de Raluca Sofian
(…) Știi, pentru mine nu mai e de mult un anonim. Cred ca era scris undeva in seve, sau stele?, sa ne întâlnim. A fost empatie la prima degustare, când, îl bănuiesc de-a fi pus ce-avea mai bun la bătaie, imediat după decantare. Mi-a parut elegant, usor misterios, lipsit de infatuare. Mi-a propus varianta-i rară. Si neagra :)) Nu mi-a rămas decât sa-l trăiesc, simt si înțeleg ca atare. De atunci intalnirile ne sunt oricum, dar nu întâmplătoare. Adeseori provocate, întotdeauna provocatoare. Au șarmul intransigent al interceptărilor de Stare. Deci coloratura și vivantă justificare.
Când ai parte de o astfel de întâlnire revelarea originilor (re)sursei admirate face parte din procesul de tatonare. Vizita la crama era așadar pe lista-mi scurta de dorințe (circumspect ordonate dar avizate) de vreun an și jumătate. Mi-o doream intr-atât incat, in noaptea dintre ani, printre alte bancnote, răvașe si alte mișmașuri-simbol de augure întâmplări acceleratoare- am infiltrat in poșeta-mi festivă si un dop. Simplu, de pluta dar cu propria-i istorie… muta. (Nu oarecare, o spun in apărare- mi :))
Sigur ca se putea fructifica o fuga la Chateau între doua etape de călătorii planificate. Dar am zis ca merita o escala ca la carte. Vinăria care a livrat casei regale britanice, prima gospodărie viticola inaugurata de tarul Nicolae (1827 de pe antet e tocmai anul asta predilect) ravisanta și pentru francezi derutanta surpriza a degustării “oarbe” de la Paris, impunea o punere in scena și nu o simpla înscenare.
Și a fost! Un spectacol cu toate zarurile aruncate cu rost. Drumul pana acolo presărat cu nuci, troițe cu tabla decupată și case izolate in mijloc de podgorii e un fir narativ in sine. Cu cât mai mult din el parcurgi cu atat te simți admis in distribuție si încep sa-ti pice oarece fise. Prinzi o idee despre ce se intampla in culise.
Silueta chaletului profilata pe cerul nocturn e o apariție impetuoasa. In timp ce, dacă te abați pe afara, silueta ta proiectata pe ziduri in lumina reflectata e invitata intr-un supradimensionat joc al umbrelor, de îndată. Te încearcă un fior dramatic temperat care promite un plot pe măsura. In semiîntuneric podgoriile par șiruri infinite de spectatori. Și ce e fascinant e detaliul matinal. Senzația e duala. Spectacolul se muta in zori. O cafea savurata in turn iti asigura o perspectiva panoramică perfect circulara transformând subtil stabilimentul in loja ta personală. Livezile, rândurile perfect aliniate de vita de vie, chioșcurile lacustre, pontonul boem, podul suspendat între ramurile - brațe ale trunchiului înfipt intr-o fosta albie, fără mal sau linia decorsetata a orizontului, transcend starea de personaje emblematice, ascunse sub măști statice.
Si, vine rândul efectelor speciale! Vântul, cu veleități concrete de crivăț mi-a parut a fi dintre cele mai temperamentale. Mi-a picat bine precum o dedicatie specială! Suierul vântului simtit (gratie vibratiilor și tâmplăriei autentice de lemn) din turn iti fura gândurile și le duce, bine prinse de o coama imaginara, intr-un galop nebunesc printr-o Siberie arbitrara. Același șuier al vântului in imediata vecinătate a șemineului capata accente de premoniție fierbinte. Greu de exprimat in cuvinte. Se simte. Te cuprinde! Adauga imaginii idilice o plăcinta cu visine. Plusează cu doua degete de Malbec ( sec și masculin s-ar zice dar eu cred ca ascunde o madam Chanel-o ea, autosuficienta, sub acoperire).
De departe însă, la Chateau Purcari degustările îți aduc cea mai virtuoasă trăire. Si-i mulțumesc Iuliei ca a intermediat-o și nu revendicat-o asa cum mi s-a întâmplat prin vinarii al căror nume nu le voi spune și a căror faima e departe de a apune.
O degustare la Purcari dacă ai un Merlin, pardon!, o Iulie doar a ta, e un carusel din care nu vrei sa cobori chit c-ai amețit de la prima runda de Sauvignon Blanc. Călătorești vizionar și nu buimac printre miresme și note și tente. De la citrice, pere sau fructe de padure, la vanilie, puțin pelin si ciocolata. De la papilo senzații vegetale la subtilități florale sau amprente lemnoase. Te lasi furat de buchet, de texturi onctuoase, străvezii sau sprintare, de culoare, de (vezi Negru de Purcari!) mizantropii imaginare. Atingi ceruri cu bolta palatină, te entuziasmezi, uneori doar mimezi și te întorci la sufletul de tina. Iar la final licorile te conjura și tu juri ca poți sa judeci just un …postgust. Si e de-ajuns!
