Se afișează postările cu eticheta colaborare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta colaborare. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 februarie 2024

Santa Maria degli Angeli - bijuteria care domina Assisi de Jos


 de Marian Lisu
Poate numele titlului vă face să gândiți: iar Assisi? Ei bine, acum suntem practic în orășelul de la baza dealului, unde sper că instantaneele de până acum v-au încântat. E Santa Maria degli Angeli, locul unde practic începe și se sfârșește destinul Sf. Francisc.Marea Bazilică Sfânta Maria a Îngerilor e aici de aproape cinci secole, impresionând prin dimensiunile colosale (cea de-a șaptea în clasamentul general), dar adevărata comoară este înăuntru – micuța și vechea bisericuță Porziuncola (tradusă ca „Mică  bucată de pământ”).
Deasupra Sanctuarul Protoconventului Porziuncola ne întâmpină dictonul latin „Hic Locus Sanctua Est” (Acesta este un loc sfânt), chiar Sf. Francisc declarând că este cămin, spunând că „vizitele spiritelor cerești erau frecvente în acel loc”. 
Aici are pornirea lăuntrică de a se dedica muncii neobosite de a fonda Ordinul Fraților Minori (al Călugărilor Cenușii/ Franciscanilor), tot aici discipolii jură credință și pleacă în lume să ducă mai departe mesajul. Aici e locul unde Chiara di Offreduccio renunță la viața fără de griji, îmbrățișează jurământul de sărăcie și se dedică întru-totul credinței, înființând Ordinului Doamnelor Sărace (Clariselor), fiind sanctificată și ea după ce se dovedise că făcuse minuni. Viziunea Sf. Francisc, aceea că obținuse aici chiar de la Isus „Indulgența Porziuncolei” (mai cunoscută în literatură drept „Iertarea din Assisi”), va genera ulterior pelerinaje impresionante, iar anual o mare sărbătoare locală. Este astfel centrul franciscanismului, așa cum ne ilustrează și frescele minunate pe care le descoperim în anexele marii biserici. După Grădina cu trandafiri, loc preaiubit de Francisc, din pictură se perindă privirii adunarea călugărilor pentru a înțelege tainele Regulei, respectiv viziunea ce trebuia vestită în lumea largă.
Biserica mare are trei nave, având în laterale zece capele, cupolă impresionantă și absidă semicirculară, centrul edificiului reprezentându-l vechea bisericuță ce fusese la începuturi a benedictinilor, dar lăsată în ruină. Sf. Francisc decisese să o readucă la menirea inițială, așa cum mai făcuse și cu alte două din Assisi.
Fresca interioară e de mare valoare – în partea din spate e Calvarul, lucrare a lui Perugino, iar în capelele laterale sunt lucrări ce au în principal teme cu Fecioara cu Pruncul, aspecte din viața spirituală a Sf. Francisc, dar și cu Sf. Bernardino. Cappella del Transito e chiar în locul unde Sfântul Francisc a murit în 1226, imediat lângă Grădina cu trandafiri, de unde statuia ce-i este dedicată așteaptă parcă înflorirea rapidă, sub atenta supraveghere a porumbeilor pașnici. E aparent o mare discrepanță între ceea ce propovăduia Francisc – traiul în sărăcie, dar bogăție în credință – raportat la ceea ce vedem actualmente – structuri ce rivalizează cu marile catedrale, având în vedere că la începuturi discipolii trăiau în colibe și dormeau pe rogojină, îmbrăcați fiind în pânză de sac cârpită.
Turnul imens, cu clopotele lui grele, vestește la intervale regulate chemarea credinței, fațada monumentală ținând în vârf o statuie impunătoare a Fecioarei din bronz aurit, ce magnetizează privirile curioșilor de la mare distanță.
În laterala ce dă spre edificiile publice se află o fântână activă de acum cinci secole – Fonte Medicee.
Peste drum e splendidul Palazzo del Capitano del Perdono (Palatul Căpitanilor Iertării) ridicat pentru a servi drept casă a „căpitanilor” – persoanele ce trebuiau să vegheze mulțimea de pelerini ce veneau să descopere locul unde Sf. Francisc obținuse privilegiul iertării.
Tocmai dimensiunea impresionată pe care o căpătase pelerinajul făcuse ca în jurul bisericii să se formeze un adevărat târg, acum oraș, iar supravegherea trebuia să aibă parte de o justiție specială, condusă de Căpitanul Iertării. Palatul e construit sobru, dar are o eleganță conferită în special de succesiunea coloanelor groase de la bază ce susțin bolte-n semicerc, având deasupra alte rânduri de coloane scunde, ce dau impresia de spațialitate. Cel de-al treilea nivel, adăugat ulterior, duce clădirea în epocile recente, păstrând arhitectura specifică umbriană, tocmai pentru a pune în evidență edificiul, prin comparație cu construcțiile relativ contemporane. "
l'Amore non è amato" („Dragostea nu se iubește”) – Sf. Francisc.


joi, 22 februarie 2024

Orvieto - o bijuterie italiană

 

de Marian Lisu

Așezarea e veche de aproape trei milenii, cei dintîi fiind etruscii, ce lasă aici celebrele necropole.

Stânca semeață din marginea Umbriei devenise prin fortificare ușor de apărat, poziția strategică ajutând populația locală să dezvolte urbea în timpurile imperiale, dar îndeosebi în vremurile medievale.

Tocmai dezvoltarea din evul când alții nu aveau speranță face din Orvieto unul din marile centre culturale și economice, invidiat de mulți – având statut independent.

Edificiile ridicate în secolele XIII și XIV sunt și acum păstrate în forma originală, frumoasele piețe publice (del Populo și del Duomo) păstrând acel farmec tipic italienesc.

Palazzo Comunale ne-a îmbiat să descoperim arta medievală a Renașterii. În spiritul libertății se născuse ideea de a fi construită o fortăreață mai strașnică, peste cea făcută de Natură – zidurile ce continuă culoarea stăncii dând impresia că nu au fost cioplite , ci zidite.

Supremul edificiu rămâne însă Ctedrala, cea frumos botezată drept ,,Santa Maria Assunata in Cielo”, cu fațada ei impresionantă ce trimite privitorul la amintirea geamănei din Siena.

Goticul lucrase secole de-a rândul să-și arate splendoarea desăvârșită, iar pentru a convinge pe cei interesați să-i treacă pragul pomenim doar trei dintre multele nume consacrate în relizările artistice de geniu creator – Pisano, Beato Angelico și Perugino.

Conceptul Creației e punctul forte – despărțirea noilor tendințe prevestesc germenii arhitecturii renascentiste.

Fresce ale marilor maeștrii italieni au legătură cu scene din viața Fecioareai, iar în Capella dei Corporale întâlnim legenda orașului  - Miracolul din Bolsena (în urma căruia Papa Urban al IV-lea instituie acum vreo opt secole procesiunea „Corpus Domini”).

Capella Nuova e povestea frumoasă a artei, o capodoperă renascentistă ce ridică standardul de reprezentare în zona ecleziastică.

Pentru a întregi corola de minuni e de luat în calcul vizite lejere la două palate ce trimit la perioada în care papii aveau aici bază de credință – Palazzo dei Papi, undeva în spatele catedralei și pe cel din proximitate – Palazzo Soliano, unde se pot admira relicvele romanității și opere de artă (inclusiv contemporană).

În cel al papilor sunt camere ce aduc mai degrabă a sălilor regale de ceremonii, doar că aici sunt masate tablouri de dimensiuni urieșești, sculpturi parcă aduse direct din Paradis, îngerii ce însoțesc personajele consacrate fiind martori tăcuți ai minunilor artistice.

Peste drum, în partea opusă pieței,e Palazzo Faina, unde sunt actualmente prezentate relicvele perioadelor trecute, în cadrul Muzeului Arheologic, de neratat pentru cei interesați de arta etruscă.

