Rio AMAZONAS – Delfinul roz de Amazon sau "BOTO", in mijlocul Amazonului (Maranon), la peste 4.000 de km de varsarea in Atlantic, salbatic, fericit si liber...sa se apropie de noi si sa stea cu noi cat vrea si cum vrea, fara sa il ademenim cu hrana...
Delfinul roz de Amazon este o specie din ce in ce mai amenintata, care face parte din alta "Familie" decat delfinii oceanici.Prin oceanele si marile planetei se pot intalni destul de des mamifere acvatice (inclusiv la tarmul Marii Negre), insa, unele mamifere acvatice sunt vazute mult mai rar de cei ce calatoresc prin lume, in primul rand pentru ca sunt rare si au areale restranse in care traiesc si, in al doilea rand, pentru ca in acele areale se ajunge greu si sunt binisor mai primejdioase pentru sanatatea sau viata calatorului decat alte zone ale lumii. Asa cum este si minunatul fluviu Amazon, cel mai maret fluviu al planetei.
Delfinul roz de Amazon poate fi intalnit si pe fluviile Madeira (cel mai mare afluent al Amazonului) si Orinoco. Au adaptari speciale pentru viata in Amazon, cum ar fi aceea ca vertebrele cervicale nu sunt sudate, astfel putand sa isi miste capul pana la 180*, lucru folositor cand se hranesc in apa mica sau pe suprafete inundate. Se spune ca se pot transforma in barbati cand vad fete singure de-a lungul tarmului Amazonului, pe care le seduc si cu care procreaza. Exista si o frumoasa legenda despre dragostea dintre o tanara si frumoasa fata, Rosita, si un superb baiat, care era de fapt un delfin roz ce se transformase in barbat pentru a o seduce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu