Când așterni piciorul pe pământul Cioclovinei un dulce fior te străbate, acela al regăsirii de sine, al aparteneței la o matrice arhaică, familiară. Te regăsești acasă! Privirea abia cuprinde largul amfiteatru de calcar al satului, simțurile abia fac față brizantului de miresme ce te învăluie din toate părțile. Pășești pe vechi cărări croite de dacii cei dârji, străbați păduri falnice de fag și pajiști smălțuite de flori de câmp. Din pâlcurile de pomi fructiferi răsar casele cioclovinenilor, răsfirate prin toată căldarea vetrei satului, nu mai mult de șapte fumuri. Sunt cei care mai păstrează din melanjul subtil al tradițiilor ancestrale, ancorați între cele două lumi - cea de odinioară și cea modernă.
Oamenii locului, puțini câți au mai rămas, privesc cu evlavie ceea ce le-a dăruit natura și chibzuiesc totul prin prisma unei înțelepciuni populare proverbiale. Un amestec subtil de credințe arhaice - animiste și ortodoxism ghidează încă aceste suflete prin lumea modernă. De pildă, pădurea nu e devastată de malefice și iluzorii gânduri de înavuțire pentru că e sursa lor de