O mostră de reprezentare arhitecturală a timpurilor în care etruscii scriau aici istoria este și Tempio del Belvedere, templu vast și bine păstrat, în imediata apropiere a Pozzo di San Patrizio, puțul colosal săpat în piatra dură ce coboară în măruntaiele muntelui și care solicită privitorul să-i afle secretele până la luciul de apă. Prin sutele de ferestre lumina lină e filtrată colorat spre bază, iar pentru ca cei care privesc cerul să nu fie realmente orbiți de astrul ceresc s-a decis amplasarea unui glob imens, luminat astfel încât ochiul să poată percepe iluzia unei realități moderne.

La pas printre clădirile etalon – Palazzo del Popolo ține în umbra lui parte a Cartierului Medieval, iar luând ca etalon Torre del Moro ținând întins pe Corso Cavour ajungi în locul de poveste – Fortezza di Albornoz, vașnica fortăreață ce avusese menirea de a demoraliza răuvoitorii în a gândi să râvnească la avuțiile urbei, ridicată sub autoritatea cardinalului Egidio Albornoz după jumătatea secolului al XIV-lea, când Orvieto se va supune puterii papale.

miercuri, 21 februarie 2024

Altamira - Capela Sixtina a Preistoriei

 

de Marian Lisu

Sfâșietoarea poveste adevărată de acum ne va purta privirile și imaginația într-unul dintre cele mai importante locuri ale umanității, în Altamira, spre a admira ceea ce a fost supranumită „Capela Sixtină a Preistoriei”.
La vremea descoperirii splendorilor rupestre ce vin din Paleoliticul Superior (încă de acum 35.600 ani și care au continuat a fi creeate până acum vreo 15.000), proprietarul suferea o veritabilă dramă existențială.
În 1879, Marcelino Sanz de Sautuola e anunțat de fiica lui Maria că niște animale ciudate care „aleargă” haotic se găsesc pe pereții peșterii ce se căscase în apropierea locuinței de pe micul domeniu. Mai exact, în proximitatea pitorescului oraș medieval Santilana del Mar.
Răspândirea veștii privind descoperirile preistorice sunt însă vehement disputate tocmai de către cei care trebuiau să se aplece serios asupra studiului. Se va demonstra fiind cea mai veche formă de manifestare artistică. Perioadele de datare exacte plasează primele execuții puțin după apariția Homo sapiens, cel care începea să-și demonstreze discernământul și rațiunea – ruperea de linia Erectus și desprinderea de Neanderthalieni.
Trecut prematur spre veșnicie și având încredere până la final în adevărul cauzei sale, îi sunt recunoscute meritele abia post-mortem. Lumea științifică își va recunoaște greșala de a fi mai aproape de interesele ecleziastice decât de adevărul științific, diplomele și titlurile putând fi observate în muzeul dedicat amenajat lângă casă (chiar în imediata apropiere a peșterii).
Dar scenele celebre cu bizonii multicolori și celelate animale reprezentate în peșterile asociate, aflate de-a lungul coastei dinspre Santander și Bilbao, le vedem în marele muzeu în care sunt aduse dovezile elocvente și reproduse identic.
Redările umanoizilor din epoca de piatră reprezintă în cadru larg picturi ce au copiat forma peșterii, cu bizoni (zimbri) în galop, de parcă e un tablou în mișcare a modului în care indienii nativi își imaginau Paradisul (veșnicele câmpuri de vânătoare).
Uimirea întregii lumi se cristalizează abia când se demonstrează că arta de pe pereți are o vechime de mai mult de 10.000 de ani, cât se credea inițial de către descoperitor. Fiind aproape de patru ori mai veche, dogmaticii sau reacționarii se vor recunoaște învinși, recunoscând unanim că în peștera Altamira se găsește reprezentarea maximă a spiritului creator uman, cel de la începuturi. Atenția la detalii se poate observa facil – în zona de detaliu sunt contururi cu detalii, zonele interioare fiind umplute de culori nuanțate, spre a reproduce cât mai realist personajul vizat.
Nu vorbim aici doar de pictură pe stâncă, sunt locuri unde se găsesc gravuri sau altele cu desene.
Peșterile celelalte aduc în atenția publică animale care sunt și acum specifice zonei – cabaline și căprioare (bizonii dispărând de mult de pe Bătrânul Continent). Găsim pe stânci inclusiv amprentele mâinilor „artiștilor” – formate nu prin imprimarea palmelor cu culoare, ci prin suflarea peste acestea a pulberelor de oxizi.
Recunoașterea universală a manifestărilor artei paleolitice nu se rezumă doar la tradițiile culturale manifestate în negura vremurilor, ci și ca un moment semnificativ al istoriei umanității. Astfel, manifestările diferite, tematica vastă și diversitatea tehnicilor (stilurilor) demonstrează că nu era o manifestare locală, unitară, ci o expresie a unei comunități larg răspândite pe un areal ce cuprinde mare parte a zonei nordice din Peninsula Iberică.
Era o reprezentare a unei lumi înconjurătoare cu detalii elocvente – modul în care omul primordial percepe raportarea la Mama Natură, fără idoli sau zei, fără ierarhii și diviziuni sociale, fără răutăți și învrăjbiri, ci doar realitățile din proximitate.

sâmbătă, 17 februarie 2024

Trasee turistice in muntii Romaniei - Varful Ciucas

de Calin Nicolae Marginean
Virful Ciucas (1.954 m)
Trebuie ajuns in pasul Bratocea cu masina, pentru a beneficia...
- de cel mai scurt timp de facut acest virf +
- de cel mai usor traseu +
- pentru a avea TIMP „la greu” de admirat tot ce poate sa ofere acest munte SUPERB / MINUNAT (atentie MARE ca NU folosesc deloc cuvinte mari inutil, ci stiu ce vorbesc !)
Pentru cine vine din Nordul tarii (ca mine) se ajunge din Tg. Secuiesc => Prejmer => Sacele => (stinga) Pasul Bratocea !
DACA ati venit dinspre Brasov (Sacele), opriti in pasul Bratocea (e loc de parcat „la greu” si gratuit !) si o luati la stinga (in unghi de 900), pe drumul forestier care se desprinde din sosea, la al carui start, pe dreapta, sint 2 table de informare cu rezervatia Ciucas. Marcaj „banda rosie” !
(NU CUMVA sa o luati pe drumul – tot forestier – care se desprinde din sosea si care o din dreapta soselei, prin padure, ca va duceti in alta parte !!!)
Ati plecat deci pe drumul cel bun, ati trecut de cele 2 table si o tineti pe drumul forestier mentionat mai sus, intr-o urcare exterm de usoara, printr-o mica padurice, FARA a va

duminică, 4 februarie 2024

Basilica San Francisco de Assisi

de Marian Lisu

Până acum aproape un mileniu, Assisi era un mic oraș medieval ce nu se prea pomenea pe hărțile importante,ridicat pe coasta unui deal semeț (Asio) de la poalele muntelui Subasio, de unde vederea asupra văii Umbriei este una senzațională.

Un eveniment epocal, undeva spre finele secolului al XII-lea, schimbă decisiv soarta orașului, aici născându-se Giovanni Bernardone, pe care acum îl știm drept Sf. Francisc de Assisi, patronul spiritual al Italiei.

Ordinul Franciscanilor, cel ce se constituie și dezvoltă galopant, aduce în perioada medievală manifestări artistice fără precedent – pictori renumiți, sculptori și arhitecți de soi, întrecându-se în a-și arăta măiestria.

Genialul florentin Giotto, Lorenzetti (cel ce a prefigurat arta Renașterii), sienezul Simone Martini, sunt printre numele care lasă posterității lucrări inestimabile – locul ce deține cele mai impresionante capodopere fiind Bazilica San Francesco.

Era mișcarea ce nu va primeni doar zona italică ci practic tot Bătrânul Continent, dovadă că genul creativ uman a găsit în Assisi locul prefect de manifestare în Evul Mediu.

Încă de la mare distanță poți observa lejer detaliile arhitecturale ale megastructurii ce ține în spatele unor ziduri urieșești trei biserici, una peste cealaltă.

Cultul pe care fostul mistic, sanctificat pentru priceperea transmiterii mesajului divin (dovadă cum se difuzează ulterior mișcarea Ordinului Franciscan în toată lumea creștină), detemină papii să dea locului o însemnătate deosebită, admițând valoarea mesajului universal pe care Francisc îl propovăduise, bazat pe pace și bună-înțelegere.

