Am fost si eu, prin calatoriile mele prin lume, cu diverse vaporase,
ferry-uri si barcute, mai mari sau mai mici (fara a fi navigator). Cele
mai memorabile au fost, pe apa dulce, vartejurile din locul de formare a
uriasului Amazon, prin confluenta lui Rio Maranon si a lui Rio Ucayali,
fiecare in parte, in locul respectiv, cam de 2 ori cat Dunarea la noi,
iar pe ocean, de departe cel mai (potential) periculos lucru pe care
l-am facut vreodata, a fost traversarea de vreo 4-5 ore dus-intors din
mijlocul Pacificului, intre 2 insulite din arhipelagul Marchizelor din
Polinezia Franceza, "celebre" printre "initiatii" navigatori
trans-pacifici, Hiva Oa si Tahuata. Tahuata este un bloc de lava cu
circa 700 de locuitori, cea mai mica insula locuita din arhipelagul
Marchizelor. Si are, uimitor pentru Marchize, plaje cu nisip alb! Aceste
2 insulite sunt separate de un canal la fel de "celebru" printre
navigatori, Ha'ava in limba marchiziana sau "Le canal du Bordelais" (in
mai cunoscuta limba franceza 
:D
), care are doar vreo 5-6 km latime, dar in care curentul apei este
extrem de puternic, putand ajunge chiar la 20 de noduri (vreo 35 km/h)! 
:O
Barcuta era o mica salupa in care am fost eu cu nevasta-mea si inca 2
perechi de frantuji, in voiaj de nunta (ei), plus "capitanul", un
marchizian feroce, cu numele "La Fleche" (Sageata) tatuat de sus pana
jos (ca doar de aici s-au raspandit tatuajele in epoca moderna). Nu
aveam nici un fel de mijloc de comunicatie (radio sau telefon), nu aveam
veste de salvare, ci doar o mica pluta de 2x1m, nu aveam vreu mijloc de
semnalizare – rachete, torte. Firele electrice treceau pe sub marginea
laterala a bordului si erau dezizolate si innadite. Daca s-ar fi
intamplat ceva, pana seara tarziu nu s-ar fi sesizat nimeni in insulita
de plecare, Hiva Oa, iar cel mai apropiat elicopter era in Tahiti, la
1500 de km distanta. :D
"Salvatorii" nu ar fi putut decat sa vina cu barci si sa incerce sa ne
gaseasca…daca ar mai fi avut ce, dupa ore in care curentul puternic
ne-ar fi dispersat, daca nu am fi fost in meniul prietenilor rechini si,
evident, daca nu ne-am fi inecat in valurile puternice de circa 2m
inaltime si apa rece din mijlocul Pacificului. In plus, cei care stateau
in spatele barcii erau udati non-stop de apa si dupa un sfert de ora
aveau buzele vinete de frig…dar ne distram pe cinste…eram ca in
transa…viteza barcii, salturile peste sau prin valurile care, de multe
ori, cand eram cel mai jos cu barcuta, in punctul de energie potentiala
minima, ha, ha, ajungeau sa fie orizontul pe care il vedeam in cele 360*
de jur imprejurul nostru… :D
"Capitanul" nostru de fier, care facea asta de o viata, avea o
siguranta uluitoare – tot drumul a stat numai in picioare, atent la
fiecare val care venea, si butonand batul imens, ca o parghie, pe care
il avea instalat in fata barcii, ca o prelungire a carmei…Eu cred ca
eram singurul care imi faceam griji…m-am intrebat, in sinea mea, de mai
multe ori, ce s-ar intampla daca s-ar opri motorul (cum am patit odata
pe Amazon si am mers in deriva)…aici barca ar fi fost inundata
imediat…si…mai departe…Dumnezeu cu mila! Doar la sosire am avut curajul
sa il intreb pe Fleche daca valurile (de circa 2 metri) nu au fost cam
mari…si mi-a raspuns ca nu, sunt valuri normale, iar ei considera ca
valurile sunt mari de la 5-6 metri in sus…N-am putut decat sa dau din
cap ca da…asa este… :D
Dar cel mai apropiat continent de acesti oameni este la peste 6.000 de
km…aici este o alta lume! Daca cineva, pe Planeta asta, ar merita cel
mai mult numele de "OAMENI AI MARII" acestia ar fi polinezienii, care au
stapanit cel mai mare teritoriu din istorie, format, 98% din ocean! 
<3 Si am si eu cateva sugestii suplimentare (teoretice, ha, ha…) pentru amatorii de plimbari cu barca in mijlocul oceanului, mai ales in zone aflate la mare departare de mase continentale, de o populatie numeroasa si de posibilitatile de a primi ajutor:
1. In barca sa existe mijloace de comunicatie – radio de preferinta.
2. In barca sa existe mijloace de semnalizare – rachete, torte, vopsea de colorat apa.
3. Sa aiba o mica pluta gonflabila – daca este puternic curentul apei, sa nu se disperseze naufragiatii.
4. Daca traseul va fi mai lung de o ora si barca este micuta, gen salupa si probabilitatea de a fi stropit non-stop de apa este ridicata, ar fi bine ca cei mai frigurosi (si nu numai) sa fie imbracati cu un costum de neopren, caci oricat de calda ar fi apa, ti se face un frig cumplit.
5. Asigurati-va ca la punctul de sosire se stie ora aproximativa cand ar trebui sa ajungeti, astfel, in caz de ceva, sa se poata porni cat mai rapid in actiunea de salvare.
Sunt constient ca in unele zone extrem de izolate, cum este si cea din povestea de mai sus, nu ai mari sanse sa poti respecta aceste cateva "sfaturi" ale mele. Ce sa faci atunci? Ori sa nu te risti cu o astfel de calatorie, ori sa ai ochiul cat de cat format si sa poti sa apreciezi de la prima vedere, barca, capitanul, conditiile si daca riscurile sunt suficient de mici pentru ce vrei sa faci…Iar unii dintre noi (eu, de exemplu
:D :D :D ) au un noroc proverbial (in calatorii) iar altii (aici nu mai dau exemple :D
) un ghinion…la fel de proverbial (tot in calatorii)…adica un rol
important il are si soarta… Aceasta este barcuta si capitanul din
aventura noastra. In fata este canalul pe care l-am traversat in
diagonala si insula Hiva Oa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu