Se afișează postările cu eticheta Poarta Sarutului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poarta Sarutului. Afișați toate postările

duminică, 1 august 2021

Operele de Patrimoniu Mondial de la Tirgu-Jiu ale lui inegalabilului Brancusi

 


de Marian Lisu

Brâncuși–inegalabilul cioplitor în perfecțiune, universalul, cel care plecase pe jos din Hobița natală până în Orașul Luminilor spre a-l întâlni și a-l îndupleca pe Roden să-i descifreze din arta sublimului.
Cel cunoscut de toți iubitorii artelor frumoase și nu ne mai aparține decât în parte, resturile ființei lui, prin creații, împânzind mapamondul.
Și pentru a bucura pe cei de acum și de după, ne-a lăsat marcând posteritatea, amintirea vremurilor tulburi în care viețuise, marcate de Marele Război, cel prea urât în sufletele celor din interbelic, căci luase tribut de sânge cum nu se mai văzuse pe aceste meleaguri.
Ansamblul excepțional nu a fost descifrat niciodată așa cum îl visase Maestrul, căci a