Vara a insemnat sa pun in practica ce plănuisem încă de mult
timp: trebuia să îmi vizitez prietenii din Georgia, republica din
Caucaz pe care localnicii o numesc Sakartvelo. Am avut ocazia
și deosebita plăcere ca în decursul anului 2014, în orașul meu natal
(Baia Mare), să fac cunoștință cu doi gruzini, Misho și Tazo, tineri
veniți in Romania prin programul Serviciului European de Voluntariat
pentru un stagiu de un an de zile la un organizație non-guvernamentală
locală. Și, din vorbă în vorbă, din călătorie în călătorie prin
ținuturile românești pe care le-am descoperit împreună, am avut onoarea
si șansa de a fi invitat să le vizitez țara de obârșie, despre care am
ajuns să cunosc multe chiar înainte să ajung acolo. Din această ultimă
perspectivă trebuie să înțelegeți că am mers bine pregătit, știam multe
despre ceea ce ar trebui să vizitez și cum să mă comport. Totodată nu am
avut parte de “necesități” turistice cum ar fi cazarea sau transportul
public. Am fost primit regește de bunii mei prieteni care au renunțat la
tot ce făceau și timp de o aproape o lună au hoinărit împreună cu mine
prin Georgia. Din această perspectivă, să fim bine înțeleși, nu pot fi
întru totul obiectiv și anumite aspecte ale unui turist „clasic” nu mi-a
fost dat sa
Afla mai multe, accesand http://www.sacalatorim.ro/o-luna-in-georgia-prima-parte/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu