de Raluca Sofian
Oh, Vyšehrad! L-am văzut de câteva ori. De fiecare data, dimineata. (Nepremeditat, pur și simplu așa s-a întâmplat.) Mi-a parut impetuos, chiar intimidant. Cred ca desi m-a impresionat istoria-i (vezi Dinastia Přemyslid, Vratislav, Carol al IV lea, Razboaiele husite, razboiul de 30 de ani, Monarhia Habsburgica etc.) de sedus n-a reușit instant. Nu m-am simțit luată de val. Între noi empatiile s-au dezvoltat timid, treptat, cordial. Punctele forte au fost (și au rămas): măiestria frescelor Basilicii Minor, rotonda Martin, incredibila perspectiva panoramică și cimitirul. Mai ales cimitirul :)) In apărarea mea declar ca e o adunare extrem de selecta acolo fie si dacă-i amintesc doar pe Antonin Dvořák, Bedřich Smetana, Karel Čapek și Alfons Mucha! Pe scurt as fi etichetat locul ca având “parfum”. Unul cu note calme, sobre, de ambra. Sau mosc. Nu “vesele” oricum. Pana acum!!!