Devenise un simbol de credință, modul modest în care se îmbrăca și jurământul de sărăcie spre a se dedica întru-totul rugăciunii și ascezei îl fac și acum model pentru adepții ce vin în număr mare să vadă locul de unde izvorâse credința.

În spatele porților grele pătrundem alene printre case de secole, amplasate astfel încât fiecare spațiu vital să fie utilizat la maximă eficiență. Urcarea puțin abruptă ne duce rapid într-o piață vastă, mărginită de coloane și porticuri, toate la umbra unor ziduri ce trimit privitorul la zidurile defensive a le unui mare castel. Locul edificiului fusese spațiul de tristă amintire, unde condamnații cu pedepse capitale erau sfârșiți, numele fiind elocvent – Colinele Iadului. Proiectul se începuse romanic (partea inferioară) și se continuase în stil gotic (biserica superioară).

Lucrările duraseră vreo trei veacuri, de după 1228, iar locul ce amintea a moarte se va spăla de vechile păcate și va lua nume nou – Dealul Paradisului, deci de la agonie la extaz.

În memoria sfântului în cripta bisericii inferioare au fost depuse moaștele, locul cu liniște și pace fiind spațiu sacru, unde energiile acumulate secole de-a rândul te copleșesc gradual.

Deasupra, boltele sunt decorate cu fresce minunate, cu sute de personaje vivace, cu un colorit spectaculos, ce de multe ori te copleșește olfactiv.

Rozete meșteșugite, arcade imense frânte, sub care se ivesc alte arcade joase-n semicerc , ogile ce deschid capele cu tematici biblice din cele mai diverse – toate te îndeamnă să descoperi rafinamentul artistic pe care autorii doriseră să impresioneze privitorii.

Marele altar gotic deține însă cele mai spectaculoase fresce – Alegoriile Virtuțiilor franciscane și Slava Sf. Francisc, făcute de colectivul condus direct de Giotto.

Pentru a accede biserica superioară urcăm scările monumentale și admirăm claustrul, curtea de dimensiuni apreciabile având nivelele suprapuse pironite cu stâlpi deși, ce impactează ochiul, ajutându-l să facă trecerea lejeră de la excepționalul de la nivelul de jos spre magnificul de la zona goticului.

După alte rânduri de trepte de piatră se pătrunde în cel mai vast spațiu de sacralitate – din zona altarului fiind vizibile detaliile desăvârșite ale rozetei centrale. Lateralele poartă fresce cu viziuni îngerești, scene din viețile sfinților, dar și personaje ce revin în actualitate din perioada Vechiului Testament.

Culorile paradisului te însoțesc din înalt – stilul combinat (gotic și renascentist) fiind ceva altceva – totul gândit spre a pune în evidență cele mai importante scene, legate de viața sfântului ce a legat orașul de istoria umanității.

miercuri, 10 ianuarie 2024

Isola Bella – o “destinație superbissimă”

de Livia Manzatu
Motto:
Călătoria te învață că indiferent cât de multe cunoști, este mereu mai mult de învățat – The Cultureur.


Așa cum călătorului îi șade bine cu drumul, iată-mă din nou la drum, în vara acestui an, de data aceasta într-un circuit de două săptămâni în unele dintre cele mai fascinante locuri din nordul Italiei, circuit numit foarte sugestiv: “Destinații superbissime”, avându-l și de data aceasta drept ghid pe dl. Ioan Laslo.
Italia a fost și va rămâne o destinație de suflet, iar faptul că urma să ajungem la cele mai frumoase lacuri din nordul ei (Lago di Garda, Lago Como și Lago Maggiore) a insemnat pentru mine o bucurie imensă. Într-adevăr, ajungând acolo, am avut senzația că mă aflu într-un colț de Rai.
Fără îndoială, toate cele trei lacuri sunt superbe, dar Lago Maggiore cu a sa Isola Bella a devenit preferatul meu.
Isola Bella, împreună cu Isola Madre din apropiere și Isola dei Pescatori, formează un paradis care te seduce de la prima

duminică, 10 decembrie 2023

Povesti pragheze: orologiul astronomic



de Ludmila Ciobanu
Poveștile se spun mai frumos la gura sobei, asa ca am decis să vin în casa sau smartphone-ul dumneavoastra cu o legendă , sper eu pe plac. Nu mă voi abate de la tematica grupului nostru: aici ne-am adunat toți cei pasionați de călătorii și eu vă invit să călătorim virtual în inima Europei, în orașul celor 100 de clopotnițe, la Praga. De ce tocmai la Praga? Eu îl consider oraș de basm, iar cehii afirmă că s-au născut în țara cu cele mai multe povești și legende și au dreptate de fapt. Pe Arabela și Rumburak îi mai țineți minte? In țara lor de origine vom călători. Aici, fiecare clădire își are istoria și povestea sa. Am ales să încep cu un obiectiv turistic important atât pentru localnici cât și pentru turiști, Ceasul Astronomic, unul din cele mai vechi ceasuri din Europa, un instrument ingenios care de secole arată nu numai ora și data, ci și poziția Soarelui, fazele Lunii, ciclurile astronomice și sărbătorile calendarului creștin. Un miracol tehnic, care

marți, 5 decembrie 2023

Bucataria traditionala din nordul Spaniei

de Livia Manzatu

Nordul Spaniei se mandreste cu o bogata istorie si cultura, peisaje spectaculoase, orase elegante si civilizate, precum si cu o delicioasa bucatarie traditionala. Aici, mai mult decat in oricare colt al Spaniei, veti trai o experienta gastronomica de neuitat, fie ca veti merge in renumitele “bodegas”, fie ca veti alege sa degustati preparate rafinate intr-unul din numeroasele restaurante cu stele Michelin (restaurantele din San Sebastian poarta mai multe stele Michelin decat Parisul, dar e drept ca pentru ele aveti nevoie de o rezervare prealabila, iar preturile sunt pe masura!). Oricare ar fi optiunea dumneavoastra, papilele gustative va vor multumi. De la basci, atat de renumiti pentru bucataria fina, la Asturia cu abundenta sa de peste, fructe de mare si legume, bucataria din nordul Spaniei se situeaza printre cele mai variate din Europa.
In programul “Tara Bascilor si nordul Spaniei” veti avea prilejul sa gustati unele dintre cele mai renumite preparate specifice celor trei provincii: Tara Bascilor, Asturia si Cantabria.
In Tara Bascilor vestitele gustari de tip tapas se numesc „pintxos”. Ele nu sunt un preparat in sine, ci constau in mai multe portii de mancare mici, ca niste aperitive. Preparatele pot fi reci (jamón serrano, queso manchego, masline etc.) sau calde (tortilla española, chiftelute etc). Sunt servite pe o felie mica de paine, cu o varietate de topping-uri, printre care: file de ansoa, somon, carnați, branză, omleta tortilla sau sunca. Multe sunt prinse cu o scobitoare si uneori sunt gandite sa fie inghitite dintr-o singura imbucatura. Prezentarea lor iti face mereu cu ochiul!
Nimic nu este mai „spaniol” decat celebrul jamón. Spre deosebire de prosciutto-ul italienesc, jamón-ul este o sunca de un rosu aprins. A devenit o adevarata arta taierea acestei sunci, iar cei care o fac sunt considerati adevarati artisti, deoarece doar cu multa experienta se poate obtine felia de jamón de grosime ideala, aproape transparenta. Jamón ibérico este cel mai bun tip de jamon, fiind un preparat uscat, pregatit din carnea porcilor negri iberici, special crescuti si hraniti cu ghinda pentru a da carnii o aroma distincta de nuci. Picioarele posterioare sunt sarate si uscate la aer timp de cel putin 36 de luni. Jamón ibérico este din acest motiv destul de piperat la pret. Este servit in felii foarte subtiri. Jamón ibérico este mai comun in zonele de munte, unde localnicii obisnuiesc sa sareze carnea si sa o lase la uscat. Merge de minune acompaniat de un pahar de vin rosu sec Rioja. Jamón serrano este mai ieftin decat jamón ibérico, dar gustul nu poate fi comparat. Ambele tipuri de jamón au arome aparte, pe care merita sa le incercati. Cu certitudine veti deveni fan-ul unuia dintre ele.
Tortilla de patatas
– o mancare tipic spaniola, un fel de omleta preparata din cartofi si ceapa. Este servita de multe ori pe post de tapas. Exista si variante in care se foloseste jamon, fructe de mare sau alte ingrediente care o fac si ma gustoasa. De obicei, localnicii cer un pincho de tortilla, adica o felie. In cantabria exista si cele mai bune anchoa, numai bune pentru o gustarica. Ele sunt anchoas de santoña, care alaturi de un sidra de buna calitate poate fi degustata mai peste tot. Chorizo sunt carnati de porc, cu multa boia iute, preparati in intestinele naturale ale porcului. Se folosesc cu succes in fabada asturiana. Cum tot acolo intalnim si morcilla (aduce putin cu sangeretele nostru). Branzeturile locale sunt si ele delicioase si inregistrate ca produse de marca.
Fara discutie ca, in Asturia fabada este la mare pret. Ingredientul principal este fabas, un tip de fasole alba, care este gatita la foc mic cu costita de porc, chorizo si morcilla asturiana. Astfel se obtine o tocana consistenta. Este servita ca prim fel si are variante putin diferite in celelalte provincii nordice. De exemplu, pote are adaugat si cartof, precum si o serie de verdeturi locale, extrem de gustoase, in vreme ce in Cantabria, am gasit o alta varianta aparuta in meniuri sub numele simplu de cocina montaña. Oricare dintre variante este unprim fel de mancare extrem de consistent si de gustos. Tot la primul fel pot fi servite rabas de calamar (rondele) sau alte fructe de mare, de obicei prajite. Pentru cei care doresc ceva mai usor, ensalata rusa, sau spaghetele bolognese, desi specifice altor bucatarii, sunt des intalnite pe meniuri la primo.
La secundo, este neaparat sa faceti cunostiinta cu pestele si fructele de mare locale. Proaspete (de cele mai multe ori pescuite chiar in noaptea anterioara!) si gatite dupa retete locale vechi, ele constituie o adevarata experienta culinara de calitate. Lubina, merluza, sau pestele-spada sunt doar cateva dintre variante, iar langustele, homarii, scoicile si crevetii pot aparea pe orice platou cu fructe de mare. Desigur orezul este garnitura principala (pregatit in diverse feluri si cu numeroase condimente), dar daca nu esti mare fan poti adauga garnitura de cartofi sau legume diverse. Paella con mariscos nu lipseste nici aici, dar este important sa fiti cel putin doua persoane pentru a comanda. Daca totusi nu agreati produsele oferite de apa marii, gasiti excelent pregatit tot ce tine de carnea de vita sau de porc. Entrecot de ternera trebuie comandat in sange, medio sau bine prajit (in functie de gustul dumneavoastra), dar eu am preferat mereu al horno (la cuptor), cu sos de piper verde. Desigur exista si varianta carnii de porc. Localnicii adora chuleta de cerdo (cotletul de porc), cu diverse garnituri, dar exista si numeroase tocanite care va stau la dispozitie. De asemenea, va recomand cachopo (un fel de biftec, cu garnitura de cartofi la cuptor si ardei).
Nu se poate termina masa fara un postres (ceva dulce). Churros cn chocolata (gogosi fierbinti si delicioase, presarate cu scortisoara si zahar si insotite de un sos de ciocolata, sunt perfecte alaturi de o cafea aburinda ori de un ceai sau, de ce nu, de a fi savurate direct pe strada. Flan de casero se prepara din galbenusuri de ou, lapte, zahar, faina de porumb, lamaie, portocala si scortisoara. Peste crema se presara o cantitate generoasa de zahar, care apoi se flambeaza, astfel incat sa se obtina un strat subtire si dur.  Arroz con leche este o budinca simpla de orez facuta din laptele bogat si cremos provenit de la vacutele din Asturia si Cantabria. Laptele care nu este îmbuteliat este folosit în schimb pentru a produce unele dintre cele mai bune branzeturi din Spania. Laptele de vaca, oaie si capra este folosit pentru a face o branza cremoasa, moale, care este invelita in frunze de castan si depozitata in pesteri. De altfel tarta de quesso este un alt dulce care foloseste branza locala. 
Vinurile din zona sunt fabuloase. Fie ca vorbim despre vinurile cantabreze, usoare si mai ales albe, fie de cele din regiunea apropiata Rioja, provincie aflata tot in nordul Spaniei, celebra pentru cele peste 65.000 de hectare de vita-de-vie raspandite in cele 3 zone ale provinciei: Rioja Alta, Rioja Alavesa si Rioja Oriental. Productia de struguri a celor peste 16.000 de podgorii este impartita in cele peste 650 de crame, productia anuala fiind de peste 3 milioane de hectolitri. Fiecare terroir imprima o personalitate distincta vinurilor, situand Rioja la loc de cinste in preferintele iubitorilor acestei bauturi. In gama de vinuri predomina soiul Tempranillo, dar sunt apreciate deopotriva si cupajele din Tempranillo alaturi de struguri din soiurile Garnache, Graciano si Mazuelo. La cea mai mare cautare (si) aici. Marques de Murietta, Marques de Caceres, Faustino VII, Campo de Viejo, Beronia, Baron de Ley si numeroase altele sunt o garantie a calitatii. Ele pot fi servite fie invarianta crianza (mai noi), fie reserva (vin invechit) sau gran reserva (ceva mai scumpe, dar exceptionale!). 
Dar bautura traditionala in Asturia, imprumitata si de Cantabria si servita si in Tara Bascilor este sidra (cidrul de mere, o bautura tulbure, usor acra, cu un miros specific, produs dupa retete traditionale). Este imbuteliata in sticle inchise la culoare, iar barmanul face un adevarat spectacol din servirea ei: tinand sticla cu o mana deasupra capului, el toarna in paharul care este tinut cat mai jos, pentru a-l aera. Exista, desigur si localuri specifice numite sidrerii, unde se consuma aceasta bautura.

sâmbătă, 2 decembrie 2023

Prin muzeele orașului Antalya

 

de Elena Trifan

Antalya este un oraș din Turcia, situat în sudul țării, pe malul Mării Mediterana. Se remarcă prin aspectul său plăcut și prin câteva obiective turistice, dovadă a diverselor culturi și civilizații, persoane și personalități care s-au succedat pe teritoriul său: Poarta lui Hadrian, Cartierul Kaleiçi, Portul Marina, Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul de Etnografie, Muzeul Jucăriilor, Casa Memorială Atatürk , Turnul cu Ceas, moschei și minarete.

Muzeul de Istorie și Arheologie a fost înființat în anul 1922 și, din anul 1972, funcționează pe o stradă din apropierea Plajei Konyaalti. Conține un număr impresionant de exponate ce prezintă aspecte importante din istoria orașului și din împrejurimi.

Este foarte bine dotat și amenajat, informația îți este oferită prin intermediul exponatelor, al planșelor și al audioghidului. Timpul petrecut în muzeu și fotografiatul nu sunt restricționate.

În prima sală prin  intermediul machetelor și al desenelor pline de viață sunt aduse în fața vizitatorilor aspecte ale arhitecturii vechi din localitățile: Myra, Aspendos, Perge, tihna vieții de familie de altădată, principalele ocupații din zonă reprezentate de: olar, fierar, lustragiu, sacagiu. Sunt prezenți și cobzarul, cât și oamenii de știință, astronomii.

În Sala de Istorie Naturală și Preistorie sunt expuse obiecte din piatră, os, bronz. Un spațiu consistent este acordat obiectelor de teracotă și ceramică din perioadele geometrică, clasic-arhaică, elenistică, romană.

Câteva săli fac dovada rafinamentului artistic al popoarelor ce au trăit pe aceste meleaguri în vremuri îndepărtate. Sarcofage romane, cu rol utilitar și estetic sunt prevăzute cu basoreliefuri cu ghirlande, chipuri umane și scene de viață semnificative. Chipuri de zei și zeițe: Afrodita, Atena, Artemis, Nemesis, Apolo, Zeus etc. și de împărați și împărătese romane, precum Traian, Hadrian, Septimius Severus, etc., îți încântă ochiul în Sala Statuilor. Arta este reprezentată și prin exponatele din Sala Teatrului din Perge și a două mozaicuri.

Pentru o țară musulmană, este remarcabilă prezența în muzeu a unor elemente de religie ortodoxă. Pe un perete este expusă o catapeteasmă cu icoane foarte frumoase. Sfântul Nicolae,  care s-a născut, a trăit și a murit în Turcia, unde este foarte îndrăgit și identificat cu Moș Crăciun, este reprezentat prin câteva icoane, fragmente de moaște și o planșă cu informație despre el. La etaj, este expusă și o colecție bogată de monede, provenind din diverse perioade: arhaică, elenistică, romană, bizantină, europeană, selgiucă, otomană.

Exponate se află și în curtea muzeului. Elemente de cultură și civilizație turcă, mai ales din perioada otomană,  pot fi găsite și în Muzeul de Etnografie, care funcționează în două conace din cartierul Kaleiçi.  Printre exponatele prezente aici pot fi amintite: înscrisuri caligrafice pe hârtie, înrămate, decorații, monede, ceasuri, lampă cu ulei, narghilele, instrumente de scris, printre care se află și călimara la brâu, obiecte de podoabă, amulete, arme, covoare, chilimuri, elemente de viață familială. Este memorabilă imaginea femeii care stă jos pe covor și supraveghează oalele de pe foc. Și aici ca și în Muzeul de Istorie exponatele sunt însoțite de explicații prezentate pe planșe. Astfel, poți găsi descrieri ale unor obiecte, modul de funcționare al altora, o clasificare a armelor. 

 În portul vechi, care se află în apropiere,  poți face cunoștință cu elemente de etnografie universală, prezentate prin intermediul jucăriilor din diverse țări și din diferite perioade.

În Antalya, ca și în întreaga țară, există un adevărat cult pentru Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938), primul președinte al țării, care a avut un rol revoluționar în modernizarea și occidentalizarea acesteia. El e cel care a impus schimbarea vestimentației tradiționale, înlocuirea alfabetului arab cu cel latin, a schimbat codurile, inclusiv pe cel juridic și al familiei etc. Când venea în Antalya, locuia într-o vilă din centrul orașului, care a fost transformată în muzeu, în anul 1986. Kemal Atatürk este prezentat prin intermediul unei colecții bogate de fotografii, în care apare singur sau în timpul activităților la care a participat în Antalya, cât și în țară. Sunt păstrate intacte obiecte de uz interior: șifonierul, patul și covorul din dormitor, biblioteca, biroul, mașina de scris și telefonul din camera de studiu, cât și tacâmurile și obiecte de vestimentație: halate, vestă, șosete, pantofi etc. Într-o cameră poate fi vizionată o colecție bogată de numismatică și de filatelie pe ale cărei exponate este prezentat chipul lui Atatürk. Pentru personalul muzeului Casa lui  Atatürk are o puternică valoare documentară, cât și una afectivă.

Aspecte din viața actuală și trecută a orașului pot fi cunoscute și prin intermediul cartierelor vechi și noi, al statuilor din oraș, precum cea  a lui Attalos, fondatorul localității, Soldații lui Atatürk, a căpitanului Mustafa Ekïzler, care a trăit în Antalya între anii 1905-2000, a desfășurat o bogată activitate în port, a fost patronul Moscheii Iskele și apreciat de Atatürk.

Nu ar trebui uitate parcurile, palmierii, magnoliile, imaginea Mării Mediterana și a Munților Taurus, Cascada Karpuzkaldiran, care se varsă direct în mare, plajele, magazinele cu o diversitate de covoare și obiecte de artizanat, fabricile de bijuterii și de îmbrăcăminte din piele pentru care Turcia este renumită.

Pe o stâncă de la una din intrările în oraș este sculptat capul lui Atatürk și sub el inscripționată afirmația acestuia „Antalya este cel mai frumos loc de pe pământ”. Parafrazându-l am putea spune, poate fără să greșim, Atatürk este cel mai iubit președinte de pe pământ.


duminică, 29 octombrie 2023

Cascada Karpuzkaldiran – legenda si frumusete naturala

 

de Livia Manzatu

Daca intr-un material anterior povesteam despre experienta la inaltime traita intr-un balon cu aer cald in
Cappadocia, astazi va voi dezvalui o alta frumusete naturala descoperita de aceasta data in Antalya, mai
precis in statiunea Lara, considerata perla Mediteranei. Aici, in parcul central al statiunii, imaginea spectaculoasa a unei cascade a carei apa se revarsa direct in Mediterana a ramas intiparita in minte. De la ghidul local am aflat povestea acestei cascade, numita Karpuzkaldiran. Tradus din limba turca, numele dat de localnici inseamna “cascada pepenilor verzi smulsi”. Legenda spune ca odinioara localnicii plantau pepeni de-a lungul raului Duden. In timpul inundatiilor, suvoaiele de apa maturau plantatiile si torentii se revarsau in mare laolalta cu culturile. Astazi, cascada ofera privitorului doar o imagine spectaculoasa a revarsarii in mare de la o inaltime de 42 de metri, ceea ce o face unica in lume. La intalnirea apelor se formeaza un curcubeu.

vineri, 27 octombrie 2023

De ce sa alegem Albania

de Daniel Stefan

Albania o tara din fostul bloc comunist, poate una in care comunismul si-a aratat cel mai rau coltii, este acum o tara foarte primitoare cu turistii. Cu un peisaj mirific, cu iesire la una dintre cele mai frumoase mari din Europa, Marea Adriatica si tara cu cei mai multi munti din Europa, Albania ne ofera si o lectie minunata de istorie si cultura. Dar ce putem vizita mai concret in Albania? Al doilea oras ca marime din tara si unul dintre cele mai vechi din Europa, fosta capitala a Albaniei, este Durres. Orasul, pe langa o istorie impresionanta si o serie de obiective de interes ce trebuie neaparat vizitate, cum ar fi: Marea Moschee, Amfiteatrul Roman, Turnul Venetian, etc., are si o plaja foarte frumoasa, ce se intinde de-elungul tarmului Adriaticii, cu cel mai fin nisip din Europa. Pe langa Durres avem si Capitala Tirana, un oras plin de viata si de culoare. Centrul orasului este impanzit de piatele vesele si strazi pietonale, pe care va veti putea plimba in voie si veti gasii tot felul de atractii turistice. Marile bulevardele ne reamintesc de istoria vastă a acestei țări, reminiscențele otomane și italiene amestecându-se cu detalii ale trecutului comunist. Cele mai importante obiective, pe care trebuie sa le vizitam in Tirana sunt: Piața Skanderbeg, Turnul cu ceas, Moscheea Et’hem Bey și Opera. In afara capitalei si a orasului Durres, avem mai multe orase de vizitat cum ar fi orasul medieval Kruje, unul de mare cinste pentru istoria Albaniei, ultimul bastion al eroului national Skanderbeg. O alta excursie o putem face la cel mai mare lac din Europa, Lacul Ohrid. Lacul se intinde pe teritoriul a doua tari, Albania si Macedonia de Nord. si are o lungime de 34 de km si o adancime de 300 de metri si are o vechime de 3 milioane de ani. Valea Ohridului este inclusa pe lista selecta a siturilor UNESCO. Pe langa lac, putem vizita si un orasel cu imprejurimi de basm, orasul Pogradec. In drum spre Ohrid putem sa ne oprim sa exploram un alt oraș cu renume, Elbasan, unul dintre cele mai mari din Albania și un oraș foarte important pe străvechiul drum Via Egnatia, care făcea odată legătura între Italia și Turcia. Este un oraș istoric, de importanță patriotică pentru toată Albania, fiind centrul principal al naționalismului în timpul dominației otomane. Aici vom avea ocaznia să descoperim că există asemănări între istoria românilor și ceea a albanezilor. In orașul vechi vizităm Kalaja sau Castelul Elbasan, fortăreața construită în secolul al XV-lea de Sultanul Mehmet II. Tot aici găsim și celebrele băi turcești ale lui Sinan Pașa. Bisericile catolice, bisericile ortodoxe și moscheile stau armonios aliniate, dovadă a mixului cultural de admirat. O alta atractie in Albania este orasul Berat, o mică comoară ascunsă de distrugerile din timpul comunismului. Lucrul pentru care este cel mai cunoscut este colecția remarcabilă de case otomane albe, cocoțate pe toată lungimea dealului de la baza castelului. Supranumit și "orașul cu o mie de ferestre", Berat a ajuns în lista siturilor Patrimoniului UNESCO în anul 2008. Lezhe si Skhoder sunt doua dintre atractiile bine pastrate ale Albaniei. Lezhë ne va întâmpina cu biserica Sfântul Nicolae și mausoleul eroului național Skanderbeg, pe când Shkodër ne va impresiona cu lacurile și văile Alpilor Albaniei. Shkodër este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa și, probabil, cel mai atractiv centru urban din Albania. Putem vizita Fortăreața Rozafa unde aflăm legenda locului care se aseamănă cu cea a meșterului Manole. Datând încă din vremea antichității și recondiționată atât de venețieni, cât și de turci, cetatea își ia numele de la o femeie care ar fi ales să fie zidită în metereze ca ofrandă, astfel încât construcția să rămână în picioare. Alte repere pe care le atingem sunt Catedrala Shkodër și Moscheea de Plumb, construită de Mehmet Pașa Bushati după modelul Moscheei Albastre din Istanbul, dar având acoperișul confecționat din plumb. Sudul Albaniei ne îmbie cu Apollonia și Vlorë. Apollonia (numită după zeul Apollo) a fost fondată de greci în 588 î.Hr. și a cunoscut culmile importanței la nivel statal. Sub romani, orașul a devenit un mare centru cultural cu o școală renumită de filozofie. O bună parte din ruinele orașului așteaptă încă să fie descoperite, însă cei 4km de ziduri care ne sunt accesibili sunt o poezie. Noi ne plimbăm printre ruine, reconstruind străzile, casele, templele și agora cu forfota ei tipică, încercând să ne imaginăm orașul grandios de altădată și să descifrăm o mică parte din viața oamenilor care au trăit pe aceste meleaguri. Vlorë nu se lasă mai prejos. Ne impresionează prin simpla poziționare, fiind situat la întâlnirea dintre Marea Adriatică și marea Ionică. Atunci când a fost fondat, în secolul VI î.Hr., orașul era știut sub numele de Aulona. Istoria sa a cunoscut multe conduceri, de la stăpânirea romană și Patriarhia Constantinopolului, până la cucerirea de către sârbi, otomani și venețieni.
 

miercuri, 25 octombrie 2023

Pitorescul la el acasa: Alberobello

de Livia Mihaela Manzatu
     Dacă ajungi în Puglia - regiunea situată în „tocul” Italiei, este obligatoriu să  „bifezi” vizitarea orășelului-emblematic al acesteia: Alberobello, situat la mai puțin de 60 de kilometri sud-est de Bari, mai precis în Valle d’Itria (Valea Itria), considerată pe drept cuvânt una dintre cele mai pitorești zone ale Italiei.
Acest loc de poveste s-a aflat și pe lista noastră în scurtul circuit de Paște  pe care l-am făcut în sudul Italiei, când creștinii catolici și ortodocși au celebrat Sfintele Sărbători la aceeași dată.
Alberobello, cu ale sale căsuțe “trulli”, era un obiectiv pe care îl așteptam de mult timp să îl vizitez, așa încât nu mică mi-a fost bucuria când am aflat că agenția de turism îl avea inclus în program.
Despre Alberobello… doar cuvinte de uimire.

Celebrele căsuțe trulli, cu ale lor acoperișuri țuguiate - care personal mi-au amintit de faimoasa căciulă a lui Oblio, personajul din desene animate -  ne întâmpinau la

duminică, 9 iulie 2023

Manastirea Poblet din Catalunia

de Marian Lisu

Printre razele unui blând soare hibernal și bătând drumuri nu prea umblate de cei care nu-s de prin partea locului (o vale înconjurată de Munții Prades), accesăm acum o minunăție emblematică în sfera monumentelor catalane. O primă întrebare ne bântuie gândurile la vederea măiastrelor edificii –e palat, castel, e oare sediu al puterii monarhice medievale, păstrate prezentului în plină glorie arhitecturală?!
Nimic nu sugerează de la distanță că ne aflăm pe pământ de sacralitate, căci spiritualitatea se împletește aici cu goticul cistercienilor, care încă deservesc mănăstirea, ținând aprinsă flacăra credinței, la capetele încoronate ce dorm somn greu sub albul alabastru dur, amplasat cum nu se mai găsește altundeva.
E astfel necropolă regală, căci cei de pe-aici o știu drept Panteonul Regal al confederației Catalano-Aragoneze. De pe la jumătatea secolului al XII-lea începuse zidirea, inițial în stil romanic, închinarea fiind făcută Sfintei Fecioare. Ceea ce începuse ca zonă dedicată cultului se dezvoltă succesiv secolele ce urmează, locul devenind reședință regală, palat de forță, dar și complex militar de temut.
Ducele Barcelonei dorise abația și ca loc de refugiu în caz de primejdie, de unde și arhitectura tipic militară a zidurilor defensive, în sistem integrat, ca și modelul porților monumentale (cea a Regelui sau cea de Aur). Doar zona claustrului te duce imediat în zona sacrului, căci modelul imensului spațiu mărginit de coloane ce susțin arcadele goticului timpuriu sunt unele tipice unei mănăstiri din zona spaniolă.
Timpul lasă răni adânci, căci mute din dependințe au trebuit refăcute sau restaurate, iar cele care au supraviețuit impecabl trecerii vremiurilor stau mărturie a frumuseții arhitecturale - splendidul altar sculptat în marmură albă (capodopera maestrului Damia Forment), imensele sarcofage suspendate astfel încât poți trece pe sub acestea în părțile laterale, ori frumoasele arce sau colonade, de o rară geometrie, ce tinde spre perfecțiune.
Secolul al XVI-lea e unul de răstriște - mănăstirea fiind jefuită în timpul Războiului Religios Spaniol, când o mare parte din bogăția și arta de aici e distrusă pe vecie, iar trei veacuri după e o altă tragedie pentru edificiu - guvernul spaniol îl vinde, iar noii proprietari văduvesc temeinic patrimoniul inestimabil. Retrocedarea către Ordinului Cistercian (1940) o repune pe harta rutelor mănăstirilor regale, ca simbol al istoriei și culturii catalane.
Arhitectura sa romanică grandioasă ne întâmpină la nivelele superioare, unde sălile regale troneazăînaltul, colidoarele au coloanele zvelte, cu linii simple, iar arcadele gotice din zona basilicii copletează peisajul general, conferind mănăstirii o prezență maiestuoasă. Varietatea stilurilor e completată de elemente renascentiste și baroce, tocmai această combinație dau farmecul aparte edificiilor, recunoașterea UNESCO având în vedere acest aspect, alături de importanța istorică și religioasă pe care o deține acesta.
Accesăm alene spațiile interioare anexe – curtea mare cu fântâna arteziană, bucătăria cu parte din inventarul original, sala de mese, cea capitulară, salonul și biblioteca, trapeza și reflectoriul, iar apoi facem o trecere în revistă a zidurilor fortificate, ce completează în lateralele fațada bisericii abației.
Mormintele regale îi înfățișează în scupturi de marmură pe regii și reginele locului - regii Alfonso al II-lea, Peter al IV-lea, James I, Alfonso al V-lea, Martin ( dinpreună cu Maria de Luna), John al II-lea ( alături de a sa aleasă Eleanor de Albuquerque), la picioarele lor veghind simbolurile de forță – leii. Cei ineresați vor găsi chiar cavaleri cruciați, înfățișați în piatra dură cu sabia lungă și armura completă, dar și înalți prelați ce și-au câștigat dreptul de a fi alături de cei ce au condus destinele țării lor.
La etaj se află și Muzeul mănăstirii, loc de neratat fie și numai pentru scara de piatră pe care o urci ajutându-te de o balustradă lucrată în fier forjat în forma unui dragon înfiorător. Spațiul expune privitorului multe artefacte, cărți rare, podoabe și obiecte destinate cultului, pictură și sculptură în tematică.

marți, 9 mai 2023

Vizitam Pompei sau Herculanum?

 

de Ciprian Napradean

Azi am descoperit masina timpului și ne-am intors in ziua fatidica de 24 august 79 i.Hr., în Pompei și Herculaneum. Doua orașe romane pe care Vezuviul le-a trimis in istorie. Întâmplarea a făcut ca înainte de a ajunge la Herculaneum sa o luam în direcție greșită și sa ajungem la muzeul de istorie. Tot raul spre bine! Aici am vazut cele mai multe fresce și obiecte din vechiul Pompei. In situl arheologic din fostul oraș roman au rămas puține lucruri in picioare. Vulcanul s-a manifestat extrem exploziv aici, distrugand nivelurile superioare ale clădirilor. De asemenea, faptul ca stratul de lava și cenușă a fost relativ subtire, a făcut din Pompei o prada ușoară pentru vânătorii de comori. Orașul Herculaneum a avut o soarta ușor diferita. Locuințele sunt mult mai bine conservate decât la Pompei. Pe de o parte stratul de cenușă a fost de 2-3 ori mai mare, ceea ce l-a ascuns de mana hoților, iar pe de alta aici nu a căzut acea ploaie de pietre, ca la Pompei. Se pare chiar ca orașul a fost funcțional câteva luni bune după dispariția primului. În concluzie, dacă ajungeți la Napoli și doriti sa vizitați un singur sit din cele două, va recomand Herculaneum. Chiar dacă e mai mic, iar mare parte a fostului oraș e încă nedescoperita, locul e mult mai spectaculos.

sâmbătă, 22 aprilie 2023

Delicii traditionale asturiene si cantabreze

de Livia Manzatu

Daca planuiesti o calatorie intr-una dintre cele mai frumoase regiuni ale Spaniei, iti recomand cu mana pe inima “Tara Bascilor si nordul Spaniei”, un program unic si extrem de bine gandit, marca Christian Tour. Te poti inscrie dand un click pe numele Agentiei de mai sus! Ajuns acolo, vei avea ocazia sa descoperi cele trei provincii din nordul Spaniei: Tara Bascilor, Asturia si Cantabria. Vei admira peisajele de o frumusete incantatoare, verdele care este mereu prezent (din acest motiv aceasta zona se mai numeste si Costa Verde), tarmurile care sunt scaldate de apele oceanului, golfulete idilice, vei face cunostinta cu o zona extrem de civilizata, eleganta, incarcata de istorie, multa cultura, arhitectura traditionala dar si moderna, si, nu in ultimul rand, cu o gastronomie locala delicioasa.
Acum, ca ti-am starnit interesul, te invit sa descoperi o multime de articole despre aceasta destinatie. Orase ca Bilbao, Gijon, Oviedo, San Sebastian-Donostia, Santander, localitati micute (“pueblo”) precum Santillana del Mar, San Vicente de la Barquera sau Comillas (gazda noastra pentru sapte nopti), iti vor oferi tot atatea motive sa descoperi o alta imagine a Spaniei.
Si pentru ca orice turist care ajunge intr-o astfel de zona este tentat sa guste din bunatatile locale, te invit in cele ce urmeaza sa ma insotesti intr-o calatorie gastronomica. Ti-am starnit interesul?
Principatul Asturiei, cu resedinta la Oviedo, te va intampina cu o coasta de tarm larga, ceea ce este un privilegiu pentru gastronomia pe baza de peste. De asemenea, peisajele muntoase cu pasuni verzi creaza cadrul natural propice cresterii vitelor. Livezile intinse de meri, insumand aproape jumatate din soiurile de mere existente in lume, sunt mandria asturienilor in prepararea celebrului sidra (cidru), bautura traditionala a acestora. In pietonalul prin Oviedo vei avea ocazia sa intri in cea mai veche piata din oras: Mercado de Fontan. Extrem de curata, moderna, te va intampina cu o abundenta de produse traditionale de cea mai buna calitate: diverse varietati de peste oceanic, fabada (din care se prepara celebra Fabada asturiana: o iahnie de fasole gatita dupa o reteta pastrata de secole), branzeturi locale (proaspete sau maturate), jamon (serrano sau iberico), chorizo (carnati cu boia), morcilla asturiana (un fel de sangerete), sidra (cidru)… Iar in excursia de la Covadonga, menita sa ne dezvaluie partea cea mai frumoasa a Asturiei, cea rurala, un restaurant local ne va face cunostiinta cu cateva dintre ele. Si va asigur ca Lena este o bucatareasa exceptionala!
Cantabria te va impresiona prin contrastele sale: vai verzi, varfuri inalte si ape albastre. Datorita acestei pozitii geografice favorabile, si bunatatile traditionale sunt variate, gustoase si, mai ales, “curate”. Te vei indragosti de gustul de chorizo din carne de mistret sau de cerb, de variate tipuri de salchicon (carnati), dar si de fileul de ansoa de Santonia, sau de ceea ce localnicii numesc mandri bonito del norte. Branzeturile locale sunt si ele la mare cautare, la fel si traditionalul Orujo (un lichior natural din zeci de variante posibile). Toate aceste bunatati le vei putea gusta si cumpara din Santander de la un magazin dedicat produselor traditionale, aflat pe traseul pietonal. 
Si fiindca aceste delicii traditionale trebuie acompaniate de un vin bun, recomand vinurile rosii, seci de Rioja – provincie aflata in apropiere, celebra pentru cele peste 65.000 de hectare de vita-de-vie raspandite in cele 3 zone ale provinciei: Rioja Alta, Rioja Alavesa si Rioja Oriental. Productia de struguri a celor peste 16.000 de podgorii este impartita in cele peste 650 de crame, productia anuala fiind de peste 3 milioane de hectolitri (recolta 2016/2017). Fiecare terroir imprima o personalitate distincta vinurilor, situand Rioja la loc de cinste in preferintele iubitorilor acestei bauturi. In gama de vinuri predomina soiul Tempranillo, dar sunt apreciate deopotriva si cupajele din Tempranillo alaturi de struguri din soiurile Garnache, Graciano si Mazuelo. In functie de invechirea in baricuri de stejar, gasim trei clasificari: Crianza, Reserva si Gran Reserva. V-o recomand pe ultima, desigur!

luni, 17 aprilie 2023

Picturile rupestre paleolitice de la Altamira

 

de Livia Manzatu

Tara Bascilor si nordul Spaniei”… o destinatie de vis oferita de catre cea mai prestigioasa agentie de turism din Romania: Christian Tour. Dati un click pe numele firmei pentru inscrieri! Orase elegante, pline de culoare, care respira bun gust (Bilbao, Burgos, Oviedo, Santander), panorame surprinzatoare asupra golfurilor la Oceanul Atlantic (San Sebastian-Donostia), pagini de istorie ale trecutului glorios al Spaniei (Covadonga), mici asezari rurale care dau un farmec aparte prin arhitectura (Santillana del Mar), dar si cocheta statiune Comillas – care ne-a fost gazda timp de 7 nopti…toate acestea le-am putut vedea si admira in acest program turistic.

In ultima zi a sederii noastre, inainte de a ne indrepta spre aeroportul din Santander pentru a lua pe inserat avionul cu destinatia “acasa”, am primit o surpriza din partea ghidului nostru, aceea de a vizita Muzeul Altamira, cel care adaposteste si o replica a celebrei grote din apropiere, renumita pentru picturile rupestre care dateaza din  Paleolitic.

Intrata in Patrimoniul Mondial UNESCO in anul 1985, Pestera Altamira este inchisa publicului din cauza problemelor de conservare. Intrarea in grota s-a surpat si a acoperit-o, creand un microclimat propice conservarii picturilor. Dar cand a fost descoperita in 1868 si a fost pusa in circuitul cultural, din cauza aerului care a intrat in interior si a numarului tot mai mare de vizitatori, s-au produs modificari de umiditate si temperatura, fiind decisa inchiderea acesteia. Chiar daca pestera originala este inchisa, studiile arheologice si expertii au facut posibila crearea unei replici a grotei care poate fi vizitata, precum si a Muzeului Altamira care adaposteste o colectie permanenta de obiecte din Altamira si din alte pesteri din imprejurimi. Aceasta reproducere exacta, realizata la scara larga, reconstruieste Altamira asa cum era intre anii 18.000 si 13.000 i.Hr, cand a fost locuita de grupuri de vanatori. Ramasitele vietii de zi cu zi a locuitorilor pesterii se regasesc in zona salii care abunda in colectii mari de fauna, scoici, carbuni si ustensile realizate din piatra. Am ramas fascinati de acoperisul viu colorat cu bizoni, cai, capre si simboluri pictate; in multe cazuri au fost exploatate cu maiestrie contururile naturale ale suprafetelor de roca pentru a adauga lucrarilor o imagine tridimensionala. Celebra este pictura de pe tavanul ce masoara 18 x 9 metri care ne infatiseaza o turma de bizoni in marime naturala.

duminică, 16 aprilie 2023

Sainte-Chapelle – bijuteria gotică din inima Parisului

  

de Livia Mihaela Manzatu

Paris este mereu o idee bună”! De nu ar fi rostit Audrey Hepburn aceste cuvinte, devenite celebre, cu siguranță ele mi-ar fi trecut prin minte când am ales Parisul.

Început de septembrie...o dimineață caldă, senină, cu străzi foarte puțin animate de trecători... Ajung în Île de la Cité, considerată inima culturală, istorică și spirituală a orașului, pregătită să vizitez una dintre cele mai impresionante bijuterii gotice: Sainte-Chapelle, renumită pentru vitraliile sale spectaculoase. Împreună cu  La Conciergerie este unul dintre vechile vestigii ale Palatului Regal din Île de la Cité care se întindea pe locul unde se află acum Palatul de Justiție din Paris.

Construită între 1242 și 1248 la dorința regelui Ludovic al IX-lea al Franței (devenit Saint Louis prin recunoașterea ulterioară ca sfânt de către Biserica Catolică), Sainte-Chapelle a fost destinată adăpostirii prețioaselor relicve creștine, inclusiv Cununa de spini a lui Hristos, achiziționată în 1239 pentru o sumă care depășea cu mult costul de construcție a Capelei însăși. Prin acest gest, Ludovic al IX-lea a adăugat prestigiu Parisului și, implicit, Franței, care, în ochii Europei medievale, a devenit "Noul Ierusalim", și, prin urmare, a doua capitală a creștinismului. Deși deteriorată în

vineri, 14 aprilie 2023

Celebrele PATIO din Cordoba

de Marian Lisu
O suavă adiere împrăștie parfum diafan de flori de portocal. La trei pași în lateral, lămâii își revarsă mirosul proaspăt în nările scormonitoare de noi descoperiri prin largile curți interioare (Patio) ale vechilor conace sau case cochete înghesuite laolaltă pe străduțele șerpuinde ale vechiului cartier, La Juderia.
Cum să nu pui plusvaloare instantaneelor surprinse împrejurul Mezquitei, în special pe Calleja de las Flores!? Ori pe lângă marile biserici medievale, unde localnicii pioși împodobeau curțile pentru primirea oaspeților de soi, veniți în special în perioadele sărbătorilor care pun accent pe prezența florilor, pentru a crea arhitectura vegetală!?
Prin climatul specific, Andalucia avea perioade lungi cu temperaturi ridicate, populațiile de aici fiind oarecum obligate să-si ridice locuințe în jurul unei fântâni centrale (nu dintre cele forate, ci unele ce aveau apă prin acumulare). De aici apariția unor terase generoase, unde se putea sta la umbra pereților laterali în zilele toride.
Dacă la începutul existenței lor erau construite ca edificii cu destinație precisă (palate, conace, mănăstiri), casele normal gândite pentru traiul uzual vor deveni micul colț de Rai pe care cei care leneveau prelung în zona umbroasă le transformă în grădini în miniatură. Plante cățărătoare ce copiază relieful structurilor, ghivece meșteșugite atârnate în fel și chip, vase decorative ce susțin plante colosale sau simple jardiniere menite să poarte specii diferite, multicolore. Totul este într-o mare de alb dat de varul pereților interiori, care erau de la începuturi gândiți a fi cadrul ideal de a valorifica aranjamentele de orice fel, asemenea ecranului cinematografic ce susține claritatea peliculei. Plante decorative, colorate în tot spectrul paradisiac, laolaltă trandafiri și iasomie, crizanteme și mușcate curgătoare, poziționate tocmai să pună în valoare spațiul, indiferent de dimensiune.
În centrul teraselor stau mândre fântâni arteziene, unele menite să răcorească aerul în zilele toride, altele doar să potolească setea celor ce le trec pragul, spre admirația aranjamentelor și peisajului general creat cu pricepere și sârguință.
Cu timpul, devine un obicei ce se perpetuează din generații, iar anual (în luna mai) se organizează competiții de frumusețe, unde sunt admiși doar vreo 50 de participanți, unii de pe străduțele înguste, alții din micile piețe publice, restul din cochetele conace.
Pentru a înțelege spiritul amenajării Patios, am ales să parcurgem traseul interior Palacio de Viana, un conac făcut acum șase secole, păstrat impecabil. Nu doar interioarele lui sunt o atracție pentru cei curioși să treacă prin poarta timpului preț de secole de-a rândul, ci am pus accent pe percepția senzorială a grădinilor istorico-artistice (declarate monument național), un mix romanic și maur, în care ulterior sunt adăugate elemente baroce sau romantice. Obiceiul islamic completase cultura romană, adăugase edificiilor plante naturale pentru a crea senzația de răcoare, rezultatul fiind o fuziune culturală unică. Marmura, gresia și mozaicul erau preferate pentru execuția podelelor, etajele având deseori balcoane și spații mari pentru circulația aerului, dormitoarele bucurându-se de prezența baldachinelor. Sunt 12 asemenea spații interioare, niciuna neasemănându-se cu alta. Unele au curți distincte înconjurate de coloane, altele au fântâni, iar altele au arteziene. Aflăm rapid secretul diferențelor care dau unicitate: casele apropiate au fost cumpărate pe rând și integrate într-un întreg, fără a modifica definitiv vechile structuri și concepții arhitecturale.
Amurgul ne zorea oarecum pașii ce nu se lăsau purtați prea repede din zonele vaste, unde obiectivul flămând scurta linia orizontului, dar și detalii mărunte în zona limitrofă. Cum ar fi la piscina de gresie, cu arteziene laterale, unde mirosul crinilor la ora scăpătării era oarecum ireal sau la Patio al Arhivei. Ori la Patio de la Madama, acolo unde arhitectura se completa perfect cu peisajul floral, iar prezența statuilor tematice conferea spațiului de relaxare o senzație de întoarcere în timpurile legendelor cu zei și nimfe. Este astfel un exemplu monumental al curților andaluze, căci la Patio del Pozo, la Patio de los Jardineros și la Patio de la Alberca, care aveau inițial rol de grădini deservite de grădinari, iasomia albastră intră în rezonanță cu roșul mușcatelor ținute în ghivece stilizate. În plus, din loc în loc apar și vestigiile unor civilizații spulberate în colbul istoriei (ale vechilor greci sau romanilor imperiali).
Competițiile pentru amenajările din Patios sunt permanente de pe la începutul de secol XX, pe când în spațiile interioare începuseră să se țină spectacole de muzică și dans, acele cluburi de Flamenco, alt patrimoniu imaterial ce se prezintă călătorilor pasionați de tradiții locale unice.