Vara in sudul Patagoniei

 de Paul Drosu

Față in față (sau, ma rog, spate in față) cu GHETARUL PIUS XI – Chile. In niste conditii meteo incredibil de bune pentru aceasta zona a lumii!

Postez aceasta imagine nu pentru a-mi arata privirea inteligenta, hi, hi…, ci pentru a va arata ce inseamna "vara" in sudul Patagoniei si ce fel de imbracaminte trebuie folosita pentru protejarea de "caldura" verii. Atunci cand te afli adanc printre fiordurile sudice chiliene, langa ghetarul PIUS XI, cel mai mare ghetar din America de Sud si cel mai lung ghetar din emisfera sudica, in afara Antarcticii – 66 km lungime si 1300 km2 suprafata. Si, in plus, lucru uimitor in zilele noastre, un ghetar care…CRESTE, in loc sa se retraga, un ghetar care isi mareste suprafata, cum mai sunt doar cativa ghetari in lume, printre care vreo 2 in Alaska. Iar lungimea acestui urias ghetar se apropie foarte mult si chiar depaseste lungimile record ale ghetarilor din Himalaya si Karakorum – de exemplu celebrul ghetar Baltoro, de-a lungul caruia se insira cateva varfuri de peste 8.000 de metri (printre care si al 2-lea varf al lumii – "ucigasul" K2 (Chogori)), are doar 63 de km lungime… Numai ca ghetarul din imagine, Pius XI este, practic, la nivelul marii, nu la cateva mii de metri altitudine, la racoare.

In spate se vad Anzii inzapeziti si imensa calota de gheata din care acest ghetar face parte - Hielo Patagónico Sur (Campul de gheata Patagonez sudic), al doilea (si foarte aproape ca suprafata) dupa Kluane National Park din Alaska), cel mai mare camp de gheata continua din zone non-polare de pe Pamant. Ceva mai la nord este Hielo Patagónico Norte (Campul de gheata Patagonez nordic), care, odata, facea corp comun cu Hielo Patagónico Sur si, astfel, cele 2 Campuri de Gheata sunt mult mai mari ca cel din Alaska! Iar in spatele acestei imense calote de gheata se afla celebrele si cele mai greu de escaladat varfuri montane din cele 2 Americi - El Chalten (Fitz Roy) si Cerro Torre!

La acest ghetar, Pius XI, se ajunge extrem de greu, accesul fiind posibil numai dinspre oceanul Pacific, dupa vreo 2 zile de mers cu vaporul si in cazul in care conditiile meteo o permit, ceea ce se intampla destul de rar, printre altele si din cauza faptului ca in aceste zone ploua, pe aceasta planeta, la nivelul oceanului, cele mai multe zile dintr-un an, cum am mai spus eu. Accesul nostru s-a decis in ultima secunda, intr-o fereastra nesperata de vreme cat de cat buna...in sensul dat in Patagonia notiunii de "vreme buna"...

Muntele care Fumega

de Paul Drosu

     FITZ ROY, in limba albilor sau EL CHALTEN (Muntele care Fumega), in limba tehuelche, a indienilor nativi...cel mai salbatic si mai greu de escaladat munte din cele 2 Americi..."Sfantul Graal" al oricarui alpinist avansat si "Perla" Patagoniei. Caci numai alpinistii cu o tehnica impecabila, cu o vointa uriasa si cu o doza substantiala de...noroc pot avea sanse cat de cat rezonabile de cucerire a acestui varf de granit... iar acesti alpinisti sunt extrem de putini, din moment ce poti sa ii numeri pe degetele de la o mana pe aceia ce reusesc, intr-un an, aceasta ascensiune, chiar pe cel mai "usor" traseu. :D Inca de la prima ascensiune, uluitoare pentru acele vremuri, din 1952, a legendarilor alpinisti francezi Lionel Terray si Guido Magnone, au fost accidente fatale. La fel si in cea de a doua ascensiune, petrecuta peste...13 ani (!), in 1965. Dificultatile tehnice extreme si conditiile meteo la fel de extreme, intre care vanturile patagoneze cu viteze de uragan, care au

Patagonia andina – Printre vulcani si prin norii de cenusa vulcanica

de Paul Drosu
     
 1.O plecare cu emotii din Buenos Aires

     O foarte devreme dimineata de septembrie, pe aeroportul Jorge Newbery din Buenos Aires. Suntem obositi, dupa o noapte alba, care a inceput cu amanarile repetate ale zborului nostru de intoarcere de la cascada Iguazu la Buenos Aires. Si asa, in loc sa mai prindem cateva ore de somn la hotel in Buenos Aires, inainte de zborul spre San Carlos de Bariloche, capitala ”Elvetiei” Americii de Sud, acum alergam prin aeroport, dupa ce am aterizat cu cursa de la Iguazu, pe ultima suta de metri. Bine macar ca e acelasi aeroport…Eu si cu Madi tropaim impreuna cu ceilalti cativa francezi din gasca, avandu-l in frunte pe Nicolas, ghidul nostru, un bordelez care traieste in Peru de cativa ani, fotograf pasionat. Inainte de a ajunge la checkin-ul pentru Bariloche, ne oprim la intrarea aeroportului, pentru a ne recupera bagajele mari, pe care nu le mai luasem in calatoria de cateva zile de la Iguazu si le lasasem in Buenos Aires. Baietii lui Nicolas s-au descurcat bine: au luat bagajele noastre de la hotel cu un microbuz si acum ne asteapta. Muchas gracias, hombres! Le recuperam repede, le aruncam pe cate un carut si, in galop, catre check-in, care deja a inceput…

2. Un zbor scurtat din cauza norului de cenusa vulcanica si cateva date despre o eruptie vulcanica

     Dar aventura continua…aflam ca avionul nu poate zbura pana la Bariloche, ci se va

Afla mai multe aici !