Priveam zilele trecute printr-un pahar cu vin roșu spre nedefinitul infinit ce va urma. Era un altfel de roșu decât cel ce ne-a strivit și, pe alocuri, încă ne strivește ideile, năzuințele, sufletele și bucuriile cele mai mici, cele mai firești. Era ca rubinele din lagăre de ceas care rotește timpul ce a fost și chiar pe cel ce va să vină, timpul trecut pe care îndrăznim să credem că îl știm și veșnicia care-ncepe acum.
Au început să-mi umble gândurile, să-mi revină amintiri, să caut urme din măruntaiele planetei aduse de viță în boabele fructelor sale și dăruite nouă celor care continuăm metamorfoza înepută de marele Big Bang, metamorfoza mineralelor dizolvate de ape, sorbite de rădăcinile viței, purtate prin venele sale și apoi coapte la foc mic de razele soarelui și de căldura din pietrele și pământurile prin care își croiește drumul spre centrul planetei spre a o uni cu centrul universului.
Vinul are amprenta sa sculptată de
Afla mai multe aici !
