joi, 15 martie 2018

Salina Turda este, oficial, cel mai vizitat obiectiv turistic din România

de Claudiu Padurean
     Salina Turda a devenit, oficial, cel mai vizitat obiectiv turistic din România. Potrivit estimărilor conducerii salinei, în prima săptămână din decembrie, numărul vizitatorilor va depăşi cifra de 600.000. Printre aceşti vizitatori se numără personalităţi precum Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României, care a vizitat fosta mină de sare în această lună. Salina Turda este cea de-a doua mina de sare din Europa ca număr de vizitatori şi, totodată, este singurul loc subpământean din lume care poate fi vizualizat cu ajutorul aplicaţiei StreetView. De asemenea, Salina Turda a intrat în Top 5 căutări pe Google. Publicaţia Business Insider a declarat Salina Turda drept cel mai frumos loc subpământean din lume.
Salina Turda a cunoscut, în ultimii ani, o creştere constantă a numărului de turişti. Oamenii vin pentru a vedea puţurile săpate în sare vreme de sute de ani, dar şi pentru a se bucura de atracţiile moderne, care le stau la dispoziţie ca urmare a modernizării salinei, din anul 2009. Aşa ar fi un lift panoramic, o roată care aminteşte de celebra Golden Eye din Londra, un lac subteran cu apă sărată pe care turiştii pot naviga cu ajutorul unor bărci, terenuri de sport sau un amfiteatru cu scaune încălzite. Toate acestea au dus la consolidarea brandului turistic al Salinei Turda, spune directoarea unităţii turistice, Simona Baciu.
 ”Lucrurile evoluează bine la Salina Turda. Faţă de anul trecut, când am depăşit numărul record de 500.000 de turişti, anul acesta se pare că vom ajunge la 600.000. Concret, până la începutul lunii noiembrie am înregistrat 575.000 de turişti, în timp ce tot anul trecut am avut 548.000 de turişti în tot anul. Un lucru care mi se pare important este 

marți, 13 martie 2018

Varful Huascaran - cel mai inalt din Peru

de Paul Drosu
Dupa atata caldura si atoli de corali si Bora Bora :D , sa revenim la temperaturi mai "de sezon"... cu doua poze, la care tin foarte mult, caci trebuie sa fii extrem de norocos pentru a le putea face. Prima, cu un prim-plan cu varful HUASCARAN, de 6770 m, cel mai inalt varf din Peru, varf care este doar cu 200 de metri mai scund decat Aconcagua, cel mai inalt varf din cele 2 Americi. Numele lui Huascaran provine din numele Huascar, al unui imparat incas. "Varful" Huascaran este format din doua varfuri gemene, separate de o sa, Huascaran Norte (nord) si Huascaran Sur (sud). Din varful nordic, in anul 1970, in urma unui puternic cutremur de pamant, de 8 grade Richter, s-a prabusit o bucata imensa, generand o avalansa uriasa de gheata si stanci,
de o magnitudine dincolo de orice inchipuire, avalansa care a ras de pe fata pamantului cateva orase si sate si care a cauzat peste 66.000 de morti (!), inclusiv o echipa de 15 alpinisti cehoslovaci, care nu au mai fost gasiti niciodata. :(
A doua poza este cu lantul muntos al carui rege, in centru, este Huascaran, lant muntos numit Cordillera Blanca, de vreo 200 de km lungime de la nord la sud. Un lant muntos celebru printre alpinistii lumii, extrem de dificil, caci, dupa cum se si numeste, este, efectiv, inecat in zapada si gheata, fiind cea mai mare suprafata tropicala din lume acoperita de gheata...
Si am uitat sa mai spun ceva: varful lui Huascaran este al doilea cel mai indepartat punct de pe suprafata globului pamantesc, fata de centrul Pamantului (primul fiind varful vulcanului Chimborazo din Ecuador, si nu Everestul, cum s-ar crede la prima vedere). Iar in varful lui Huascaran este CEA MAI MICA forta de atractie gravitationala de pe suprafata Pamantului, conform "Science Daily".

duminică, 11 martie 2018

Primăvara reaprinde pasiunea pentru off-road în Munții Apuseni

de Claudiu Padurean
       Topirea zăpezii din zona Munților Apuseni stârnește bucurie printre pasionații de off-road. Această vreme este perfectă pentru a parcurge cu mașini de teren drumurile de țară din Carpați. Pasionații de acest sport se bucură nu doar de caii-putere de sub capotă, ci și de frumusețea unei zone superbe.
Pasionații de off-road preferă drumurile forestiere care străbat pădurile de fag, de stejar sau de molid care se întind pe versanții Munților Apuseni. Drumurile cu noroi și chiar cu puțină gheață sunt cele mai apreciate, deoarece ele oferă conducătorilor de mașini posibilitatea să își demonstreze măiestria.
La finalul fiecărei zi anevoioase, urmează o petrecere, organizată în pensiunile în care se odihnesc proprietarii mașinilor de teren, înainte de a o lua din nou de la capăt. În Cluj-Napoca există mai multe cluburi ale pasionaților de off-road. Unii dintre aceștia participă la competițiile oficiale. Alții merg mai degrabă la acțiuni cu caracter umanitar, la capătul cărora transportă hrană și medicamente în cătunele izolate. În fine, există și pasionați care

sâmbătă, 10 martie 2018

Cum recunosc elvețienii o ciocolată de calitate?

de Sorin S. Slavu
      Acum câţiva ani când am ajuns în Elveţia prima oară am fost uimit să aflu chiar de la localnici cât de uşor poţi să deosebeşti o ciocolată de calitate de o ciocolată de duzină.
Ştim cu toţii că standardele elveţiene sunt înalte în orice sferă, aşa că te invit să devii pretenţios precum un elveţian când cumperi ciocolată de acum încolo
Sunt mai mulţi paşi practici pe care îi ai de făcut , hai să vedem!
În primul rând tableta de ciocolată trebuie să aibă miros. Da, miros! Şi chiar să miroase bine, dacă se poate a prosperitate şi a oxigen alpin.
În al doilea rând tabletă de ciocolată trebuie să aibă o textura echilibrată, să nu fie nici
Afla mai multe cu un click aici !

vineri, 9 martie 2018

Viata marina in Arhipelagul Marchizului

de Paul Drosu
Insulita TAHUATA, Arhipelagul MARQUISES, Polinezia Franceza. <3 - Credeati ca numai romanii se pricep sa se prinda intr-o hora? Nu...aici, in Tahuata este o activitate practicata si de...rechinii "pointe-noire". :D Si sa ma laud si eu putin :D , cu o intrebare: cati simpli amatori, asa ca mine, au mai surprins atatia rechini intr-o singura imagine? Asemenea imagini se pot obtine cu usurinta in Polinezia Franceza...pentru ca acesta este cel mai pur si mai neatins de poluare si civilizatie teritoriu marin tropical din lume. :) Si dupa cum spunea si parintele cercetarii oceanice, Jacques-Yves Cousteau, marele numar de rechini arata sanatatea extraordinara a intregului ecosistem marin (indirect, si terestru). :) D-stra cati rechini prinsi in hora ati numarat?
 Murena in actiune... :D Am mai povestit ceva despre acest peste, care, mie personal, mi se pare mai periculos decat rechinul. De ce? Repostez acel comentariu: "MURENA – acest peste vorace, care face parte din familia anghilelor, se apropie cel mai mult de cumplitul rapitor din seria filmelor stiintifico-fantastice "ALIEN". Prin aceea ca multe specii de murene, in afara dintilor super-impresionanti din gura (de pe maxilare) mai au un al doilea sir de dinti impresionanti si IN GURA, in zona faringiana. Desi mai sunt specii de pesti cu aceasta particularitate, ceea ce este deosebit la murene si "cel mai tare", este ca acesti dinti sunt impinsi inainte si apuca si ei prada, intocmai cum era in filmul Alien. Am vazut acum ceva timp si un documentar pe Nat Geo despre asta. Iar acest lucru s-a descoperit doar acum 10 ani… Si cum seria "Alien" a fost realizata inainte de aceasta descoperire, asa se vede cum oamenii pot sa isi inchipuie lucruri pe care Natura le-a realizat deja de mult…