Puente dela Salve din Bilbao- util si estetic in acelasi timp

de Ioan Laslo

Desi este integrat perfect in peisajul urban al modernului Bilbao, Puente dela Salve (proiectat de arhitectul Juan Batanero) este unul dintre cele mai vechi din acea zona, fiind inaugurat in anul 1972. Atunci cand a fost construita cladirea superba care gazduieste Muzeul Guggenheim, arhitectii au gasit solutia perfecta a ingemanarii celor doua edificii. Azi, cea mai lunga sala a muzeului, de peste 130 m, este chiar pe sub structura podului si contine Sarpele, una dintre cele mai fascinante lucrari expuse. Mai mult, a fost adaugat un turn inalt cu acees si scari catre muzeu, direct de pe pod.

Cand marinarii au ajuns la portul Bilbao de la estuar, au cantat Salve, in onoarea Fecioarei din Begona, a carei biserica este vizibila din acel punct. De aici si numele structurii menita sa rezolve problema traficului intens din partea de nord a orasului. Podul are o inaltime de peste 23 de metri si permite trecerea navelor pe sub el (in momentul inaugurarii sale, nave de mari dimensiuni mai urcau inca pe Nervion spre Orasul vechi), iar lifturile de acces de la baza sa, inspre Campo Volantin asigura accesul pe pod pentru mai bine de 200.000 de persoane anual. Podul este primul din Spania cu sistem de bretele si punte metalica, iar porticul rosu  care il pune in evidenta a fost adaugat in 2006, cu acelasi scop de a-l integra vizual cu cladirea muzeului din apropiere (are aceleasi forme curbilinii). Dincolo de utilitatea lui, este si o opera estetica reusita, mai ales ca, in momentul ultimei sale renovari, in 2017, s-a optat pentru iluminarea sa cu leduri. Mergeti dupa ce se intuneca si veti avea acces la o locatie de vis. Nu intamplator, Puente dela Salve este locul de unde se fac cele mai multe fotografii in Bilbao!

Picturile rupestre paleolitice de la Altamira

 

de Livia Manzatu

“Tara Bascilor si nordul Spaniei”… o destinatie de vis oferita de catre cea mai prestigioasa agentie de turism din Romania: Christian Tour. Dati un click pe numele firmei pentru inscrieri! Orase elegante, pline de culoare, care respira bun gust (Bilbao, Burgos, Oviedo, Santander), panorame surprinzatoare asupra golfurilor la Oceanul Atlantic (San Sebastian-Donostia), pagini de istorie ale trecutului glorios al Spaniei (Covadonga), mici asezari rurale care dau un farmec aparte prin arhitectura (Santillana del Mar), dar si cocheta statiune Comillas – care ne-a fost gazda timp de 7 nopti…toate acestea le-am putut vedea si admira in acest program turistic.

In ultima zi a sederii noastre, inainte de a ne indrepta spre aeroportul din Santander pentru a lua pe inserat avionul cu destinatia “acasa”, am primit o surpriza din partea ghidului nostru, aceea de a vizita Muzeul Altamira, cel care adaposteste si o replica a celebrei grote din apropiere, renumita pentru picturile rupestre care dateaza din  Paleolitic.

Intrata in Patrimoniul Mondial UNESCO in anul 1985, Pestera Altamira este inchisa publicului din cauza problemelor de conservare. Intrarea in grota s-a surpat si a acoperit-o, creand un microclimat propice conservarii picturilor. Dar cand a fost descoperita in 1868 si a fost pusa in circuitul cultural, din cauza aerului care a intrat in interior si a numarului tot mai mare de vizitatori, s-au produs modificari de umiditate si temperatura, fiind decisa inchiderea acesteia. Chiar daca pestera originala este inchisa, studiile arheologice si expertii au facut posibila crearea unei replici a grotei care poate fi vizitata, precum si a Muzeului Altamira care adaposteste o colectie permanenta de obiecte din Altamira si din alte pesteri din imprejurimi. Aceasta reproducere exacta, realizata la scara larga, reconstruieste Altamira asa cum era intre anii 18.000 si 13.000 i.Hr, cand a fost locuita de grupuri de vanatori. Ramasitele vietii de zi cu zi a locuitorilor pesterii se regasesc in zona salii care abunda in colectii mari de fauna, scoici, carbuni si ustensile realizate din piatra. Am ramas fascinati de acoperisul viu colorat cu bizoni, cai, capre si simboluri pictate; in multe cazuri au fost exploatate cu maiestrie contururile naturale ale suprafetelor de roca pentru a adauga lucrarilor o imagine tridimensionala. Celebra este pictura de pe tavanul ce masoara 18 x 9 metri care ne infatiseaza o turma de bizoni in marime naturala.

Isola Bella – o “destinație superbissimă”

de Livia Manzatu

Motto:

Călătoria te învață că indiferent cât de multe cunoști, este mereu mai mult de învățat – The Cultureur.

Așa cum călătorului îi șade bine cu drumul, iată-mă din nou la drum, în vara acestui an, de data aceasta într-un circuit de două săptămâni în unele dintre cele mai fascinante locuri din nordul Italiei, circuit numit foarte sugestiv: “Destinații superbissime”, avându-l și de data aceasta drept ghid pe dl. Ioan Laslo.

Italia a fost și va rămâne o destinație de suflet, iar faptul că urma să ajungem la cele mai frumoase lacuri din nordul ei (Lago di Garda, Lago Como și Lago Maggiore) a insemnat pentru mine o bucurie imensă. Într-adevăr, ajungând acolo, am avut senzația că mă aflu într-un colț de Rai.

Fără îndoială, toate cele trei lacuri sunt superbe, dar Lago Maggiore cu a sa Isola Bella a devenit preferatul meu.

Isola Bella, împreună cu Isola Madre din apropiere și Isola dei Pescatori, formează un paradis care te seduce de la prima

Cu vaporetto, la Venetia

Cati dintre noi nu visam sa ne plimbam pe canalele Venetiei? Imaginatia starneste mereu romantismul fiecaruia si il asociem cu Orasul din Laguna. Turistii au placerea de a ajunge in Piazza San Marco, unde ii asteapta celebra Basilica, simbolul orasului, Libreria Sansoviana, Palatul Dogilor sau Museo Correr, iar de acolo pot face o plimbare lejera spre diverse alte locatii, interesante prin dispunerea lor. Stradutele intortochiate iti permit sa ajungi in diverse locuri, dar adevaratele sosele ale Venetiei sunt canalele. 

Azi va propun insa o alta perspectiva, profitand de filmarea pe care am facut-o cand ma intorceam din Venetia  catre locul in care ne astepta autocarul. Ziua cu lumina splendida mi-a permis o filmare clara, iar eu mi-am permis la randu-mi un mic comentariu live. Ulterior, am dat intaietate muzicii locale si am ales Orchestra Bagutti, care cred ca se potriveste excelent cu filmarea. 

Va astept pe circuitul Italia D Amore, pentru a trai pe viu aceasta experienta unica!

Cascada Karpuzkaldiran – legenda si frumusete naturala

 

de Livia Manzatu

Daca intr-un material anterior povesteam despre experienta la inaltime traita intr-un balon cu aer cald in

Cappadocia, astazi va voi dezvalui o alta frumusete naturala descoperita de aceasta data in Antalya, mai

precis in statiunea Lara, considerata perla Mediteranei. Aici, in parcul central al statiunii, imaginea spectaculoasa a unei cascade a carei apa se revarsa direct in Mediterana a ramas intiparita in minte. De la ghidul local am aflat povestea acestei cascade, numita Karpuzkaldiran. Tradus din limba turca, numele dat de localnici inseamna “cascada pepenilor verzi smulsi”. Legenda spune ca odinioara localnicii plantau pepeni de-a lungul raului Duden. In timpul inundatiilor, suvoaiele de apa maturau plantatiile si torentii se revarsau in mare laolalta cu culturile. Astazi, cascada ofera privitorului doar o imagine spectaculoasa a revarsarii in mare de la o inaltime de 42 de metri, ceea ce o face unica in lume. La intalnirea apelor se formeaza un curcubeu.

Bucataria traditionala din nordul Spaniei

de Livia Manzatu

Nordul Spaniei se mandreste cu o bogata istorie si cultura, peisaje spectaculoase, orase elegante si civilizate, precum si cu o delicioasa bucatarie traditionala. Aici, mai mult decat in oricare colt al Spaniei, veti trai o experienta gastronomica de neuitat, fie ca veti merge in renumitele “bodegas”, fie ca veti alege sa degustati preparate rafinate intr-unul din numeroasele restaurante cu stele Michelin (restaurantele din San Sebastian poarta mai multe stele Michelin decat Parisul, dar e drept ca pentru ele aveti nevoie de o rezervare prealabila, iar preturile sunt pe masura!). Oricare ar fi optiunea dumneavoastra, papilele gustative va vor multumi. De la basci, atat de renumiti pentru bucataria fina, la Asturia cu abundenta sa de peste, fructe de mare si legume, bucataria din nordul Spaniei se situeaza printre cele mai variate din Europa.

In programul “Tara Bascilor si nordul Spaniei” veti avea prilejul sa gustati unele dintre cele mai renumite preparate specifice celor trei provincii: Tara Bascilor, Asturia si Cantabria.

In Tara Bascilor vestitele gustari de tip tapas se numesc „pintxos”. Ele nu sunt un preparat in sine, ci constau in mai multe portii de mancare mici, ca niste aperitive. Preparatele pot fi reci (jamón serrano, queso manchego, masline etc.) sau calde (tortilla española, chiftelute etc). Sunt servite pe o felie mica de paine, cu o varietate de topping-uri, printre care: file de ansoa, somon, carnați, branză, omleta tortilla sau sunca. Multe sunt prinse cu o scobitoare si uneori sunt gandite sa fie inghitite dintr-o singura imbucatura. Prezentarea lor iti face mereu cu ochiul!

Nimic nu este mai „spaniol” decat celebrul jamón. Spre deosebire de prosciutto-ul italienesc, jamón-ul este o sunca de un rosu aprins. A devenit o adevarata arta taierea acestei sunci, iar cei care o fac sunt considerati adevarati artisti, deoarece doar cu multa experienta se poate obtine felia de jamón de grosime ideala, aproape transparenta. Jamón ibérico este cel mai bun tip de jamon, fiind un preparat uscat, pregatit din carnea porcilor negri iberici, special crescuti si hraniti cu ghinda pentru a da carnii o aroma distincta de nuci. Picioarele posterioare sunt sarate si uscate la aer timp de cel putin 36 de luni. Jamón ibérico este din acest motiv destul de piperat la pret. Este servit in felii foarte subtiri. Jamón ibérico este mai comun in zonele de munte, unde localnicii obisnuiesc sa sareze carnea si sa o lase la uscat. Merge de minune acompaniat de un pahar de vin rosu sec Rioja. Jamón serrano este mai ieftin decat jamón ibérico, dar gustul nu poate fi comparat. Ambele tipuri de jamón au arome aparte, pe care merita sa le incercati. Cu certitudine veti deveni fan-ul unuia dintre ele.

Tortilla de patatas – o mancare tipic spaniola, un fel de omleta preparata din cartofi si ceapa. Este servita de multe ori pe post de tapas. Exista si variante in care se foloseste jamon, fructe de mare sau alte ingrediente care o fac si ma gustoasa. De obicei, localnicii cer un pincho de tortilla, adica o felie. In cantabria exista si cele mai bune anchoa, numai bune pentru o gustarica. Ele sunt anchoas de santoña, care alaturi de un sidra de buna calitate poate fi degustata mai peste tot. Chorizo sunt carnati de porc, cu multa boia iute, preparati in intestinele naturale ale porcului. Se folosesc cu succes in fabada asturiana. Cum tot acolo intalnim si morcilla (aduce putin cu sangeretele nostru). Branzeturile locale sunt si ele delicioase si inregistrate ca produse de marca.

Fara discutie ca, in Asturia fabada este la mare pret. Ingredientul principal este fabas, un tip de fasole alba, care este gatita la foc mic cu costita de porc, chorizo si morcilla asturiana. Astfel se obtine o tocana consistenta. Este servita ca prim fel si are variante putin diferite in celelalte provincii nordice. De exemplu, pote are adaugat si cartof, precum si o serie de verdeturi locale, extrem de gustoase, in vreme ce in Cantabria, am gasit o alta varianta aparuta in meniuri sub numele simplu de cocina montaña. Oricare dintre variante este unprim fel de mancare extrem de consistent si de gustos. Tot la primul fel pot fi servite rabas de calamar (rondele) sau alte fructe de mare, de obicei prajite. Pentru cei care doresc ceva mai usor, ensalata rusa, sau spaghetele bolognese, desi specifice altor bucatarii, sunt des intalnite pe meniuri la primo.

La secundo, este neaparat sa faceti cunostiinta cu pestele si fructele de mare locale. Proaspete (de cele mai multe ori pescuite chiar in noaptea anterioara!) si gatite dupa retete locale vechi, ele constituie o adevarata experienta culinara de calitate. Lubina, merluza, sau pestele-spada sunt doar cateva dintre variante, iar langustele, homarii, scoicile si crevetii pot aparea pe orice platou cu fructe de mare. Desigur orezul este garnitura principala (pregatit in diverse feluri si cu numeroase condimente), dar daca nu esti mare fan poti adauga garnitura de cartofi sau legume diverse. Paella con mariscos nu lipseste nici aici, dar este important sa fiti cel putin doua persoane pentru a comanda. Daca totusi nu agreati produsele oferite de apa marii, gasiti excelent pregatit tot ce tine de carnea de vita sau de porc. Entrecot de ternera trebuie comandat in sange, medio sau bine prajit (in functie de gustul dumneavoastra), dar eu am preferat mereu al horno (la cuptor), cu sos de piper verde. Desigur exista si varianta carnii de porc. Localnicii adora chuleta de cerdo (cotletul de porc), cu diverse garnituri, dar exista si numeroase tocanite care va stau la dispozitie. De asemenea, va recomand cachopo (un fel de biftec, cu garnitura de cartofi la cuptor si ardei).

Nu se poate termina masa fara un postres (ceva dulce). Churros cn chocolata (gogosi fierbinti si delicioase, presarate cu scortisoara si zahar si insotite de un sos de ciocolata, sunt perfecte alaturi de o cafea aburinda ori de un ceai sau, de ce nu, de a fi savurate direct pe strada. Flan de casero se prepara din galbenusuri de ou, lapte, zahar, faina de porumb, lamaie, portocala si scortisoara. Peste crema se presara o cantitate generoasa de zahar, care apoi se flambeaza, astfel incat sa se obtina un strat subtire si dur.  Arroz con leche este o budinca simpla de orez facuta din laptele bogat si cremos provenit de la vacutele din Asturia si Cantabria. Laptele care nu este îmbuteliat este folosit în schimb pentru a produce unele dintre cele mai bune branzeturi din Spania. Laptele de vaca, oaie si capra este folosit pentru a face o branza cremoasa, moale, care este invelita in frunze de castan si depozitata in pesteri. De altfel tarta de quesso este un alt dulce care foloseste branza locala. 

Vinurile din zona sunt fabuloase. Fie ca vorbim despre vinurile cantabreze, usoare si mai ales albe, fie de cele din regiunea apropiata Rioja, provincie aflata tot in nordul Spaniei, celebra pentru cele peste 65.000 de hectare de vita-de-vie raspandite in cele 3 zone ale provinciei: Rioja Alta, Rioja Alavesa si Rioja Oriental. Productia de struguri a celor peste 16.000 de podgorii este impartita in cele peste 650 de crame, productia anuala fiind de peste 3 milioane de hectolitri. Fiecare terroir imprima o personalitate distincta vinurilor, situand Rioja la loc de cinste in preferintele iubitorilor acestei bauturi. In gama de vinuri predomina soiul Tempranillo, dar sunt apreciate deopotriva si cupajele din Tempranillo alaturi de struguri din soiurile Garnache, Graciano si Mazuelo. La cea mai mare cautare (si) aici. Marques de Murietta, Marques de Caceres, Faustino VII, Campo de Viejo, Beronia, Baron de Ley si numeroase altele sunt o garantie a calitatii. Ele pot fi servite fie invarianta crianza (mai noi), fie reserva (vin invechit) sau gran reserva (ceva mai scumpe, dar exceptionale!). 

Dar bautura traditionala in Asturia, imprumitata si de Cantabria si servita si in Tara Bascilor este sidra (cidrul de mere, o bautura tulbure, usor acra, cu un miros specific, produs dupa retete traditionale). Este imbuteliata in sticle inchise la culoare, iar barmanul face un adevarat spectacol din servirea ei: tinand sticla cu o mana deasupra capului, el toarna in paharul care este tinut cat mai jos, pentru a-l aera. Exista, desigur si localuri specifice numite sidrerii, unde se consuma aceasta bautura.

Covadonga - inima Asturiei

de Ioan Laslo

Covadonga este un loc plin de semnificatii pentru asturieni. De altfel, Asturia si Cantabria sunt singurele teritorii din Spania , care nu au fost niciodata sub ocupatie araba, iar batalia de la Covadonga a fost mereu considerata initiatoarea luptei de Reconquista. Nu e de mirare atunci ca, pentru asturieni, dar si pentru spanioli in general, o vizita aici este obligatorie. O putem face împreună pe programul "Țara Bascilor și nordul Spaniei" în care va puteți înscrie aici! 

Asezata in inima muntilor Picos de Europa, locatia este usor accesibila datorita drumurilor de buna calitate si graviteaza in jurul pesterii Fecioarei de la Covadonga, cea care, spune legenda l-ar fi ajutat pe Pelagius, regele mitic si intemeietorul dinastiei asturiene (amanunte excelente despre aceasta aflati in excelenta prezentare facuta la Muzeul de Istorie si Arheologie din Oviedo). Originea peșterii ca loc de cult este controversată. Se pare că a fost inițial un alt loc de confluență al Cultului Păgân (în acest caz, o fântână și o peșteră împreună, văzute ca locuri sfinte). Tradiția creștină spune că Pelagius, urmărind un criminal, care se refugiază în peșteră, întâlnește un pustnic care o venera pe Fecioara Maria. Pustnicul i-a cerut lui Pelagius să-l ierte pe criminal, deoarece criminalul apelase la ocrotirea Fecioarei și spune că, într-o zi și el va trebui să se adăpostească în peșteră. Cronicile musulmane spun că în această peșteră forțele lui Pelagius au fugit, hrănindu-se cu albinele rămase în crăpăturile stâncii. Cronicile creștine susțin că intervenția miraculoasă a Fecioarei Maria a fost crucială în biruință, respingând atacurile împotriva peșterii. Prima capela construita in pestera dateaza din vremea lui Alfonso I si a fost prezentata calugarilor benedectini. Acoperita cu lemn, aceasta ars insa. Celebra reprezentare a Fecioarei cu Pruncul de aici dateaza din secolul al XVI-lea, fiind donata de Catedrala din Oviedo. Pierduta in timpul razboiului civil, a fost gasita in Ambasada Spaniei din Franta, la 1939. Aici se afla si Panteonul Regal al Asturiei, incepand cu Pelagius.

Bazilica Santa María la Real de Covadonga este mult mai noua, fiind construita între 1877 și 1901 dupa planurile arhitectului Federico Aparici y Soriano,  in stil neoromanic, în întregime din calcar roz, usor accesibil in aceasta zona. Pentru ridicarea ei, s-au colectat donatii din intreaga Spanie, proiectul fiind sprijinit de regele Alfonso al XII-lea. Pe esplanada gasim un clopot de 3m, care cantareste 4000 kg si a fost donat de un conte italian, celebra statuie a lui Pelagius, realizată în 1964 de Eduardo Zaragoza, Obeliscul cu Crucea Victoriei, construit în 1857 de Philippe d'Orléans (pe locul primei incoronari a lui Pelagius) si Manastirea San Pietro.

Impreuna cu turistii Christian Tour am placerea de a ajunge aici intr-o excursie optionala pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei, pe care v-o recomand cu caldura! Ideal ar fi ca apoi sa ajungeti si in capitala Asturiei, la Oviedo, pentru o mai buna intelegere a zonei.

Bilbao - adevarata față a poporului basc

 de Ioan Laslo

Chiar daca, oficial, Victoria-Gasteiz este capitala Tarii Bascilor, orasul emblematic pentru aceasta provincie atat de spectaculoasa din Spania ramane Bilbao (sau Bilbo, cum ii spun bascii). 

Am avut placerea ca, pe parcursul mai multor sezoane, sa fiu ghidul celei mai mari agentii de turism din Romania pe un program in aceasta zona si pur si simplu m-am atasat de ea. Civilizatia, bunul gust, curatenia impecabila si educatia localnicilor m-au cucerit iremediabil. Imbinarea de vechi si nou, respectul pentru cei din jur, dorinta de a oferi frumosul sub toate aspectele sale nu au cum sa te lase indiferent. Ai acea senzatie ca totul este la locul lui si e facut sa faca localnicilor viata mai frumoasa. Si asta, pornind de la lucruri care par minore (imi place de exemplu ca nu e trecere de pietoni la care sa nu existe nivelare. Pare marunt, dar e un amanunt care evita disconfortul si chiar accidentele!)

Deoarece nu ma lasa inima sa inghesui totul intr-un singur material, am luat pe rand tentatiile acestui oras fabulos. Vom vorbi despre centrul vechi (Cartierul celor Sapte Strazi), Catedral de Santiago, Teatro Arriaga, Muzeul Guggenheim (cel care a generat o adevarata renastere a sperantelor poporului basc), Puente dela Salve, Estadio San Mames, Puente Biskaya, Zubizuri (construit dupa planurile ingeniosului Calatrava), sau Turnul Iberdrola. Totul despre un oras care are un plan de dezvoltare coerent si sustenabil, urmat pas cu pas, indiferent de vremelnicii conducatori politici. Poate si de aceea, Tara Bascilor a devenit in ultimii ani cea mai dezvoltata zona a Spaniei, intrecand Catalunia si sub aspectul venitului pe cap de locuitor. Tineti aproape ca avem despre ce vorbi! Deocamdata, sper ca am reusit sa va trezesc interesul! Dati un click pe albastru pentru fiecare obiectiv in parte! Iar daca vreti sa vizitam impreuna Bilbao, va puteti inscrie pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei, cu un click pe numele sau!

Paris - inegalabilul oras al iubirii

de Anca Stefana Ciolacu

       Paris este orașul iubitorilor, al iubitorilor de artă, al iubitorilor de cultură, al iubitorilor de gastronomie, al iubitorilor de iubire. Orașul pe care nu ai cum să nu-l iubești, pe care-l poți vizita mereu și mereu, rămânând întotdeauna ceva nou și special de descoperit. Parisul îți deschide mii de porți, îți schimbă permanent starea de spirit, te îndeamnă să vrei mai mult și să visezi larg. În Paris te plimbi necontenit și trăiești intens, cu fiecare străduță pe care o parcurgi, cu fiecare pahar de vin pe care-l savurezi, cu fiecare pod, peste Sena, pe care te oprești.

Peste 15 milioane de turiști îl vizitează anual, iar iubitorii de artă și cultură nu se regăsesc în niciun oraș mai mult decât aici. Nu doar prin Luvru, cel mai vizitat muzeu de artă din lume, dar mai ales prin Musée D’Orsay care mie, cel puțin, mi-a plăcut mai mult. Oferă mai multă intimitate, tihnă și idea de spațiu cultural autentic, cu cea mai mare colecție de picturi impresioniste - Monet, Renoir, Manet, dar și peste 20 dintre picturile lui Van Gogh. Luvru nu înseamnă însă doar Mona Lisa care da, este mică și abia vizibilă printre zeci de

Delicii traditionale asturiene si cantabreze

de Livia Manzatu

Daca planuiesti o calatorie intr-una dintre cele mai frumoase regiuni ale Spaniei, iti recomand cu mana pe inima “Tara Bascilor si nordul Spaniei”, un program unic si extrem de bine gandit, marca Christian Tour. Te poti inscrie dand un click pe numele Agentiei de mai sus! Ajuns acolo, vei avea ocazia sa descoperi cele trei provincii din nordul Spaniei: Tara Bascilor, Asturia si Cantabria. Vei admira peisajele de o frumusete incantatoare, verdele care este mereu prezent (din acest motiv aceasta zona se mai numeste si Costa Verde), tarmurile care sunt scaldate de apele oceanului, golfulete idilice, vei face cunostinta cu o zona extrem de civilizata, eleganta, incarcata de istorie, multa cultura, arhitectura traditionala dar si moderna, si, nu in ultimul rand, cu o gastronomie locala delicioasa.

Acum, ca ti-am starnit interesul, te invit sa descoperi o multime de articole despre aceasta destinatie. Orase ca Bilbao, Gijon, Oviedo, San Sebastian-Donostia, Santander, localitati micute (“pueblo”) precum Santillana del Mar, San Vicente de la Barquera sau Comillas (gazda noastra pentru sapte nopti), iti vor oferi tot atatea motive sa descoperi o alta imagine a Spaniei.

Si pentru ca orice turist care ajunge intr-o astfel de zona este tentat sa guste din bunatatile locale, te invit in cele ce urmeaza sa ma insotesti intr-o calatorie gastronomica. Ti-am starnit interesul?

Principatul Asturiei, cu resedinta la Oviedo, te va intampina cu o coasta de tarm larga, ceea ce este un privilegiu pentru gastronomia pe baza de peste. De asemenea, peisajele muntoase cu pasuni verzi creaza cadrul natural propice cresterii vitelor. Livezile intinse de meri, insumand aproape jumatate din soiurile de mere existente in lume, sunt mandria asturienilor in prepararea celebrului sidra (cidru), bautura traditionala a acestora. In pietonalul prin Oviedo vei avea ocazia sa intri in cea mai veche piata din oras: Mercado de Fontan. Extrem de curata, moderna, te va intampina cu o abundenta de produse traditionale de cea mai buna calitate: diverse varietati de peste oceanic, fabada (din care se prepara celebra Fabada asturiana: o iahnie de fasole gatita dupa o reteta pastrata de secole), branzeturi locale (proaspete sau maturate), jamon (serrano sau iberico), chorizo (carnati cu boia), morcilla asturiana (un fel de sangerete), sidra (cidru)… Iar in excursia de la Covadonga, menita sa ne dezvaluie partea cea mai frumoasa a Asturiei, cea rurala, un restaurant local ne va face cunostiinta cu cateva dintre ele. Si va asigur ca Lena este o bucatareasa exceptionala!

Cantabria te va impresiona prin contrastele sale: vai verzi, varfuri inalte si ape albastre. Datorita acestei pozitii geografice favorabile, si bunatatile traditionale sunt variate, gustoase si, mai ales, “curate”. Te vei indragosti de gustul de chorizo din carne de mistret sau de cerb, de variate tipuri de salchicon (carnati), dar si de fileul de ansoa de Santonia, sau de ceea ce localnicii numesc mandri bonito del norte. Branzeturile locale sunt si ele la mare cautare, la fel si traditionalul Orujo (un lichior natural din zeci de variante posibile). Toate aceste bunatati le vei putea gusta si cumpara din Santander de la un magazin dedicat produselor traditionale, aflat pe traseul pietonal. 

Si fiindca aceste delicii traditionale trebuie acompaniate de un vin bun, recomand vinurile rosii, seci de Rioja – provincie aflata in apropiere, celebra pentru cele peste 65.000 de hectare de vita-de-vie raspandite in cele 3 zone ale provinciei: Rioja Alta, Rioja Alavesa si Rioja Oriental. Productia de struguri a celor peste 16.000 de podgorii este impartita in cele peste 650 de crame, productia anuala fiind de peste 3 milioane de hectolitri (recolta 2016/2017). Fiecare terroir imprima o personalitate distincta vinurilor, situand Rioja la loc de cinste in preferintele iubitorilor acestei bauturi. In gama de vinuri predomina soiul Tempranillo, dar sunt apreciate deopotriva si cupajele din Tempranillo alaturi de struguri din soiurile Garnache, Graciano si Mazuelo. In functie de invechirea in baricuri de stejar, gasim trei clasificari: Crianza, Reserva si Gran Reserva. V-o recomand pe ultima, desigur!

Los Raqueros atrag prin povestea lor turistii in Santander

de Ioan Laslo

Povestile urbane fac intotdeauna deliciul turistilor. Poti merge in diferite locuri ale lumii si trece indiferent, savurandu-ti mancarea, sau le poti da atentia cuvenita. E drept ca trebuie sa  existe cineva care sa ti le spuna. Intr-una din peregrinarile mele prin Santander (aflat la doar vreo 35 de kilometri de Comillas, locul cazarii noastre pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei), am avut ocazia sa stau de vorba cu un localnic in zona cheiurilor portuare si acesta mi-a atras atentia asupra unui grup statuar realizat de Juan Recoba Calderon, denumit Los Raqueros. Este format din patru figurine de bronz în mărime naturală, reprezentand micuții curajoși. Sunt situate lângă port, între Debarcader și Clubul Nautic. Unul stă în picioare, privind spre mare, alți doi stau sezand și al patrulea sare în mare. În plus, lângă ei, se află sau placă de bronz care explica motivele amplasarii acolo, in 1999. Am aflat de la localnic de orfanii care bantuiau in zona cheiului in secolele XIX - XX si se aruncau in apa pentru a aduna monedele aruncate de cei care acostau cu vasele in zona portuara a orasului. Domnul, ajuns la varsta senectutii, imi spunea ca erau ceva ce facea parte din viata fireasca a orasului pe atunci si ca au disparut "odata cu sosirea primei locomotive in Santander". Azi, termenul de "raqueros" este folosit de localnici pentru tot ce este "murdar, mizerabil, lipsit de calitate" (chiar si despre un vin prost se vorbeste cu acest apelativ). Inainte ca localnicul sa isi continue plimbarea zilnica, mi-a mai soptit, cu o reala emotie in glas, "știi, cândva, demult, și eu am fost un umil raqueros!" 

Putem vedea impreuna Santander, daca va inscrieti pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei , disponibil cand dati un click pe numele sau!

"Focurile Sfântului Ioan", la Alicante

de Ioan Laslo

Fiestele din diversele orașe ale Spaniei sunt un moment în care, cu mic, cu mare, toată populația urbei se distrează. De obicei, ele sunt legate de un sfânt catolic și au o tradiție îndelungată. Am scris anterior de Falas din Valencia, iar azi ii vine rândul orașului Alicante. 

Alicante sărbătorește sosirea verii cu "Focurile lui San Juan". Înconjurați de muzică, culoare, praf de pușcă și spectacol, mii de oameni ies în stradă pentru a experimenta acest festival care aduce un omagiu focului. Pentru a sărbători începutul verii, locuitorii din Alicante merg, în mod tradițional, la cina în mediul rural în penultima săptămână din iunie: mânanca produse tipice și, când vine miezul nopții, aprind focuri de tabără, dansează în jurul lor, lansează rachete și se scaldă în mare. Acest obicei a fost menținut de-a lungul timpului și, în 1928, a fost înființat oficial ca festivitățile "Hogueras de San Juan".

Timp de câteva zile, în fiecare an, se aduce un omagiu focului, în care principalii protagoniști sunt opere autentice de artă efemeră: „focurile”, figurile uriașe de carton și lemn care sunt arse în noaptea de San Juan. În luna mai, regina festivităților, așa-numita „Bellea del Foc” (Frumusețea Focului), este aleasă dintre candidatele prezentate de comisia fiecărui cartier. Festivitățile încep oficial cu plantà (așezarea) monumentalelor „focuri” care, cu aerul lor satiric, umplu străzile din Alicante cu ingeniozitate și bună dispoziție. În acea zi sunt instalate și „barăcile” , unde se țin sărbătorile populare și se degustă smochinele și coca tipice, un fel de empanada de ton, ceapă și nuci de pin. Printre cele mai reprezentative acte ale festivalului se numără Intrarea Trupelor și Comisiilor, cu „frumusețile” lor respective și domnișoarele de onoare îmbrăcate în costume tradiționale; ofranda florală către hramul orașului, Fecioara Remedioi și parada folclorică internațională, o procesiune colorată la care participă grupuri de dans din întreaga lume. În plus, în fiecare zi la două după-amiază, în Plaza de los Luceros au loc focuri de artificii : sunt „mascletàs” zgomotoase , care ar trebui să fie însoțite cu dopuri de urechi, având în vedere vuietul provocat de praful de pușcă și rachete. În sfârșit, la ora douăsprezece  noaptea, în ultima zi a fiestei din iunie, sosește „cremà”, momentul de vârf. După un extraordinar palmier alb de artificii, „focurile” răspândite în tot orașul ard de bucurie, dansuri și cântece, în același timp în care pompierii aruncă cu apă în participanți în ceea ce este cunoscut sub numele de „banyá”. Cu toate acestea, petrecerea nu s-a încheiat încă. Serile viitoare, pe plaja Postiguet are loc concursul de artificii, în timp ce zona veche a orașului prinde viață cu piața medievală și diversele sale spectacole. Este o adevărată bucurie, la care participă și numeroșii turiști aflați în vacanță pe Costa Blanca! Filmulețele de mai jos o sa va facă sa înțelegeți mult mai bine evenimentul... 

San Vicente de la Barquera - vechiul sat de pescari devenit o statiune superba

de Ioan Laslo

Cantabria, provincia spaniola cu iesire la Atlantic din nordul Spaniei abunda de locuri cu peisaje superbe. Aparata de caldura torida de briza Oceanului si brazdata de rauri scurte, izvorate din Cordilierii Cantabrici si care se varsa prin superbe estuare, zona este printre favoritele spaniolilor in a-si petrece concediile. Tot intr-un astfel de estuar se afla si San Vicente de la Barquera, statiune pe care o vizitam impreuna cu turistii Christian Tour, intr-o excursie optionala pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei.

Statiunea de azi a fost la baza un sat de pescari, pe care unii istorici chiar il identifica cu vechiul Encia din vremea romana. Portus Vereasueca se afla aici si este cert ca localitatea isi are denumirea de la un cunoscut martir aragonez de la inceputul secolului al XIII-lea. Originea sa este dovedita si azi de faptul ca pescuitul este, dupa turism, a doua ocupatie a localnicilor (in port exista mereu tiruri care sunt incarcate cu peste si ajung in diverse locuri din Spania), dar si de procesiunile din a doua duminica de dupa Pastele catolic (La Folia) si cea din 16 iulie (Procesiunea lui Carmen).

Plajele sale, Fuentes, Primera de San Vicente, El Rosal, El Tostadero, Merón și Gerra sunt de foarte buna calitate, iar in estuar gasim mereu barci colorate care fac delciul vizual al zonei. Biserica Santa Maria de los Angeles, construita in stil gotic in secolele XIII-XIV este situata in partea cea mai inalta a orasului, pe un pinten stancos si ofera o panorama spledida. In interiorul sau se afla si cripta familiei Marelui Inchizitor Corro (casa acestui localnic este azi sediul Primariei). Castel del Rey poate fi azi vizitat. Dateaza din secolul al XIV-lea (din vremea lui Alfonso I) si are o forma neregulata care urmareste relieful zonei. Este aproape un dreptunghi cu laturile de 55 pe 20m si facea parte din sistemul defensiv al orasului. In interior se afla o reusita expozitie de modele de nave medievale. De altfel resturi din zidul vechii fortificatii care inconjura orasul vechi se pastreaza si azi. De asemenea sunt vizibile si ruinele vechii manastiri franciscane. Interesante sunt si cele doua poduri: Puente Maza, cu 28 de arcuri dateaza din secolul al XVI-lea, in vreme ce Puente Parral a fost construit in secolul al XVIII-lea.

Excelenta bucatarie locala bazata pe peste si crustacee poate fi de asemenea o tentatie. Numeroase restaurante si terase domina zona portului si sunt recomandate turistilor. De altfel, noi am ajuns chiar pe la ora mesei sine-am bucurat din plin de bunatatile de aici.

Celebrele PATIO din Cordoba

de Marian Lisu

O suavă adiere împrăștie parfum diafan de flori de portocal. La trei pași în lateral, lămâii își revarsă mirosul proaspăt în nările scormonitoare de noi descoperiri prin largile curți interioare (Patio) ale vechilor conace sau case cochete înghesuite laolaltă pe străduțele șerpuinde ale vechiului cartier, La Juderia.

Cum să nu pui plusvaloare instantaneelor surprinse împrejurul Mezquitei, în special pe Calleja de las Flores!? Ori pe lângă marile biserici medievale, unde localnicii pioși împodobeau curțile pentru primirea oaspeților de soi, veniți în special în perioadele sărbătorilor care pun accent pe prezența florilor, pentru a crea arhitectura vegetală!?

Prin climatul specific, Andalucia avea perioade lungi cu temperaturi ridicate, populațiile de aici fiind oarecum obligate să-si ridice locuințe în jurul unei fântâni centrale (nu dintre cele forate, ci unele ce aveau apă prin acumulare). De aici apariția unor terase generoase, unde se putea sta la umbra pereților laterali în zilele toride.

Dacă la începutul existenței lor erau construite ca edificii cu destinație precisă (palate, conace, mănăstiri), casele normal gândite pentru traiul uzual vor deveni micul colț de Rai pe care cei care leneveau prelung în zona umbroasă le transformă în grădini în miniatură. Plante cățărătoare ce copiază relieful structurilor, ghivece meșteșugite atârnate în fel și chip, vase decorative ce susțin plante colosale sau simple jardiniere menite să poarte specii diferite, multicolore. Totul este într-o mare de alb dat de varul pereților interiori, care erau de la începuturi gândiți a fi cadrul ideal de a valorifica aranjamentele de orice fel, asemenea ecranului cinematografic ce susține claritatea peliculei. Plante decorative, colorate în tot spectrul paradisiac, laolaltă trandafiri și iasomie, crizanteme și mușcate curgătoare, poziționate tocmai să pună în valoare spațiul, indiferent de dimensiune.

În centrul teraselor stau mândre fântâni arteziene, unele menite să răcorească aerul în zilele toride, altele doar să potolească setea celor ce le trec pragul, spre admirația aranjamentelor și peisajului general creat cu pricepere și sârguință.

Cu timpul, devine un obicei ce se perpetuează din generații, iar anual (în luna mai) se organizează competiții de frumusețe, unde sunt admiși doar vreo 50 de participanți, unii de pe străduțele înguste, alții din micile piețe publice, restul din cochetele conace.

Pentru a înțelege spiritul amenajării Patios, am ales să parcurgem traseul interior Palacio de Viana, un conac făcut acum șase secole, păstrat impecabil. Nu doar interioarele lui sunt o atracție pentru cei curioși să treacă prin poarta timpului preț de secole de-a rândul, ci am pus accent pe percepția senzorială a grădinilor istorico-artistice (declarate monument național), un mix romanic și maur, în care ulterior sunt adăugate elemente baroce sau romantice. Obiceiul islamic completase cultura romană, adăugase edificiilor plante naturale pentru a crea senzația de răcoare, rezultatul fiind o fuziune culturală unică. Marmura, gresia și mozaicul erau preferate pentru execuția podelelor, etajele având deseori balcoane și spații mari pentru circulația aerului, dormitoarele bucurându-se de prezența baldachinelor. Sunt 12 asemenea spații interioare, niciuna neasemănându-se cu alta. Unele au curți distincte înconjurate de coloane, altele au fântâni, iar altele au arteziene. Aflăm rapid secretul diferențelor care dau unicitate: casele apropiate au fost cumpărate pe rând și integrate într-un întreg, fără a modifica definitiv vechile structuri și concepții arhitecturale.

Amurgul ne zorea oarecum pașii ce nu se lăsau purtați prea repede din zonele vaste, unde obiectivul flămând scurta linia orizontului, dar și detalii mărunte în zona limitrofă. Cum ar fi la piscina de gresie, cu arteziene laterale, unde mirosul crinilor la ora scăpătării era oarecum ireal sau la Patio al Arhivei. Ori la Patio de la Madama, acolo unde arhitectura se completa perfect cu peisajul floral, iar prezența statuilor tematice conferea spațiului de relaxare o senzație de întoarcere în timpurile legendelor cu zei și nimfe. Este astfel un exemplu monumental al curților andaluze, căci la Patio del Pozo, la Patio de los Jardineros și la Patio de la Alberca, care aveau inițial rol de grădini deservite de grădinari, iasomia albastră intră în rezonanță cu roșul mușcatelor ținute în ghivece stilizate. În plus, din loc în loc apar și vestigiile unor civilizații spulberate în colbul istoriei (ale vechilor greci sau romanilor imperiali).

Competițiile pentru amenajările din Patios sunt permanente de pe la începutul de secol XX, pe când în spațiile interioare începuseră să se țină spectacole de muzică și dans, acele cluburi de Flamenco, alt patrimoniu imaterial ce se prezintă călătorilor pasionați de tradiții locale unice.

Targul de Craciun de la Praga

de Ioan Laslo

Praga a fost si va fi o destinatie turistica fascinanta. Iar atunci cand imbraca haine de Sarbatoare, inaintea Craciunului, tentatia de a o vizita este si mai mare. Dupa ce nu am avut posibilitatea aceasta timp de doi ani (covid, bata-l vina, cu toate restrictiile a anulat si Targul de Craciun de la Praga), am revenit cu mare placere si ne-am incarcat bateriile cu atmosfera de poveste din Orasul de Aur. Nu aveam cum sa nu luam cateva instantanee de atmosfera si pentru dumneavoastra. Si, pentru ca se stie ca o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte, va las in compania imaginilor:

 

Targul de Craciun de la Bratislava

 

de Ioan Laslo

Targul de Craciun de la Bratislava a fost anul acesta surpriza placuta a excursiei pe care am facut-o prin Europa cu scopul de a vedea acest gen de manifestari. Atmosfera excelenta din Piata Mare a Orasului Vechi, excelentul gust al medovinei (o bautura facuta din miere si extrem de populara in Slovacia si Cehia), ciganska (un fel de hamburger local), loksa (o clatita pe baza de catofi umpluta cuficat de pui), mirosul de scortisoara prezent la tot pasul, cadrul exceptional oferit de cladirile unui oras vechi frumos intretinut si renovat, dar mai ales buna dispozitie si modul in care te primesc localnicii, toate contribuie la ceea ce eu numesc o adevarata reusita. Lipseste kitsch-ul, atat de des intalnit prin alte parti, copiatul obsesiv, jucariile chinezesti, aerul de fals. Este o sarbatoare a originalitatii si bunului gust! Desigur, locul cel mai vizitat este in zona centrului Orasului Vechi, insa exista zone amenajate si in alte locuri. Va invit deci, pana pe 22 decembrie, sa vedeti un targ de craciun autentic! Mai puteti vizita Castelul de pe malul Dunarii, splendida Catedrala Sf.Martin (locul incoronarii regilor maghiari pana la 1830!), sau, de ce nu?, puteti sa va invitati jumatatea la celebrul restaurant aflat deasupra podului peste Dunare.

San Sebastian de pe Monte Iqueldo

 

de Ioan Laslo

Primul lucru pe care il fac atunci cand ajung la San Sebastian (Donostia, cum ii spun bascii) este sa urc pe Monte Iqueldo pentru cea mai frumoasa panorama asupra orasului. Si atunci cand sunt cu turistii nu o fac pe poteca, ci cu ajutorul celui mai vechi funicular din nordul Spaniei (si unul dintre primele din Peninsula Iberica). Urcusul insusi este o adevarata placere. 

Golful La Concha (Scoica) aflat inimediata apropiere este locaul care a facut celebra aceasta statiune, care devine ultraaglomerata in timpul sezonului estival. Forma sa da de fapt si forma orasului, asezat intre culmile stancoase. Vorbim despre capitala provinciei Guizpucoa (parte a Tarii Bascilor spaniola), peste 60 de kmp, locuiti de peste 185 000 de locuitori. Un oras cu o istorie fantastica, cu urcusuri si coborasuri, din al carui centru vechi a mai ramas putin deoarece a trecut printr-un incendiu devastator. Reconstruit insa, este astazi o adevarata perla la Atlantic si o destinatie de neratat.  Dar nu mi-am propus astazi sa intru amanuntit in ceea ce insemna orasul San Sebastian (desi aveti cateva amanunte in filmarea de mai jos), ci doar sa va ofer panorama sa splendida. Sus, pe Monte Iqueldo s-a construit si un parc de distractii, iar in week-end mai ales familii cu copii urca pentru a petrece timp de calitate. Fie ca ii urca pe cei mici in barcute, fac o vizita in Turnul Groazei, sau achizitioneaza diversele tentatii dulci... satisfactia este garantata. Asa cum v-am obisnuit, va ofer si doua filmari facute live din acea locatie, insotite de comentariu improvizat pe moment, dar care sper sa va fie de folos. 

Va astept in excursia Tara Bascilor si nordul Spaniei , care contine un optional spre San Sebastian! 

Toronto - un oraș cosmopolit

de Ciprian Napradean 

Dacă un extraterestru ar ateriza pe planeta noastră si ar avea de ales un singur oraș pentru a-l vizita, cu siguranță ar alege Toronto. Asta pentru simplul motiv ca este orașul cel mai cosmopolit de pe Pământ, prin urmare aici ne-ar putea observa pe toți. Toate națiile, religiile și tipologiile umane se întâlnesc aici și conviețuiesc excelent (cel puțin aparent). Aseară s-au bucurat cu toți de Halloween întrecându-se in a lua moartea la mișto. Dacă în acest acvariu mic reușesc să conviețuiască toate speciile de pești,  nu e ciudat că nu o pot face în ocean și se războiesc in permanență? Secretul este însă toleranța. De când am ajuns în Toronto am rămas uimit de multitudinea de stegulețe curcubeu (inclusiv pe o biserică). Asta înseamnă insa acceptarea celuilalt, a credințelor si valorilor lui. La Muzeul de Științe din Toronto am atins o piatră veche de 4 miliarde de ani ce conține primele urme de viață bacteriană. Acele ființe mici au pornit o poveste ce se scrie încă și ea va continua mult după ce noi vom fi apus ca specie. Lipsa de toleranța și gena noastră egoista poate grăbi acel moment. Imi vine in minte o replică din "Pescărușul", a lui Anton Cehov, care intr-o scena suprarealistă de după sfârșitul lumii spunea ceva de genul: "Cât ești de frumoasa Lună și nu mai e nimeni să-ți admire frumusețea".

 

Santa Maria degli Angeli - bijuteria care domina Assisi de Jos

 de Marian Lisu

Poate numele titlului vă face să gândiți: iar Assisi? Ei bine, acum suntem practic în orășelul de la baza dealului, unde sper că instantaneele de până acum v-au încântat. E Santa Maria degli Angeli, locul unde practic începe și se sfârșește destinul Sf. Francisc.Marea Bazilică Sfânta Maria a Îngerilor e aici de aproape cinci secole, impresionând prin dimensiunile colosale (cea de-a șaptea în clasamentul general), dar adevărata comoară este înăuntru – micuța și vechea bisericuță Porziuncola (tradusă ca „Mică  bucată de pământ”).

Deasupra Sanctuarul Protoconventului Porziuncola ne întâmpină dictonul latin „Hic Locus Sanctua Est” (Acesta este un loc sfânt), chiar Sf. Francisc declarând că este cămin, spunând că „vizitele spiritelor cerești erau frecvente în acel loc”. 

Aici are pornirea lăuntrică de a se dedica muncii neobosite de a fonda Ordinul Fraților Minori (al Călugărilor Cenușii/ Franciscanilor), tot aici discipolii jură credință și pleacă în lume să ducă mai departe mesajul. Aici e locul unde Chiara di Offreduccio renunță la viața fără de griji, îmbrățișează jurământul de sărăcie și se dedică întru-totul credinței, înființând Ordinului Doamnelor Sărace (Clariselor), fiind sanctificată și ea după ce se dovedise că făcuse minuni. Viziunea Sf. Francisc, aceea că obținuse aici chiar de la Isus „Indulgența Porziuncolei” (mai cunoscută în literatură drept „Iertarea din Assisi”), va genera ulterior pelerinaje impresionante, iar anual o mare sărbătoare locală. Este astfel centrul franciscanismului, așa cum ne ilustrează și frescele minunate pe care le descoperim în anexele marii biserici. După Grădina cu trandafiri, loc preaiubit de Francisc, din pictură se perindă privirii adunarea călugărilor pentru a înțelege tainele Regulei, respectiv viziunea ce trebuia vestită în lumea largă.

