi spala rufele. Azi nu ai cum sa faci nici una , nici alta, dar poti arunca cu mana stanga, pe spate, peste umarul drept un banut, iar acest lucru se spune ca garanteaza ca te vei intoarce a Roma. Numerosii turisti fac astfel, intr-un mod elegant, o donatie Crucii Rosii italiene, deoarece in fiecare noapte banutii sunt adunati si sunt folositi pentru cei in nevoie. 

Cea mai buna cale de a vedea (si) acest obiectiv este sa va inscrieti in excursia Italia D Amore, cu un click pe acest link! Va astept!

duminică, 4 septembrie 2022

Arta stradala, la Bilbao

 


de Ioan Laslo

Bilbao este un oras destinat oamenilor! Oriunde te uiti, simti ca totul este facut pentru un standard de viata ridicat, pentru placerile de zi cu zi. Asta desi, nu exista oameni mai seriosi si mai muncitori decat bascii. Dar munca nu este de dragul muncii, ci pentru a crea conditii pentru o viata mai frumoasa. Iar pe strada se simte permanent asta. Este suficient sa iei in calcul si multimea de artisti stradali care creaza  atmosfera. Domnisoara din filmarea de mai jos alterna dansurile clasice cu cele moderne, insa toate pornite de la ideea de flamenco. Iar castagnetele si talentul merita onorate!

joi, 1 septembrie 2022

El Cid Campeator - eroul luptei de Reconquista

 

de Ioan Laslo

Orasul Burgos este indisolubil legat de personalitatea lui Rodrigo Diaz de Vivar, cunoscut de toata lumea drept Cidul (conducatorul). Nascut in apropiere, in 1043, el si-a ales gresit tabara in lupta pentru succesiune de dupa moartea lui Fertinand I (la 1066), astfel ca este izgonit din oras sinevoit sa devina mercenar, fie pentru printii crestini, fie pentru mauri, dupa cum ii dictau interesele financiare. La unmoment dat, satul poate de atata aventura, se stabileste in Valencia (pe care o cucereste in 1094), unde este mentionat pana la moartea sa, in 1099. Este inmormantat, impreuna cu iubita sa Ximena, in Catedrala din Burgos.


Dar adevarata sa celebritate ii este data dupa moarte de  Poema de Mio Cid a lui Pierre Corneille, opera clasica a literaturii universale, care constituie un moment crucial in dezvoltarea teatrului francez si care a fost si sursa de inspiratie pentru cinematografia hollywodiana. Trecerea de la vechile legende spre poema si apoi opera tragica a prelungit astfel viata lui El Cid Campeator (ostas), totul fiind adaptat gustului maselor fiecarei epoci. Feudalul, uneori crud si lipsit de scrupule a capatat in imaginatia oamenilor cele mai nobile trasaturi, devenind un reprezentant de frunte a aspiratiilor nationale spaniole. El apare in adevaratul sens tragic, un simbol al maretiei si nobletei, care nu mai este victima zeilor sau a destinului ca in tragediile clasice, ci realizeaza ca este capabil sa ia decizii. conducandu-se de

sentimentele cinstei, datoriei si onoarei. Astfel, el si iubita sa Ximena sunt modele de eroism si umanitate, un amestec de trairi (manifestate sensibil la Ximena) si de lupta a vointei impotriva pasiunii (la Rodrigo). Este clar ca din opera lui Corneille strabate morala: datoria si onoarea sunt deasupra sentimentelor iubirii si trebuie sa ocupe primul loc in viata! Statuia ecvestra a lui El Cid Campeator domina una dintre cele mai circulate zone din Burgos si atrage atentia asupra nemuririi acestuia. Pozitia sa de lupta, aflat intr-un echilibru perfect, in plin atac, impresioneaza zilnic trecatorii si te trimite cu gandul la maretia unei natii si viitorul acesteia.