de Raluca Sofian
Reghin... Nu-mi pot struni un zambet in fata portii negre de pe Strada Sării. Răsare singur si lăuntric, de fiecare data, pentru ca preț de o bătaie de inima simt cum se oprește lumea toată. In spatele inselatoarei sobrietăți, scena e vibranta. Nu ma așteaptă “doar” un atelier, ci un laborator de alchimie comparată. E locul unde lecturile-mi despre calugari lutieri, cabala mistica a cifrelor și lemnul de rezonanta au prins candva contur și substanța. Locul unde am invatat ca Viorile sunt nod de suflete pecete. Și epicentrul armonic a doua texturi încă negasite dar predilecte, arcuind pe corzi artificii animiste deloc…discrete.
“Lutierii cautau pe o raza de 11 kilometri in jurul molidului taiat, "copacul frate" - un paltin argintiu, din care se facea spatele instrumentului. Recunosteai cu usurinta pe acest "frate de cruce" al molidului - un copac singuratic si batut de vant, puternic si usor rasucit, cu lemnul in interior facut "funie" - ceea ce insemna ca fibra lemnului avea un desen in nuante de culori insurubate, sub forma de vartej de ape sau chiar de cochilie...”
