După ce rapperul Snoop Dogg a confundat pe rețelele de socializare comuna Bogata din județul Mureș cu Bogota columbiană, localitatea mureșeană a devenit celebră în presa românească și internațională. În acest context, organizatorii festivalul Jazz in the Park, de două ori finalist la European Festival Awards, anunță o ediție specială în 3 aprilie la Bogata, județul Mureș.
Participanții vor avea parte de concerte și pot dona pentru amenajarea unui parc în comună, în condițiile în care localitatea nu are niciun parc în prezent.
Jazz in the Park, festivalul născut la Cluj în 2013 și ajuns repede o emblemă a orașului, a făcut un anunț surprinzător: Maria Răducanu, Jazzybirds, Les Nuages și Danaga vor concerta la Bogata duminică, 3 aprilie, într-o ediție specială a festivalului.
„Era păcat ca această întâmplare să rămână numai un prilej de discuții și de glume pe internet. Comuna Bogata are un mare capital de imagine acum și îl poate fructifica dacă se adună suficienți oameni care vor acest lucru. Noi am fost acolo, am văzut locurile: satul e înconjurat din trei părți de râul Mureș, e de o liniște ancestrală și de o mare frumusețe, iar oamenii sunt primitori și creativi. Dacă