Santa Maria degli Angeli - bijuteria care domina Assisi de Jos

 de Marian Lisu

Poate numele titlului vă face să gândiți: iar Assisi? Ei bine, acum suntem practic în orășelul de la baza dealului, unde sper că instantaneele de până acum v-au încântat. E Santa Maria degli Angeli, locul unde practic începe și se sfârșește destinul Sf. Francisc.Marea Bazilică Sfânta Maria a Îngerilor e aici de aproape cinci secole, impresionând prin dimensiunile colosale (cea de-a șaptea în clasamentul general), dar adevărata comoară este înăuntru – micuța și vechea bisericuță Porziuncola (tradusă ca „Mică  bucată de pământ”).

Deasupra Sanctuarul Protoconventului Porziuncola ne întâmpină dictonul latin „Hic Locus Sanctua Est” (Acesta este un loc sfânt), chiar Sf. Francisc declarând că este cămin, spunând că „vizitele spiritelor cerești erau frecvente în acel loc”. 

Aici are pornirea lăuntrică de a se dedica muncii neobosite de a fonda Ordinul Fraților Minori (al Călugărilor Cenușii/ Franciscanilor), tot aici discipolii jură credință și pleacă în lume să ducă mai departe mesajul. Aici e locul unde Chiara di Offreduccio renunță la viața fără de griji, îmbrățișează jurământul de sărăcie și se dedică întru-totul credinței, înființând Ordinului Doamnelor Sărace (Clariselor), fiind sanctificată și ea după ce se dovedise că făcuse minuni. Viziunea Sf. Francisc, aceea că obținuse aici chiar de la Isus „Indulgența Porziuncolei” (mai cunoscută în literatură drept „Iertarea din Assisi”), va genera ulterior pelerinaje impresionante, iar anual o mare sărbătoare locală. Este astfel centrul franciscanismului, așa cum ne ilustrează și frescele minunate pe care le descoperim în anexele marii biserici. După Grădina cu trandafiri, loc preaiubit de Francisc, din pictură se perindă privirii adunarea călugărilor pentru a înțelege tainele Regulei, respectiv viziunea ce trebuia vestită în lumea largă.

Biserica mare are trei nave, având în laterale zece capele, cupolă impresionantă și absidă semicirculară, centrul edificiului reprezentându-l vechea bisericuță ce fusese la începuturi a benedictinilor, dar lăsată în ruină. Sf. Francisc decisese să o readucă la menirea inițială, așa cum mai făcuse și cu alte două din Assisi.

Fresca interioară e de mare valoare – în partea din spate e Calvarul, lucrare a lui Perugino, iar în capelele laterale sunt lucrări ce au în principal teme cu Fecioara cu Pruncul, aspecte din viața spirituală a Sf. Francisc, dar și cu Sf. Bernardino. Cappella del Transito e chiar în locul unde Sfântul Francisc a murit în 1226, imediat lângă Grădina cu trandafiri, de unde statuia ce-i este dedicată așteaptă parcă înflorirea rapidă, sub atenta supraveghere a porumbeilor pașnici. E aparent o mare discrepanță între ceea ce propovăduia Francisc – traiul în sărăcie, dar bogăție în credință – raportat la ceea ce vedem actualmente – structuri ce rivalizează cu marile catedrale, având în vedere că la începuturi discipolii trăiau în colibe și dormeau pe rogojină, îmbrăcați fiind în pânză de sac cârpită.

Turnul imens, cu clopotele lui grele, vestește la intervale regulate chemarea credinței, fațada monumentală ținând în vârf o statuie impunătoare a Fecioarei din bronz aurit, ce magnetizează privirile curioșilor de la mare distanță.

În laterala ce dă spre edificiile publice se află o fântână activă de acum cinci secole – Fonte Medicee.

Peste drum e splendidul Palazzo del Capitano del Perdono (Palatul Căpitanilor Iertării) ridicat pentru a servi drept casă a „căpitanilor” – persoanele ce trebuiau să vegheze mulțimea de pelerini ce veneau să descopere locul unde Sf. Francisc obținuse privilegiul iertării.

Tocmai dimensiunea impresionată pe care o căpătase pelerinajul făcuse ca în jurul bisericii să se formeze un adevărat târg, acum oraș, iar supravegherea trebuia să aibă parte de o justiție specială, condusă de Căpitanul Iertării. Palatul e construit sobru, dar are o eleganță conferită în special de succesiunea coloanelor groase de la bază ce susțin bolte-n semicerc, având deasupra alte rânduri de coloane scunde, ce dau impresia de spațialitate. Cel de-al treilea nivel, adăugat ulterior, duce clădirea în epocile recente, păstrând arhitectura specifică umbriană, tocmai pentru a pune în evidență edificiul, prin comparație cu construcțiile relativ contemporane. "

l'Amore non è amato" („Dragostea nu se iubește”) – Sf. Francisc.

