de Valentin Oanta
Japonia este o țară insulară, de fapt un arhipelag format din patru insule mari și multe mai mici, situat în nord aproape de estul Siberiei, iar în sud în proximitatea Taiwanului. Cele patru mari insule sunt Hokkaido, Honsu, Sikoku și Kyusu. Pentru un european ca mine, Japonia reprezintă un teritoriu fascinant, cu foarte multe elemente diferite de cele care ne sunt cunoscute nouă. Sunt specifice acestei țări marile temple budiste, dar și aranjamentele florale, grădinile feerice, kimonourile, sau sportul numit Sumo. Este o țară superdezvoltată, produsele lor de înaltă tehnologie fiind regăsite în întreaga lume prin componente în domeniul comunicațiilor, transporturilor, divertismentului etc. Pentru un japonez este absolut normal să muncească 16 ore pe zi.
Atracțiile turistice abundă. Nu numai orașele mari precum capitala Tokio sau Kioto, Yokohama ori Osaka sunt vestite pentru obiectivele lor turistice, spectacole stradale cu specific istoric, inclusiv arte marțiale, sau mesele tradiționale cu nelipsitul sushi, dar și emblematicul munte Fuji, sau muntele Hiei-Zan, ținutul Matsumoto ori Parcul National Shiretoko. Apariția gheișelor reprezintă ceva cu totul inedit pentru noi.
Întâlnim și numele Hagi binecunoscut la noi. Dar nu are nicio legătură cu ceea ce știm noi. Hagi este nestemata litoralului San-Ina. Aici sunt încă prezente reședințele samurailor, dar și plaje cu nisip fin sau atrăgătoarele peisaje mixte munte-mare. Orașul și-a câștigat un loc important pe harta Japoniei ca domeniu al conducătorului clanului Choshu, pe numele său Mori Terumoto ( la ei cuvântul clan are altă semnificație decât la noi ).
Este greu sa recomanzi ceva în Japonia întrucât totul este inedit, deosebit de cultura europeană, de la arhitectură la peisajele încântătoare, portul tradițional, până la agitația permanentă din marile orașe, sau zâmbetul omniprezent și salutul respectuos. Așa că, las la latitudinea dumneavoastră unde veți merge și ce veți face pe acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu