miercuri, 30 noiembrie 2022

Palatul Parlamentului din Budapesta – bijuteria de pe malul stâng al Dunării

Motto:„Oriunde te duci, du-te cu toată inima” 
(Confucius) 

de Mihaela Manzatu
Urmând sfatul acestui filosof chinez, iată-mă la drum, la finele anului trecut, într-un circuit organizat de o agenție de turism din București, circuit ce urma să îmi poarte pașii spre 4 capitale imperiale: Budapesta, Praga, Bratislava și Viena. Scopul circuitului era dublu: vizitarea principalelor obiective turistice ale acestor orașe și participarea la târgurile tradiționale de Crăciun.
După traversarea graniței, prima oprire am făcut-o în frumoasa capitală maghiară – Budapesta -, oraș pe care îl mai vizitasem o dată în 2014, la întoarcerea spre casă, după ce petrecusem o săptămână în Austria alături de un grup de elevi într-o tabără de schi. Măreția și frumusețea Palatului Parlamentului mă impresionaseră de atunci, de când îl

luni, 28 noiembrie 2022

Katholische Kirche St. Peter din Viena

de Ioan Laslo
      Pentru multi turisti Viena a devenit o locatie comuna, deoarece se afla mereu in drumurile noastre spre Vest. Marea majoritate a agentiilor de turism o includ mai mult in trecere si ii aloca doua-trei ore pentru o vizita pietonala in zona sa centrala. Uneori, avem mai mult timp pentru Targul de Craciun, atunci cand Viena este impodobita de Sarbatoare si mirosul de scortisoara si vin cald te imbie la tot pasul. Azi am sa va vorbesc insa de concertele care se desfasoara in bisericile centrale din stravechiul oras. Viena este orasul muzicii si faptul ca are biserici cu o acustica impresionanta (cum este si Katholische Kirche St. Peter, aflata in zona centrala) ii permite sa te tenteze cu astfel de oferte. Bilete se vand peste tot, iar uneori ai si sansa unor concerte gratuite. Totul este sa fii la locul si momentul potrivit, asa cum mi s-a intamplat mie intr-o zi in care aveam doua ore libere. Am filmat interiorul impresionantei biserici (cu un simplu telefon mobil, deci fara pretentii de calitate prea ridicata) exact in timp ce muzica de orga se revarsa peste noi, muritorii:

duminică, 27 noiembrie 2022

Matera - orasul celebrelor sassi

de Ioan Laslo

Devenit sit UNESCO, in 1993, Matera este astazi una dintre cele mai cunoscute destinatii ale sudului Italiei. Mai mult, in 2019, localitatea din Basilicata a fost si Capitala Culturala Europeana si se bucura de multa atentie. Chiar in ziua in care am ajuns in zona se faceau filmari pentru o productie cinematografica si au existat chiar restrictii din aceasta cauza, in anumite zone.
Prima senzatie este aceea ca totul este incremenit, ca iei contact cu lumea de altadata si ca modernitatea nu a ajuns aici, deoarece localnicii inca locuiesc in aceleasi case ca acum cateva mii de ani. Si totusi, vorbim doar de o aparenta, fiindca localitatea s-a adaptat mult turismului si gasesti confort, ca vizitator cam peste tot. Conectarea la internet este simpla, restaurantele selecte, spatiile de cazare au interioare moderne. Dar toate acestea nu rapesc din farmecul unui oras in care tentatia de a te plimba pur si simplu pe stradutele sale pietonale este irezistibil. Este exact ceea ce mi-am dorit si eu, intr-o zi superba de toamna tarzie! Totul a inceput pe o esplanada aflata exact intre cele doua parti ale celebrelor sassi, Sasso Caveoso si Sasso Barisano.
Sassi duc cu gandul la cea mai veche asezare troglodita din Italia si, se pare ca, aici vorbim de a doua localitate din lume in care s-a locuit incontinu (dupa celebra Petra din Iordania). Am intrat intr-un astfel de loc, neamenajat insa, deoarece am considerat ca este mult mai autentic decat cele prezentate turistilor. Va invit sa vedeti imaginile surprinse aici!
Hristos s-a oprit la Eboli, celebra carte a medicului Carlo Levi scoate in evidenta saracia in care locuiau aici italienii la mijlocul secolului XX, deavalma cu animalele si in niste conditii greu de imaginat. Malaria nu i-a impiedicat pe localnici insa sa fie una dintre primele localitati care s-au ridicat impotriva regimului farcist al lui Benito Mussolini. In anii 1950 ei au fost obligati sa paraseasca vechile pesteri naturale, fiind mutati fortat in noul oras, situat la nord. 

sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Santiago de Compostella – El Camino, Sfântul Iacob și pelerinii

de Cristian Cealera
În nord-vestul Spaniei se află un oraș numit Santiago de Compostella. Nu are nici măcar 100.000 de locuitori dar cu toate acestea este una dintre cele mai cunoscute așezări ale Europei. Este un loc sfânt pentru creștinii catolici, al treilea mare punct de pelerinaj din lume, după Roma și Iersusalim. Celebritatea sa se datorează, în primul rând, Catedralei din localitate, unde se află moaștele Sfântului Iacob, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Hristos și frate al evanghelistului Ioan.
Catedrala a fost construită peste mormântul martirului, în secolul XI, din oridnul lui Alfonso VI, rege de Leon și Castilia. De 1000 de ani, Santiago de Compostella este punctul terminus al pelerinajului numit El Camino sau Drumul lui Iacob. Pelerinii din Evul Mediu considerau că mormântul lui Iacob se află la capătul lumii, finnes terae și așa și era, (cel puțin la capătul lumii cunoscute).
Sunt mai multe rute de pelerinaj către Compostella dar cel mai cunoscut și mai vechi este Drumul Francez (Camino Frances). Are 800 de kilometri, trebuie parrcus pe jos, începe din Pirineii francezi (din orașul Saint Jean Pied de Port) și traversează tot nordul Spaniei trecând prin orașe precum Logrono, Burgos sau Leon.
Știți de unde vine numele Compostella? Se spune că în anul 830 d.H, un cioban din Galicia, pe nume Pelayo, ghidat de o stea, a descoperit mormântul apostolului Iacob. Câmpul unde se aflau osemintele sfântului a fost botezat în latină Campus Stellae, Câmpul cu Stea – nume transformat ulterior în Compostella. Numele Santiago vine de la Sanctus Iacobus, transformat în Sanct Iaco.
Sfântul Iacob este primul apostol al lui Hristos care a fost martirizat, în anul 44 dH. El a propovăduit dreapta credință în Hispania romană dar după câțiva ani a plecat la Ierusalim, unde a fost decapitat de prigonitori. Trupul său a fost însă adus de adepți în Spania, cu o corabie, și înmormântat la Compostella. Astăzi, Santiago de Compostella este locul în care ajung peste 100.000 de pelerini ce urmează El Camino. Alți peste 3 milioane de turiști vin direct, anual, pentru a vizita atât lăcașul de cult, precum și frumosul orășel iberic. Obiectivele sunt nenumărate: pe lângă Catedrală pot fi vizitate multe alte lăcașuri de cult, muzee și edificii încărcate de istorie. Piețele ce înconjoară Catedrala (ex. Piața Argintarilor) sunt extrem de pitorești și reprezintă un adevărat magnet pentru turiști. Santiago de Compostella este un loc ce merită să fie vizitat…

vineri, 25 noiembrie 2022

S-a deschis West Side Christmas Park – ediția a doua

 

de Livia Manzatu

25 noiembrie 2022...
Asteptat cu mare interes de copii și de cei mari, Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei din sectorul 6 al Capitalei, intitulat West Side Christmas Park, și-a deschis astăzi porțile la ora 18 fix.
Lume multă, copii ținuți de părinți pe umeri, adolescenți și adulți, toți așteptau cu nerăbdare începerea spectacolului de deschidere. Pe scena ridicată aproape de cuva lacului unde, la fel ca și anul trecut, s-a desfășurat Târgul de Crăciun cu tentații care mai de care și bunătăți, a urcat mai întâi Gașca Zurli în aplauzele tuturor, dar mai ales ale copiilor. A fost invitat apoi pe scenă primarul sectorului 6 care a rostit câteva cuvinte de bun venit și a deschis în mod oficial Târgul, dând semnalul pentru aprinderea luminițelor de Crăciun. Pe fundalul sonor al piesei Let it go din filmul de desene animate Frozen a urmat un spectacol impresionant de artificii. Spectacolul a continuat pe aceeași scenă cu alți artiști care au întreținut atmosfera spre bucuria copiilor.
Târgul este deschis până pe data de 27 decembrie, iar scopul său este de a atrage tot mai mulți doritori în workshop-urile și atelierele tematice pentru copii și adulți, spectacole de lumini – în premieră pentru București. Acest proiect este finanțat din fonduri private, organizatorul proiectului fiind UNTOLD Universe, creatorul spectacolelor UNTOLD și NEVERSEA.
Așadar, anul acesta Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei are toate ingredientele necesare să vă facă să îl vizitați. Colajul de imagini din filmulețul de mai jos sper să vă convingă. 

miercuri, 23 noiembrie 2022

Haarlem si surprizele lui

 de Valentin Oanta

Un popas în orășelul Haarlem este deosebit de plăcut și instructiv. Haarlem este reședința provinciei Olanda de Nord, fiind așezat pe râul Spaarne. Supranumit orașul florilor din Țara Morilor de Vânt, datorită sutelor de hectare cultivate cu lalele, orașul se află destul de aproape de Amsterdam și poți ajunge aici după o călătorie plăcută cu trenul. Încă din gară ești surprins de multitudinea florală, apoi de arhitectura tradițională si multimea mulțimea bicicletelor.
Piața centrală( Grote Markt) a orașului, în acord cu arhitectura hanseatică, este străjuită de impresionanta Catedrală Sfântul Bravo, interiorul acesteia urmând austeritatea majorității bisericilor protestante din regat. Alături de frumoasele clădiri ale halelor și primăriei se află Muzeul Teylers care găzduiește expoziții de artă și știință, picturi, cărți, instrumente științifice și chiar fosile. Pictorul portretist Frans Hals are de asemenea un muzeu dedicat, aflat intr-o clădire din secolul XVII, unde sunt prezenți și mulți vechi maeștri olandezi.
Din peisajul orașului nu lipsesc nici morile de vânt tradiționale, reprezentativă fiind Moara De Adriaan, construita în 1779, unde descoperim tehnica veche de a folosi energia vântului pentru crearea produselor necesare hranei, precum și multe alte informații de interes. Moara a ars în 1932 dar a fost reconstruită conform planurilor inițiale în 2002, în scop turistic.
În esență, Haarlem este un autentic oraș al epocii de aur care, încă din secolul al XIII lea, a fost reședința Conților de Olanda, iar dacă pașii vă vor purta la Amsterdam, vă invit să alocați o zi pentru vizitarea acestui liniștit oraș plin de flori, unde nu prea vezi mașini, iar bicicleta este la ea acasă.

luni, 21 noiembrie 2022

Casa Natala a lui Mozart


de Mircea Poeana

Am fost de cateva ori in casa unde s-a nascut Mozart. Pe strada principala a Salzburg-ului vechi, nu departe de cimitirul devenit faimos dupa filmarile pentru Sunetul Muzicii, un succes fantastic in America, o pelicula aproape anonima in Austria. Daca nu ai vedea un imens steag alb-rosu, casa unde s-a nascut Amadeus, "cel iubit de Dumnezeu", ar trece aproape neobservata, asa "prinsa" intr-un compozit de alte cladiri cu destinatie eminamente turistica.

Recunosc, prima oara cand m-am aflat in orasul unde Karajan a eternizat ceea ce ne e nemuritor sufletului, am ratat intalnirea cu pruncia lui Wolfgang. Am ajuns, in cele din urma, dupa un an sau doi, in fata patutului unde atat de timpuriu pieritul geniu se nastea la 27 ianuarie 1756. Sincer, ma

sâmbătă, 19 noiembrie 2022

Vatican City - Holy see

de Marian Lisu

Sfantul Scaun este inima creștinismului - preamărit de catolici, vizitat de pelerini (dar și de necreștini) reprezentase farul care dădea direcția noilor politici mondiale, dar și locul unde de-a lungul istoriei s-au tors  intrigi, s-au ucis pretendenți sau oameni ai științei evolutive, ba chiar a acceptat să dea umanității germenii urii (în perioada Inchiziției).O

Orașul-stat are aspectul unei fortărețe, doar că înăuntrul ei nu găsești armate ci doar micul corp de gardă elvețiană, soldăței frumoși, trași parcă la tipar, îmbrăcați în hainele colorate. Citadelă a culturii, este un imens muzeu diversificat la interior (arheologie, istorie, pictură și sculptură, frescă și mozaicuri încântătoare, sălile pictate cu capodoperele granzilor renascentiști, numismatică și filatelie, inclusiv colecția trăsurilor papale și autovehiculelor speciale - papamobilele).

Zona publică este imensul platou înconjurat de coloanele cu statui  care are în fundal cea mai mare Catedrală a creștinității – Basilica di San Pietro.

Odată pătruns în perimetrul pieței simți sentimentul micimii corpului și spiritului în fața grandorii și măreției ce întruchipează casa de pe pământ a divinității. Dacă nu este zi de audiență papală te poți plimba în voie oriunde, dai împrejur fântânilor senzaționale și chiar bei apa bună a Romei, de-al cărui gust o să rămâi fan pentru totdeauna. 

Calci doar piatră cubică, atent îngrijită, de unde privirea se ridică pentru a fi conectată celei mai impresionante fațade baroce (prin grandoare) având în centru loggia unde papa binecuvintează mulțimea. Aici se strânge gloata la alegeri să vadă fumul ce iese pe coșul înalt al conclavului, spre a fi siguri că aud primii numele noului Pontif. 

Am fost și în ziua de audiență papală, dar în lipsa papei, episcopul vicar a întreținut atmosfera cu scandări pentru diferitele congregații, atmosfera devenind  una incendiară. Și mai apoi auzi uralele, pornite simultan de peste 70.000 voci laolată, la sărbătorile mari numărul depășind suta de mii.

Odată intrat în catedrala lumii vei rămâne împietrit în fața sublimului creației lui Michelangelo Buonarotti -  vestita Pieta, apogeul sculpturii renascentismului, e Maica universală resemnată că, deși își ține Fiul răpus, știe că acesta va reanvia. Opera te magnetizează, vrei să o atingi, dar nu ai să poți, acum fiind ferecată sub geam rezistent, deoarece în trecut a suferit urmare a unor distrugeri, unele intenționate.

După, vezi porticurile și porțile frumos decorate de maeștrii florentini,  în zona de fundal a atriumului, undeva departe, baldachinul masiv de lemn sculptat, de deasupra mormântului Sfântului Petru.

Deasupra este cupola , la o înălțime de peste 100 metrii, a fost prima senzație a multor călătorii în care am rămas de-a dreptul fără aer la propriu, în timp ce gâtuiam capul pe spate în vederea imortalizării cât mai fidelă a detaliilor cupolei.

Plimbarea prin desișul de locașuri interioare e o desfătare a simțurilor, dar o îngrijorare a membrelor inferioare, care au avut de suferit, urmare a prelungilor pelegrinări. 

Ai din belșug ce admira în Vatican, e mult geniu rămas din Raphael, din Michelangeloo, Bernini sau Bramante și lista continuă.

Și e destul de ciudat să știi că aici sunt dedesupt rămășițele circului lui Nero și al lui Caligula, cei doi împărați de care Imperiului îi este groază să povestească, dar și ruinele bisericii ridicate de Constantin, pentru a preamării părintele papilor.

Muzeele Vaticanului te poartă în istoria universală – sunt opere dezgropate din colb din perioada Egiptului Vechi (timpul faraonilor), bijuterii ale artei etrusce, romanitate din perioada republicană și imperială, o trecere în revistă a istoriei marilor descoperiri – cu hărți vechi, tavane și pereți acoperiți de frescă ce reprezintă lumea cunoscută a vremurilor medievale, coridoare și camere cu frescă măiastră în care tematica religioasă e perfect îmbinată cu istoria papalității și a marilor capete încoronate europene, care și-au câștigat dreptul de a fi perpetuu prezenți în ochii umanității.

Cea mai celebră e Capela Sixtină, aici având o permanentă aglomerație și supraveghere enervantă, ceea ce poate scadea mult din valoarea admirativă a muncii colosale a lui Michelangelo, de acum vreo cinci secole – peretele cu Judecata de Apoi și tavanul cu binecunoscuta ,,Crearea lui Adam” și mai puțin cunoscutele – Crearea Evei, Alungarea din Rai, ori cele referitoare la Facerea Lumii (Separarea Luminii de Întuneric, Crearea Pământului și a Lunii, dar și a Planetelor și Stelelor, Separarea Pământului de Ape, etc.).

Pe ceilați pereți sunt alți mari maeștri –Botticelli, Perugino, Ghirlandaio sau Roselli, dar de neratat sunt și sălile lui Rafael Sanzio, în antecamerele Sixtinei.

De la înaltele ferestre ale clădirilor cu dimensiuni colosale se pot admira în detaliu grădinile papale iar în curtea imensă te poți odihni sau medita, departe de zumzetul străzii sau al mulțimii prezente la audiența papală.

vineri, 18 noiembrie 2022

Sirmione - bijuteria de pe Lacul Garda


  

 de Maricela Stuparu

„Oriunde ai merge, locul acela devine o parte din tine cumva”, spunea romanciera Anita Desai.  

    Sirmione este locul unde mie mi-a rămas inima. Este bijuteria Lacului Garda, este colțul de rai care îți taie respirația din prima clipă în care intri în orașul medieval înconjurat de apă, o apă de un turcoaz strălucitor, incredibil. Este situat in nordul Italiei, aproape de Brescia si Verona, in Lombardia, pe malul Lacului Garda pe o mică peninsulă. Lacul Garda este înconjurat de țărmul în lungime de 50 de km și de-a lungul țărmului are 70 de statiuni. Sirmione se află la cea mai joasă altitudine dintre

miercuri, 16 noiembrie 2022

Adventul, la catolici...


Tradiția Adventului își are originea în timpuri îndepărtate, in tradițiile "păgâne" europene, când se aprindeau lumânări/ focuri pe durata iernii, reprezentând lumina și căldura soarelui așteptat în primăvară. 
Pentru a ajuta enoriașii, cei mai mulți dintre ei agricultori, calendarul Bisericii era la început unul pe anotimpuri, îmbinând sărbătorile proprii cu ritualurile și muncile credincioșilor.

In emisfera nordică, Adventul coincide cu iarna, cu zilele întunecate și reci care preced Crăciunul. Au fost înlocuite, prin sărbătoarea Nașterii Domnului, Saturnaliile, Dies Natalis Solis Invictus, festivități romane ce sărbătoreau solstițiul de iarnă.
Inelul sau coroana din ramuri ale unui copac cu frunze perene (cel mai adesea brad sau pin) este un simbol mult mai vechi decât creștinismul in nordul Europei.
Coroana de Advent are formă circulară. Cercul este un simbol universal, relaționat cu ciclul neîntrerupt al anotimpurilor, iar frunzele perene și lumânările simbolizează victoria vieții în mijlocul iernii întunecate și reci. In tradiție creștină, cercul simbolizează iubirea fără început și sfârșit.
Unii vorbesc despre utilizarea coroanei in obiceiurile creștine încă din Evul Mediu, alții susțin că

marți, 15 noiembrie 2022

Victoria & Albert Museum Londra


    
de Marian Lisu

    Victoria & Albert este ,,must see” pentru toti iubitorii artelor, sub toate tipurile de manifestare. Este imens, poți parcurge fără să realizezi distanțe de ordinul kilometrilor, deținând peste 2,3 milioane exponate, pentru toate gusturile si toate varstele. Regina Victoria dispusese edificarea unui imens complex în stil Victorian, la finele secolului al XIX-lea, pentru spații expoziționale, dar acesta devine cu timpul spațiu al cunoașterii și creativității. Sunt atât de mulți artiști care lucrează după modelele expuse încât sunt situații când trebuie să te strecori de-a dreptul, atmosfera de lucru fiind asigurată de numele mari etalate, dar și de clonele perfecte, ridicate în mulaj după originale. Marele avantaj al copiilor e scara 1 la 1, iar partea interesanta este ca se

duminică, 13 noiembrie 2022

Alchimie si...nu prea pe Zlatna Ulica din Praga




de Ludmila Ciobanu

Ulita Aurarilor este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din lume și niciun turist nu îl poate rata când vizitează Praga. Cu toate acestea, nu este ușor să intri în ea. Trebuie să stai la coadă și apoi să treci printr-un turnichet. Ulița Aurarilor a fost în centrul atenției de secole, aici fiind o lume aparte, departe de splendoarea și spațiile expoziționale ale Castelului Praga. Un șir lung de case mici este considerat unul dintre cele mai pitorești locuri din Praga. Istoria pitorescului ’’ghetou’’ în jurul căruia gravitau legendele cunoscute în întreaga lumea început să se scrie când împăratul Rudolf al II-lea a permis gardienilor castelului de atunci să construiască spații de locuit in zidul din jurul castelului . Legenda leagă numele străduței de alchimiștii de la curtea lui Rudolf al II-lea, care se pare că nu au locuit însă niciodată aici. Legenda spune că și-a luat numele de la aurul pe care aceștia au încercat să-l facă aici. Dar adevărul este că alchimiștii, care căutau aur pentru împărat nu au lucrat niciodată aici. Pe de altă parte, aurarii da, fapt care le-a oferit o libertate fără precedent la acea vreme. Casele au fost locuite până în Al Doilea Război Mondial, dar deja în timpul Primei Republici s-a avut grijă să nu se schimbe caracterul pitoresc al străduței în timpul modificărilor. Ulița Aurarilor este îngustă, iar casele seamănă cu cele ale păpușilor. Căsuțele aveau dimensiunea inițială de 400 cm în lățime și 220 cm în adâncime, dar este adevărat că locuitorii au încercat să le facă mai mari. Căsuțele din Zlatá ulička, reprezintă astăzi expoziții care amintesc de viața de pe uliță. O casă evocă locuinta unei croitorese care se ocupa de textile, alta casa unui vraci. Scriitorul Franz Kafka a locuit în casa nr. 22 în anii 1916-1917 și aceasta locuinta este una dintre cele mai cunoscute.



sâmbătă, 12 noiembrie 2022

Muzeul „Crama 1777”, Valea Călugărească

 

de Elena Trifan
6 aprilie 2022, după o iarnă grea bântuită de uscăciune, de boli și de știri dure de război, o vizită la Muzeul „Crama 1777”, din comuna Valea Călugărească, județul Prahova poate fi o adevărată binecuvântare.
Cum poți să ajungi aici? Este simplu. Dacă te vei deplasa dinspre Ploiești spre Buzău pe șoseauna națională, spre ieșirea din localitatea Valea Călugărească, situată la poalele Dealului Mare, renumită pentru podgoriile sale bogate și vinul care îi poartă numele, când ajungi în dreptul brutăriei „La cuptorul cu lemne”, faci la stânga pe un drum asfaltat, care se numește chiar Strada Muzeului. Poți parcurge drumul cu mașina personală, dar cel mai bine ar fi să te deplasezi pe jos, într-o drumeție pe care nu o vei uita niciodată și pe care, cu siguranță, vei dori să o repeți. Casele sunt rare, chiar foarte rare, natura însă te încântă cu roadele ei, mulțimea podgoriilor și a pomilor fructiferi, cu muguri abia mijind sau frunze de un verde crud, cu frăgezimea pură a pomilor în floare, care se ține lanț în tot anotimpul zămislirii, de la albul corcodușilor, la cel al perilor și al vișinilor, la rozul pal al merilor și cel intens al piersicilor. Un duh blând și calm plutește în aer, o liniște patriarhală învăluie întregul peisaj și îți pătrunde mângâietor în suflet, singurele sunete sunt ale vântului care abia adie printre frunze și cântecul stingher și vesel al vreunei păsări. Simți că te cufunzi într-o altă eră apusă, în care zgomotul lumii nu ajunsese, în care timpul trece mai încet. Oricât ai vrea să zăbovești pe acest drum care ai vrea să nu se mai termine, un indicator îți spune că ai ajuns.
Ce te întâmpină aici? În primul rând, o oază de verdeață, alcătuită din ienuperi și tuia ce cresc de-a lungul unui gard metalic. În interior cu multă amabilitate ești întâmpinat de personalul acestui muzeu: doamna muzeograf Emilia Savelovici și doamna supraveghetor Carmen Dinu, care sunt nerăbdătoare să îți ofere informații despre această casă a vinului. Vița-de-vie cunoscută încă din antichitate era una din plantele sacre ale zeului Dyonisos și ni se atrage deja atenția că ne aflăm într-un loc binecuvântat, deoarece a fost cultivat cu viță-de-vie ale cărei mlădițe sunt cei care trăiesc astăzi pe el.
Până în prezent, am vizitat o singură cramă, pe cea de la Cricova, modernă și bine utilată. Județul Prahova ne propune altceva, o cramă cu iz de vechime, unde vița-de-vie este tratată ca o regină a plantelor, iar rodul ei, vinul, pare a fi însăși esența pământului, izvorât din vremuri imemorabile și este urmărit de-a lungul timpului în evoluția procedeelor de obținere și a valorificării sale, a interacționării cu alte domenii de activitate.
Privită de pe Internet, clădirea muzeului părea o casă veche și neatrăgătoare. În realitate, s-a dovedit deosebit de interesantă prin arhitectură, prin obiectele pe care le conține, prin semnificațiile lor. Casa care găzduiește muzeul este o reconstituire a unei crame care a fost construită în anul 1777, la vreo 20 km. depărtare, pe Valea Popii, descoperită în anul 1971 de către istoricul, cercetătorul și muzeograful Nicolae Simache. Din cauza cutremurului din 1977, casa a fost puternic avariată și s-a decis demolarea ei. După modelul acestei crame vechi a fost construită una nouă pe strada Valea Largă, care astăzi se numește Strada Muzeului. Este o construcție solidă, alcătuită din ciment și bârne de lemn, cu prispă cu stâlpi de lemn, patru încăperi, acoperiș cu șiță de brad, pe care se află ferestre-ochi, prevăzute cu câte o rozetă din lemn, denumită de personalul muzeului rozeta sufletului, ce fac legătura dintre micro și macrocosmos și atrag energiile pozitive ale Universului. Din vechea cramă se mai păstrează numai cei doi stâlpi de la intrarea pe prispă și fragmente de uși împreună cu feroneria lor expuse în crama muzeului. Casa-muzeu este dedicată vinului, această licoare străveche, simbol al vieții, al sacralități, dătător de energii și stări de bine, dacă este consumat cu măsură, dar prin felul în care a fost amenajată, reușește să ofere o imagine a unui mod tradițional de viață, reprezentat prin elementele sale esențiale: lutul, lemnul, pânza, pasărea, vița-de-vie, munca, un univers rustic securizant prin elemente apotropaice și aflat sub protecție divină. Fantezia gazdelor, combinată cu o foarte bună cunoaștere a civilizației arhaice românești fac din ea un simbol al ospitalității, al duioșiei, o transformă într-un loc plăcut, primitor, plin de viață, atrăgător, protejat și protector. 
Primul element în care pășești este prispa casei, cu stâlpi de susținere din lemn, cu pereții și tavanul din bârne de lemn, prinse în coadă de rândunică, cu ajutorul cuielor de lemn. Grație măiestriei meșterului Petre Ghițeanu pe prispă sunt agățate șiraguri de figurine din lemn, cu rol de cunoaștere și protecție, reprezentând serafimi și heruvimi, dragobetele, simbolul dragostei, reprezentat prin două păsări care formează o singură inimă și păsări specifice zonei: pupăza, cucul, rața etc. Un element esențial care ne reține atenția este ușa dublă, de la intrarea în pivniță pe al cărei toc este încrustat motivul colților de lup, cu rol de apărare a casei de relele care o pot bântui și, în mod deosebit, de invidie. Deasupra ușii este încrustat cu litere chirilice anul construirii cramei inițiale, 1777. Pe de o parte și de alta a ușii au fost expuse crenguțe de gherghine uscate, datorită culorii lor roșii, simbol al vieții și un șirag de cănițe de lut. Pe prispă se află câteva obiecte reprezentative pentru civilizația locului: sticle de vin și cănițe de lut, un zdrobitor de struguri, costume populare din pânză, un ulcior. Scaune mici, aflate pe lângă perete, amintesc de vechile șezători care aveau loc aici, unde se depănau doine, zicători, legende, printre care se află și cele dedicate viței-de-vie.
Locul se află sub binecuvântarea divină, reprezentată de două icoane, a Maicii Domnului și a Sfântului Trifon, ocrotitorul livezilor, al viilor, cel care vindecă bolnavii și alungă diavolii. Cele două uși de lemn fac trecerea spre pivnița cramei, unde te așteaptă un adevărat laborator de obținere a vinului, privit de-a lungul evoluției sale, cât și ilustrarea prin intermediul exponatelor a unor faze necesare îngrijirii viței-de-vie, recoltatului, îmbuteliatului și conservării vinului. Un lin, adică un fel de jgheab din lemn, este o dovadă a celei mai arhaice metode de prelucrare a strugurilor, care erau puși în acest vas și zdrobiți cu picioarele de fete nemăritate, după ce se dezinfectau cu ceai de pelin. Pentru producțiile foarte mici era
folosită o putină foarte mică din lemn, în care strugurii erau zdrobiți cu un obiect de lemn. Odată cu dezvoltarea tehnicii, au apărut și metode moderne, mai eficiente, precum zdrobitorul de struguri și teascul. Strugurii erau depuși într-un zdrobitor de unde curgeau în tocitoare și de aici erau transferați într-un teasc în care mustul era separat de coji și de cozile ciorchinelui. Muzeul posedă două tipuri de zdrobitoare, unul cu tambur din lemn, unul cu tambur metalic și un teasc în forma labei de urs. Cu ochii minții îi vedem parcă pe harnicii podgoreni, muncind cu sârg, răsturnând strugurii parfumați și divers colorați în tocitoare și mustindu-i cu zdrobitoarele, simți deja gustul dulce al mustului înspumat și forța omului combinată cu puterea vinului.
Cum vinul trebuia să fie depozitat în vase speciale, organizatorii acestui muzeu au realizat aici, în pivniță și un adevărat atelier de dogărie, în care sunt expuse unelte, precum: sfredele, dălți folosite la confecționarea vaselor de lemn, precum putine și butoaie; doage, cercuri fie din lemn de alun, fie din metal. Astfel, cei dornici de cunoaștere și care au fost total desprinși de munca la țară pot să vadă cum arătau sfredelele, dălțile, barda cu care a fost construită crama, un budan cu o capacitate de 1500 de kg. Sunt prezente și pompa pentru pritocit vinul, cea pentru stropit sau afumat via, coșul din scânduri de lemn care se purta în spate, cât și cel confecționat din nuiele, ce serveau la transportul strugurilor, dopuitorul, spălătorul de sârmă pentru sticle. Nu lipsesc nici sticlele de vin expuse în două secțiuni, una cu vin vechi, chiar din perioada interbelică și una cu cele premiate la diverse concursuri, precum vinul de Budureasca etc.
Într-un spațiu și un timp restrânse secole de existență a societății românești cu elementele ei de civilizație legate de cultivarea viței-de-vie îți sunt puse la dispoziție. Dacă vei reveni pe prispa casei și vei pătrunde prin ușa de la capătul ei, vei ajunge într-o sală de trecere în care te întâmpină alte elemente, reprezentative pentru spiritul organizatoric și activitatea muzeului, receptiv la tot ceea ce înseamnă creație etnografică. Pe câteva panouri și în vitrine poți admira expoziții temporare. La acestea se adaugă obiecte și expoziții permanente, cu valoare simbolică, dovadă a creativității umane, a puterii de asociere și valorificare a elementelor specfice diverselor domenii de activitate. Pe un perete pot fi admirate două icoane pictate pe lemn, având în centru arborele vieții, pe care într-una din ele se află Maica Domnului înconjurată de sfinți și în cealaltă Maica Domnului și Fiul.
Coborând o scară de lemn, poți ajunge într-o altă cameră unde se află butoaie din lemn, dar și obiecte care simbolizează ospitalitatea, generozitatea, recunoștința față de Dumnezeu pentru roadele obținute, priceperea și ingeniozitatea umană, dorința de a trăi sănătos prin prelucrarea elementelor naturale. Pe o masă mică, rotundă, cu scaune pe măsură, din lemn, sunt expuse oale și cănițe de lut, printre care se află oala chelarului, de fapt o oală dublă cu toartă cu care acesta ieșea toamna la poartă și îi servea cu vin la discreție pe trecători, fără a le permite să ia și acasă. Pe o masă lungă din lemn, este amenajat un colțișor dedicat Sfintei Treimi reprezentată prin cele trei elemente materiale cu valoare sacră: vinul roșu, untdelemnul și pâinea. În continuare sunt expuse sticle de băuturi cu valoare terapeutică, obținute din plante sau diverse combinații de vin și plante, preparate după leacuri strămoșești, învățate de la bătrânele satului în timpul șezătorilor de pe prispa casei: afeniacul – un fel de afinată, pregătită din țuică
și afine, mursă de miere – un preparat realizat cu apă în care s-au spălat fagurii de miere și care era folosită pentru îndulcit ceaiul și laptele, dimineața. mustariță – preparat cu ajutorul lăptișorului de mesteacăn care se obținea printr-o incizie făcută la baza copacului de unde era extras cu un pai; util pentru tratarea anemiei. vin cu usturoi – pregătit din 1-2 căpățâni de usturoi, pisate, amestecate cu 2 linguri de miere, lăsate la macerat 7 zile, peste ele se toarnă vinul fiert, înainte de a da în clocot; util pentru hipertensiune arterială. vin cu leuștean - 10 fire de leuștean, 2 linguri de miere se macerează timp de 10 zile, se fierbe vinul, fără să dea în clocot și se pune peste ele. Se bea cu păhărelul de țuică; bun pentru circulația fiere. Vin cu mentă, vin cu pătrunjel, vin cu pelin se preparară după aceeași rețetă ca vinul cu leuștean. Cel cu pelin este util pentru ficat, cel cu mentă pentru plămâni, cel cu pătrunjel pentru tensiune cardiacă. Sunt prezente și vecinătăți ale vinului, precum: berea, votca și derivate ale lui (vermut, spumant și vinars de Basarabia îmbuteliat în sticlă de forma sabiei lui Ștefan cel Mare).
Femeile din sat erau atente și cu îngrijirea tenului pentru care pregăteau creme din ingrediente naturale: de exemplu, untură fără sare și pulbere de semințe de struguri.
La etaj se află Sala ”Mlădițele vieții”, o cameră luminoasă, plină de viață, în care motivele vegetale al viței-de-vie, pomului vieții se împletesc cu cele umane ale familiei, dragostei, nunții și cu cele divine: heruvimi și serafimi, în creații umane realizate cu finețe, hărnicie, îndemânare, din lemn și pânză. Viața este un amestec de sacru și profan, pomul vieții are la bază perechea, ca simbol al familiei și pe ramuri pecetare, pristolnice, heruvimi și serafimi, care o veghează. Tot ideea de pereche, de familie, de viață se află și la baza unui covor ucrainean, de culoare roșie, datând din anul 1896, țesut în război vertical, în furculiță, expus în fundal. Pe margine este prevăzut cu motivul colților de lup, cu scop de protecție, urmează un chenar cu motivul viței-de-vie, alt chenar cu motivul ghindei și în mijloc, ca într-un centru al unui univers plin de viață, protejat, apare ea, perechea de tineri logodiți, îmbrăcați în costume populare ucrainene, având între ei floarea dragostei, trandafirul roșu. Ideea de nuntă este accentuată în această expoziție și de lăzile de zestre și de plosca din lemn pictat, simplă sau cu două compartimente, unul pentru vin și altul pentru țuică, folosită pentru a fi invitați nuntașii; de steagul de nuntă, sub formă de cruce, care are agățată de brațe o icoană din argint, cu imaginea sfântului al cărui nume îl poartă tânărul care duce steagul sau o stea cu Maica Domnului și sfinții, în cazul în care tânărul nu are nume de sfânt. Un alt obiect valoros și sugestiv este batista de nuntă, dovadă a hărniciei fetei, a trăiniciei dragostei în viață și dincolo de ea, a durerii sfâșietoare de care erau cuprinși cei care se despărțeau pentru totdeauna.
Muzeul are și o impresionantă colecție de toiege de diverse tipuri, de episcop, de stareță, de pustnic, de cioban, traista în băț, de plugușor pentru copii mari și mici, steaua de copii sau de ginerică. Alte obiecte, precum cofa pentru apă sau lapte, furca de tors cu motivul undei apei sugerează alte necesități și îndeletniciri din viața comunității sătești. Pe laterale, în vitrine și pe lăzile de zestre sunt expuse costume populare din Muntenia și din Oltenia, din care majoritatea au cusut pe ele motivul viței-de-vie și al strugurelui sau au culoarea vinului. Ne reține atenția și o ie de culoare galbenă, cu motivul urcușului și coborâșului în viață și al crucii. O față de pernă în cusăturile ei asociază motivul păsării cu cel al florii.
Dragă călătorule, o vizită făcută aici te poate ajuta să te încarci cu energiile pozitive ale locului, să îți îmbogățești cunoștințele, să te bucuri de bucuria gazdelor că le-ai trecut pragul, să te cufunzi în marea taină a liniștii cosmice și, cu siguranță, vei reveni. Nu numai muzeul, ci și ambianța în care este amplasat poate trezi interes pentru un turist: în fața casei se află pomi fructiferi și viță-de-vie, o casă modernă, prototip al viitorului, în spatele casei, cea mai veche casă din județul Prahova și un arbore de tuia, vechi de 100 de ani, pe marginea drumului lateral, câțiva ulmi, despre care ni s-a spus că după ce li se scutură florile, unduiesc în bătaia vântului asemenea valurilor unei mări. Un univers pe care l-ai vrea închis pentru a te putea bucura de energiile pământului și ale cerului, de a scăpa de zgomotul lumii, pentru a trăi în ritmul unei vieți arhaice, profunde, naturale și originale.

Ordinul lui Cristos si castelul din Tomar


 de Ioan Laslo

    Zi senina de toamna in momentul in care, dupa un drum de vreo 100 de kilometri cu autocarul am ajuns la Tomar. Eram nerabdator sa vad locatia in care vechii templieri (deveniti dupa desfiintarea Ordinului, la 1312, Cavalerii lui Cristos) si-au desfasurat activitatea. Iar nerabdarea s-a dovedit a fi pe deplin justificata. Chiar daca, din ratiuni de poandemie, cateva sali au fost inchise pentru public(ma refer aici la vechile chilii, la dormitoare, vizita s-a dovedit a fi una fascinanta. Nu e de mirare ca obiectivul este inscris in Patrimoniul Unesco inca din 1983.
    Toate cele 16 curti interioare au o particularitate. Incepand cu Curtea Cimitirului, apoi cu Curtea Mare si toate celelalte, ai senzatia ca te intorci in timp,iar cavaleri cu manta alba pe care este brodata crucea rosie a templierilor, sau cea neagra a ordinului care i-a urmat te

vineri, 11 noiembrie 2022

Înălțimile din Peru

 de Paul Drosu

Lantul muntos "CORDILLERA BLANCA", avand in centru muntele HUASCARAN, muntii Anzi, Peru.

O particica doar din fenomenalul zid al muntilor Anzi, "CORDILLERA BLANCA" este un lant muntos tropical (la doar circa 9* latitudine sudica), celebru printre alpinistii lumii, lung de vreo 200 de km de la nord la sud (Fagarasul are vreo 70 km), extrem de dificil, caci, dupa cum se si numeste, este, efectiv, inecat in zapada si gheata, fiind cea mai mare suprafata tropicala de pe planeta acoperita de gheata si una dintre principalele surse de apa ale bazinului amazonian, prin alimentarea fluviului Maranon, care, prin confluenta cu fluviul Ucayali (la peste 4.000 de km de Atlantic), formeaza cel mai maret fluviu al planetei - Amazonul... Aceasta suprafata de gheata tropicala s-a redus, totusi, cu circa 1/3 din anul 1970! 

In centrul fotografiilor si al acestui lant muntos, este "regele" lui, legendarul munte HUASCARAN, de 6770 m, cel mai inalt varf din Peru, varf care este doar cu 200 de metri mai scund decat Aconcagua, cel mai inalt varf din cele două Americi.

Numele lui Huascaran provine din numele "Huascar", al unui imparat incas. "Varful" Huascaran este format, de fapt, din doua varfuri gemene, separate de o sa, Huascaran Norte (nord) si Huascaran Sur (sud). Din varful nordic, in anul 1970, in urma unui puternic cutremur de pamant, de 8 grade Richter, s-a prabusit o bucata imensa, generand o avalansa uriasa de gheata si stanci, de o magnitudine dincolo de orice inchipuire, avalansa care a ras de pe fata pamantului cateva orase si sate si care a cauzat peste 66.000 de morti inclusiv o echipa de 15 alpinisti cehoslovaci, care nu au mai fost gasiti niciodata, lasand si un milion de oameni fara locuinte! 

Varful lui Huascaran este al doilea cel mai indepartat punct de pe suprafata globului pamantesc, fata de centrul Pamantului (primul fiind varful vulcanului Chimborazo din Ecuador, si nu Everestul, cum s-ar crede la prima vedere). Iar in varful lui Huascaran este CEA MAI MICA forta de atractie gravitationala de pe suprafata Pamantului, conform "Science Daily". 

miercuri, 9 noiembrie 2022

Strada Sforii - obiectiv de neratat in Brasov

de Maricela Stupar

Atestată documentar încă din secolul al XVII-lea, Strada Sforii este situată în centrul vechi al Brașovului, între strazile Cerbului si Poarta Schei, foarte aproape de Poarta Schei. Vizitarea centrului vechi al orașului, nu poate exclude o mică plimbare  deosebit de plăcută, interesantă și recomandată de toți ghizii pe străduța îngustă de doar 111 cm, cel mult 135cm în unele locuri și cu o lungime de 80 metri. Este considerată cea mai îngustă stradă din Europa de est și a devenit un obiectiv turistic recunoscut pe plan internațional.

La început, străduța a fost construită  doar ca o cale de legătură între străzile Poarta Şchei şi Cerbului atât pentru locuitorii orașului, dar mai ales pentru  pompieri, pentru a ajunge mai uşor în Şchei în cazul producerii unor incendii, incendii care în acele timpuri erau foarte dese, casele orașului fiind construite din lemn iar focul în case se făcea doar cu lemne. Strada de fapt reflectă tendințele de urbanizare ale Brașovului medieval. 

În capătul din Strada Cerbului a străzii Sforii, există Muzeul Străzii Sforii. Este un muzeu privat, modern, cu un aer contemporan, foarte plăcut.  Muzeul cuprinde 4 încăperi. În primele două camere de obicei se găsesc expoziţii ale artiştilor locali de pictură sau de fotografie. În cea de-a treia cameră se găsesc imagini vechi ale oraşului de sub Tâmpa, precum şi o machetă a

marți, 8 noiembrie 2022

Prin "vagaunile" din Gibraltar

de Ioan Laslo 
    Placerea de a te afunda prin "vagaunile" pamantului este prezenta la fiecare om curios. Ajuns la capat de Europa, dincolo de locul  unde Hercule considera ca "nu mai este nimic", esti tentat sa patrunzi in "maruntaiele" Stancii. Fie ca intri in una dintre cele aproximativ 140 de pesteri naturale, fie ca esti tentat sa vizitezi tunelurile sapate de mana omului (desigur, in scop militar), experienta este interesanta. Am ales una dintre cele mai spectaculoase (si mai bine promovate turistic) pesteri: St.Michael. Stalactite si stalagmite deosebite, luminate in diverse culori (de altfel senzatia mea este ca tocmai acest sistem de iluminare duce la succesul atat de mare in randul turistilor!), o sala imensa, folosita destul de des pentru diverse concerte (dovada ca s-a ajuns la a pastra permanent o scena si cateva sute de scaune acolo!), forme bizare, tendinta spre visare. Desigur ca cei care organizeaza excursiile in zona te cam grabesc, dar tot ajungi sa iti faci o impresie. Filmuletul care urmeaza vrea sa va arate atmosfera din zona. Si pentru ca eram cu niste turisti Christian Tour, este firesc sa faca parte din peisaj si acestia!

luni, 7 noiembrie 2022

Cascada Iguazu si legenda ei

de Paul Drosu
  In primul rand, ce inseamna numele "Iguazu" si care este originea sa? Este un cuvant care, de fapt, provine din 2 cuvinte ale limbajului bastinasilor indieni guarani, adica (aproximativ) "Y"+"GUAZU", care inseamna "Apa Mare". Limbajul guarani este vorbit pe scara larga in regiune si este, alaturi de spaniola, limba oficiala in Paraguay, dar se mai vorbeste si in tarile vecine: in nord-estul Argentinei, sud-estul Boliviei si sud-vestul Braziliei. Limba Guarani este unica in lume prin faptul ca este, din cate stiu eu, singura limba a unor bastinasi/indigeni dintr-o zona a lumii, care nu a disparut sau dispare incet-incet, ci a fost adoptata si vorbita si de catre "cuceritorii" albi!

Si cum mie imi plac povestile pe care le-am aflat despre locurile minunate din lume prin care am avut bucuria sa ajung, as vrea sa va povestesc si dumneavoastra una dintre frumoasele legende despre cum M'Boi, Sarpele-Zeu a creat minunatele cascade Iguazu:
inaintea sosirii spaniolilor, pamantul din jurul raului care astazi se numeste Iguazu apartinea indienilor Guarani. In fiecare an, acestia sacrificau o frumoasa fata virgina Sarpelui-Zeu care salasuia in raul Iguazu. De mici, aceste fete erau sortite sacrificiului si acest lucru era

sâmbătă, 5 noiembrie 2022

Muzeul Thyseen-Bornemisza din Madrid

 

de Marian Lisu

Avem azi vorbe despre zambile, rebeliuni de îngeri, o dragoste-n oglindă și-o muză ce încântă, indiferent de vremuri.
Nu vă speriați de ciorba cu de toate – e suflul artei ce mi s-a părut demnă de a o pune în valoare, altfel.
Colecția e una dintre cele mai de seamă, poate doar Prado s-o întreacă în zona spaniolă, căci stau degrabă marii maeștri, renascentiști desigur, dar și flamanzi și marile genii cu penel hispanic.
La o scară aproape naturală, găsim pe Hyacinthus și Apollo, în viziunea lui Tiepolo. Venețianul preia un mit al vechilor greci, unul despre iubire, deși subiect tabu și-acum – între bărbați puternici și frumoși, despre o moarte crudă și regrete, dar cu final divin – căci el se va întrupa în flori, în fiecare primăvară ce-o să vină după.
,,Moartea lui Hyacinthus” preia tema antică punând-o în actualitatea secolului italianului (al XVIII-lea), căci jocul antic, cel cu aruncări de discuri, e înlocuit aici de mingi de piatră, lovite cu palete de bărbați potenți.
Se spune că Zefirul deviase traseul proiectilului, căci nu era cu putință ca Apollo să cadă în mrejele unui muritor, chiar dacă era

vineri, 4 noiembrie 2022

Bisericile de lemn din sudul Poloniei


 

de Valentin Oanta

    Bisericile de lemn construite în sudul Poloniei în regiunea cunoscutã sub numele de Polonia Micã reprezintã exemple remarcabile ale tradiţiilor medievale. Au fost concepute folosind tehnica aşezãrii orizontale a buştenilor, comunã în estul Europei încã din Evul Mediu. Stilul îşi are originea la sfârşitul sec. XVI şi a început cu ornamente gotice şi detalii policrome. Forma bisericilor este profund influenţatã de prezenţa greco-catolicã şi ortodoxã în regiune. Unele afişazã planuri de cruci greceşti si cupole tip ceapã, iar cele mai interesante biserici din lemn combinã aceste caracteristici cu forme romane cu nave alungite şi clopotniţe. Aceste lãcaşuri de cult sunt efectiv muzee în aer liber, precum cea vizitatã de mine, la Powroznik lângã cocheta staţiune montanã Nowy Sacz. Aici, preotul paroh îndeplineşte cu har şi misiunea de ghid mãrturisind istoria şi evolutia din vremuri de demult şi pânã azi. La biserica de lemn de lângã Nowy Sacz cel mai uimitor aspect este acela cã nu este folosit niciun element de metal pentru construcţie. Totul este din lemn cu excepţia crucii, paratrãznetului şi stingãtorului de incendii.
Este o zonã de munte foarte frumoasã şi deosebit de interesantã, nu prea departe de România. Vã invit sã o vizitaţi. Nu veţi regreta !






joi, 3 noiembrie 2022

Siracusa - oras al arhitecturii, culturii si frumusetii cadrului natural

de Diana Stoica

    Siracusa este orasul  Siciliei peste care timpul trece fara a-i modifica frumusetea. Pare ca, fiecare an care i se adauga aduce un plus de farmec. In perioada sa de aur, a fost cel mai mare oras al lumii antice. Siracusa si mai ales Insula Ortigia ne ofera posibilitatea nu doar de a ne imagina, ci de a trai atmosfera vremurilor de mult apuse prin urme ale istoriei ramase neclintite de-a lungul timpului, urme ce fac parte din viata de zi cu zi a localnicilor. Astfel, Ortigia este locul unde vechiul ofera armonie noului.
    In urma unei plimbari, piano, piano, cum este obiceiul in Italia si mai ales in sud, se pot admira piatetele in stil baroc clasic, neo-baroc si baroc Sicilian. Acest stil architectural predominant a exprimat triumful Bisericii, al statului si al burgheziei. Intalnim stilul maur si strazi medievale ce au culoarea mierii. Neavand suficienta marmura in insula, au folosit calcar. Inundat de razele soarelui acesta ofera culoarea mierii. Totodata, simtim influenta pescarilor , fiind un oras cu iesire la mare, admiram si frumusetea vaselor de croaziera. Este, asadar un oras al contrastelor intre vechi si nou, traditii, modestie si opulenta.

    
Este al patrulea oras ca numar de locuitori din Sicilia, fiind parte a Patrimoniul Unesco din 2005. De Siracusa se leaga numele mai multor personalitati istorice cu ar fi : Arhimede, Eschil, Euripide, Platon , Tiranul Dionysios, Caravaggio etc, care fie au vizitat.o, au trait ori s-au nascut acolo. Siracusa a fost fondata in sec VIII i.Hr, odata cu venirea coloniilor corintice, care s-au extins catre actuala insula Ortigia (numele provine din grecescul ortyx = prepelita). A fost cucerita, in 212 i.Hr, de romani, mai tarziu a ajungand sub stapanire bizantina, apoi sub stapanire araba (moment in care a inceput declinul). A reinflorit sub dominatie normanda. Cu toate ca a trecut prin mainile mai multor popoare, ele au pastrat urme ale civilizatiei cucerite , iar astazi stau marturie trecerii timpului. Ca exemplu, avem teatrul grec, amfiteatrul roman, cariera de piatra a paradisului, urechia lui Dionysios (reflecta perioada antica), templul lui Apollo (contruit de greci, mostenit mai apoi de romani, bizantini, arabi si normanzi) , ce prezinta succesiunea popoarelor, Piazza Domului (Primaria, Domul, Palatele nobiliare, Biserica Sfintei Lucia, toate in stil baroc sicilian) si fantana Aretusei (a fost motivul intemeierii orasului de catre greci).
    Pentru un plus de farmec si relaxare recomand sa faceti o plimbare pe mare, unde veti admira grotele, coralii in ritmuri de tarantele siciliene si va veti indragosti de culoarea marii. Sau, de ce nu? sa veniti impreuna cu mine pe programul Aventura siciliana.