Orvieto - o bijuterie italiană

 

de Marian Lisu

Așezarea e veche de aproape trei milenii, cei dintîi fiind etruscii, ce lasă aici celebrele necropole.

Stânca semeață din marginea Umbriei devenise prin fortificare ușor de apărat, poziția strategică ajutând populația locală să dezvolte urbea în timpurile imperiale, dar îndeosebi în vremurile medievale.

Tocmai dezvoltarea din evul când alții nu aveau speranță face din Orvieto unul din marile centre culturale și economice, invidiat de mulți – având statut independent.

Edificiile ridicate în secolele XIII și XIV sunt și acum păstrate în forma originală, frumoasele piețe publice (del Populo și del Duomo) păstrând acel farmec tipic italienesc.

Palazzo Comunale ne-a îmbiat să descoperim arta medievală a Renașterii. În spiritul libertății se născuse ideea de a fi construită o fortăreață mai strașnică, peste cea făcută de Natură – zidurile ce continuă culoarea stăncii dând impresia că nu au fost cioplite , ci zidite.

Supremul edificiu rămâne însă Ctedrala, cea frumos botezată drept ,,Santa Maria Assunata in Cielo”, cu fațada ei impresionantă ce trimite privitorul la amintirea geamănei din Siena.

Goticul lucrase secole de-a rândul să-și arate splendoarea desăvârșită, iar pentru a convinge pe cei interesați să-i treacă pragul pomenim doar trei dintre multele nume consacrate în relizările artistice de geniu creator – Pisano, Beato Angelico și Perugino.

Conceptul Creației e punctul forte – despărțirea noilor tendințe prevestesc germenii arhitecturii renascentiste.

Fresce ale marilor maeștrii italieni au legătură cu scene din viața Fecioareai, iar în Capella dei Corporale întâlnim legenda orașului  - Miracolul din Bolsena (în urma căruia Papa Urban al IV-lea instituie acum vreo opt secole procesiunea „Corpus Domini”).

Capella Nuova e povestea frumoasă a artei, o capodoperă renascentistă ce ridică standardul de reprezentare în zona ecleziastică.

Pentru a întregi corola de minuni e de luat în calcul vizite lejere la două palate ce trimit la perioada în care papii aveau aici bază de credință – Palazzo dei Papi, undeva în spatele catedralei și pe cel din proximitate – Palazzo Soliano, unde se pot admira relicvele romanității și opere de artă (inclusiv contemporană).

În cel al papilor sunt camere ce aduc mai degrabă a sălilor regale de ceremonii, doar că aici sunt masate tablouri de dimensiuni urieșești, sculpturi parcă aduse direct din Paradis, îngerii ce însoțesc personajele consacrate fiind martori tăcuți ai minunilor artistice.

Peste drum, în partea opusă pieței,e Palazzo Faina, unde sunt actualmente prezentate relicvele perioadelor trecute, în cadrul Muzeului Arheologic, de neratat pentru cei interesați de arta etruscă.

O mostră de reprezentare arhitecturală a timpurilor în care etruscii scriau aici istoria este și Tempio del Belvedere, templu vast și bine păstrat, în imediata apropiere a Pozzo di San Patrizio, puțul colosal săpat în piatra dură ce coboară în măruntaiele muntelui și care solicită privitorul să-i afle secretele până la luciul de apă. Prin sutele de ferestre lumina lină e filtrată colorat spre bază, iar pentru ca cei care privesc cerul să nu fie realmente orbiți de astrul ceresc s-a decis amplasarea unui glob imens, luminat astfel încât ochiul să poată percepe iluzia unei realități moderne.

La pas printre clădirile etalon – Palazzo del Popolo ține în umbra lui parte a Cartierului Medieval, iar luând ca etalon Torre del Moro ținând întins pe Corso Cavour ajungi în locul de poveste – Fortezza di Albornoz, vașnica fortăreață ce avusese menirea de a demoraliza răuvoitorii în a gândi să râvnească la avuțiile urbei, ridicată sub autoritatea cardinalului Egidio Albornoz după jumătatea secolului al XIV-lea, când Orvieto se va supune puterii papale.

Basilica San Francisco de Assisi

de Marian Lisu

Până acum aproape un mileniu, Assisi era un mic oraș medieval ce nu se prea pomenea pe hărțile importante,ridicat pe coasta unui deal semeț (Asio) de la poalele muntelui Subasio, de unde vederea asupra văii Umbriei este una senzațională.

Un eveniment epocal, undeva spre finele secolului al XII-lea, schimbă decisiv soarta orașului, aici născându-se Giovanni Bernardone, pe care acum îl știm drept Sf. Francisc de Assisi, patronul spiritual al Italiei.

Ordinul Franciscanilor, cel ce se constituie și dezvoltă galopant, aduce în perioada medievală manifestări artistice fără precedent – pictori renumiți, sculptori și arhitecți de soi, întrecându-se în a-și arăta măiestria.

