Se afișează postările cu eticheta Andrassy ut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Andrassy ut. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Casa Terorii din Budapesta


de Marian Lisu

 Budapesta, pe Bulevardul Andrassy (înscris UNESCO cu celebrele sale clădiri de epocă), deține unul dintre cele mai înfiorătoare edificii ale secolului XX – Casa Terorii. Este păstrat și amenajat spre neuitare, căci se referă la două perioade crunte - prima e a regimului nazist maghiar, secunda la ocupația sovietică.

Muzeul are 4 niveluri, la subsol se află celule și săli de tortură sau interogatorii, iar pentru exemplificarea a ceea ce a însemnat dominația partidului ce restilizase zvastica sub forma unei cruci cu săgeți în capete, iar în săli sunt rulate filme tematice care te răscolesc. Perioada 1944 însemnase deportări masive dar și uciderea pe plan local a populației evreiești sau romales. Soața nici nu a mai suportat supliciul de a urmări modul în care se petreceau ororile în lagărele naziste, părăsind etajul subit. Nivelul următor e cel al impunerii socialismului scremut de sovietici, plecau cei judecați ca și criminali de război și veneau cei noi. Aceeași, dar cu multă ură viscerală, ca umare acțiunilor au loc deportări sau treceri masive ale granițelor, prin dezrădăcinare. Tancul celebru, pe care l-au folosit rușii mai ales în Afganistan, gigantul T-54 (55), este