Zborul cu balonul în Cappadocia – aventura vieții la înălțime

de Livia Manzatu

Motto:

„Libertatea călătoriei deschide mintea către niște posibilități nelimitate. 

Dacă nu faci nimic neașteptat, nimic neașteptat nu ți se va întâmpla”

(Fay Weldon)

„Călătorului îi stă bine cu drumul”, spune un vechi proverb românesc. „Oriunde și oricând”, aș adauga eu. Ivindu-se ocazia de a călători chiar și în această lună a anului, când mulți abia își fac planuri pentru vacanța estivală, mi-am zis: „De ce nu?”

Cappadocia este cu siguranță cel mai renumit loc din lume pentru zborul cu balonul cu aer cald, iar pentru mine a reprezentat dintotdeauna o tentație. Cunoscută în antichitate sub numele persan Katpatuka, adică „tărâmul cailor frumoși”, întrucât era vestită pentru creșterea cailor de rasă, întreaga zonă a Cappadociei este de origine vulcanică, toată priveliștea de

acum fiind rezultatul erupțiilor munților Ercies și Hasan, în urmă cu milioane de ani, când toată valea s-a umplut cu lavă. Vântul și precipitațiile au modelat în mii de ani tuful vulcanic, dând naștere unor forme bizare, asemănătoare unor „hornuri de zâne”. 

Iată că a venit și ziua mult așteptată. Ora 5 dimineața: microbuzul pus la dispoziție de către agenția de turism organizatoare din Turcia ne-a preluat de la hotel și în maxim o jumătate de oră am ajuns pe platoul unde baloane de diferite culori și mărimi se pregăteau să își poarte turiștii spre înălțimi. Aerul rece al dimineții ne-a  înviorat; suntem pregătiți pentru această aventură: unii pentru prima dată, alții pentru a nu-știu-câta oară, dar la fel de entuziasmați ca și mine. Până ne-a venit și nouă rândul să urcăm în balon, am asistat la pregătirea pentru zbor a celorlalte: ușor-ușor, baloanele dezumflate, culcate la pământ, la contactul cu aerul fierbinte produs de niște generatoare care suflau flăcări spre interiorul lor, se îndreptau la verticală, iar mai mulți oameni aduceau nacela în poziția de decolare. Unele baloane luaseră deja calea aerului, creând exact acea imagine de poveste care este emblema Cappadociei. Deși extrasezon, platoul era plin de baloane! 

E rândul nostru acum să urcăm în balon. Nerăbdători și plini de bucurie ne-am grupat câte patru și am escaladat pereții nacelei (unii mai ușor, alții mai greu) pentru a ne lua locul înauntru și….să zburăm! Decolarea a fost atât de lină, încât nici nu am simțit când ne-am desprins de sol. Senzația era de plutire… Imaginea liniei orizontului înroșită de răsăritul soarelui cu baloanele multicolore proiectate pe cer era de vis… Aparatele foto sau telefoanele mobile nu conteneau să surprindă fiecare priveliște care ni se înfățisa privirii. În câteva minute cerul s-a umplut de baloanele multicolore; unele dintre ele, de mici dimensiuni (cu 4-6 pasageri la bord), fiind mai ușoare, se ridicau mult mai sus decât al nostru, dar și tariful era pe măsură! Pilotul nostru, foarte îndemânatic, ne-a plimbat prin înaltul cerului, dar și prin văile adânci unde formațiunile de tuf vulcanic se ridicau semețe, creând un peisaj din altă lume. Pus pe șotii, pentru a ne face experiența și mai palpitantă, cobora abrupt în vale, dându-ne emoții că se prăbușește pe vreo culme semeață, după care se ridica brusc spre cer.

Atât de mult ne-a plăcut, încât am fi dorit să mai rămânem în aer. Din păcate, după o oră, experiența noastră se apropia de final. La fel de lin cum a decolat, tot așa a și aterizat, de fapt pe platforma remorcii unei mașini de teren care ne aștepta lângă microbuzul cu care am sosit. După ce a fost asigurată stabilitatea nacelei pe platforma remorcii, am fost ajutați la coborâre, iar la final curajul nostru a fost răsplatit cu câte o cupă de șampanie fără alcool (că ne aflam doar pe tărâm musulman) și cu un certificat de zbor.