Micloșoara... N-am găsit contele dar i-am (re)explorat cramele, bucătăria siiii gradina renascentista. Castelul detine ,vezi bine! și saloane fine, de-a dreptul somptuoase, dar, nu sunt eu plamadita anume spre a le, elocvent, descoase. Sunt omul anexelor. Iar in acest caz particular nu doar ca le privesc admirativ dar le și simt, le inspir. Un chip de teracota, o scara de sfoara, un polonic rosu proptit lângă soba bunăoară, bolti arcuite de cărămida, vreo impainjanita grinda, un cos cu imortele, trei nuci, o gutuie, de pâslă lalele sau un abajur din in-servete pot, chiar pot!, cu bucurie sa ma-mbete! Mai da-mi aroma merelor cazute, un nufăr rătăcit printre volute fosnet de toamna aramie, vise o mie! Plus un foișor cu fotolii de rachita….Curată ispita!
