Mica aventura germana :Heidelberg

de Marian Lisu
Cândva, urmăream un concert al lui Rieu în care artistul își pusese sufletul chezaș - ,,I lost my hart in Heidelberg”, dar nu puteam percepe magia pe de-a-ntregul.

Melodia germană de pe la 1925, era preluată în timp sub forma unui Fox-Trot pe vinil, apoi marș
militar al temutei oștiri, dar ideal sună pe ritmuri simfonice moderne.

Pentru a putea stabili obiectivele orașului vechi am urcat din prima la castel.De fapt la super-castel, căci e Creme de la creme în materie.Colosala construcție, pe meterezele muntelui din proximitatea râului Neckar, e accesibilă cu cremaliera de undeva de pe lângă piața publică, unde se află Rathaus(primăria) .

Pentru a înțelege rigurozitatea tipic nemțească recomand Muzeul interior, pe aripa dreaptă, cel al famaciei – cea mai laborioasă și mai bine structurată colecție de plante și recipiente medievale, ustensile ciudate sau alambicuri rudimentare, toate amplasate într-un cadru de
poveste – urci și cobori, faci stânga-dreapta, trepte și iar scări, ce mai minunăție de edificiu...

E o întragă istorie, povești cu prinți și împărați, legende cu sâmbure de adevăr, cu atmosfera medievală autentică a marelui Palatinat, care chiar și în urma distrugerilor masive de peste 100 de ani, arată excepțional.

Te doare durerea lui, căci mult a putut suferi timpului, martori tăcuți fiind statuile nenumărate încadrate între multele niveluri.

Sălile de expoziții, galeria vinurilor sau sălile cu butoaie , inclusiv cel mai mare butoi din lume, astea le găsim pe partea opusă.Iar în față, zona de panoramă unde orașul se dezvăluie în toată splendoarea.Mai sunt grădinile, peșterile și iar zona de promenadă exterioară.

Centrul vechi, catedrala, primăria, Hotelul palat, cea mai veche universitate germană, podul istoric, strada îngustă din piatră (Aleea filosofilor),... Gata, am ostenit...