Ninge marunt si hotarat peste Abatia Melk.
Ninge a Nastere si nicidecum a Crucificare.
E frig si e tare alb.
Intru intr-o carciumioara cat degetarul sa ma incalzesc.
Gospodarii locului ma coplesesc cu un Grüß Gott, rostit din toata inima si ma conving ca au cel mai bun Leberkäse din tot oraselul benedictin.
Il incerc, neaparat cu niste mustar picant si le dau dreptate.
Ora et Labora este chemarea locului.
Roaga-te si munceste!
Ma rog a multumire si nu ma muncesc mai deloc sa savurez bucatele gazdelor.
Ba mai cer si o pereche sanatoasa de Frankfurteri, fara sa ma tem ca am sa comit vreo blasfemie
Mama familiei serveste la galantar (policrom Corn al Abundentei!), tatal prepara pe loc tot felul de Wursti si o salata de cartofi celesta, fiul serveste la cele patru mese.
Ma uit la ei si ma gandesc cat de simpla si de frumoasa este viata atunci cand iti cunosti rostul.
Simpla la prima vedere, ca povestea din Numele Trandafirului, despre labirinticul destin al monahului medieval, extrem de complicata, precum simbolurile tesute cu migala filigranata de Umberto Eco.
Mananc incet si clipele se condenseaza intr-un fulg de nea.
Ce frumos este Raiul, dar cat de fantastic e pamantul!
