de Elena Trifan
Printre locurile binecuvântate de Dumnezeu se află şi judeţul Vâlcea, pe care l-am descoperit cu încântare în timpul unor acţiuni culturale la care am participat, în timpul unor circuite făcute în ţară sau al concediilor petrecute în staţiunile Căciulata şi Olăneşti. De fiecare dată m-a încântat cu peisajul lui diversificat, plin de viaţă şi curat, oamenii blânzi, calmi, harnici şi primitori, mânăstirile presărate pe tot cuprinsul lui, ctitorii ale marilor voievozi, unde rugăciunile şi cântecele dedicate Domnului se aud neîncetat şi undemi-a plăcut adeseori să spun că l-am descoperit pe Dumnezeu. Am participat la târguri şi sărbători şi am avut ocazia să îi cunosc tradiţiile, frumuseţea costumelor şi cântecului popular, ameşteşugurilor şi să iau lecţii de olărit. M-am bucurat de apele lui tămăduitoare, de aerul sărat şi de amenajarea modernă a Salinei de la Ocnele Mari, de grădinile lui pe care în luna aprilie mereu le găseam în floare. Eram convinsă că staţiunea mea preferată este Căciulata, care îmi oferea perspectiva muntelui şi a apei Oltului, cu deschiderile ei vaste şi cu rezonanţa ei literară şi istorică. Graţie mânăstirilor din localitate pentru mine timpul petrecut aici era o veşnică sărbătoare. Vizitasem şi staţiunea Olăneşti şi mi-am petrecut chiar concedii aici, dar eram convinsă că nu îmi place. Mi se părea îngustă, o apă şi o vale între munţi, cu miros de sulf şi păduri de foioase care îţi blocau orice perspectivă.
Fusesem crescută la câmpie, lângă o apă, într-un spaţiu care îmi dădea perspective vizuale. Mi-a trebuit mult timp ca să îmi dau seama de ce am preferinţe pentru spaţiile deschise situate, mai ales, pe malurile apelor, Căciulata, Nessebar etc. Într-un an nu am mers la Olăneşti şi mi-a fost dor cumplit de el. Vedeam în faţa ochilor abundenţa de muguri din pădurile de foioase, simţurile tânjeau după prospeţimea şi după verdele crud al primăverii, după susurul apei care curgea printre munţi, într-un spaţiu sacru şi binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea izvoare de apă minerală, un loc retras şi discret unde te poţi izola de tot ceea ce înseamnă tumultul vieţii cotidiene, nelinişti, agitaţie, nemulţumiri şi suferinţe.
Din balconul hotelului „Tisa” în care am fost cazaţi am avut o perspectivă foarte frumoasă asupra staţiunii şi a versantului opus al muntelui. Dintre acoperişurile caselor se înalţă Bisericuţa din Albac, minune arhitecturală, religioasă şi istorică, strămutată din locurile ei de baştină spre a fi salvată de către Ion I.C. Brătianu şi adusă în cele din urmă aici, la Olăneşti, ca liant al legăturii dintre românii de pretutindeni, ca dovadă a faptului că pe acest pământ au trăit şi trăiesc mulţi români patrioţi, a nemuririi valorilor culturale româneşti, în ciuda valurilor potrivnice ale istoriei. Dacă alteori am privit-o de jos, de la baza ei, acum am avut ocazia să îi văd partea superioară, acoperişul de şindrilă neagră, turla ce părea că se pierde spre cer şi drapelul României care flutură la înălţime, reuşind să învioreze peisajul prin culorile lui şi să trezească un profund sentiment patriotic. De aici am putut admira în toată splendoarea lor răsăritul şi asfinţitul de soare, cerul senin, pe al cărui albastru s-a profilat câte un nor alburiu, cât şi cerul înnorat din care ploile s-au revărsat abundent.
Ne-am continuat drumul spre vilă în faţa căreia se află un platou de iarbă verde înconjurat din trei părţi de arbori. Ne-a rămas încă vie în faţa ochilor diversitatea cromatică a parcului de acum câţiva ani, când în faţa vilei încă mai creşteau flori cultivate de mâna omului, iarba era acoperită de un covor de flori galbene de păpădie, copacii şi arbuştii erau înfloriţi. Pe lângă verdele argintiu al brazilor, verdele crud al ierbii şi al foioaselor, galbenul florilor de păpădie şi al câtorva arbuşti, ne persistă în minte imaginea unor arbuşti cu frunze şi flori sângerii. Şi toate acestea se înscriu în marea sărbătoare umană şi a naturii care în judeţul Vâlcea şi la Olăneşti ca parte integrantă a lui nu se termină niciodată şi care te urmăreşte indiferent în orice loc te-ai afla.