Capitală a Vietnamului, Hanoi este unul dintre cele mai frumoase orașe ale „continentului galben”, purtând supranumele de Parisul Asiei. Este un oraș vechi de aproape un mileniu, încărcat de istorie, cultură și legende. Este plin de temple budhiste și taoiste și este un oraș verde, cu foarte multe parcuri și de lacuri, acestea din urmă în număr de 18.
Termenul Ha Noi se traduce ca „orașul dintre două râuri”. Unul dintre cele mai frumoase lacuri ale metroplei este Lacul Hoan Kiem – “lacul sabiei refăcute”, un loc unde apa este de un verde ireal, cu străluciri stranii.
Povestea spune că în urmă cu aproape 600 de ani, vietnamezii luptau să îi alunge din țară pe invadatorii chinezi. În acele vremuri, un pescar sărac ieșise cu barca sa pe lac (care atunci se numea Thuy Quan), pentru a prinde pește. În năvod s-a trezit cu o bucată lungă și ruginită din fier, aparent inutilă, pe care a aruncat-o supărat înapoi în adâncuri. A doua zi, pescarul a ieșit din nou pe lac, într-o altă parte a acestuia. Din nou s-a trezit cu bucata de fier în năvod. Și-a dat seama atunci că este un semn de la zei. Nu a mai aruncat-o înapoi, a curățat-o de mizerie și a observat că este de fapt o sabie căreia îi lipsea mânerul. Pescarul a luat sabia și a plecat să se înroleze în armata vietnameză condusă de generalul Le Loy. Noaptea, în tabără, sabia pescarului a început să strălucească dintr-o dată. Generalul Le Loy a văzut-o și și-a dat seama imediat că