Biserica mare are trei nave, având în laterale zece capele, cupolă impresionantă și absidă semicirculară, centrul edificiului reprezentându-l vechea bisericuță ce fusese la începuturi a benedictinilor, dar lăsată în ruină. Sf. Francisc decisese să o readucă la menirea inițială, așa cum mai făcuse și cu alte două din Assisi.

Fresca interioară e de mare valoare – în partea din spate e Calvarul, lucrare a lui Perugino, iar în capelele laterale sunt lucrări ce au în principal teme cu Fecioara cu Pruncul, aspecte din viața spirituală a Sf. Francisc, dar și cu Sf. Bernardino. Cappella del Transito e chiar în locul unde Sfântul Francisc a murit în 1226, imediat lângă Grădina cu trandafiri, de unde statuia ce-i este dedicată așteaptă parcă înflorirea rapidă, sub atenta supraveghere a porumbeilor pașnici. E aparent o mare discrepanță între ceea ce propovăduia Francisc – traiul în sărăcie, dar bogăție în credință – raportat la ceea ce vedem actualmente – structuri ce rivalizează cu marile catedrale, având în vedere că la începuturi discipolii trăiau în colibe și dormeau pe rogojină, îmbrăcați fiind în pânză de sac cârpită.

Turnul imens, cu clopotele lui grele, vestește la intervale regulate chemarea credinței, fațada monumentală ținând în vârf o statuie impunătoare a Fecioarei din bronz aurit, ce magnetizează privirile curioșilor de la mare distanță.

În laterala ce dă spre edificiile publice se află o fântână activă de acum cinci secole – Fonte Medicee.

Peste drum e splendidul Palazzo del Capitano del Perdono (Palatul Căpitanilor Iertării) ridicat pentru a servi drept casă a „căpitanilor” – persoanele ce trebuiau să vegheze mulțimea de pelerini ce veneau să descopere locul unde Sf. Francisc obținuse privilegiul iertării.

Tocmai dimensiunea impresionată pe care o căpătase pelerinajul făcuse ca în jurul bisericii să se formeze un adevărat târg, acum oraș, iar supravegherea trebuia să aibă parte de o justiție specială, condusă de Căpitanul Iertării. Palatul e construit sobru, dar are o eleganță conferită în special de succesiunea coloanelor groase de la bază ce susțin bolte-n semicerc, având deasupra alte rânduri de coloane scunde, ce dau impresia de spațialitate. Cel de-al treilea nivel, adăugat ulterior, duce clădirea în epocile recente, păstrând arhitectura specifică umbriană, tocmai pentru a pune în evidență edificiul, prin comparație cu construcțiile relativ contemporane. "

l'Amore non è amato" („Dragostea nu se iubește”) – Sf. Francisc.

Orvieto - o bijuterie italiană

 

de Marian Lisu

Așezarea e veche de aproape trei milenii, cei dintîi fiind etruscii, ce lasă aici celebrele necropole.

Stânca semeață din marginea Umbriei devenise prin fortificare ușor de apărat, poziția strategică ajutând populația locală să dezvolte urbea în timpurile imperiale, dar îndeosebi în vremurile medievale.

Tocmai dezvoltarea din evul când alții nu aveau speranță face din Orvieto unul din marile centre culturale și economice, invidiat de mulți – având statut independent.

Edificiile ridicate în secolele XIII și XIV sunt și acum păstrate în forma originală, frumoasele piețe publice (del Populo și del Duomo) păstrând acel farmec tipic italienesc.

Palazzo Comunale ne-a îmbiat să descoperim arta medievală a Renașterii. În spiritul libertății se născuse ideea de a fi construită o fortăreață mai strașnică, peste cea făcută de Natură – zidurile ce continuă culoarea stăncii dând impresia că nu au fost cioplite , ci zidite.

Supremul edificiu rămâne însă Ctedrala, cea frumos botezată drept ,,Santa Maria Assunata in Cielo”, cu fațada ei impresionantă ce trimite privitorul la amintirea geamănei din Siena.

Goticul lucrase secole de-a rândul să-și arate splendoarea desăvârșită, iar pentru a convinge pe cei interesați să-i treacă pragul pomenim doar trei dintre multele nume consacrate în relizările artistice de geniu creator – Pisano, Beato Angelico și Perugino.

Conceptul Creației e punctul forte – despărțirea noilor tendințe prevestesc germenii arhitecturii renascentiste.

Fresce ale marilor maeștrii italieni au legătură cu scene din viața Fecioareai, iar în Capella dei Corporale întâlnim legenda orașului  - Miracolul din Bolsena (în urma căruia Papa Urban al IV-lea instituie acum vreo opt secole procesiunea „Corpus Domini”).

Capella Nuova e povestea frumoasă a artei, o capodoperă renascentistă ce ridică standardul de reprezentare în zona ecleziastică.

Pentru a întregi corola de minuni e de luat în calcul vizite lejere la două palate ce trimit la perioada în care papii aveau aici bază de credință – Palazzo dei Papi, undeva în spatele catedralei și pe cel din proximitate – Palazzo Soliano, unde se pot admira relicvele romanității și opere de artă (inclusiv contemporană).

În cel al papilor sunt camere ce aduc mai degrabă a sălilor regale de ceremonii, doar că aici sunt masate tablouri de dimensiuni urieșești, sculpturi parcă aduse direct din Paradis, îngerii ce însoțesc personajele consacrate fiind martori tăcuți ai minunilor artistice.

Peste drum, în partea opusă pieței,e Palazzo Faina, unde sunt actualmente prezentate relicvele perioadelor trecute, în cadrul Muzeului Arheologic, de neratat pentru cei interesați de arta etruscă.

O mostră de reprezentare arhitecturală a timpurilor în care etruscii scriau aici istoria este și Tempio del Belvedere, templu vast și bine păstrat, în imediata apropiere a Pozzo di San Patrizio, puțul colosal săpat în piatra dură ce coboară în măruntaiele muntelui și care solicită privitorul să-i afle secretele până la luciul de apă. Prin sutele de ferestre lumina lină e filtrată colorat spre bază, iar pentru ca cei care privesc cerul să nu fie realmente orbiți de astrul ceresc s-a decis amplasarea unui glob imens, luminat astfel încât ochiul să poată percepe iluzia unei realități moderne.

La pas printre clădirile etalon – Palazzo del Popolo ține în umbra lui parte a Cartierului Medieval, iar luând ca etalon Torre del Moro ținând întins pe Corso Cavour ajungi în locul de poveste – Fortezza di Albornoz, vașnica fortăreață ce avusese menirea de a demoraliza răuvoitorii în a gândi să râvnească la avuțiile urbei, ridicată sub autoritatea cardinalului Egidio Albornoz după jumătatea secolului al XIV-lea, când Orvieto se va supune puterii papale.