Pledoarie pentru elefanti

de Paul Drosu

    Dragi prieteni, probabil ati remarcat mica pledoarie de pe pagina mea de fb, pledoarie impotriva calaritului elefantilor si a incurajarii implicite, in acest fel, a ceea ce se afla in spatele acestei activitati – tortura si abuzurile asupra micilor elefantei, inca de cand sunt smulsi de langa mamele lor, pentru a li se zdrobi vointa… :( Da, iubesc foarte mult animalele salbatice (ca si orice alt animal sau fiinta) si le respect nespus dreptul de a trai libere si fericite in mediul lor natural, fara a fi abuzate, ucise, torturate si folosite pe post de jucarii de catre noi, oamenii cei "superiori" si "civilizati"…si mai ales, distrugatori! Ma pot "lauda" ca in toate calatoriile mele prin lume am interactionat cu animalele salbatice numai in mediul lor natural, atat de mult cat ele au dorit si atata timp cat ele m-au acceptat: elefantii salbatici, balenele si rechinii din ocean, delfinii salbatici DIN ocean, delfinii roz din Amazon, testoasele marine…si mai sunt… 

Iata o prima poza (poza 1) pe care am facut-o unei familii de elefanti africani, liberi si fericiti, asa cum ar trebui sa fie toti elefantii din aceasta lume…Aceste imagini se mai intalnesc insa numai prin parcurile nationale africane, din ce in ce mai rar insa…caci se preconizeaza ca, datorita braconajului la o scara infioratoare, scapat de tot de sub control, elefantii salbatici vor disparea in vreo 10 ani…asa ca cei care vor sa ii mai vada in asemenea ipostaze, cu proprii lor ochi, ar trebui sa se grabeasca…In secolul 19 erau circa 20 de milioane de elefanti…astazi mai sunt vreo 500.000…iar ritmul de ucidere al lor este de circa 40.000 pe an… :( :( :( 

Ceea ce ar trebui sa caracterizeze, in primul rand, un om este dragostea pentru orice apartine Naturii…si nu numai dragostea pentru sine insusi…Din fericire, mai sunt astfel de oameni, care, cu mari sacrificii, incearca sa amane tristul moment al disparitiei elefantilor salbatici si salveaza puii de elefant ramasi orfani de mici si ii ingrijesc cu o dragoste netarmurita pana cand, dupa 8-10 ani, reusesc sa ii reintegreze in salbaticie…cum se vede in pozele 2 si 3 pe care le-am facut la "David Sheldrick Wildlife Trust" de langa Nairobi, Kenya, un centru extrem de apreciat peste tot in lume de catre iubitorii de animale, cu aparitii pe National Geographic si alte canale de profil si vizitat chiar si de catre secretarul de stat american John Kerry. Inceputurile acestui centru au fost foarte grele, caci le-au trebuit ani de zile pentru a gasi o formula de "lapte" pentru elefantei, care mureau pe capete din aceasta cauza…finalmente s-a gasit ingredientul "secret" – laptele de cocos…Ingrijitorii stau 24 de ore pe zi cu micii elefantei, ii hranesc din 3 in 3 ore si dorm ani de zile cu puii de elefant in acelasi tarc, pe o polita de lemn…Pentru a-i putea reintegra salbaticiei, sunt hraniti din spatele unei paturi care simuleaza burta mamei… :( fiecare pui are propriul biberon, cu numele lui pe el si cu formula de lapte adaptata special pentru el…Ingrijitorii le ofera, in primul rand, ceea ce elefanteii au cea mai mare nevoie: DRAGOSTE! :) Pe la 4-5 ani, puii sunt transferati, controlat, in salbaticie, unde incep sa se reintegreze alaturi de prietenii lor mai mari si avand inca contacte dese cu ingrijitorii…si de abia pe la 8-10 ani ajung sa devina autonomi in turmele din salbaticie…dar pe ingrijitori ii tin minte si ii iubesc toata viata! In poza 3 este un mic elefantel orfan, dar fericit, care face o baie in noroi, supravegheat indeaproape si ajutat de un prieten mai maricel…