Când așterni piciorul pe pământul Cioclovinei un dulce fior te străbate, acela al regăsirii de sine, al aparteneței la o matrice arhaică, familiară. Te regăsești acasă! Privirea abia cuprinde largul amfiteatru de calcar al satului, simțurile abia fac față brizantului de miresme ce te învăluie din toate părțile. Pășești pe vechi cărări croite de dacii cei dârji, străbați păduri falnice de fag și pajiști smălțuite de flori de câmp. Din pâlcurile de pomi fructiferi răsar casele cioclovinenilor, răsfirate prin toată căldarea vetrei satului, nu mai mult de șapte fumuri. Sunt cei care mai păstrează din melanjul subtil al tradițiilor ancestrale, ancorați între cele două lumi - cea de odinioară și cea modernă.
Oamenii locului, puțini câți au mai rămas, privesc cu evlavie ceea ce le-a dăruit natura și chibzuiesc totul prin prisma unei înțelepciuni populare proverbiale. Un amestec subtil de credințe arhaice - animiste și ortodoxism ghidează încă aceste suflete prin lumea modernă. De pildă, pădurea nu e devastată de malefice și iluzorii gânduri de înavuțire pentru că e sursa lor de
supraviețuire. Arborii sacrificați sunt atent selectați, obrezuiți și apoi lăsați să-și piardă seva, uscându-se în picioare. Abia după un an sunt transportați spre gospodăria munteanului, fiind mult mai ușori. Sălbăticiunile care au un potențial vătămător asupra omului și animalelor domestice sunt invocate în șoaptă, sub un nume plăsmuit, pentru a nu atrage răul asupra casei - vipera e ”buba” sau ”hăl spurcat”, lupul e ”godină”, ursul e ”macavei” sau ”hăl mare”. Zilele de sărbătoare creștină și cele cu sorginte precreștină sunt ținute cu sfințenie. Nesocotirea acestora trimit nenorociri asupra tuturor, fie animal, fie om - un cal trăznit, un om bolnav, o casă arsă. Calendare medicale așternute pe ochiul unei ferești dau verdictul asupra evoluției stării medicale a fiecărui membru din familie, de-a lungul întregului an. Mesteacănul e cel ce poartă fatidicul ori fericitul mesaj. Tot mesteacănul tânăr e aninat pe la porți în sâmbăta premergătoare Armindenului pentru a marca debutul primăverii și a atrage norocul.Cioclovina - insula uitării - își duce mai departate, prin vifornițele modernismului, zestrea de cultură străveche, cu zguduiri și știrbiri inerente, cu exod de suflete spre alte orizonturi, spirite ce caută zadarnice regăsiri de sine și false prosperități.
Pasul urcă molcom potecile Cioclovinei. Un șarpe îți taie calea, căutându-și refugiul între rădăcinile dezgolite ale unui fag. Probabil este gardianul miraculoaselor cristalizări calcitice încrustate în breciilor calcaroase. Poate e ispita ... ori poate e doar întruchiparea resurecției satului hunedorean, aidoma șarpelui ce se leapădă de vechile straie și renaște mai strălucitor, mai puternic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu