Dobrogea, ținutul contrastelor și al diversității - manastirile din Judetul Tulcea

 

de Elena Trifan

O călătorie prin ţinutul Dobrogei spre Murighiol şi Mahmudia îţi dezvăluie o regiune a contrastelor şi a diversităţii: dealuri arse de soare sau presărate cu arbuşti, care uneori stau faţă în faţă cu suprafeţe de câmpii roditoare, uscat şi ape, câmpuri impecabil lucrate sau ierburi uscate, verde fraged, verde matur, verde pigmentat de maroniul toamnei sau uscăciune totală, soare şi vânt, localităţi şi obiective turistice cu nume româneşti sau turceşti, vile moderne şi case tradiţionale, mori de vânt şi centrale eoliene, albastrul cerului şi verdele mării, abundenţă de insecte şi absenţa lor. 

Un prim obiectiv al călătoriei a fost o vizită foarte scurtă la Mânăstirile din judeţul Tulcea: Cocoş, Saon şi Celic Dere. 

Mânăstirea Cocoş este situată la aproximativ 6 km. de comuna Niculiţel, la poalele muntelui Cocoşului acoperit cu păduri de tei. O legendă spune că în vechime aici s-a auzit glasul unui cocoş însoţit de glas de toacă. La intrare te întâmpină un turn înalt pe a cărui poartă veche din lemn sunt sculptate chipuri de sfinţi. Imagini contrastante, impresionante se profilează în curte. În partea stângă, tradiţie arhitectonică şi sculpturală şi un miniparadis floral divers şi viu colorat creează o puternică impresie de frăgezime, puritate şi prospeţime.  În partea dreaptă un gard viu de tuia, copaci şi arbuşti între care predomină coniferele, trimit spre lumea pădurii şi a muntelui din apropiere. În mijlocul lor albă şi impunătoare, cu trei turle cu acoperişul arămiu se înalţă Biserica cu hramul „Sfânta Treime”. În exterior, la intrare sunt patru coloane, iar pe pereţi, de o parte şi de alta a uşii din lemn sunt portretele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gravril, ale apostolilor Marcu şi Luca, o pictură din partea superioară înfăţişează „Sfânta Treime”. În interiorul bisericii pe lângă picturile obişnuite, ne reţine atenţia motivul viţei-de-vie cu struguri ce se înalţă din ghivece la colţuri şi este pictat din abundenţă pe catapeteasmă. În biserică se află moaştele a patru martiri: Zotic, Atal, Camisie, Filip ale căror oseminte au fost găsite în anul 1971 într-o criptă din localitatea Niculiţel. Sărbătorirea lor pe 4 iunie atrage o mulţime de pelerini.

La 11 km. depărtare de Tulcea pe malul bălţii Saon se află mânăstirea cu acelaşi nume care înseamnă „căldare, ceaun,” denumire dată de la forma pe care o ia apa. În apropierea Mânăstirii Saon sunt podgorii foarte bine lucrate. În curte pot fi admiraţi salcâmi vechi, cu trunchiuri contorsionate, roase de vechime, o moară de vânt, flori, o barcă cu năvod, plină cu ghivece de flori, păsări atrăgătoare: struţi, păuni, fazani. Biserica cea nouă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, în formă de cruce, cu trei turle este suplă, plăcută şi intimă, cu pictură şi sculptură luminoase, catapeteasma, o adevărată bijuterie scluptată în lemn de culoare deschisă, cu motivul viţei-de-vie şi chipuri de sfinţi. Stranele sunt sculptate din acelaşi lemn de culoare naturală, cu motive florale şi imaginea Sfintei Cruci. În biserică se află moaşte şi veşminte de sfinţi şi o părticică din lemnul Sfintei Cruci.

Mânăstirea Celic Dere este situată la 24 km. de Tulcea. Şi-a luat numele de la pârâul din apropriere care în limba turcă înseamnă „apă/pârâu de oţel.” Este situată într-un spaţiu în pantă, prevăzut cu moară de vânt, brădet de baltă, alei cu arbuşti şi flori. Peisajul urcă spre mânăstire ca pe o scară spre lumină, spre pace şi bucurie. Mânăstirea este mare, spaţioasă, elegantă, etajată, cu pictură realizată în stil neo-bizantin, cu chenare orientale, catapeteasmă lucrată în lemn de păr aurit şi multe icoane, despre unele spunându-se că au puteri miraculoase. “Icoana Mântuitorului Iisus Hristos” numită şi “Icoana care se curăţă singură” a fost adusă la mânăstire de către un soldat, în timpul conflictelor ruso-turce. Era înnegrită şi în timp a început să se cureţe singură. Despre “Icoana Maicii Domnului Eleusa, Îndurătoarea sau Grabnic Ajutătoarea” pictată pe lemn, adusă de la Sfântul Munte se spune că le-a vorbit măicuţelor, iar despre “Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni” se afirmă că a scăpat de două ori din incendii, a cerut să fie dusă “La Fecioare” şi a vindecat doi călugări.