de Claudiu Padurean
Una dintre cele mai importante cetăți din istoria regatului dac este cea de la Costești – Cetățuie. Unii istorici cred că aici s-ar fi aflat prima reședință regală, în adevăratul sens al cuvântului, folosită de monarhii daci. Cetatea a fost ridicată în secolul I î. Ch., iar după ce capitala Daciei a fost mutată la Sarmisegetuza, cetatea de la Costești – Cetățuie a preluat rolul de cel mai important element strategic din sistemul defensiv care proteja noua capitală.

Fortificația este ridicată pe Apa Grădiștei. Platoul superior al
dealului pe care este ridicată fortificația are altitudinea de 514
metri. Cetatea proteja și așezarea civilă de la poalele dealului, ai
cărei locuitori puteau săse refugieze în interiorul fortificației, în
caz de pericol. Sistemul defensiv cuprindea mai multe elemente.
Afla mai multe aici!