Se afișează postările cu eticheta umed. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta umed. Afișați toate postările

vineri, 13 ianuarie 2023

Islanda - o palma de piatră și gheață

 de Ciprian Napradean

Motto
-Cum ți se pare Islanda?
- O scumpete de tara!

Ne întoarcem de la ghețar, asa ca profit sa scriu câteva impresii pentru atunci când voi uita cât mi-e de frig acum. De regulă, oriunde merg în lumea asta, încerc sa ajung acolo cu cât mai puține preconcepții despre loc. Asa am venit și aici. Stiam ca e o tara cât jumatate România și cu o populație pe care o poti inghesui pe doua stadioane (Din tribune insa coboară suficiente talente cât sa ne dea lecții la fotbal). Stiam ca deși e la latitudinea Groenlandei, curentul oceanic cald ce  curge pe lângă țărmul sudic îmblanzeste clima (dar nu știam ca aceasta devine de tot rahatul, tot rece dar ploioasă. Plimbându-mă azi, cu snowmobil_ul pe ghețar, mi-am dat seama ca prefer ninsoarea si frigul de Groenlanda decat umezeala si ploaia rece). Stiam ca Islanda e o palma de piatră și gheață ce acoperă vulcani activi și ape termale (astea din urma sunt dumnezeiești sau rupte din Valhala, cum ar spune urmașii vikingilor). Mai stiam câte ceva, dar teorii istorico - geografice.  Ce nu știam însă este ca în capitala Reykjavík ma voi simți ca Intr-un mare mall situat în deșert. Un mall mai scump decat tot ce am  vazut in călătoriile mele. Chiar și berea, atât de comuna aici, rivalizează ca preț cu cea din Dubai. Excursiile de câteva ore care pleacă de aici încep de la 100 de euro și ajung pana la 400 de euro de persoana. Seara trecuta am făcut o astfel de excursie pentru a vedea Aurora Boreala. Ne-au dus "nicăieri" într-un petic de tundra unde am răbdat de frig 4 ore sa vedem "nimic". În tot acest timp Aurora s-a arătat de 3 ori, câte 5 minute. Sa nu va imaginați spectacolul acela de culori și forme. Acela e doar în reclame. În 90 % din cazuri Aurora se vede ca un nor de tip cirus ( acela albicios de mare înălțime). Doar în pozele cu expunere prelungita petele acelea albe devin mai vizibile și colorate (de regula verzi). Aceeași reclama înșelătoare  e și în excursia pe Oceanul Atlantic. Ți se spune ca ai 90 % șanse de a vedea balene. E fix asa dar invers (precum în alegerile organizate de comuniști în 1946). Ai sansa de 10 % sa vezi balene (cel puțin în această perioadă a anului) și de 100 % sa blestemi frigul și umezeala. Excursia de azi pe ghețar a mai spălat un pic din amintirea excursiilor fără balene și fără aurore. Gândul ca mâine dimineață voi face o baie fierbinte la Laguna albastra îmi încălzește degetele.