de Mircea Poeana
In Grein am mancat primul Kaiserschmarrn din viata mea. Si nu mi-a placut deloc. Asa cum il tradeaza si numele desertul asta imperial, adica un fel de "harababura imparateasca", nu e nici omleta si nici prajitura. M-am trezit cu niste jumari, dichisit asezate pe o farfurie de portelan, care se insoteau cu o chisea plina ochi cu magiun de prune. O combinatie tare anapoda pentru gusturile mele nesofisticate. Dar gandidu-ma ca austriecii, bavarezii, chiar si maghiarii ("császármorzsa"), slovenii ("cesarski praženec"), cehii ("Císařský trhanec") si croatii se dau in vant dupa minunea asta culinara mi-am zis ca e de incercat.
Si mai era si istoria...
Sissi cea silfida se spune ca a inventat preparatul, de teama sa nu isi compromita silueta, asa ca intr-o buna dimineata i-a servit lui Franz Joseph o portie generoasa, in speranta ca il va convinge ca "bunatatea" merita inclusa in meniul zilnic. Kaiserul a gustat si apoi a intrebat dezgustat:
"Ce sunt resturile astea?..."
O alta poveste spune ca augusta pereche a poposit pe nepregatite la un han de tara din Alpi si a comandat o banala omleta. Hangiul a fost atat de emotionat incat a facut omleta harcea parcea si atunci a acoperit-o cu gem de prune ca sa-i ascunda aspectul neapetisant. De data asta, cum necum, Imparatul a mancat tot - probabil ca era foarte flamand - si din clipa aceea Kaiserschmarrn-ul sau Kaiserschmarren-ul a devenit desertul preferat, mai ales daca venea dupa un Tafelspitz cat Campia Panonica.
Si asa de mult i s-a dus vestea incat in curand au aparut pe masa Imperiului Austro-Ungar Erdäpfelschmarrn (cu cartofi), Äpfelschmarrn (cu mere) sau Kirschschmarren (cu cirese).
Da, asa a fost.
Acolo, la Grein, nu mi-a placut de fel mishmash-ul asta. Dar cu timpul am invatat cum sa-l savurez. Fara sa ma gandesc ca, de fapt, mananc oua cu peltea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu