Orașul Pucioasa, între avânt și declin economic

 

de Elena Trifan

Pucioasa este un oraș din județul Dâmbovița, pe care Dumnezeu l-a binecuvântat cu o poziție geografică favorabilă, pe Valea Ialomiței, la poalele unor dealuri ocrotitoare, în apropierea marilor orașe: Târgoviște, București, Ploiești, Brașov, Sinaia.

Când eram copil și pronunțam numele Pucioasa, mă gândeam la o localitate cu aspect urât și cu miros neplăcut.

Câteva sejururi petrecute aici mi-au dezvăluit totuși altceva, un oraș civilizat, cu un aspect edilitar plăcut, cu oameni calmi, blânzi și comunicativi.

Observând interesul meu pentru localitatea dumnealor, cu multă amabilitate mi-au oferit informații și mi-au pus la dispoziție materiale documentare.

Astfel, am aflat că inițial, pe locul unde astăzi se află orașul Pucioasa, au existat două așezări: Podurile de Sus și Podurile de Jos, menționate în documente încă din secolul al XVII-lea. În anul 1910, a fost atestată documentar comuna Pucioasa, alcătuită din opt cătune, cu o populație de 600 de familii. La 1 ianuarie 1930 a devenit oraș cu statut de stațiune balneoclimaterică.

Dezvoltarea localității a fost favorizată de bogățiile solului și subsolului: apa râului, lemnul pădurilor, calcarul și apele din adâncurile dealurilor, bogate în sulf, iod și substanțe minerale. Pe lângă folosirea lor arhicunoscută la nivel individual, omul a încercat să dezvolte aici și o adevărată industrie. Astfel, calcarul a fost exploatat în cariere și transportat la Fabrica de Ciment de la Fieni. Apa râului Ialomița, captată printr-un lac de acumulare, a pus în mișcare turbinele unei microhidrocentrale.

Barajul lacului de acumulare a devenit și un loc de agrement. Fiind situat la marginea localității, oferă o priveliște încântătoare asupra acesteia. Dacă ai șansa să fie soare, în apele lui se reflectă copacii din jur și cerul, iar printre copacii care cresc din abundență în oraș poți privi acoperișurile caselor și pe cel al Bisericii din Bezdead.

Din moment ce importanța lemnului, apei și a calcarului în viața unei comunități este arhicunoscută, atenția mea s-a îndreptat, în mod deosebit, către prezența sulfului în pântecele dealurilor din jur și exploatarea lui, ceea ce a contribuit foarte mult la dezvoltarea și dobândirea renumelui localității.

De mare ajutor în acest sens mi-a fost un studiu consistent, ”Pucioasa-file de monografie”, redactat cu multă rigoare științifică de către profesorul Dumitru Stancu.

Descoperirea și folosirea apelor sulfuroase în scop terapeutic au fost făcute de către ruși, în timpul ocupării zonei (1828-1934), fapt menționat în scrierile lor de către: Eduard Thouvenel, Anatole Demidoff, Bois la Compte. Se spune că la Pucioasa a fost însuși generalul Kiseleff.

Treptat apele sulfuroase de la Pucioasa au suscitat interesul specialiștilor: topografi, medici, geologi etc.

Au devenit renumite în țară și în străinătate, după ce în anul 1873, acad.dr.chimist Bernath Lendway Alfred le-a prezentat la Expoziția de la Viena și s-a constatat că au cea mai mare concentrație de substanțe minerale din Europa. (Dumitru Stancu, 2003: 200)

Prima exploatare se făcea în mod primitiv, cu ajutorul cailor: ”Pe o platformă așezată deasupra puțului de iod, se afla un dispozitiv de lemn pe care se înfășura lanțul ce tracta un hârdău de 300 litri adus la suprafață prin folosirea unui cal.

Apa era depozitată, urmând să fie transportată cu cărătoare speciale, lucrate din lemn și tractate de animale până la casele sau stabilimentele de băi din stațiune. Operațiunea era făcută zilnic cu precizia acelor de ceasornic.” (Dumitru Stancu, 1995: 311) Ulterior, în perioada interbelică, extragerea apei s-a făcut mecanizat, cu ajutorul unui motor.

La început, tratamentul se făcea în casele oamenilor, în căzi de lemn în care apa sulfuroasă și iodată era încălzită prin scufundarea în ea de pietre de calcar încinse în foc. ea rat activitatea aici până la sfârșitul vieții.

Primul medic balnear în localitate a apărut în anul 1885.

După cum spun specialiștii, bolnavi din întreaga țară veneau spre ea ca spre un ”Izvor al Tămăduirii”.

Începând cu perioada interbelică, viața orașului Pucioasa a devenit înfloritoare. Oferea deopotrivă posibilități de tratament, cât și de agrement.

O autentică și savuroasă descriere a vieții din acele timpuri o găsim în monografia profesorului Dumitru Stancu.

Orașul pulsa de viață. Fuseseră construite hoteluri și numeroase vile, creat un parc, locul numit „La Sursă”, turiștii erau așteptați la gară cu birja, localnicii se întreceau să îi îmbie cu produse culinare naturale și apetisante, în parc cânta fanfara militară, se dădeau baluri și spectacole pentru toate gusturile, aveau loc plimbări, se încheiau prietenii și chiar căsătorii: „Mulți se plimbă admirând frumoasa vale a Ialomiței, care despică munții spre a-și face loc, rostogolind permanent bolovanii la vale. De jur împrejur dealurile împădurite sau pline de pomet încântă ochiul. Cei ce stau la mese au în față Pătrana, Stârmina și Miercanul, dealurile cele mai înalte din zonă. După un program stabilit, fanfara militară făcea să se umple valea și dealurile cu cântecele ei, care atrăgea în număr mare nu numai populația din Pucioasa, dar și din comunele limitrofe.” (Dumitru Stancu, 1995: 328-329); „Animația cea mai mare se producea către seară când Parcul devenea neîncăpător, de asemenea restaurantele și cofetăriile. Pe strada Regală, loc de promenadă și de întâlniri, circulația trăsurilor se transforma într-un slalom, devenind greoaie”. (Dumitru Stancu, 1995: pag. 330)

Deși unele izvoare s-au prăbușit din cauza alunecărilor de teren și a exploatărilor de la cariera de piatră, activitatea balneară la Pucioasa a continuat fără întrerupere până astăzi, când se desfășoară în două baze de tratament, utilate modern, din incinta hotelurilor „Ceres” și „Turist”, cu un personal calificat, amabil și cooperant. Principalele afecțiuni care se tratează aici continuă să fie cele reumatismale și principalul factor de cură, băile cu apă sulfuroasă.

Este singurul sector al orașului care nu a fost desființat, ca urmare a Evenimentelor din Decembrie 1989. Orașul nu mai are însă freamătul de altădată. Majoritatea celor veniți aici la tratament sunt persoane în vârstă, cu venituri modeste și își petrec majoritatea timpului în hotel sau în preajma acestuia, principala formă de relaxare rămânând plimbarea prin parc sau prin împrejurimi.

Din punct de vedere economic, Pucioasa, orașul mic de pe Valea Ialomiței, a cunoscut pionieratul și în domeniul industriei textile. Aici, în anul 1885, Stan Rizescu a înființat prima fabrică de textile din țară, care inițial a avut numai șase lucrători.

Treptat, în Pucioasa s-au dezvoltat două fabrici de textile puternice, „Bucegi” și „Trainica”. Constituiau o sursă de venit, de ofertă ocupațională atât pentru localnici, cât și pentru persoane venite din toată țară. Pucioasa se putea mândri. Calitatea produselor realizate aici era recunoscută în întreaga țară și peste hotare.

La granița dintre material și spiritual s-a aflat și înființarea la Pucioasa, în perioada interbelică, a unei tipografii bazate la început pe producerea de etichete, obiecte din domeniul administrativ, dar profilată ulterior și pe tipărirea de carte și care, din fericire, are urmași până astăzi. Un spirit pragmatic a străbătut orașul și în peisajul său economic au apărut întreprinderi de valorificare a potențialului natural al zonei: Întreprinderea de Prelucrare și Industrializare a Legumelor și Fructelor, Întreprinderea Agricolă de Stat, Întreprinderea de Valorificare a Legumelor și a Fructelor, Vinalcool, Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului, Păstrăvăria.

Produsele realizate la Pucioasa erau competitive atât pe plan național, cât și internațional.

Spiritul distructiv al României postdecembriste a săpat nemilos în inima orașului și i-a distrus cele mai importante obiective industriale.

O nouă durere colectivă a umplut sufletele românilor. Era imposibil să treci prin Pucioasa fără a poposi aici să faci cumpărături. În Pucioasa, adeseori îi vedeai pe turiștii sau bolnavii veniți aici la tratament, îndreptându-se spre hotel cu sacoșele pline de mărfuri cumpărate de la magazinele fabricilor de textile. M-am aflat printre ei și am constatat că fabricile producătoare își meritau cu adevărat numele. Ce a mai rămas din ele? Nimic sau aproape nimic.

Dintre carierele de piatră funcționează numai una și aceea la capacitate redusă și cu un personal îmbătrânit. De ce au fost comuniste, de ce au trebuit să se ducă pe apa sâmbetei obiective industriale cu o veche tradiție și renume?

Muzeul Aviatic ”Dumitru Prunariu” Pucioasa

 de Elena Trifan

Un sejur în stațiunea Pucioasa îți oferă posibilitatea vizionării unui oraș mic, dar cu o cultură bogată, plină de realizări originale. Una dintre acestea este și Muzeul Aviatic ”Cosmonaut Dumitru Prunariu” care funcționează în cadrul Clubului Copiilor ”Nicolae Mateescu” de pe strada ”Constantin Olănescu”, nr. 19. Da, nu o să vă vină să credeți, orașul Pucioasa are un muzeu de aviație. Acesta este, de fapt, o continuare a Palatului Copiilor care a funcționat aici în comunism și în cadrul căruia în anul 1953, profesorul Dumitru Diaconescu, specialist în aeromodelism, maestru al sportului, a înființat Cercul de Aeromodelism. Aici copiii au învățat să construiască machete de avioane, majoritatea sub licență românească, care pot fi vizionate în Muzeul Aviatic ce funcționează în incinta clubului. Dascăl devotat profesiei sale, Dumitru Diaconescu a transmis propria pasiune și pricepere atât fiilor satului, cât și propriei familii. Ștafeta a fost preluată de fiul acestuia, Sandu Diaconescu, care a îmbrățișat cariera aviatică. A urmat Liceul de Aviație de la București – Băneasa și Școala Militară de Ofițeri de Aviație – Secția Civilă. A fost repartizat la Aeroclubul ”Gheorghe Bănciulescu” din Ploiești. Timp de 10 ani a lucrat ca pilot, a zburat pe 6 tipuri de aeronave, efectuând aproximativ 1000 de ore de zbor. A fost inclusiv pilot comandant. În 1995 s-a retras la Pucioasa unde a devenit profesor, specialitatea Inginerie Aerospațială Construcții de Nave la ”Clubul Copiilor”. Aici se lucrează cu 8 grupe de maximum 10 copii, băieți și fete. Modelele realizate sunt atât românești, cât și străine.

În anul 1977, cu machetele realizate a fost înființat Muzeul Aviatic, după ce în 1970 Henri Coandă a venit în România și a efectuat vizite la case/palate ale copiilor și în 1971 a apărut cartea ”Construcții aeronautice românești” la Editura Militară, care a constituit modelul pentru crearea acestuia. Printre cei invitați de profesorul Dumitru Diaconescu aici s-a aflat și Traian Vuia. În anul 1972, a murit Henri Coandă, în țară s-au organizat concursuri în memoria pionierilor aviației românești. Dumitru Diaconescu s-a gândit să facă un concurs cu machete de aeronave captive. În 1976, a luat naștere concursul, devenit cel mai longeviv din țară, ajuns la cea de-a 45-a ediție consecutivă. Concursul are 2 probe: una de stand în care avionul este evaluat după planuri reale, formă, mărime, culoare și una de zbor în care aeromodelul trebuie să evolueze în maniera avionului real. Participă persoane de vârste diferite: copii, juniori, seniori din peste 30 de județe din țară, însumând aproximativ 150-200 de participanți. Avioanele create aici participă la foarte multe concursuri, printre care se află și ”Ex-Terra”, cu profil tehnic, organizat de TVR. Mulți dintre elevi au ajuns ingineri, piloți, maeștri ai sportului în aviație. Unii adolescenți chiar au făcut armata la parașutism. Au lucrat la IAR Brașov, la Eurocopter Brașov, unul dintre ei este inginer la Fabrica Airbus Touluse.Trei dintre foștii elevi: Nicolae Diaconescu, Cristian Necula, Radu Foamete, sunt profesori la Cercul de Aermodelism Pucioasa. mÎn 1996 când s-au împlinit 100 de ani de la zborul lui Taian Vuia, primarul de la Montesson a primit cadou o machetă a aeroplanului lui Traian Viua realizată aici. De curând, piața mare din fața Primăriei de la Montesson se numește ”Traian Vuia”. Membri ai clubului participă la simpozioane, mitinguri aviatice cu demonstrații, aeromodele și expoziții. În 1981, după primul zbor în cosmos, Dumitru Prunariu a fost invitat la Concursul ”Henri Coandă”. Acesta a acceptat invitația și a rămas prieten cu elevii de la Cercul de Aeromodelism Pucioasa. Prunariu însuși și-a început cariera de aviator/cosmonaut, fiind elev la Cercul de Aeromodele de la Brașov. În filmul de prezentare a lui Prunariu există rachetomodele de la Pucioasa, pentru că atunci Catedra Tehnică era de modelism. La Pucioasa și-a lansat două cărți. Pucioasa a fost primul oraș din România care i-a acordat titlul de”Cetățean de Onoare”.

În muzeu sunt expuse aproximativ 300 de piese, constând din machete de avioane construite aici, printre care se află și cele ale avioanelor lui Traian Viua, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, rachetei Soiuz cu care Prunariu a zburat în cosmos, costume de aviator, inclusiv cea a generalului de aviație Aurel Recan si foarte multe diplome, medalii.Muzeul Aviatic ”Dumitru Prunariu” din Pucioasa a știut să își aleagă bine locul de desfășurare, și-a selectat bine profesorii, elevii și colaboratorii, le-a transmis pasiunea pentru aeromodelism, a devenit unic în țară prin faptul că este realizat în totalitate numai cu avioane create de copii.