Am plecat din Khatmandu dupa pranz, cu autocarul nostru care comparativ cu ce autobuze am vazut pe strada, era un autocar de super-lux, dotat cu aer conditionat, cu microfon, cu televizor, cu dvd-player, cu cd-player si cu prize pentru incarcarea telefoanelor. Ghidul nostru ne-a oferit cate o sticla cu apa si am pornit la drum spre NAGARKOT, locul unde vom lua primul contact cu Himalaya. Drumurile din Nepal sunt… altfel decat ce stim noi despre drumuri. In primul rand sensul de circulatie e pe dos, privind pe fereastra din fata ma treceau fiori reci cand vedeam masini napustindu-se catre noi pe contrasens, va amintiti ca v-am spus ca nu exista limita de viteza, fiecare circula dupa bunul simt…senzatie ciudata, asa ca am renuntat sa mai privesc inainte. Am decis sa privesc pe geamul de langa mine. Ce credeti ca vedeam?! O prapastie fara fund, un abis enorm plin de verdeata si de plante luxuriante exact pe langa autocar pentru ca drumul fiind extrem de ingust, pana la prapastie erau numai vreo 10 centimetri de praf. Pe buza prapastiei, dincolo de cei 10 centimetri de praf de la marginea drumului de masini, cocotate sau mai degraba atarnate peste buza prapastiei, nu stiu nici eu cum, erau niste locuinte saracacioase facute din pamant, lemn si…nu mai stiu ce…unde vedeam familii cu copii ducandu-si nestingheriti viata (nu aveau usi). Nu am inteles de ce au
