Brunswick, deși oraș istoric, capitală a lui Henry The Lion, ne-a întâmpinat cu o pată de culoare amuzantă – Happy Rizzi House, un fel de sediu general al personajelor mai recente din desenele animate.
La doi pași spre zona istorică, magistralul Palat-reședință a ducilor de Brunswick, ce a îndurat vitregiile vremurilor și vremii, dar acum pare ,,ca nou” – aspect datorat fațadei neoclasice.
Suita de construcții monumentale ce se perindă privitorului s-a încadrat următoarelor stiluri : un superb palat neogotic (sediul actualei primării) cu arcade dure și turnuri ascuțite, dar și cu un element relativ nou pentru peisajul arhitecturalar german – un turn-clopotniță de tipul celor belgiene sau zona nordică a Franței; un complex romanic cu accente renascentiste - Castelul Dankwarderode, sediul puterii vechiului burg, cu timpul parte a Ligii Hanseatice, în fața căruia statuia Leului (simbolul lui Henry) tronează magistral;
Marea Catedrala St. Blasii, bloncosul romanic cu influențe gotice, devenită necropola regală a dinastiei Welf-ilor;atmosfera medievală este completată de cartierul caselor jumătate piatră-jumătate lemn, decorate cu gust.
Cum buna-dispoziție era starea de spirit la tot pasul, ne-am făcut pentru momente bune martorii unui eveniment fericit, contaminându-ne cu zâmbete și amintiri.