de Raluca Sofian
“-Da’ se poate sti pe cine căutați? Eu sunt aici!”- Așa e Chisinaul. “Aici”. Te observa si te pune la inima. Aidoma omului care încerca sa ma ajute azi, crezandu-ma ratacita cumva. Așa cum foarte probabil si păream cu ping pong-ul de priviri voluptoase directionat spre fațada vreunei sau altei case. (Ma fixasem pe detaliile arhitecturale ale conacului urban Inglezi, cel de la nr. 52, așa incat procesul admirativ era in toi)
In vorbe putine, rare sunt locurile in care sa ma simt “din neant” bine si nu-mi pot explica pe deplin de unde-i vine. Toată energia care îl conține, care te tămăduiește si te cuprinde provocându-te sa iei aminte la detalii care nu ți-ar fi trecut prin minte. A fost dimineata unui mix intrigant: sofisticat & cuminte. Rece & fierbinte. Între tristeti discursive și hohote de ras nestăvilite. Cu vilele urbane de pe Eminescu. Sau Vlaicu Parcalab. Cu Sf Haralambie. Cupola Galbena cu chipuri solare, privindu-te deopotriva din cerul frescelor dar si din catul ușii de la intrare. Cu rochia de fetița și nu de femeie, luată de drag, (sau poate din impuls), de la boutique-ul jucăuș in fata căruia doi ursi de plus, umpluți cu rumeguș, își beau ceaiul și-amus. Cu lumi noi de Grafitti pe interfete vechi de vieți prăbușite. Cu cea mai fina și girly style Morpho-locanta, in care m-am conversat, pe englezește, cu o ucraineanca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu