de Elena Trifan
Spre Veliko Târnovo peisajul este asemănător cu cel al Dobrogei noastre, colinar, stâncos pe alocuri, acoperit de lanuri verzi de grâu, înviorate din loc în loc de strălucirea galbenă a florilor de rapiţă cultivată pe suprafeţe mici. Drumul este străjuit de copaci izolaţi sau adevărate liziere înverzite din care nelipsiţi sunt nucii şi liliacul înflorit, amintind de peisajul din partea de sud-vest a ţării noastre. Cenuşiul caselor, majoritatea modeste, acoperite cu ţiglă de culoare roşie, este înviorat de verdele naturii. Cu cât ne apropiem de Târnovo înălţimile cresc si cerul devine mai luminos.
Istoria localităţii Târnovo începe cu aproximativ 7000 de ani în urmă. În secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, a devenit capitala celui de-al doilea Ţarat Bulgar, având numele Târnovgrad, „cel mai frumos dintre toate oraşele Hlemului.” Oraşul este situat pe malurile râului Iantra, pe şi în jurul colinelor: Ţaraveţ, Trapeziţa, Sveta Gora, Momina Krepost. În Evul Mediu a cunoscut o dezvoltare înfloritoare, demne de remarcat fiind cele două cetăţi bine fortificate, de pe colinele Ţaraveţ şi Trapeziţa. Datorită statutului şi aspectului său de-a lungul timpului localitatea Târnovo a primit diverse denumiri: „Regina oraşelor”, „Oraşul ţarilor, ocrotit de Dumnezeu”, „Oraş împărătesc”, „O mare de case”. (După Petya Ovcharova - Arbanasi Veliko Târnovo).
Când ajungem la Târnovo, în mod surprinzător, oraşul ne întâmpină zâmbitor în lumina soarelui de primăvară. În faţa noastră se înalţă măreaţă, plăcută şi elegantă Cetatea „Ţaraveţ” al cărei turn se zăreşte de la distanţă, ca o emblemă a acestei străvechi aşezări. Aceasta se întinde pe o suprafaţă de 100.000 de mp. şi are trei intrări. Trecem podul, pătrundem prin cele trei porţi succesive şi vizităm biserica pe ai cărei pereţi sunt picturi realizate în variantă modernistă de pictorul Teofan Sokerov, reprezentând aspecte din istoria Bulgariei medievale. În absenţa unui ghid local şi a timpului necesar, ne mulţumim să aruncăm o simplă privire. Atât de la poalele cetăţii, cât şi din turnul acesteia admirăm panorama oraşului, ce poate fi asemănat cu un amfiteatru sau cu grădina fermecătoare a paradisului. Jos curge apa Iantrei, pe malurile ei şi pe versanţii colinelor sunt case cu acoperişuri roşii de ţiglă. Peste toate se înalţă cupolele verzi ale Bisericii „Bogorodniţa”. Totul este înconjurat de un zid protector, păstrat de secole şi restaurat recent. Natură, oameni şi creaţiile lor sunt statornicite aici de veacuri, într-un spaţiu binecuvântat de Dumnezeu şi hărăzit să reziste, în ciuda vremurilor mai mult sau mai puţin potrivnice. Într-un arbust vedem agăţate şnururi de mărţişoare, „Mărţişorul” fiind un obicei specific şi bulgarilor. Tinerii stau la coadă pentru a se fotografia pe un tron aidoma celor ale ţarilor, expus într-un foişor. Intrăm în cateva magazine unde predominante sunt dulceaţa şi cosmeticele de trandafiri, obiectele de artizanat: ştergare ţesute în război pe fond bej, roşu, verde, vase de ceramică ale căror modele amintesc vag de ceramica de Horezu, farfurii de lemn pictat cu motive tradiţionale, pliante şi albume turistice etc.