Genialul florentin Giotto, Lorenzetti (cel ce a prefigurat arta Renașterii), sienezul Simone Martini, sunt printre numele care lasă posterității lucrări inestimabile – locul ce deține cele mai impresionante capodopere fiind Bazilica San Francesco.

Era mișcarea ce nu va primeni doar zona italică ci practic tot Bătrânul Continent, dovadă că genul creativ uman a găsit în Assisi locul prefect de manifestare în Evul Mediu.

Încă de la mare distanță poți observa lejer detaliile arhitecturale ale megastructurii ce ține în spatele unor ziduri urieșești trei biserici, una peste cealaltă.

Cultul pe care fostul mistic, sanctificat pentru priceperea transmiterii mesajului divin (dovadă cum se difuzează ulterior mișcarea Ordinului Franciscan în toată lumea creștină), detemină papii să dea locului o însemnătate deosebită, admițând valoarea mesajului universal pe care Francisc îl propovăduise, bazat pe pace și bună-înțelegere.

Devenise un simbol de credință, modul modest în care se îmbrăca și jurământul de sărăcie spre a se dedica întru-totul rugăciunii și ascezei îl fac și acum model pentru adepții ce vin în număr mare să vadă locul de unde izvorâse credința.

În spatele porților grele pătrundem alene printre case de secole, amplasate astfel încât fiecare spațiu vital să fie utilizat la maximă eficiență. Urcarea puțin abruptă ne duce rapid într-o piață vastă, mărginită de coloane și porticuri, toate la umbra unor ziduri ce trimit privitorul la zidurile defensive a le unui mare castel. Locul edificiului fusese spațiul de tristă amintire, unde condamnații cu pedepse capitale erau sfârșiți, numele fiind elocvent – Colinele Iadului. Proiectul se începuse romanic (partea inferioară) și se continuase în stil gotic (biserica superioară).

Lucrările duraseră vreo trei veacuri, de după 1228, iar locul ce amintea a moarte se va spăla de vechile păcate și va lua nume nou – Dealul Paradisului, deci de la agonie la extaz.

În memoria sfântului în cripta bisericii inferioare au fost depuse moaștele, locul cu liniște și pace fiind spațiu sacru, unde energiile acumulate secole de-a rândul te copleșesc gradual.

Deasupra, boltele sunt decorate cu fresce minunate, cu sute de personaje vivace, cu un colorit spectaculos, ce de multe ori te copleșește olfactiv.

Rozete meșteșugite, arcade imense frânte, sub care se ivesc alte arcade joase-n semicerc , ogile ce deschid capele cu tematici biblice din cele mai diverse – toate te îndeamnă să descoperi rafinamentul artistic pe care autorii doriseră să impresioneze privitorii.

Marele altar gotic deține însă cele mai spectaculoase fresce – Alegoriile Virtuțiilor franciscane și Slava Sf. Francisc, făcute de colectivul condus direct de Giotto.

Pentru a accede biserica superioară urcăm scările monumentale și admirăm claustrul, curtea de dimensiuni apreciabile având nivelele suprapuse pironite cu stâlpi deși, ce impactează ochiul, ajutându-l să facă trecerea lejeră de la excepționalul de la nivelul de jos spre magnificul de la zona goticului.

După alte rânduri de trepte de piatră se pătrunde în cel mai vast spațiu de sacralitate – din zona altarului fiind vizibile detaliile desăvârșite ale rozetei centrale. Lateralele poartă fresce cu viziuni îngerești, scene din viețile sfinților, dar și personaje ce revin în actualitate din perioada Vechiului Testament.

Culorile paradisului te însoțesc din înalt – stilul combinat (gotic și renascentist) fiind ceva altceva – totul gândit spre a pune în evidență cele mai importante scene, legate de viața sfântului ce a legat orașul de istoria umanității.

Isola Bella – o “destinație superbissimă”

de Livia Manzatu

Motto:

Călătoria te învață că indiferent cât de multe cunoști, este mereu mai mult de învățat – The Cultureur.

Așa cum călătorului îi șade bine cu drumul, iată-mă din nou la drum, în vara acestui an, de data aceasta într-un circuit de două săptămâni în unele dintre cele mai fascinante locuri din nordul Italiei, circuit numit foarte sugestiv: “Destinații superbissime”, avându-l și de data aceasta drept ghid pe dl. Ioan Laslo.

Italia a fost și va rămâne o destinație de suflet, iar faptul că urma să ajungem la cele mai frumoase lacuri din nordul ei (Lago di Garda, Lago Como și Lago Maggiore) a insemnat pentru mine o bucurie imensă. Într-adevăr, ajungând acolo, am avut senzația că mă aflu într-un colț de Rai.

Fără îndoială, toate cele trei lacuri sunt superbe, dar Lago Maggiore cu a sa Isola Bella a devenit preferatul meu.

