de Elena Trifan
Ne vom întoarce la ”Ghereta santinelei„ şi vom păşi pe aleea principală, încercând să prezentăm câteva obiective care ne-au reţinut atenţia. În partea stângă foarte aproape de intrare se află „Fântâna de Argint”, o fântână din piatră, având cruci încrustate pe pereţii exteriori şi un grilaj metalic drept capac. Pe perete se află un mozaic realizat după modelul lucrării majolice –„Omagiu în faţa Necunoscutului” a pictorului florentin Andrea de la Robia, din secolul al XV-lea. Tabloul îl înfăţişează pe Iisus nou-născut, stând pe un pat de iarbă verde, iar în faţa lui îngenunchează însăşi Mama Sa, Fecioara Maria. Icoana este înconjurată de o ghirlandă de flori, în partea de sus şi de jos are chipuri de îngeri şi deasupra lui Iisus se află un buchet de crini. Din punct de vedere cromatic predomină culoarea albă, simbolul purităţii, crinii şi îngerii sunt albi, Iisus şi Maica Domnului sunt îmbrăcaţi în haine de culoare albă. Celelate culori sunt şi ele simbolice: verdele, culoarea vieţii, albastrul a cerului, a liniştii şi a păcii.
„Fântâna de Argint” prefigurează deja motivele centrale ale spaţiului în care pătrundem: Divinitatea, apa, crinul (lumea vegetală), crucea, piatra. Ea aminteşte de „Fântâna Samarinencei” din Biblie, fiind o dovadă a protejării acestui spaţiu mirific de către Iisus Hristos şi Mama Sa, a apei vii care este pentru omenire Credinţa în Iisus, a ospeţiei, a purităţii. Este totodată un avertisment că pentru a te putea bucura de darurile presărate de Dumnezeu în acest loc ai nevoie de purificare şi de credinţă în Dumnezeu. Este adăpostită de o căsuţă din piatră cu porţi de fier forjat.
Pe partea stângă în continuare se află o vilă din piatră cu un singur nivel, în faţa căreia este expusă statuia domnitorului român Mircea cel Bătrân, în ipostaza unui tânăr soldat, singura statuie a unui bărbat din acest domeniu. Statuia pare a fi fost construită deopotrivă în amintirea domnitorului român, dar şi a fiului reginei, Mircea, mort prematur. În faţa vilei, vis-a-vis se află o cişmea cu o stemă a cărei semnificaţie nu reuşim să o descifrăm. Ne continuăm drumul pe alee, în foşnetul plăcut al unei cascade care coboară pe dealurile terasate de pe partea stângă a direcţiei de mers, îndreptându-se spre mare. Auzul şi privirea vizitatorului sunt încântate deopotrivă de foşnetul ei fin, de pânza ei argintie, pură şi revigorantă. Pe partea dreaptă în clădirea unde s-a aflat Camera de oaspeţi a reginei astăzi este un restaurant unde pot fi servite diverse băuturi bulgăreşti, unele cu gust de smochine, altele de zmeură. In spatele lui, în partea dinspre castel, o roată de moară aminteşte de morile de apă care au existat aici în timpul reginei. Puţin mai jos, într-o moară veche în care s-a aflat bucătăria castelului astăzi a fost amenajat un restaurant care mai păstrează încă autenticitatea locului: un şemineu masiv cu lemne, cuptoare tradiţionale şi o cişmea la intrare. Terasa restaurantului oferă deschidere spre mare. Vila „Cuibul liniştit”, castelul propriu-zis, în care locuia regina Maria la Balcic, este situată chiar pe malul Mării Negre, în continuarea plajei şi la poalele stâncilor terasate.
Mergând spre castel întâi dai de „Atelierul de croitorie” al reginei, o căsuţă de piatră, care astăzi a devenit magazin de suveniruri. În stânga, Marea Neagră, albastră şi calmă, în dreapta aleii, flori viu colorate şi arbuşti cu rod bogat de flori roz; zidul pe care se caţără iederă şi vie-de-vie, terase pe care cresc arbori şi arbuşti purtând în ei verdele vieţii. Asemenea altor turişti români te opreşti şi arunci câteva monede într-o fântână săpată în nisipul plajei, deoarece conform unei vechi superstiţii româneşti banii aruncaţi în apele de la lăcaşurile religioase aduc noroc sau poţi poposi şi face fotografii pe tronul de marmură alreginei sau ţi-o poţi imagina pe aceasta în straiele ei albe privind la Marea cea albastră sau la cerul ei „cel roş’ din asfinţit”.
Castelul, ţinta principală a turiştilor, nu are nimic somptuos, este, mai degrabă, o casă modestă în care se împletesc mai multe stiluri arhitectonice: bulgăresc, meditaranean, maur. Am auzit chiar o turistă foarte dezamăgită că nu a găsit nimic din măreţia palatelor regale. Predominant este modelul caselor din zonă, cu parterul şi etajul I din piatră şi etajul al II-lea din zid de culoare albă, cu geamuri prevăzute cu grilaje de metal. Etajul al II-lea este susţinut de grinzi de lemn, ieşite în afară. Vila are şi un minaret fără funcţie religioasă, mai degrabă, element de decor construit din respectul reginei pentru religia musulmană specifică unei părţi a populaţiei din zonă sau far călăuzitor pentru navigatori.
La etajul I în partea de vest şi la etajul al doilea în partea de est clădirea are câte o terasă de unde poate fi admirată priveliştea mării. Pe ziduri se caţără viţă-de-vie sălbatică, luleaua-turcului cu florile ei roşii în formă de trompetă, iar pe colţul din sud-est între frunzele verzi ale plantelor căţărătoare este fixată statuia de culoare albă a Maicii Domnului care ţine în mână o navă, simbol al mării şi al trecerii, al călătoriei omului prin viaţa de aici şi prin cea de dincolo. Albul ei se armonizează cu acela al castelului şi totodată contrastează cu verdele plantelor care o înconjoară.
Spaţiul din faţa castelului este delimitat de mare printr-un gard mărunt de piatră, în colţurile căruia se află o cruce de piatră, cu rol protector, un tron de piatră ros de ploi şi de vânt şi o oală mare de lut, iar înspre mijlocul lui, un lac cu nuferi. În intrarea dinspre mare în castel sunt două camere mici, cu tavan sub formă de cupolă de culoare albastră şi motive turceşti, lampadare, narghilea, o sobă tradiţională ţărănească, foarte modestă, imagini ale castelului şi ale reginei Maria. Sub uşa de la intrare, din lemn masiv cu motive florale este o inscripţie în limba arabă. Intrarea principală în castel se află în partea de est a acestuia.
Ce se poate vedea în castel, pătrunzând în el pe intrarea principală din partea de est? În holul de la intrare se află o expoziţie documentară cu planşe despre istoricul localităţii şi al zonei, cu unelte agricole, amfore, obiecte funerare, tablouri din ceramică pictată reprezentând chipuri de sfinţi, o sobă tradiţională. De aici printr-o uşă se trece în salonul reginei, care a constituit si dormitorul acesteia. Aici vizitatorii pot admira o sobă tradiţională, obiecte de mobilier ce au aparţinut reginei: fotolii, scrinuri, scaune, birouri. Pe pereţi sunt expuse tablouri mici care prezintă chipul reginei. În colţul de la intrare se află patul reginei, la capătul căruia pe perete este expus un tablou ce o înfăţişează pe aceasta în culori întunecate, lăsând impresia unei icoane vechi, atinse de patina timpului şi în concordanţă cu atmosfera specifică somnului. Regina are la gât o cruce creştină, iar pe cer se vede o semilună, simboluri ale celor două populaţii majoritare din localitate. Lângă tablou, o cruce din lemn cu Iisus răstignit, iar în perete, o firidă pentru lumânări. Nimic somptuos, nu paturi cu baldachin, cu voaluri de mătase sau de catifea, ci un pat modest, asemenea celor existente în casele ţărăneşti. De aici se ajunge în baia reginei, intimă şi luxoasă. În centru se află o vană mare, patru vane laterale mai mici, pe pereţii laterali în care sunt decupate arcade sunt lavoare prevăzute cu câte două robinete şi geamuri mici, divers şi viu colorate. In budoarul reginei se păstrează încă un lavoar din marmură roz, o oglindă şi un dulap. O uşă masivă de lemn cu motive florale conduce spre minaret. O altă uşă ne conduce spre un hol unde sunt expuse obiecte ce au aparţinut reginei: o oglindă masivă, tablouri, icoane, ladă, amfore, un dulap din lemn cu încrustaţii bogate şi semnificative: semiluna, un turc cu turban pe cap, ochi de păun. În ultima sală se află icoane şi cruci aduse din Capela „Stella Maris”. În spatele castelului se înalţă colina terasată acoperită cu arbori şi arbuşti. Dacă priveşti de pe terasa dinspre răsărit, se văd marea, stâncile albe acoperite parţial de verdeaţă, aleea cu flori. În partea de vest a castelului, un smochin bătrân îi umbreşte zidul şi ochiul îţi este iarăşi încântat de un miniparadis floral, „Grădina lui Alexander”, de care te poţi bucura fie privind de pe terasa castelului, fie plimbându-te pe alei.
Grădina este un spaţiu mic, dreptunghiular, situat în continuarea castelului, pe malul mării, unde se aflau din abundenţă crinii preferaţi ai reginei, în locul cărora astăzi poţi admira flori de sezon divers colorate şi câteva rânduri de coloane de marmură oferite reginei de ginerele ei, Alexander, regele Serbiei, pasionat de flori ca şi regina. Surpriza cea mare ne-o oferă o alee pe care sunt turnate din ciment douăzeci de pietre de moară ce simbolizează cele douăzeci de secole, regina cerând ca după moartea ei să fie marcate în piatră secolele următoare. O temă majoră care a preocupat dintotdeauna omenirea, aceea a trecerii timpului, prin materializare dobândeşte noi şi noi semnificaţii specifice elementelor din care este făcută: piatra, simbolul rezistenţei, roata, al trecerii neîntrerupte, forma circulară, al perfecţiunii, moara, al ciclului viaţă-moarte-viaţă, al jertfirii pe altarul vieţii. La capătul lor o altă piatră de moară este aşezată în formă de masă, care ne aminteşte de mesele ţărăneşti şi de „Masa Tăcerii” a lui Brâncuşi. Postată aici, ea devine loc de popas în marea trecere, al legăturii dintre efemer şi etern, dintre material şi spiritual. O potecă îngustă, spiralată urcă de la castel la aleea de deasupra lui şi te conduce la mormântul reginei Maria.
Văzut de sus castelul îşi dezvăluie numai acoperişul din ţiglă roşie, din care se înalţă zvelt şi luminos minaretul de culoare albă, ce poate fi uşor confundat cu un far şi care te-ar putea trimite la o localizare într-un mediu musulman. Imaginile şi culorile ţi se întipăresc fascinant pe retină, de la verdele copacilor şi arbuştilor crescuţi pe panta terasată, la roşul acoperişului, albul minaretului, auriul plajei, albastrul cu nuanţe de smarald al Mării Negre, albul stâncilor de la marginea golfului, acoperit pe anumite locuri de verdele copacilor. Privind atent ai impresia că vezi marinari sau conţi englezi care coboară din corăbii şi se îndreaptă grăbiţi spre castel.
Urcând pe alei, printre copaci de diverse specii poţi ajunge la vilele „Suita”, „Izbânda”, „Ciuperca”, toate construite în stil tradiţional bulgăresc. Pe terasa vilei „Suita” poţi poposi pentru a te odihni sau admira peisajul. În faţa ei se află copaci înalţi printre ale căror frunze se zăreşte culoarea albastră a mării, pe latura estică gladiole roşii simţi că iau foc, un ginko-biloba bătrân poartă cu el aroma spaţi-ilor îndepărtate, într-un colţ este amplasată o oală mare de lut. În partea opusă vila are o curte interioară şi terase cu arcade. În continuare te poţi plimba prin „Grădina Jules Janin”, numită şi „Grădina principesei Ileana”, fiica reginei care a moştenit pasiunea acesteia pentru Balcic şi pentru flori: „Ileana a moştenit această dragoste a mea. Ea aparţinea Balcicului şi Balcicul îi aparţinea. Nu puteam să mă gândesc la Balcic, fără să mă gândesc şi la Ileana. Împreună cu ea mi-am dezvoltat visul. [...] Copilul meu şi cu mine am sădit grădinile cu multă dragoste.” (Din însemnările reginei).
După moartea grădinarului Jules Janin care a contribuit la realizarea domeniului de la Balcic, regina Maria a pus în grădina aceasta o placă în amintirea lui: „Lui Jules Janin care a făcut ca visul meu să devină realitate în această grădină.” În vilele castelului, cât şi în preajma acestora se aud acorduri de muzică instrumentală ale celor care se pregătesc pentru a participa la spectacolul ce se desfăşoară în această perioadă la castel. Un pic mai sus după ce străbaţi alei de arbuşti boltiţi ce îţi amintesc de regiunile însorite ale lumii, ajungi la „Vila Izbânda”, o adevărată casă de ţară, unde poţi poposi pe terasa ei cu podea de piatră, tavanul cu grinzi de lemn şi stâlpi din lemn la exterior. Vila „Ciuperca” este numită şi „Vila Gutman”, deoarece a fost construită pentru Gutman, un renumit constructor de parcuri, elveţian de origine evreiască, după moartea lui Jules Janin, devenit şi grădinarul şi administratorul domeniului. Ea se află în partea cea mai de sus a colinei şi este căutată de artiştii plastici, deoarece oferă o bună vizibilitate a panoramei mării.
Revenim la aleea principală şi ne îndreptăm înspre latura de est a domeniului unde se spune că se află partea spirituală a acestuia: „Grădina lui Allah”, „Grădina englezească”, „Grădina trandafirilor”, una din cele mai bătrâne magnolii din Balcani, „Nimpheum-ul”, „Capela Stella Maris”, „Grădina Ghetsimani”, vila prinţului Nicolae. Cele două părţi ale domeniului sunt despărţite de „Puntea Suspinelor”. Se spune că dacă cineva trece podul şi îşi pune o dorinţă aceasta se va îndeplini. Pe coama stâncilor se află vila „Săgeata albastră”, cu uşi din lemn masiv, sculptate. Aici îşi petreceau vacanţele prinţul Nicolae, cel de-al doilea fiu al reginei, şi principesa Ileana, fiica cea mică a acesteia. Astăzi vila adăposteşte crama Companiei „Queens Winery House” care pregăteşte vinuri cu miere de albine numai pentru această casă. În trei dintre sălile vilei se oferă gratis tuturor vizitatorilor degustări din diverse sortimente de vinuri tradiţionale bulgăreşti: „Mavrut”, „Gamza”, „Tamianka”, „Melnik”, „Rubin”, „Rozina” obţinut prin fermentaţie din petale de trandafir sau din struguri roşii, „Misket”, sirop din petale de trandafir cu aromă de migdale, ţuică cu pepene, şampanie etc. Într-o altă cameră a vilei se află o colecţie de 167 de exemplare de vinuri vechi bulgăreşti din anii: 1878, 1918, 1923, 1945, 1962. Un plop înalt, cu trunchiul alb, contorsionat, crescut alături de vilă, pare singuratic şi semeţ, dornic să sfideze piatra din care a răsărit, înălţimea la care a crescut. Prin culoarea albă îşi semnalizează prezenţa şi iluminează peisajul, prin coroana aplecată spre vilă pare a-i oferi protecţie, prin trunchiul mai înalt decât aceasta pare a se aventura spre înălţimi, încercând să înscrie peisajul în miracolul cosmic. Lângă vilă pot fi admiraţi şi alţi copaci, ulmi bătrâni şi rămuroşi. Ne reţine atenţia, în mod deosebit, unul din ei cu tulpina şi ramurile bifurcate succesiv.
Când cobori de la vila prinţului Nicolae un pârâiaş cade peste stânca terasată şi izvorăşte susurând din zidul de lângă magnolia bătrână ale cărei poale cresc aproape până la pământ, amintindu-ne de o doină populară românească „Codrule, Măria Ta,/Lasă-mă sub poala ta” şi de teiul Unirii din localitatea „George Pop de Băseşti”, judeţul Maramureş. Indiferent că este sau nu în floare, magnolia te fascinează prin nobleţea, frumuseţea, suavitatea ei delicată, oferindu-ţi un loc de contemplaţie, visare, de percepţie sinestezică a naturii. Auzul îţi este captivat de susurul izvorului care cade cu zgomot din zid, de foşnetul mătăsos al mării; privirea, de verdele matur al magnoliei, de albul, rozul şi roşul trandafirilor crescuţi în grădina ce merge paralel cu marea, de albastrul cu nuanţe de smarald al mării, reflexele aurii sau roşietice ale soarelui; mirosul, de parfumul fin al florilor amestecat cu cel sărat al mării şi dacă este prea cald afară, întregul corp îţi poate fi răcorit de umbra magnoliei şi de briza mângâietoare a mării.
Mergând înspre răsărit, paralel cu marea şi cu grădina de trandafiri, ajungi la „Templul apei” („Nimfeum”), un spaţiu alcătuit din mai multe coloane, fără acoperiş pentru a se realiza mai bine deschiderea către cer. Din zid apar trei izvoare, simbolul Trinităţii şi al vieţii, astfel în el se adună apele cerului şi ale pământului. Alături un bărbat, Ivan din Troian, cântă la xilofon inclusiv muzică românească. De la „Templul apei” la „Capela Stella Maris” se merge pe aleea care altădată te îmbăta cu mirosul crinilor regali, înlocuiţi acum de diverse flori de sezon. Două cruci, una în faţa Capelei şi alta în spate dispuse în diagonală, fortifică sacralitatea locului. În faţa bisericii turiştii îmbrăţişează un arbore despre care aflăm că este arborele de hârtie. O străveche credinţă bulgărească spune că dacă îl îmbrăţişezi, îţi aduce bogăţie. Pe laterala dinspre mare a Capelei în beton este decupată o cruce, iar în pământ este fixată o cruce de piatră, în poziţie verticală. Pe ea sunt încrustate elemente cu o simbolistică bogată: în partea de jos se află două oase şi un cap de mort, deasupra o combinaţie de cruce şi ancoră, o plantă şi în partea de sus un soare, astfel moarte şi viaţă trec una în alta, parcurgând mai multe etape şi beneficiind de mai multe elemente. Moartea poate fi învinsă prin credinţă, muncă, hrană, lumină şi căldură solară. Privind de sus în jos se poate spune că soarele este astru tutelar a tot ceea ce se întâmplă pe pământ şi că tot ceea are viaţă este supus morţii. Imaginile de pe cruce sunt totodată reprezentative pentru definirea elementelor de viaţă materială şi spirituală a localnicilor: soarele, plantele, pescuitul, navigatul, credinţa în Dumnezeu.
În spatele Capelei se află „Grădina Ghetsimani”, un loc cu mulţi copaci de vârste, esenţe, înălţimi diferite, cu trunchiuri drepte, oblice, contorsionate sau bogat ramificate. Smochinul, copacul biblic, creşte aici din abundenţă. Asemenea „Grădinii Paradisului” aceasta este străbătută de „Izvorul Sfânt,” care are trei trepte şi trei căderi în cascadă înainte de a se vărsa în Marea Neagră. Aici poţi găsi, într-adevăr, o oază de linişte dumnezeiască, te poţi plimba, poţi admira, te poţi relaxa, cufunda în rugăciune şi în meditaţie. De la Capelă la magnolie pe partea dinspre mare se întinde „Grădina de trandafiri” mândri, divers coloraţi şi catifelaţi. Înălţimea lor nu prea mare îţi permite să admiri marea în toată splendoarea şi vastitatea ei. Mirosul lor fin îl îndulceşte pe cel sărat al mării. La capătul „Grădinii de trandafiri”, ajungem în „Grădina englezească” unde putem admira lacul cu nuferi crescuţi într-o cruce săpată în beton, flori de begonie şi de drăgaică, o oală de lut. Aici se află şi o placă pusă de francmasoni. La capătul grădinii icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe priveşte şi priveghează tot acest spaţiu.
Un spaţiu vast din partea de est a domeniului este ocupat de „Grădina lui Allah”. Aici curiozitatea vizitatorilor este satisfăcută de o colecţie de 250 de cactuşi, considerată cea mai mare din Europa. Unii din ei cresc în seră, iar alţii în anotimpurile călduroase într-o grădină paralelă cu sera, în apropierea mării. În seră o diversitate de specii sunt dispuse simetric, în rândurile din mijloc, cactuşi înalţi, aproape cât sera, adevăraţi arbuşti cu trunchiuri groase, crengi contorsionate, frunze cărnoa-se, cu fructe rare, date în pârg sau deja maturizate, de culoare roşie. În părţile laterale sunt plante mai mici. O mulţime de cactuşi mici, unii deja înfloriţi, pot fi admiraţi în răsadniţe. O diversitate de denumiri ştiinţifice, utile mai ales specialiştilor, pot fi citite pe plăcuţe: cactaceae, euphoriaceae, crassulacea, nyctaginaceae etc. Flori de leandru şi de bougainvillea înviorează atmosfera. Privită în ansamblu sera creează o puternică impresie de exotism, vigoare, bărbăţie, rezistenţă şi putere de autoapărare a plantelor. În aer liber se află o altă plantaţie de cactuşi aparţinând unor specii diverse, majoritatea cu trunchiuri bătrâne, scorojite, care ne amintesc de faţa unui bătrân chinuit de vreme, ce pare a se afla într-o mare suferinţă. O întrebare firească ce ne apare în minte este dacă aclimatizarea lor aici, la malul Mării Negre le-o fi fost uşoară, dacă suportă cu uşurinţă vaporii săraţi ai mării, dacă nu le-o fi dor de lumea deşertului, de nisipul fierbinte şi de soarele arzător? În mod involuntar ne vine în minte soarta poetului latin Ovidiu surghiunit la malul Mării Negre, într-o zonă cu o climă ostilă. Un rând de chiparoşi separă grădina de cactuşi din aer liber de o grădină de flori, de formă dreptunghiulară, străbătută de canale de apă care cade din 3 izvoare. Primăvara aici poţi admira flori de sezon, precum lalele, bujori, iar la începutul toamnei salvia şi crăiţele sunt la ele acasă, creând o atmosferă luminoasă şi strălucitoare, revigorată de soare şi de apa care curge pe canale. Ca şi în alte părţi ale grădinilor din loc în loc sunt plasate oale mari de lut, spre a crea o simbioză perfectă între vegetal şi mineral şi între creaţiile omului şi cele ale naturii.
Într-o altă parte a grădinii care impresionează prin rigoarea geometrică a rondurilor de flori, prin diversitate cromatică dominată de roşul aprins al salviei şi galbenul crăiţelor, poţi poposi la un altar vegetal şi să te rogi la icoanele de pe pereţi în semn de mulţumire faţă de Dumnezeu că te poţi bucura de acest spaţiu divin.
