Si iata-ma ajuns si in tara controversata. Ideea nu-mi apartinea in totalitate desi de multe ori m-a biciuit gandul de a merge macar o singura data acolo, sa trag pe nas din aerul lor sfant. De mic copil mi-au placut zborurile , am avut fascinatie pentru pasari (care ulterior a capatat o conotatie complet peiorativa) si tot ce insemna sfidarea gravitatiei. Desigur, ajuns pe Henri Coarda, am fost satisfacut doar cu prima parte, sfidarea. Pentru ca toate lucrurile sa mearga bine, am fost controlat (eu din tot grupul) in mod “ceva mai temeinic” (aproape asemeni unui tuseu rectal) prin prisma prejudecatilor si preconceptiilor ca, daca arat ca un terorist dubios, am barba si piuie metalele infipte in diverse parti ale corpului meu prin poarta de control, inseamna ca sunt de neincredere. Aceeasi manevra scaldata in bunavoia scepticismului oligofren al unei tari paranoice mi-a fost aplicata si in Tel Aviv, unde, un nene de pe acolo m-a acostat in terminal cu intrebari riguroase despre cum mama dracului am ajuns eu acolo, cu ce grup am venit si mai ales de ce . Sfidandu-l din accentul britanic pronuntat i-am comunicat sa ma lase in plata Domnului sau a lui Yahve sau in orice o mai crede el numai sa plec dracu ca am treaba si nu bombardez pe nimeni.
Am remarcat ca astia din Israel nu prea stiu de gluma. Cred ca e o conspiratie cu toti comediantii evrei care sunt foarte haiosi. Si… am pornit la drum. In prima faza ghidul mi s-a parut ca are un usor retard pentru ca vreo ora si jumatate vorbea la microfonul din autocarul cu care ne plimbam de la o locatie la alta ca si cand ar fi fumat foarte foarte multa iarba , iar formulele lui de adresare erau “dragii mei “ sau “scumpii mei” , lucru ce mi-a amintit de
Afla mai multe accesand http://www.sacalatorim.ro/israel-isreal-de-robert-matei/