Isola Bella, împreună cu Isola Madre din apropiere și Isola dei Pescatori, formează un paradis care te seduce de la prima

Pitorescul la el acasa: Alberobello

de Livia Mihaela Manzatu

     Dacă ajungi în Puglia - regiunea situată în „tocul” Italiei, este obligatoriu să  „bifezi” vizitarea orășelului-emblematic al acesteia: Alberobello, situat la mai puțin de 60 de kilometri sud-est de Bari, mai precis în Valle d’Itria (Valea Itria), considerată pe drept cuvânt una dintre cele mai pitorești zone ale Italiei.

Acest loc de poveste s-a aflat și pe lista noastră în scurtul circuit de Paște  pe care l-am făcut în sudul Italiei, când creștinii catolici și ortodocși au celebrat Sfintele Sărbători la aceeași dată.

Alberobello, cu ale sale căsuțe “trulli”, era un obiectiv pe care îl așteptam de mult timp să îl vizitez, așa încât nu mică mi-a fost bucuria când am aflat că agenția de turism îl avea inclus în program.

Despre Alberobello… doar cuvinte de uimire.

Celebrele căsuțe trulli, cu ale lor acoperișuri țuguiate - care personal mi-au amintit de faimoasa căciulă a lui Oblio, personajul din desene animate -  ne întâmpinau la

Piazza Navona - de la stadionul lui Domitian la elegantul loc de astazi

de Ioan Laslo

Am ajuns din nou la Roma si nu puteam rata o vizita in Piazza Navona, unul dintre cele mai elegante locuri din Cetatea Eterna. Vechiul stadion din vremea lui Domitian isi pastreaza forma ovoidala, insa gradenele au fost inlocuite cu o serie de cladiri care gazduiesc hoteluri, restaurante sau Basilica Santa Agnes. Bernini si-a lasat amprenta inimitabila prin Fantana celor Patru Fluvii, loc de intalnire pentru multi turisti. Am gasit piata mai putin populata decat de obicei, însă cu același farmec aparte. Dar cel mai bine este sa las imaginile sa vorbeasca. Am inregistrat live si comentariu de atmosfera, fara promter sau pregatire prealabila, ca de obicei. Bucurati-va de imagini, deoarece ele sunt mult mai graitoare decat orice alte cuvinte!

Cu vaporetto, la Venetia

Cati dintre noi nu visam sa ne plimbam pe canalele Venetiei? Imaginatia starneste mereu romantismul fiecaruia si il asociem cu Orasul din Laguna. Turistii au placerea de a ajunge in Piazza San Marco, unde ii asteapta celebra Basilica, simbolul orasului, Libreria Sansoviana, Palatul Dogilor sau Museo Correr, iar de acolo pot face o plimbare lejera spre diverse alte locatii, interesante prin dispunerea lor. Stradutele intortochiate iti permit sa ajungi in diverse locuri, dar adevaratele sosele ale Venetiei sunt canalele. 

Azi va propun insa o alta perspectiva, profitand de filmarea pe care am facut-o cand ma intorceam din Venetia  catre locul in care ne astepta autocarul. Ziua cu lumina splendida mi-a permis o filmare clara, iar eu mi-am permis la randu-mi un mic comentariu live. Ulterior, am dat intaietate muzicii locale si am ales Orchestra Bagutti, care cred ca se potriveste excelent cu filmarea. 

Va astept pe circuitul Italia D Amore, pentru a trai pe viu aceasta experienta unica!

Siena - poarta catre Cer!

de Ioan Laslo
       Multa lume considera Siena locul unde se simte cel mai bine atmosfera toscana. Orasul cu strazi medievale inguste (monument UNESCO inca din 1995), locuit azi de aprox.50.000 de locuitori este cuceritor inca de la o prima vizita. Nu putini turisti vor insa sa revina, fie pentru a simti atmosfera fantastica din Piazza del Campo in timpul unui palio, fie pentru a se incarca energetic de frumos in celebrul sau Duomo, sau, de ce nu?, pentru a gusta din excelentele preparate traditionale toscane. 

      Piazza del Campo are forma de amfiteatru si suprafata sa pavata este impartita in 9 segmente (aminteste parca de Consiliul celor 9 barbati buni care conduceau candva orasul). Credinciosii spun ca seamana cu mantaua protectoare a Fecioarei, care, impreuna cu Sf. Ecaterina de Siena, este de altfel si protectoarea orasului. In fiecare an, pe 2 iulie si 16 august

aici are loc palia. Cursa propriu-zisa dureaza aproximativ 3 minute, dar

Campo dei Miracoli, cu celebrul Turn Inclinat din Pisa

 

de Ioan Laslo

Stilul arabesque, cu coloane complicat sculptate, care se sprijina pe arcade inalte si inguste caracterizeaza toate cele patru obiective de pe Campo dei Miracoli din Pisa. Celebrul turn inclinat, initiat in 1173, Duomo, finalizata si sfintita de Papa Gelasius al II-lea inca din 1118, cel mai mare Baptisteriu din Italia (ianugurat la 1153) si Campo Santo (Cimitirul Monumental), considerat de unii cel mai frumos din lume sunt fiecare dintre ele un obiectiv arhitectural de prima mana, dar constituie un tot unitar de neegalat in acelasi timp. Complexul este inconjurat de un zid medieval din caramida rosie. Se stie ca Pisa a avut multi dusmani (cei mai cunoscuti dintre ei fiind vecinii de la Florenta!), dar, desi orasul a fost atacat de multe ori, zona aceasta a ramas mereu neatinsa. Crezul locamnicilor este ca e protejata de Divinitate. De aici si numele complexului. 

Am sa atasez niste filmari facute in zona, insotite de un comentariu live, pentru mai multe amanunte. Filmarea exterioara a celor patru edificii este insotita de una de interior in Duomo. Sper sa va faca placere si sa vizitam impreuna locatia, ea fiind introdusa in excursia Italia D Amore , descrisa pe larg, daca dati un click pe albastru.

Riviera Ligurica : San Remo

de Nuti Iancu

      Asezat in partea de nord vest a Italiei ,cam la 60 de km de Menton ,cel mai apropiat oras din Franta si la 100 km de Genova, orasul e cuibarit intr-un golf,intre munte si mare ,protejat de Capo Nero si Capo Verde si constituie una dintre cele mai populare statiuni de pe Riviera Ligurica..

     Cazarea a fost bunicica, intr-un hotel de 4 *asezat pe o esplanada ,nu departe de faleza....cand ma trezeam dimineata vedeam Marea Ligurica si palmierii de pe Corso Imperiatrice si de pe faleza ce se  despicau maiestuosi  in fata ochilor nostri incarcand imaginea cu o  nota aparte  de frumusete . Vegetatia este luxurianta ,iar clima placuta,calda - mediteraneeana..Faleza de mozaic colorat era chiar superba ,iar diversitatea culorilor mi-a placut tare mult .Trotuarele erau  o broderie de flori ..doar  strada era un pic mai  galagioasa si  cu un trafic aglomerat de motorete si scutere ...prima zi a fost mai neconfortabil,dupa aceea am inceput sa ma obisnuiesc .Mi-a placut mult Corso Imperiatrice ,un bulevard lung de promenada constr in 1869- 1871... fata eleganta ,cosmopolita a orsului .Acest bulevard mi s-a parut ca te poarta in timp si ca are o frumusete aparte...  pe aici se spune ca se plimbau nobilii rusi si chiar imparateasa Sissi.Am luat-o la pas..,am admirat palmierii pe care tarina Rusiei Maria Alexandrova i-a donat orasului ,dupa o vacanta de iarna de neuitat la San Remo in 1874.

     Vizibila din bulevard e Biserica Rusa (Chiessa Russa Ortodossa) cu

Florenta - punct de reper pentru iubitorii de arta

V-am pregatit o poveste de primavara, cu gandul ca intr-un alt anotimp sa ne putem revedea. Asa isi prezinta Melania Cotoi filmuletul prin care doreste sa ne apropiem de Orasul Renasterii. Ramane doar sa tastati play!

O plimbare prin Assisi

de Ioan Laslo 

Nimic nu este mai frumos ca Assisi! Sau cel putin asta sustin italienii... In ultimii ani, am avut ocazia sa merg des pe acolo (cu ocazia circuitului Christian Tour) si sunt perfect de acord cu ei. Am facut filmarea in plina pandemie, cand putini aveau sansa de a calatorii. Toti turistii tind sa vada in primul rand biserica cu numele lui San Francisco, patronul spiritual al Italiei. Si este normal acest lucru. Apoi insa, este bine sa incerci o plimbare lejera pe stradutele acestui orasel fabulos. Filmarea de mai sus este facuta pe aceste stradute si este insotita de un mic si improvizat live comentariu. Sper sa va placa! Si...va astept si pe dumneavoastra! Daca v-a placut, va puteti inscrie in circuitul Italia D Amore cu un click aici !

Orte - orasul agatat de nori

 

        de Maricela Stupar

Orte este un superb oraș italian, este o lume unde timpul a stat în loc, o lume pe care trebuie să o descoperi, o lume fascinantă care ți se descoperă la fiecare pas pe care îl parcurgi în acest mic orășel medieval încărcat de istorie. 
Tot aici, sub acest oraș, ți de dezvăluie și o lume subterană, unde descoperim tuneluri, apeducte etrusce și romane, pivnițe, camere și fântâni, dar și fântâna pentru conservarea zăpezii, unde au fost păstrate medicamentele spitalului local. Două ore sunt necesare de mers pe jos în adâncurile subteranelor etrusce și medievale, o rețea foarte articulată de tuneluri și camere care se extinde sub întregul oraș.
De origini antice, Orte unul dintre orașele care alcătuiau federația etruscă. Azi, 8 500 de locuitori și se află în provincia Viterbo din Lazio si se află la 63 km de Roma. Este o legătură rutieră și

Catedrala Sfantul Nicolae din Bari - locul moastelor sale

de Ioan Laslo

O vizita la Bari, capitala Pugliei te duce foarte repede la mormantul Sfantului Nicolae, cel care aduce nuieluse copiilor neastamparati, dar si protectorul marinarilor(drept urmare, catedrala inchinata lui este in imediata apropiere a portului din Bari!).

Dupa ce orasul bizantin Mira a fost cucerit de musulmani, moastele Sfantului Nicolae au fost furate (salvate, spun italienii azi) de niste marinari si au ajuns la Bari (voiau sa le duca la Roma, insa legenda spune ca Sfantul Nicolae le-a dat de inteles ca trebuie sa ajunga la Bari!), pe 9 mai 1087. Desigur s-a inceput construirea unei biserici, care sa le gazduiasca, finalizata in 10 ani(ea constituie azi cripta in care se afla moastele, imediat sub altarul principal al actualei biserici). Pentru a finaliza splendidul edificiu in stil romanic pe care il putem vedea azi a mai fost nevoie de un secol.

Am pasit in biserica intr-o dimineata de toamna si la subsol, sub altar, se oficia o slujba de inmormantare, astfel ca am fost nevoit sa revin dupa aproximativ o ora pentru a lua imagini edificatoare si cu mormantul. Interiorul este in forma de litera T(cruce latina), cu trei nave impartite prin coloane. Impresioneaza tavanul pictat de Carlo Rosa, in secolul al XVII-lea. Altarul cu baldachin este cel mai vechi din Puglia (secolul al XI-lea). Culoarele laterale duc la doua scari care permit coborarea spre mormantul Sfantului Nicolae. Tot jos se afla si doua altare (unul pentru ritul catolic, iar celalalt pentru cel ortodox) si o serie de capiteluri variate.

Siracusa - oras al arhitecturii, culturii si frumusetii cadrului natural

de Diana Stoica

    Siracusa este orasul  Siciliei peste care timpul trece fara a-i modifica frumusetea. Pare ca, fiecare an care i se adauga aduce un plus de farmec. In perioada sa de aur, a fost cel mai mare oras al lumii antice. Siracusa si mai ales Insula Ortigia ne ofera posibilitatea nu doar de a ne imagina, ci de a trai atmosfera vremurilor de mult apuse prin urme ale istoriei ramase neclintite de-a lungul timpului, urme ce fac parte din viata de zi cu zi a localnicilor. Astfel, Ortigia este locul unde vechiul ofera armonie noului.

    In urma unei plimbari, piano, piano, cum este obiceiul in Italia si mai ales in sud, se pot admira piatetele in stil baroc clasic, neo-baroc si baroc Sicilian. Acest stil architectural predominant a exprimat triumful Bisericii, al statului si al burgheziei. Intalnim stilul maur si strazi medievale ce au culoarea mierii. Neavand suficienta marmura in insula, au folosit calcar. Inundat de razele soarelui acesta ofera culoarea mierii. Totodata, simtim influenta pescarilor , fiind un oras cu iesire la mare, admiram si frumusetea vaselor de croaziera. Este, asadar un oras al contrastelor intre vechi si nou, traditii, modestie si opulenta.

    Este al patrulea oras ca numar de locuitori din Sicilia, fiind parte a Patrimoniul Unesco din 2005. De Siracusa se leaga numele mai multor personalitati istorice cu ar fi : Arhimede, Eschil, Euripide, Platon , Tiranul Dionysios, Caravaggio etc, care fie au vizitat.o, au trait ori s-au nascut acolo. Siracusa a fost fondata in sec VIII i.Hr, odata cu venirea coloniilor corintice, care s-au extins catre actuala insula Ortigia (numele provine din grecescul ortyx = prepelita). A fost cucerita, in 212 i.Hr, de romani, mai tarziu a ajungand sub stapanire bizantina, apoi sub stapanire araba (moment in care a inceput declinul). A reinflorit sub dominatie normanda. Cu toate ca a trecut prin mainile mai multor popoare, ele au pastrat urme ale civilizatiei cucerite , iar astazi stau marturie trecerii timpului. Ca exemplu, avem teatrul grec, amfiteatrul roman, cariera de piatra a paradisului, urechia lui Dionysios (reflecta perioada antica), templul lui Apollo (contruit de greci, mostenit mai apoi de romani, bizantini, arabi si normanzi) , ce prezinta succesiunea popoarelor, Piazza Domului (Primaria, Domul, Palatele nobiliare, Biserica Sfintei Lucia, toate in stil baroc sicilian) si fantana Aretusei (a fost motivul intemeierii orasului de catre greci).

    Pentru un plus de farmec si relaxare recomand sa faceti o plimbare pe mare, unde veti admira grotele, coralii in ritmuri de tarantele siciliene si va veti indragosti de culoarea marii. Sau, de ce nu? sa veniti impreuna cu mine pe programul Aventura siciliana. 

Villa Adriana din Tivoli - in Patrimoniul Mondial UNESCO

de
Reintoarcerea în minunatul Tivoli a fost o binecuvântare deoarece nu uitasem deloc minunea ce o admirasem mai demult aici – Villa d”Este.

Dar acum ne întoarcem cu mult în istoria locului, în Tibur – pe când valea străbătută de Aniene era în același timp spațiul unde împăratul Hadrian ridicase unul dintre cele mai surprinzătoare monumente imperiale – complexul ce se baza pe principiul creației umane integrate într-un peisaj de poveste, cu chiparosi, pini argintii și măslini rodnici.

Împăratul nu ridicase doar o colosală reședință ci gândise locul ca o imensă oază de relaxare: o imensă piscină înconjurată de statui ce trece în revistă aproape toată mitologia, un teatru în stil grecesc, teatru solar, teatru acvatic (nautic) și multe terme.

Ne ostoim setea de frumos spre înnobilarea sufletului și trupului trecând în revistă zona grădinilor, a fântânilor, a băilor calde sau reci, a stadionului și hipodromului, printre marile temple, prin gimnaziu sau basilică.

Casa pretorului, grandioasa sală a filosofilor, vechile depozite sau cele 100 de magazine (camere destinate trocului cu mărfuri din imperiu sau de oriunde) chiar dacă sunt în ruină impresionează privitorul, oferind o imagine completă și complexă asupra edificiilor gândite pe vreo 35 de hectare, lăsând oricui posibilitatea să-si imagineze ce se întâmpla aici acum aproape două milenii (secolul al II-lea).

Ideile puse în practică provin, se pare, din pasiunea împăratului de a călători în zona elenistică și cea egipteană, iar multe dintre creațiile de aici au inspirat ulterior arhitectura datorită proporțiilor, considerate perfecte.

În muzeul de pe culme se păstrează statui marmorate, mozaic și capiteliuri, resturile coloanelor sau bucăți de friză. După abandonarea locului de către autorități s-au produs dese vandalizări, multe dintre operele expuse fiind ,,împrumutate” de proprietăți private din proximitate.

Jos, pe laturile marii piscine sunt alte artefacte, arcadele rămase și statuile păstrate fiind un alt muzeu, în aer liber de această dată.

Cu toate prăduielile Teatrul Maritim rămâne reper – ideea de preamărire a vieții în raport cu sfârșitul, de neevitat în perspectivă.

Continuăm periplul spre masivele structuri, pe lângă Turnul Rocca Bruna, spre Sala Palatului, unde mai sunt și acum mozaicuri originale și coloane ce susțin arcade. Undeva mai în margine e Templul lui Venus, o structură bine conservată, ce pare o clonă a unui templu circular doric al vechilor greci, căci Afrodita Cnidia (zeița reprezentată) e ca cea din Cnidus (Asia Mică), surprinsă ieșind de la îmbăiere.

Complexul rămâne posterității drept cel mai mare edificiu ce a aparținut unui împărat roman, dar și cu cel mai înalt nivel de exprimare al arhitecturii romane.

Fontana di Trevi - intre arta si utilitate publica

 

de Ioan Laslo

Ajunsi la Roma, e musai sa poposim si la Fontana di Trevi, unul dintre locurile cele mai cunoscute ale Cetatii Eterne. 

Istoria locului incepe inca din vremea lui Marcus Agrippa, cel care, in 19 i.Hr. construieste Aqua Virgo, un apeduct subteran pornit de la un izvor aflat la 20 de km in estul Romei (sursa de apa a fost identificata de o tanara virgina, de aici si numele!), care se finaliza in locul intalnirii a trei drumuri (de aici, Trevi!), locul primelor bai publice romane pe atunci. Astfel, fantana este cea mai veche sursa de apa pentru centrul Romei.

In secolul al XV-lea in piata se afla un simplu bazin patrat, distrus de Bernini in secolul al XVII-lea, cand s-au facut planuri pentru remodelarea zonei. A mai trecut insa un secol pana cand, la 1732, arhitectul Nicola Salvi a castigat concursul initiat de Papa Clement al XII-lea si a inceput constructia maretei fantani de azi. Totul a durat 30 de ani si, dupa moartea lui Salvi, planurile au fost continuate de un alt arhitect, Giuseppe Pannini si inca zece sculptori. Trei papi s-au succedat intre timp, dar la 1762, ea a putut fi inaugurata.

Fantana construita din piatra de travertin este dominata de zeul Neptun, aflat intr-un car in forma de scoica tras de doi cai de mare si doi tritoni. Unul dintre cai este linistit, dar celalalt este salbatic, facandu-se aluzie la natura schimbatoare a marii. Zeul este flancat de statuile Sanatatii (in partea sa superioara apare fecioara care arata izvorul soldatilor) si Abundentei (deasupra ei se afla un basorelief al lui Agrippa care aproba planurile de constructie pentru vechiul apeduct). Intregul complex masoara 26m inaltime si 20m latime si utilizeaza aproape 3 milioane de metri cubi de apa in fiecare zi (azi apa este insa reciclata!)

Sunt convins ca fiecare dintre noi are in minte celebra scena din La dolce vita, cu Anita Ekberg și Marcello Mastroianni, facand baie noaptea in fantana. In timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial gospodinele se adunau aici pentru a isi spala rufele. Azi nu ai cum sa faci nici una , nici alta, dar poti arunca cu mana stanga, pe spate, peste umarul drept un banut, iar acest lucru se spune ca garanteaza ca te vei intoarce a Roma. Numerosii turisti fac astfel, intr-un mod elegant, o donatie Crucii Rosii italiene, deoarece in fiecare noapte banutii sunt adunati si sunt folositi pentru cei in nevoie. 

Cea mai buna cale de a vedea (si) acest obiectiv este sa va inscrieti in excursia Italia D Amore, cu un click pe acest link! Va astept!

CARTHUSIA – tentația parfumată a Insulei Capri

de Livia Manzatu

O zi care se anunța senină de la prima oră a dimineții. Pornesc la drum impreună cu ceilalți turiști din grup, însoțiți de ghidul nostru – Ioan Laslo.

Tentația zilei era mare: porneam să descoperim Insula Capri – o destinație de lux, exclusivistă, locul preferat al împăraților, artiștilor și scriitorilor, o insulă pe care o vizitam pentru prima dată, dar a cărei frumusețe mă impresionase dintotdeauna...

Iată-ne în portul din Napoli cu destinația Capri. După mai bine de o oră de mers cu ferryboat-ul,  timp în care am parcurs cei 37 de kilometri pe Marea Tireniană, ajungem pe insulă. Soare și aici, însă vânt. Microbuzele ne așteptau deja, ne îmbarcăm și pornim să descoperim minunățiile insulei. Deși iarnă, vegetația era abundentă, creând un peisaj de poveste. 

Oriunde întorceam privirea, aveam ce admira: piazzete pline de viață, magazine ale unor branduri de lux, străduțe cu portocali și lămâi, flori și statui decorative – ca cele întâlnite în Grădinile Augustus de unde am putut admira și o priveliște absolut încântătoare asupra faimoaselor stânci Faraglioni și asupra unui drum care șerpuiește spre mare: Via Krupp. 

Tentația vizitării insulei nu se putea încheia fără un popas la

Palermo - cel mai important oras al Siciliei

de Valentin Oanta

Palermo, cel mai important oraş al Siciliei se bucură de o poziție splendidă fiind aşezat pe o ansă largă numită Conca d'Oro, dominată de muntele Pellegrino. Vechii fenicieni l-au denumit Ziz (floare), apoi grecii i-au spus Panormus (port) în antichitate. Oraşul a fost stăpânit pe rând de puni, romani, apoi dominat de bizantini şi sarazini, după care a fost cucerit de normanzi, devenind capitala regatului în timpul lui Roger al II lea. În această epocã apar edificii precum Catedrala, Capela Platină, Martorana, Zisa si Cuba.

După o perioadă de decadenţă, sub dinastia Angevinilor oraşul redevine înfloritor în timpul Aragonezilor. El trece sub dominația spaniolă care dă aspectul baroc ce dăinuie pânã azi.

Vechiul oraş este delimitat de Calea Cavour la nord, Tukory şi Calea Lincoln la sud. Aceastã zonă este împărțită în patru cartiere cuprinzând douã străzi octogonale, Calea Vittorio Emanuele şi Calea Maqueda care se întâlnesc în splendidă Piață Vigliena.

Printre numeroasele locuri şi edificii pe care le întâlnim în Palermo amintesc Piaţa Vigliena cu un ansamblu baroc de statui şi fântâni, Biserica S Giuseppe dei Teatini pe Calea Vittorio Emanuele, Piaţa Pretoria şi Piaţa Bellini dominată de Biserica Martorana, construcție normandă din secolul XII şi multe altele pe care vă invit să le descoperiți şi sã vã bucuraţi retina.

Vila D'Este din Tivoli

de Ioan Laslo

       Inca din cele mai vechi timpuri, dealurile domoale de la Tivoli au fost o tentatie pentru cei care voiau sa evadeze din inghesuita Roma. Imparati si poeti, oameni de arta si nobili si-au facut aici vile de vacanta si un obicei din a se retrage departe de tumultul orasului. 

        Astazi, turistii sunt atrasi de frumusetile zonei si vara (mai ales)  profita de racoarea gradinilor Vilei D'Este, de frumusetea antica a Vilei Hadriana sau de peisajele extraordinare din gradinile Vilei Gregoriana (recomandata mai ales tinerilor iubitori de natura si cu picioare senatoase). Am incercat sa filmez cateva instantanee din Gradinile Vilei D'Este, insotite de un succint comentariu, pe acordurile baroce de la celebra fântână (un organist susține concerte la ore anunțate la întrare). Al doilea filmuleț ne introduce în interiorul vilei, acolo unde frescele ne taie respiratia: