de Elena Trifan
Focșani, orașul scris cu litere de foc în istoria poporului român, graniță mai mult formală între două țări surori, și-a câștigat un nume de aur datorită rolului său în realizarea visului de veacuri al românilor, Unirea Moldovei cu Țara Românească.
Amprente ale implicării sale într-o faptă atât de măreață pot fi întâlnite și astăzi în mentalul și în sufletele locuitorilor, în Piața Unirii și în Muzeul Unirii.
Îmi dorisem foarte mult să văd Muzeul Unirii și într-o frumoasă zi de toamnă am plecat la drum cu acest gând. După ce am coborât din tren, am fost deja impresionată de gara mare, luminoasă, bine îngrijită, fără comercianți care vând kitsch-uri și oameni care te asaltează pentru a le oferi ajutor. Focșaniul îți transmite deja un prim mesaj patriotic prin intermediul unei plăci postate pe unul din pereții gării, dedicate memoriei ostașilor Regimentului 1 Căi Ferate și Batalionului 137/433 Poduri Căi Ferate din Focșani „pentru contribuția eroică la apărarea țării și la dezvoltarea rețelei feroviare a României”.
Am preferat să parcurg pe jos distanța de la gară până în centru pentru a mă familiariza cât de cât cu atmosfera orașului. Soarele dimineții, aerul răcoros și mai curat decât al marilor orașe mi-au fost favorabile. Drumul este simplu. Dacă pleci de la gară pe Bulevardul Republicii și mergi tot înainte, ajungi foarte repede în centru. În prima parte a drumului am admirat imaginea copacilor cu frunze ruginii și civilizația stradală, care este ponderată, semafoare sunt foarte puține, dar șoferii sunt foarte disciplinați și își respectă pietonii.
Tot în Piața Unirii se află și o bornă situată pe locul vechii granițe dintre Focșanii Munteni și Focșanii Moldoveni, care a fost desființată de Alexandru Ioan Cuza printr-un decret semnat în anul 1862. Tinerii pe care i-am văzut stând pe scrările Monumentului Unirii sunt o dovadă că acest loc a devenit emblematic pentru populația orașului.
Revenind pe Bulevardul Republicii și mergând spre centrul orașului, privirea îți este încântată de arhitectura unor clădiri de culoare albă, prevăzute cu ornamente, adevărate dantelării geometrice și florale. Câteva din ele sunt adevărate capodopere: clădirea Universității impresionantă nu numai prin aspectul exterior, ci și cel interior, prevăzut cu scară de marmură și multe coloane, clădirea Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia”. În fața clădirilor poți admira câteva statui reprezentative pentru istoria și cultura orașului, precum cea a arhitectului Ion Mincu, focșănean prin origine, cea a maiorului Gheorghe Pastia, cel care a contribuit cu fonduri proprii la dezvoltarea culturală a orașului. Pe o esplanadă din apropiere o expoziție temporară de sculptură înfățișează busturile câtorva personalități marcante din istoria României, majoritatea cu rol în realizarea Unirii: Cuza, Kogălniceanu, Russo, Bălcescu, Moș Ion Roată.
Am întâlnit în calea mea și câteva biserici, dar cea care mi-a atras atenția, în mod deosebit, este Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, o construcție monumentală de culoare albă, cu dantelărie din piatră și coloane ce amintesc de cele gotice. Este construită după modelul bisericilor ortodoxe grecești. Ușile, altarul, balcoanele, stranele sunt din lemn de diferite esențe, pe care sunt sculptate motive florale, al strugurelui, monograma. Spațiul liturgic este delimitat de restul bisericii printr-un grilaj din lemn, pictura este realizată pe pânză în tehnica al secco. Sfinții sunt pictați în mai multe stiluri. Pe ferestre, în vitralii, pe balcoane, în ulei cu foiță aurie, pe pereți în tehnica deja amintită. În biserică se află Acoperământul Maicii Domnului donat de patriarhul României, Prefericitul Părinte Daniel, și fragmente din cei 14.000 de prunci uciși de Irod, aduse de la Ierusalim de preotul bisericii, Florentin Răuță. Biserica te îmbie printr-o atmosferă plină de viață, de lumină și căldură, energii delicate ți se infiltrează în întreaga ființă.
Dar ținta călătoriei mele fusese Muzeul Unirii, unde am fost primită cu multă amabilitate de personalul muzeului și de la domnul muzeograf Ionuț Iliescu am primit explicații ample privitoare la istoria orașului și la principalele obiective turistice. În timpurile vechi, Ștefan cel Mare a fost cel care a stabilit ca hotarul între Moldova și Țara Românească să fie în localitatea Focșani, pe care o diviza în Focșanii Munteni/Munteniei și Focșanii Moldoveni/Moldovei. După cum ne-a spus domnul muzeograf, hotarul era însă doar formal, pur administrativ, populațiile de pe cele două maluri aveau o conștiință a românismului, gândeau, simțeau, vorbeau aceeași limbă, aveau același port și aceeași religie. Când ceasul Unirii s-a apropiat, orașul Focșani a avut un mare rol în realizarea acesteia. Pe data de 5 februarie 1859, după ce fusese ales domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza în drumul său de la Iași spre București a făcut un popas la Focșani unde i s-a făcut una din cele mai frumoase primiri. Orașul întreg a fost în sărbătoare, oamenii l-au primit cu flori, porțile și ferestrele împodobite cu verdeață, în lumina puternică a unui număr mare de lumânări și felinare care au fost aprinse o noapte întreagă. În perioada 1859 -1862, la Focșani și-a desfășurat activitatea Comisia Centrală care a elaborat principalele legi ale Principatelor Unite, inclusiv Constituția țării.
În iulie 1862, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul pentru unirea celor două părți ale orașului Focșani, visul locuitorilor a fost realizat și într-un entuziasm general au dansat „Hora Unirii” și au desființat un hotar nedrept, care îi despărțea de secole, în ciuda armoniei care exista atât între populația majoritară și etniile conlocuitoare, armeni și evrei, cât și între populația din Focșanii Moldovei și Focșanii Munteniei. Faptul este consemnat și în „Adresa locuitorilor din Focșani către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, 25 ianuarie 1862, din care un fragment este expus în muzeul în care ne aflăm: „Poporul din Focșani… în entuziasmul lui, făcând sărbătoare din acea zi fericită, a mers cu pompă la hotarul care trecea prin inima acestei întinse și frumoase țări și a aruncat pietre într-însul, dorind ca nici urmele lui să se mai cunoască în viitor”. După cum ne-a spus domnul muzeograf, „La Focșani, Unirea era ca lava unui vulcan”. În semn de omagiere și imortalizare a acestor fapte mărețe din istoria orașului, locul respectiv a primit numele de Piața Unirii și pe el a fost construit obeliscul de care deja am amintit.
Pentru o bună recuperare și cunoaștere a istoriei orașului din perioada respectivă, în anul 2008, în Focșani a fost inaugurat Muzeul Unirii, pe strada Republicii, nr. 30. Acesta funcționează în cea mai veche clădire din oraș, la origine, han, după aceea, hotel, sală de spectacole teatrale în epoca modernă, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, loc în care a poposit Alexandru Ioan Cuza când a venit la Focșani și în care au fost găzduiți cei care au semnat protocoalele Unirii. După ce ai pășit pragul muzeului, pătrunzi într-o sală mare, în care istoria este reînviată și sintetizată prin intermediul documentelor, al planșelor, al tablourilor, al fotografiilor, al pieselor de mobilier. Imediat, constați buna viziune asupra istoriei a organizatorilor acestui sanctuar al unor pagini sfinte din viața poporului român. Unirea nu s-a realizat dintr-o dată, ci a fost pregătită îndelung, un rol esențial în acest sens, avându-l și Revoluția de la 1848 și prin urmare primele documente consfințesc acest fapt. Pe un plan al vechiului oraș, poți vedea marcată cu roșu linia de hotar dintre cele două părți ale acestuia, Focșanii Munteniei și Focșanii Moldovei, poți privi portretele unor militanți pentru Unire, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, imagini cu stema județului Putna, de care aparținea o parte a orașului, stema Moldovei, a județului Râmnic, pecetea orașului Focșani, pahare de cristal cu stema Moldovei, ce au aparținut domnitorului Mihail Sturza, publicații din preajma Revoluției. Printre documentele de mare preț existente în vitrină, redactate în chirilică, pot fi amintite „Manifestul revoluționar Moldova către fiii săi”, semnat de Mihail Kogălniceanu, „Proclamația locotenenței domnești din Țara Românească”, „Invitație de participare la lucrările Adunării ad-hoc, 1857, București”, „Alegerea lui Ioan Roată în Județul sătesc al comunei Câmpuri”, 23 decembrie 1863; „Depeșă tipografică – Ministerul din Lăuntru comunică alegerea lui Al.I.Cuza ca Domn al Moldovei, 5 ianuarie 1859”, „Adresa Ministerului din Lăuntru al Țării Românești prin care se comunică alegerea lui Al.I. Cuza ca Domn al Țării Românești, 24 ianaurie 1859”, fragment din „Adresa locuitorilor din Focșani către Domnitorul Al.I. Cuza, 25 ianaurie 1862”, pe care l-am amintit deja. Pentru valoarea ei cognitivă și afectivă foarte mare, ne-a reținut atenția, în mod deosebit, „Adeziunea locuitorilor din județul Putna, orașul Focșani a dorințelor naționale”:
„Sub iscăliți, cetățeni de toate clasele, locuitori a(i) ținutului Putna și a(i) orașului Focșani din Principatul Moldovei…prin acest înscris în unanimitate declarăm și noi că dorințele noastre sunt: Unirea ambelor Principate Valachia și Moldova într-un singur stat sub denumirea de ROMÂNIA”.
O vitrină întreagă este dedicată lui Moș Ion Roată, în care poți privi portretul lui, imaginea casei din localitatea Câmpuri, parafa, copii de pe acte, inclusiv de pe certificatul de deces. Muzeul și-a propus o prezentare obiectivă a Unirii și prin urmare sunt prezenți în muzeu și adversarii ei, precum caimacanul Nicolae Vogoride cu o parte din corespondența sa secretă. Piesa de mare rezistență a muzeului, de care te apropii cu sfială, respect și curiozitate este masa la care s-au semnat documentele referitoare la legislația României și pe care se află protocoalele. Atmosfera din jurul mesei mai păstrează parcă ceva din suflul patriotic, gândirea concentrată, responsabilitatea celor cărora le-a revenit asemenea misiune nobilă. Într-o vitrină sunt expuse documente legislative eliberate în timpul lui Alexandru Ioan Cuza, privitoare la domeniile militar, comercial, învățământ, religie etc. Ne-au reținut atenția și un vas metalic pe care este realizată în relief o imagine stilizată a „Horei Unirii” și un sistem de greutăți în care este prezentă și ocaua lui Cuza, renumita oca a lui Cuza.
Un alt spațiu muzeal este dedicat lui Alexandru Ioan Cuza și soției sale, Doamna Elena Cuza, în recuzita cărora elemente de uz personal se împletesc cu cele de ordin general, patriotic. Spațiul dedicat lui Al.I. Cuza este dominat de stema României din acel timp, alcătuită din elemente reprezentative cu valoare simbolică pentru profilul material și spiritual al poporului român: bourul, efigie a Moldovei, acvila a Țării Românești, leul a Olteniei, doi delfini gemeni, simbolul Dobrogei, toate protejate de crucea creștină. Pe laterale se află doi lei, iar în spate, două săbii încrucișate și două drapele. Deasupra întregii steme tronează coroana domnească. Pe obiectele de uz personal ale Doamnei Elena Cuza pot fi privite însemne naționale, precum stemele Principatelor Române și imaginea coroanei. O fotografie îi înfățișează pe Cuza, soția sa, Mihail Kogălniceanu și alți politicieni în preziua loviturii de stat de la 2 mai 1864.
Istoria orașului din acel timp este completată cu înscrisuri, imagini (fotografii și tablouri), precum: „Depeșa telegrafică a lui Mihail Kogălniceanu către Gheorghe Ilie”, „Vama Munteniei din anul 1931” „Inaugurarea Bornei de hotar din Piața Unirii (13 septembrie 1931), pe locul fostului Pichet de graniță, nr. 47”, „Matriță cu stema orașului Focșani unificat”, „Pecetea Gărzii orășenești”, „Pecetea orașului Focșani după Unificare”, „Cântar corespondență de la Vama Focșani”. O pictură în ulei pe pânză, creație a autorului Ion Ispir, prezintă imaginea vizitei făcute de Alexandru Ioan Cuza la Focșani. Un înscris semnat de 54 de focșăneni reprezintă un fragment din „Adresa locuitorilor din Focșani către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, prin care aceștia își exprimau recunoștința pentru unificarea celor două părți ale orașului:
„Cetățenii din Focșani se simt fericiți că li se prezintă ocaziunea a arăta Înălțimei Tale adânca lor recunoștință pentru actul cel mare și național ce ai îndeplinit. Prin proclamațiune(a)…Măria Ta a spus poporului român: «Vă dau o Românie,…veți ști să o păstrați»” și fiecare fiu al României s-a simțit mișcat până în adâncul inimei lui de cuvintele Măriei Tale”.
Muzeul și-a propus să evidențieze și alte personalități ale orașului, cărora le-a dedicat spații speciale, precum: Gheorghe Apostoleanu, donatorul oglinzilor venețiene din această sală, Dimitrie Dăscălescu, poet unionist. O altă sală a muzeului își propune să refacă atmosfera nobilă, elevată din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, reflectată prin mărturii muzeistice, de factură occidentală, aparținând familiilor Zamfirescu, Mincu, Apostoleanu, Longinescu. Mobilier de mare rafinament, pianul, manechinii îmbrăcați în haine negre, de gală creează o atmosferă elevată, de distincție, de evidențiere a interesului pentru artă. Un tablou ne conduce spre matricea genialității zămislite de acest oraș, mama arhitectului Ion Mincu.
Ultima încăpere a muzeului este dedicată Farmaciei Oravetz, înființate în anul 1841, de către Ștefan Oravetz, cu sediul între Prefectură și Teatrul „Maior Gh. Pastia”.
Privit în ansamblul său, Muzeul Unirii de la Focșani reprezintă o modalitate concentrată de cunoaștere a unuia din cele mai importante evenimente din istoria României prin intermediul unei adevărate bogății arhivistice, strânse cu migală, cu responsabilitate și dăruire de către reprezentanți ai unei comunități care s-au implicat tumultuos în realizarea unui deziderat național major.
Focșănenii sunt mândri de trecutul lor și îl omagiază an de an prin cele două sărbători, una, la începutul lunii iulie, denumită „Zilele Municipiului Focșani” și alta, pe data de 24 Ianuarie pentru aniversarea Unirii Principatelor Române, la realizarea căreia și-au adus un prinos substanțial și original.
