joi, 10 octombrie 2019

Mica aventură germană – azi Trier

de Marian Lisu

Știți ideea aceea cum că există universuri paralele?!?!
Asta se poate experimenta în cel mai vârstnic oraș german, căruia imperialii o numeau Roma secunda. Mai demult fusese Treveri – stăpânirea asigurând-o oareșce triburi galo-celtice.
În fapt, pe malurile importantului râu Mosela se înființase colonia Augusta Trevorum, bine gândită fiind amplasarea, căci asigura multă apărare naturală marginilor colosului.Legionarii găsiseră aici un oraș dezvoltat, așa cum istoricii scriau ,,Înainte de Roma, fusese Trier-ul”.
Belgica, regiunea căreia îi devine capitală este în timp zonă greu încercată în conflictele cu barbarii, deci urbea trebuia populată intens.
Cezarul Iulius începe opera, desăvârșirea o face Constantin - Marele aducător al creștinismului, de pe vremea căruia se ridică aici primele basilici.
Faptul că era al doilea oraș ca importanță se dovedește și în prezent, prin numeroasele obiective , aproape la tot pasul fiind îmbinate anticul, medievalul și contemporanul.
La oficiul de turism domnișorica ce ne-a prezentat traseele ,,obligatorii,, a spus că cel pe care ni-l fixasem e bun cam de 3 zile – noi, ambițioși, l-am epuizat înt-una, dar și el ne-a epuizat la rându-i.
Porta Nigra – poate cea mai impresionantă intrare făcută vreodată într-un oraș, Amfiteatrul (Coloseumul în colbul căruia se amesteca sânge uman cu cel de fiare aduse din toate colțurile lumii cunoscute pe-atunci), Palatul Imperial, Aula Palatina(Basilica lui Constantin), băile romane ( cele imperiale și Barbara), podul rămas acolo de două milenii, intens utilizat și azi, Columna lui Igel – și toate acestea la nivel macro, că de, erau pentru cele mai înalte ranguri.
În centrul vechi sunt concentrate bijuteriile dezvoltate în perioada medievală – Catedrala, cu un complex mănăstiresc pentru labirintul căruia îți trebuie musai hartă, și Biserica Fecioarei, ambele atât de frumoase și la interior cât și la exterior, elementelor de bază romanico-gotice anexândulise influențe franțuze.
E ușor de accesat din Luxemburg, e la mică distanță de Franța ca și de Belgia, așezarea germană fiind extremitatea Palatinatului Rhenaniei.

luni, 7 octombrie 2019

Tunurile din Bora Bora

de Paul Drosu

Tunurile din Navar..., pardon, Bora Bora! 
Putine locuri de pe planeta noastra au scapat de furia distrugatoare a razboaielor, de exploziile obuzelor si suierul gloantelor...si de moartea hâdă pe care acestea o aduceau... Polinezia Franceza este unul dintre aceste locuri rare, nemutilate de hidosenia razboaielor. Desi a fost pregatita de razboi...prin acest tun urias de calibru 7 inch (circa 18 cm!), cu o bataie de vreo 10 km, alaturi de alte 7 tunuri, instalate de americani, in timpul celui de al 2-lea razboi mondial, in Bora Bora, pentru a fi aparata de o eventuala invazie a japonezilor. Din fericire, acolo sus, cineva a vegheat asupra acestei bucati de rai si a decis ca aici nu se va trage niciodata nici un foc de arma si nici o salva de tun... asa ca acest tun a ramas nefolosit pe vecie si reprezinta un simbol al nebuniei oamenilor... 

Pe aici, se "poarta" doar "razboaiele" dragostei si iubirii

duminică, 6 octombrie 2019

Mica aventură germană – azi Worms

de Marian Lisu

Locul unde nibelungii au cântat prima dată, e păstrat în memoria umanității prin marele zid ce înconjura în perioada medievală burgul.

Parte din acesta este foarte bine conservat și perfect integrat în modernismul ce urmau secolelor întunecate.
Orașul din interiorul orașului, reprezintă în fapt zona împrejmuită cu acest zid colosal, ce a lăsat noul să mai adăsteze nițel.Bine scos în evidență prin clădirile cu arhitectură diversă, te îmbie să-i descoperi profunzimea.
Burgul e vibrant, practic un furnicar permanent, excelent conenctat în direcțiile cu atracții, oferă un cadru perfect pentru toți pasionații de frumos: catedrala istorică e una dintre cele mai grandioase construcții de gen, necropolă regală în perioada în care împărații germanici nu-și stabiliseră o capitală fixă.
E orașul lui Luther, omniprezent prin urmele lăsate în bisericile protestante, în diversele locații publice sau în marele memorial.E al vechii comunități evreiești, poate cea mai veche din Europa, cu clădiri etalon pentru rememorarea istoriei oarecum complicate.

vineri, 4 octombrie 2019

Coralii si farmecul lor...

de Paul Drosu

Peisaje neatinse de "binefacerile" civilizatiei omenesti, cum extrem, extrem de putine locuri tropicale au ramas pe aceasta planeta!  Nu-i vorba ca peisajele din imagine sunt ajutate sa fie in aceasta stare si de cateva elemente obiective si subiective: de distanta imensa fata de orice masa continentala si de mizeria deversata in mari de miliardele de oameni care traiesc pe continente, de numarul foarte mic de turisti care ajung aici si deci de distrugerile si reziduurile produse de ei, de numarul mic de localnici care nu si-au VANDUT Paradisul, nu au emigrat in masa in alte locuri care le-ar fi oferit o fericire iluzorie, localnici care traiesc in comuniune cu Natura, de temperatura constanta a oceanului, care nu provoaca ALBIREA (moartea) coralilor, de lipsa industriei, de departarea fata de rutele marilor vase, ale petrolierelor, de marea departare fata de cele 2 zone de nord-est si sud-vest horrror din Pacific, cimitire a milioane de tone de plastic, de lipsa uraganelor, a cutremurelor si a tsunamiurilor, de lipsa malariei...si inca destule elemente! 
Cand explorezi acesti atoli de corali, te astepti ca de dupa fiecare colt sa iti apara in fata vreun pirat sau explorator de acum 200-300 de ani! 

miercuri, 2 octombrie 2019

Strasbourg - Neustadt and its German-built New Town

de Marian Lisu

E zona cu influență germană a Strasbourg-ului, în vecinătatea insulei formate de brațele Ill-ului.
Construit în stil Haussmann, se dezvoltă pe spații aerisite în perioada de mijloc a anexării, pe la 1870.
Plăcută de Kaiser-ilor William și Frederick, aduce plusvaloare prin edificii de înaltă ținută.
Fie că ne referim la Teatru, Biblioteca sau Palatul Rhinului, complexul circular din marea piață încântă privirea la 360 de grade.
Oarecum în contrapunere cu spațiul îmbâcsit din zona insulei Ill, prin care te copleșește frumosul din toate direcțiile deopotrivă, aici vorbim de o desfătare a zonei verzi – imensa Place de la Republique, ce are în centru Monumentul celor trecuți.
Privind în toate direcțiile te împresoară imense construcții monumentale, toate cu funcție publică: Bibliotecile (Centrală și cea Universitară), Prefectura, Teatrul, dar și supremul Palat al Rhin-ului.
În palat își desfășoară activitatea cea mai longevivă structură europeană – Comisia centrală pentru navigație pe Rhin.
Pentru craioveni – asemănarea Prefecturii regiunii Grand-Est și Bas-Rhin cu Universitatea noastră este izbitoare, diferența constă în numărul mare de ofițeri de securitate, la ei.
Nu este o zonă prea iubită de francezii get-beget, asperitățile încă mai au relief, aspecte de care ne-am lovit în contextul informațiilor referitoare la bisericile monumentale sau chiar minim de amănunte despre accesul la singurul muzeu în Neustadt – Centrul Internațional al Ilustrațiilor – Tomi Ungerer, de văzut pentru frumusețea constracției și ironia franco-germană din prezentările grafice.
Pentru cei pasionați de stiluri arhitecturale nu trebuie ratate cele două superbe biserici, cea reformată St. Paul și cea catolică St. Pierre-le-Jeunne, excelent încadrate în peisaj.
E replica dată goticului francez, frumoase la interior, dar în special cu o arhitectură exterioară de excepție, ce conferă privitorului sentimentul de ,,altceva‘‘ – orașul dinăuntrul orașului.
Iar de final, deși amplasat undeva spre periferie, Parlamentul - clădirea SF în care am intrat extrem de facil și în care ne-am simțit ,,acasă”, fără a fi implicați decât prin vot în actul politicilor europene.