de Elena Tifan
Dragă călătorule, dacă vei ajunge vreodată în județul Bacău, indiferent din ce parte ai veni, te sfătuiesc să faci un popas și la cele mai cunoscute biserici și mânăstiri, locuri de încărcare spirituală și de cunoaștere. Dacă aș fi în locul tău, eu aș începe cu cea mai cunoscută dintre ele și anume Biserica Adormirea Maicii Domnului din Borzești, datorită importanței ei istorico-legendare și legăturii cu un erou național foarte îndrăgit și anume Ștefan cel Mare și Sfânt. După cum spun unele surse, Ștefan cel Mare s-a născut la Borzești unde și-a petrecut și copilăria. Era un copil frumos, foarte îndrăgit de tovarășii săi de joacă. Aceștia ii spuneau Ștefănucă sau Ștefăniță.Pe partea stângă a șoselei, pe un spațiu urcător, printre copaci de foioase și conifere se zărește silueta zveltă și elegantă, rămasă în piatră și cărămidă naturală a unui lăcaș religios, mândru precum istoria Moldovei și ctitorul ei. Este ușor de făcut legătura cu istoria națională, deoarece la intrarea în curte, pe partea dreaptă se află statuia lui Ștefan cel Mare.
Un prim obiectiv care îți atrage atenția este clădirea din spatele ei, construită din piatră, zveltă și elegantă, ca și biserica. Este localul vechii școli, care găzduiește un interesant și original muzeu de artă religioasă, inaugurat în anul 1994. Acesta conține o colecție de obiecte strânse timp de 10 ani de pe Valea Trotușului, reprezentative pentru secolele al XVII-lea – al XIX-lea. Prin ce se remarcă acesta? Prin rigoarea geometrică și estetică a aranjării obiectelor expuse aici, prin valoarea documentară și unicitatea unora dintre ele. Imediat ce ai trecut de pragul acestei clădiri, privirea îți este atrasă de o pictură care se află la jumătatea peretului din fața ta, de fapt un colț dedicat în exclusivitate lui Ștefan cel Mare și epocii sale.
Aceasta îl înfățișează pe Ștefan cel Mare îngenunchind smerit în fața lui Daniel Sihastru, înainte de a pleca la luptă, cât și pe Ștefan cel Mare binecuvântat de mitropolitul țării,Teoctist. Tabloul este completat cu harta Moldovei din acel timp, bisericile și mânăstirile construite de Ștefan cel Mare. Tot aici se află și pisania bisericii în traducere românească, pomelnicul lui Ștefan cel Mare, o poză a domnitorului realizată în timpul vieții sale de către un desenator italian și un ”microfon” din secolul al XV-lea, făcut dintr-un vas de lut, cu niște orificii.
În vitrinele muzeului poți privi icoane pe lemn pictate în ulei, în stil bizantin, suflate cu aur, cărți în chirilică, slavonă, greacă, printre care pot fi amintite: ”Cazania” lui Varlaam de la 1643, lucrată pe materiale textile: in, cânepă, bumbac, scrisă cu negru de fum și culoare roșie obținută din alge, copertată în lemn de tei, îmbrăcat în piele; cărți realizate de călugări la mânăstiri, ”Evanghelia” îmbrăcată în ferecătură; cruci din lemn de tisa, 2 chivote, unul din lemn si unul din argint, tipărituri originale, unele aduse de la Viena și de la Lipsca, pomelnice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, veșminte preoțești, din secolul al XIX-lea, lucrate în fir de aur și argint. Cea mai groasă carte din colecție are 1000 de pagini și a fost creată în 3 ani.
Ștefan cel Mare însuși a dotat sfântul lăcaș cu obiecte necesare desfășurării ritualului ortodox, printre care este menționat și un ”Tetraevanghel”: ”lucrare deosebit de valoroasă, cu titluri de aur, inițiale înflorate și frontispicii cu forme geometrice la începutul Evangheliilor” (dr. Ioachim Băcăuanul, episcop al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului). Astăzi lucrarea respectivă se află la Mânăstirea Zografu de la Muntele Athos. Un obiect de mare frumusețe din incinta acestui muzeu este catapeteasma Mânăstirii din Bogdania, în stil baroc moldovenesc, veche de 200 de ani, în mărime naturală, restaurată la Suceava timp de 3 ani. Pe unul dintre pereți se află și jumătate dintr-o catapeteasmă cu pictură naivă.
Obiectivul turistic cel mai important rămâne însă Biserica Adormirea Maicii Domnului la care ajungi urcând câteva trepte de piatră. Imaginea bisericii aflată în partea stângă, chipul ei vechi, înalt și semeț, de piatră, de culoare naturală, stejarii și brazii bătrâni și falnici și clopotnița din fața ei înaltă și suplă, construită din lemn, in stil maramureșean, te fac să trăiești deja emoția întâlnirii cu istoria adevărată, să simți izul vremurilor de altădată care într-un flux ascendent, neîntrerupt se revarsă în actualitate. Începutul bisericii stă sub semnul istoriei și al legendei.
Se spune că în timpul copilăriei lui Ștefan cel Mare, când năvălirile turcilor și ale tătarilor constituiau un mare pericol, copiii se jucau de-a războiul. Într-una din zile ei s-au împărțit în două tabere, una îi reprezenta pe români conduși de Ștefănucă (viitorul Ștefan cel Mare) și cealaltă îi reprezenta pe tătari, conduși de Mitruț (după unele legende, Gheorghe, după altele), prietenul viitorului domnitor. Așa-zișii tătari au fost învinși, iar căpetenia lor, urcată într-un stejar și pregătită pentru a fi spânzurată. Între timp, tătarii cei adevărați au năvălit în localitate, copiii au fugit și Mitruț (Gheorghe) a fost ucis de aceștia. Ștefănucă a jurat ca atunci când va deveni domnitor să răzbune moartea prietenului său, ceea ce s-a și întâmplat. După ce i-a învins pe tătari într-o luptă, pe hanul lor l-a spânzurat chiar în copacul unde fusese ucis Mitruț. Pe locul unde s-a aflat copacul a înălțat o biserică. Masa altarului a fost construită din trunchiul stejarului și expusă pe locul unde s-a aflat rădăcina acestuia. Nu știm cât este istorie și cât este adevăr, dar cert este că biserica există, fiind ctitorită de Ștefan cel Mare și de fiul său Alexandru între 9 iulie 1493 – 12 octombrie 1494, adică într-un an, trei luni și trei zile. Să fie oare întâmplătoare simbolistica cifrei 3?
Biserica are lungimea de 26 metri, înălțimea de 14 m., lățimea de 10 m. și grosimea zidurilor este de 1,5 m. Este construită în stil moldovenesc ștefanian, cu elemente gotice la ferestre și la uși, lucrate de meșteri sași și cupole în stil bizantin. Privită în ansamblul ei biserica oferă o împletire de elemente istorico-legendare și religioase, de sacru și profan, de modestie și de măreție. În timpul celor 526 de ani de existență, a beneficiat de mai multe reparații ”în secolul al XVIII-lea, în anii 1904-1905, 1924, 1938-1940, 1952.” A fost pictată în anii 2003-2004, cu ocazia împlinirii a 510 ani de la fondare și comemorării a 500 de ani de la moartea domnitorului. Deasupra ușii de la intrare se află pisania bisericii, sculptată în piatră, în limba slavonă, în care se menționează că Ștefan cel Mare și fiul său au construit biserica, văleat 7002 (1494), ”întru rugă sieși și întru pomenirea răposaților moși și strămoși.” Tot aici este și icoana hramului, ”Adomirea Maicii Domnului.”
În pronaos, se află mormântul din piatră albă al Irinei Rosetina, care a propus și a susținut financiar pictarea iconostasului. Lângă o fereastră este pictată scena spânzurării lui Mitruț și tot în pronaos sunt pictate scene din viața domitorului. Ușa dintre pronaos și naos este joasă, după unele păreri, fiind de mărimea domnitorului purtând coroana pe cap, după altele corespunde stilului epocii, potrivit căruia ușile bisericilor erau joase pentru a nu permite profanarea lor de către năvălitorii care intrau în ele călare pe cai. În dreapta ei este icoana Mântuitorului, sub care este scris numele Nifon, probabil, autorul ei. Deasupra ei este testamentul lui Ștefan cel Mare, găsit într-o carte de istorie: ”Doamne, numai tu singur știi ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înșelătoare, nici focul vârstei tinereții n-au putut-o sminti, ci am întărit-o pe piatra care este însuși Hristos, pe a cărui Cruce de-a pururi, îmbrățișată la piept ținând, viața mea am închinat-o, având nădejde nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care pe toți vrăjmașii am gonit și am înfrânt.”
Catapeteasma este din piatră. Deasupra a avut Crucea Răstignirii care astăzi se află în muzeu. Cele 3 registre superioare care înfățișează patimile Mântuitorului, cei 12 apostoli și cei 12 proroci sunt originale. Cel de jos a fost stricat în perioada interbelică și refăcut. Atât în partea de jos a iconostasului, cât și la ancadramentele uneia dintre uși se mai păstrează fragmente de pictură originală. În decupajele de la ferestre se poate vedea structura din lemn de stejar a bisericii. O pictură care ne reține atenția este tabloul votiv al lui Ștefan cel Mare și al fiului său Alexandru. Domnitorul poartă în mână chivotul bisericii pe care îl înmânează Mântuitorului și Mamei Sale.
În vremurile vechi biserica a fost împrejmuită cu un zid al cărui început se mai poate observa în partea inferioară a clopotniței. Privit în ansamblul său, complexul religios de la Borzești poate constitui o bază solidă și originală pentru studiile de istorie, religie, artă sau poate satisface curiozitatea și îmbogăți cunoștințele despre istoria Moldovei călătorului care trece pe aceste meleaguri.
Vizitând acest sfânt lăcaș, un sentiment de înălțare spirituală și de trăire patriotică autentică te cuprinde, fiind dat, nu numai de terenul în pantă care urcă parcă spre cer, spre lumină și nemurire, ci și de alura înaltă a mânăstirii, a faptelor mărețe pe care le consemnează prin înscrisurile și picturile ei. Deși s-au scurs 526 ani de la construirea ei, biserica a reușit să înfrunte veacurile datorită calității construcției, a trăiniciei faptelor și a sentimentelor pe care le închide în zidurile și ornamentele ei, cât și grijii cu care a fost și este întreținută de slujitorii ei. Ce putem face noi toți cei de astăzi pentru ea? Datoria noastră ar fi să contribuim la susținerea bisericii și a muzeului măcar prin vizitele noastre aici.
