de Elena Trifan
Şcoala „Sfântul Apostol Andrei” din Ploieşti ne-a propus o excursie literară la Casa Memorială „Vasile Voiculescu” din comuna Pârscov, judeţul Buzău.
Deşi cerul era înnorat, am trăit totul ca pe o adevărată sărbătoare a dorinţei de a revedea locul naşterii unuia din cei mai mari scriitori români, de a ne îmbogăţi cunoştinţele literare şi geografice, de a ieşi
din stereotipiile cotidianului. Drumul de la Ploieşti la Pârscov ne-a oferit un spectacol al naturii aflate în anotimpul zămislirii, care, cu cât ne apropiam de obiectivul stabilit, devenea din ce în ce mai bogat şi mai fascinant. Verdele ierbii, albul şi rozul pomilor în floare ne-au creat o puternică impresie de viaţă, de puritate şi frăgezime, de renaştere şi rodire.
Localitatea Pârscov este situată de-a lungul şoselei Buzău-Braşov şi al râului Buzău, într-un spaţiu atractiv atât prin aspectul natural, cât şi material şi cultural, protejat şi înfrumuseţat de dealurile Măgura. Zona este presărată cu obiective turistice remarcabile: Mânăstirile Ciolanu, Răteşti, schiturile rupestre de la Bozioru etc.
Unul din obiectivele turistice emblematice pentru cultura localităţii Pârscov este Casa Memorială „Vasile Voiculescu” situată pe partea stângă a şoselei, în apropierea locului unde se ţine Târgul tradiţional săptămânal şi al podului de peste apa Buzăului. Privită din stradă pare o casă tradiţională cu prispă de lemn, veche şi solidă totodată. În curtea casei câteva elemente alcătuiesc un univers specific
familiei scriitorului şi zonei: câţiva pomi, arbuşti şi câteva flori dau viaţă peisajului, o expoziţie de cruci adunate de pe dealurile din jur leagă prezentul de trecut, viaţa materială de cea spirituală, efemerul de etern; un spaţiu dreptunghiular înconjurat de un gard de piatră aminteşte de stupina familiei. Cea mai atrăgătoare este statuia scriitorului aflată chiar în faţa casei, operă a sculptorului Oscar Han, situată pe un soclu de piatră de Măgura, lucrată în bronz, dezvelită în octombrie 1974.
Am fost întâmpinaţi de doamna muzeograf Fănuţa Gorgan care cu multă amabilitate şi sensibilitate ne-a dat explicaţiile necesare.
Casa Memorială „Vasile Voiculescu” reconstruită după modelul casei părinteşti are o arhitectură cu temelie de piatră, specifică localităţii, cu hol pe mijloc şi patru camere dispuse simetric câte două de o parte şi de alta a acestuia. A fost inaugurată în octombrie 1989. Pe peretele exterior, comun cu prispa casei se află o placă depusă de Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România la prima ei Conferinţă Naţională din 1991, în semn de omagiere a medicului scriitor Vasile Voiculescu. Pe un medalion fixat pe aceasta este imortalizat un adevărat dicton despre artă: „Arta nu are patrie, patria fiind ea însăşi.”
Vasile Voiculescu (1884-1863), medic, poet, prozator, dramaturg, s-a născut în această casă și a trăit aici numai în primii 6 ani de viaţă. Se spune că s-a născut cu căiţă pe cap, ceea ce a fost interpretat ca un semn al norocului. După cum a mărturisit mai târziu, a trăit într-un mod tipic rural, copilăria fiindu-i marcată de educaţia religioasă care i s-a făcut în familie, de datinile şi obiceiurile din viaţa colectivităţii şi de natura înconjurătoare. Jocul lui preferat a fost de-a biserica şi memorabilă a rămas pentru el ziua în care a cules flori de pe dealul din jur şi le-a dus la biserică pentru a fi sfinţite.
Obiectele din casa memorială vin să completeze informaţia existentă despre viaţa şi activitatea lui. Pe lângă expoziţiile de documente referitoare la viaţa şi la activitatea autorului, cărţi care i-au aparţinut, ne-au reţinut atenţia, în mod deosebit, 2 camere: cea ţărănească în care s-a născut scriitorul, mobilată după modelul caselor tradiţionale din Pârscov, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu preşuri pe jos, pat de lemn cu saltea de paie, scoarţă cu motive geometrice pe perete, dulapuri şi poliţe cu vase de ceramică, roată de tors, ştergare cusute în culori vii, unul din ele aflat deasupra uşii de la intrare şi având deasupra o icoană în semn de binecuvântare a celor ce trec pragul camerei şi de protejare a acestui minispaţiu fundamental pentru viaţa familiei.
Prima cameră din dreapta, ca şi cea ţărănească oferă o puternică imagine de viaţă datorită scoarţelor cu motive geometrice, în culori vii, una expusă pe jos şi alta pe perete. Pe scoarţa de pe perete se află
portretul lui Vasile Voiculescu complet încărunţit, cu privirea profundă şi o uimire tristă pe faţă. O imagine mai puţin obişnuită, pe unul din perete, este alcătuită din patru icoane aşezate în cruce, fortificare a credinţei, a puterii de apărare, a binecuvântării locuinţei. Tot aici sunt expuse un tablou care înfăţişează o casă în Pârscov, patefonul care a aparţinut familiei Voiculescu şi portretul soţiei scriitorului, Maria, şi obiecte de mobilier.
Holul oferă imagini ale felului în care au fost receptaţi autorul şi opera sa în sculptură, pictură şi grafică. Astfel, aici pot fi admirate bustul scriitorului realizat de sculptorul Emil Pricopescu şi tablouri cu ilustrări ale sonetelor voiculesciene şi ale scrierilor în proză „Momâia”, „Viscolul”, „Lostriţa”, „Chef la mânăstire” etc.
Cunoaşterea casei a fost urmată de cea a operei prin intermediul unei activităţi literare de cerc pedagogic, pe care profesori şi elevi de la Şcoala „Sfântul Apostol Andrei” din Ploieşti, în colaborare cu Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din aceeaşi localitate şi Casa Memorială „Vasile Voiculesu”, au susţinut-o în curtea muzeului într-o atmosferătipic voiculesciană. Prof. Neagu Ruxandra de la Şcoala „Sfântul Apostol Andrei” a citit referatul „Personajul psihologic între a simţi şi a vedea, o incursiune în
căutarea sinelui” şi un grup de elevi de la aceeaşi şcoală, coordonaţi de prof. Desdemona Chilan, Ruxandra Neagu, Ana-Maria Tănase şi-au propus să ilustreze aspecte surprinse în referatul mai-sus amintit, prin lectura şi prin interpretarea unor fragmente semnificative din romanele „Zahei Orbul” de Vasile Voiculescu şi „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu. Preotul Ioanin Chilan de la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Ploieşti a făcut o expunere cu tema „Abordarea dimensiunii teologice în romanul Zahei Orbul”.
Casa vizitată, ca şi Concursul Naţional de Poezie, Proză şi Publicistică organizat de instituţii de cultură buzoiene, la care am fost invitaţi să participăm, sunt dovezi ale cinstirii de care se bucură scriitorul în memoria urmaşilor săi. Am trăit cu toţii o zi plină de frumuseţe şi semnificaţii, în care soarele cunoaşterii a strălucit din plin, chiar dacă cel cosmic a refuzat să îşi arate chipul pe bolta cerească, o zi în care s-a adeverit afirmaţia lui Vasile Voiculescu: „Ar timpul, semăn fapte.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu