Balcic - sufletul Reginei Maria

de Ioan Laslo

   Litoralul bulgaresc este deja de multa vreme o atractie pentru romani. Aflat extrem de aproape de noi, el constituie o tentatie, mai ales daca ai norocul sa rezervi un sejur intr-un hotel de calitate. De la ultramultumiti pana la dezamagiti profund, turistii romani care calca pe la Albena, Nisipurile de Aur, sau Sf. Constantin si Elena, isi rup uneori cateva ore de plaja pentru a vizita castelul construit pentru Regina Maria la Balcik. Balikchik vine din cumana si insemna "oras mic", apelativ care se potriveste perfect localitatii. Iar castelul de vacanta al reginei, unde se spune ca ea se simtea cel mai bine pe vremea cand Cadrilaterul era in granitele Romaniei, poate fi si el denumit cu acet apelativ. Iar, daca obisnuiti cu Pelesul (cu totul altceva!), cladirea nu o sa va impresioneze in mod deosebit, atunci gradinile o vor face in mod sigur! Colectia de cactusi de aici este impresionanta.

        "Cuibul Linistit" al reginei (careia e clar ca i-a ramas sufletul acolo, desi inima i-a fost readusa in tara) este pazit de un minaret care ii confera eleganta. Interiorul insa este extrem, de modest, cu peretii varuiti in alb. In interior s-au pastrat obiecte originale din perioada interbelica (dulapuri frumos sculptate, scaune, oglinzi,un superb semineu si baia de marmura). Afara insa, privirea este incantata: avem de a face cu o gradina botanica, cu numeroase plante exotice, un adevarat unicat! Nu trebuie sa ratati serele! Cu o harta luata de la intrare o sa puteti zabovi ore intregi aici, daca timpul va permite! Intrarea pe domeniul Balcik costa 10 leva (aprox. 5 euro).

Mormantul Reginei Maria

de Elena Trifan

O potecă îngustă, spiralată urcă de la Castelul de la Balcic la aleea de deasupra lui şi te conduce la mormântul reginei Maria, foarte modest, construit din piatră, asemenea celui al lui Iisus. Spirala este şi aici simbolul ascensiunii, al legăturii dintre pământ şi cer, al aspiraţiei omului spre desăvârşire. Crucea de la mormânt se află aproape la acelaşi nivel cu minaretul castelului, ca o dovadă a respectului reginei faţă de toate religiile lumii şi, mai ales, faţă de religiile musulmană şi creştină specifice oamenilor locului. La capătul mormântului se află o cruce de piatră românească. Crucea are o simbolistică bogată. Pe ea sunt încrustate înscrisuri în limba slavă bisericească. Pe trunchiul ei şi pe braţele laterale se află câte trei cercuri, simbolul Sfintei Treimi. În fiecare grupare de câte trei cercuri, cel din mijloc este mai mare, reprezentând, probabil,Tatăl. În total sunt nouă cercuri, simbolul comuniunii dintre lumea apelor, pământului şi cerului, al unităţii vieţii materiale cu cea spirituală, al vieţii veşnice, al perfecţiunii, al triumfului dragostei în care credea regina: „Poate că în lumea de azi există mai multă ură decât iubire, dar dragostea este mai puternică, iar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea va trebui să învingă”. Să sperăm că regina a găsit iubirea absolută la capătul celor nouă trepte ale cerului.

Deşi era protestantă, regina şi-a pus la cap o cruce românească de piatră ca dovadă a asumării destinului, a slujirii cu credinţă a unui popor în sacralitatea fiinţei sale. Mormântul, fiind situat pe un spaţiu înalt, îi va permite, poate, reginei să privească şi după moarte marea, castelul, să se bucure de armecul grădinii şi să privegheze asupra oamenilor locului.

Dorinţa reginei a fost să ţină legătura cu acest spaţiu mirific şi după moarte şi înainte de a muri a cerut ca inima să îi fie înmormântată la Balcic. Ea a murit la Sinaia la data de 18 iulie 1938 şi ultima dorinţă i-a fost ascultată. Inima ei a fost pusă într-un mic coşciug de aur cu stema României şi depus în Capela„Stella Maris”. Alături de ea a fost aşezată o coroană din lemn de dafin, trimisă din Malta în semn de omagiu faţă de regină. După ce Cadrilaterul a revenit Bulgariei, drumul sinuos al inimii reginei a continuat. A fost luată de aici, depusă într-o peşteră la Bran, un alt loc favorit al reginei, iar acum se află la „Muzeul de Istorie al României”. Pulsul ei este posibil să mai bată încă în mica bisericuţă, în fiecare copac, floare sau cişmea de la castel şi din grădini.

„Muzeul de Etnografie” din Balcic

de Elena Trifan 

„Muzeul de Etnografie” din Balcic oferă o imagine complexă a mediului de viaţă tradiţional din zonă. Într-una din săli se află unelte tradiţionale pentru munca la câmp, în centru o masă rotundă, joasă, înconjurată de scaune mici, obiecte de uz casnic: pirostrii, ploscă, putinei, dublă pentru măsurat cantităţi, vase de metal: căldăruşe, talere, tăvi, oale de ceramică. Vizitatorii pot admira un costum tradiţional păstoresc pentru bărbaţi alcătuit din iamuruc „glugă ciobănesc㔺i torba „traistă” ţesută în război, cu figuri geometrice de diferite culori. În ea se află un caval, iar alături ghega „obiect de lemn, pentru prins oile de picior.” Tot în această cameră se află manechini îmbrăcaţi în costume tradiţionale de bărbat şi de femeie. Costumul bărbătesc este alcătuit din: calpac „căciulă” neagră de oaie, riza „cămaşă” din pânză albă, ţesută în casă, încheiată în nasturi, guler pe gât, mânecă lungă cu manşetă, elek „bundiţă” de miel de culoare albă naturală, cu aplicaţii din piele maro, poturi „pantaloni” negri din postav, bufanţi, poias „brâu” negru de postav din lână, cu dungi colorate, verticale, calţuni „ciorapi” din lână albă, până la genunchi, prinşi peste pantaloni cu şnur maro, ţărvuli „opinci”. Costumul de femeie este alcătuit din zăbratca „batic” negru, riză „cămaşă” albă, din pânză cu mâneci lungi, largi, la baza gâtului, fără guler, fără nasturi, deschisă cu o tăietură, sucman „sarafan” de culoare neagră, din lână, anchior, fără nasturi, prestilca „şorţ” în dungi de diferite culori: negru, maro, galben, roşu deschis, colan „brâu din lână, mai îngust decât cel bărbătesc, în dungi orizontale de culoare: galben, negru, roşu deschis. O cameră este dedicată meseriilor din zonă. Astfel vizitatorii pot vedea obiecte care au aparţinut: pescarilor, fierarilor, tâmplarilor, dogarilor, cizmarilor, croitorilor. La etaj într-una din camere sunt expuse bijuterii din metal: brăţări, inele, mărgele, centuri cu paftale, gherdan „colier”, racla „ladă de zestre”, o traistă, două costume de damă. Faţă de cele din prima cameră sunt mai vii, mai tinereşti. Unul din ele este alcătuit din: terliţi „opinci din postav”, basma de culoare galben-portocaliu, cămaşă albă, sarafan roşu cu dunguliţe galbene, la poale cu volan alb, de pânză, şorţ negru cu motive geometrice, divers colorate. Un alt costum se deosebeşte de acesta numai prin faptul că are vestă şi sarafanul fără volan.Muzeul şi-a propus să ofere informaţie despre modul de viaţă al mai multor categorii sociale din zonă. Astfel, vizitatorul are posibilitatea de a pătrunde şi într-o cameră foarte luxoasă şi luminoasă ce se pare că a aparţinut unei familii înstărite. Pe podea se află un covor asemănător cu scoarţele olteneşti, cu motive geometrice, în mijloc, o masă rotundă acoperită cu o faţă de masă de culoare albă, din pânză ţesută în război, scaune, o canapea, o comodă, oglindă mare de toaletă, sfeşnice, o lampă tradiţională. Un manechin poartă vestimentaţia unei doamne tinere foarte elegante: rochie albă, lungă, din pânză, cambrată, bolerou de catifea, pălărie, poşetă, pantofi. O altă cameră este mobilată tot în stil rustic, reuşind să creeze o impresie puternică de viaţă, naturaleţe, prospeţime. Ochiul şi curiozitatea vizitatorului sunt încântate de: lăzi de zestre, covor ţesut în război, paturi din lemn acoperite cu covoare ţesute în război, carpetă neagră cu motive florale pe care sunt ţesute scene de viaţă: chipuri umane, cai, păsări, dispuse într-o simetrie perfectă, costume ţărăneşti de femeie şi bărbat. Îmbrăcămintea femeii se compune din: batic alb, cămaşă albă cu mâneci creţe jos, sarafan mai scurt şi şorţ de culoare bleumarin, făcut din pânză, nu din postav. Bărbatul poartă căciulă neagră, cămaşă albă, vestă lungă din blană de oaie, pantaloni negri din postav lungi, drepţi, opinci.

O mare surpriză o constituie o masă mică, rotundă, pe care este sculptată o adevărată concepţie despre Univers, ce ne face să credem că este mai degrabă opera unui filozof decât a unui ţăran dulgher. În mijloc se află câteva cercuri concentrice, ce pot simboliza centrul Universului, o Fiinţă Supremă sau eventual Soarele. De la ele pornesc în evantai 12 rânduri de încrustaţii la capătul cărora se află câte un cerc, toate cele 12 cercuri marginale fiind unite atât cu centrul, cât şi între ele. Doisprezece este o cifră cu o simbolistică bogată, reprezentând vârsta la care Iisus a intrat în templu, cele 12 seminţii ale lui Israel, cele 12 ore ale zilei, cele 12 luni ale anului, cele 12 zodii etc. Indiferent la care din aceste semnificaţii s-o fi gândit creatorul acestei mese, cert este că pentru el Universul este un tot circular, bazat pe o ordine, o simetrie şi un echilibru perfecte, ce se desfăşoară în curgerea neîncetată a Timpului.

Vizita la Muzeul de Etnografie din Balcic evidenţiază şi câteva asemănări lexicale româno-bulgare. Câţiva din termenii auziţi aici ne amintesc de cuvinte româneşti precum: suman, pistelcă, rodan, raclă, târlici, unele din ele fiind considerate în DEX de origine bulgărească.

Muzeul de Istorie din Balcic

 de Elena Trifan

În „Muzeul de Istorie” din Balcic se află o colecţie bogată de obiecte aparţinând unor epoci îndepărtate, reprezentative pentru reconstituirea istoricului localităţii: lămpi, opaiţe religioase, obiecte de adoraţie, vertebre de mamuţi, veselă pentru idoli din neolitic, veselă şi ceramică, frescă tracă tombală de la Alexandrov, exponate tracice şi celtice din epoca târzie a fierului, un model de altar, bazorelief în piatră, statuia lui Pan - replică, obiecte de cult din bronz, capul statuii lui Priest, decoraţii romane, torsul lui Dionisos, tablou faţadă templu (templul lui Dionisos) din marmură, interiorul templului, numismatică din localităţile: Istrus – Callatis, Apollonia Pontica, Dionysopolis, Messembria, Odesos, Marcianopolis, Alexandrov, Lysimachos, Sariakos, tablou frescă din Pompei, sec. I inainte de Cristos care îi reprezintă pe Bacchus, Ariadne şi Satyr, lămpi romane şi veselă din ceramică, lămpi din teracotă şi figurine din epoca elenistică, amfore, depozit de pietre şi ancore, podoabe medievale etc.

O plimbare prin Balcic

 de Elena Trifan

Într-una din zile facem o plimbare de la Castelul Reginei Maria înspre oraşul Balcic. În stânga se află stânca albă, protectoare, un fel de Olimp al Balcicului, pe care zeul cerului convieţuieşte cu cel al apelor, al pădurii şi al pietrei. În dreapta, liziere de copaci verzi, în care esenţe de foioase convieţuiesc cu cele de conifere, pe deausupra lor sau printre ei se zăreşte marea. Aerul este umed, proaspăt, cu miros vegetal. În spatele şi deasupra stâncilor pe cer se profilează un spectacol diafan. Pământ şi cer par a se completa şi sincroniza prin culoare şi măreţie. În spatele nostru, la celălalt capăt al stâncilor nori negri acoperă cerul. Stânca devine element de legătură între două lumi, una a luminii, a soarelui, a diafanului, cealaltă a întunericului, a furtunii. Privind în stânga ochiul este scăldat de imaginea luminoasă a stâncii şi a cerului, privind în urmă este înspăimântat de imaginea întunecoasă a acestuia. Eşti cuprins de două porniri diferite, să stai locului pentru a privi extaziat sau să te grăbeşti pentru a nu fi prins de ploaie şi furtună.

Ne continuăm drumul spre centrul oraşului, în pas normal. Un spectacol cromatic inedit ni se dezăluie pe cer, pe stânci şi pe mare. Marea este foarte liniştită, de culoare albastră cu nuanţe de verde sau roşietice. Deasupra noastră cerul este bleu senin, acoperit spre orizont de nori albi. Valurile au strălucirea cioburilor de oglinzi. Orizontul pare difuz, contopindu-se în alburiul norilor. Dealul din spate, împădurit îşi pierde conturul. Pe marea strălucitoare şi pe cer se reflectă chipul de un verde întunecat al dealului a cărui culoare albă de la poale nu se mai distinge. Dealul îşi pierde identitatea, pare doar o proiecţie de un verde întunecat pe luciul apei şi pe cerul înnorat. Deşi cerul este înnorat, stâncile strălucesc diamantin în lumina soarelui. Trei straturi de culoare pare a fi creat Dumnezeu în natură: verdele copacilor, albul stâncilor, plumburiul cerului. Când soarele se ascunde între nori, dealurile din depărtare încep să-şi arate contururile şi stâncile îşi pierd din strălucire, dar albul lor contrastează şi mai mult cu plumburiul cerului. În mare suprafeţe strălucitoare alternează cu suprafeţe întunecate precum cerul de deasupra. Marea este liniştită şi glasul nu i se mai aude.

O plimbare pe străzile oraşului te ajută să îi cunoşti aspectul preponderent tradiţional din care nu lipsesc însă elementele moderne. Plimbându-te pe străzile lui poţi respira aerul curat, blând şi binefăcător în care adie uşor briza mării cu vaporii ei săraţi, amestecaţi cu ozonul copacilor. Te poţi odihni sub copacii verzi de vârste şi specii diferite care cresc din abundenţă, poţi privi stâncile albe sau frânturi de mare care se zăresc printre copaci si printre clădiri, gardurile tradiţionale din piatră, casele vechi sau moderne divers colorate, plăcute şi elegante. Poţi vizita biserici, moschei, muzee, admira statui. Specificul local este sporit de câte o cişmea turcească de care dai din loc în loc.

Arbanasi - o adevărată fortăreaţă medievală

de Elena Trifan

Ne îndreptăm spre satul Arbanasi, o adevărată fortăreaţă medievală, situat la 4 kilometri de Târnovo, inclus în patrimoniul UNESCO. Bazele satului au fost puse de albanezi şi greci. Timp de câteva secole s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman. 

Numele localităţii este menţionat pentru prima dată într-un document din 1538, prin care sultanul Soliman Magnificul a dăruit această aşezare ginerelui său, marele vizir Rustem paşa, căsătorit cu Mirimah, fiica sultanului. Satul a cunoscut o dezvoltare înfloritoare în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea când a dezvoltat relaţii comerciale puternice cu Italia, Austria, Ungaria, Rusia, Transilvania, India. Demne de remarcat sunt relaţiile existente de-a lungul timpului între Arbanasi şi Ţările Române. În 1639 în Sibiu s-a constituit Compania grecească condusă de persoane din Arbanasi.

În Arbanasi, în anumite perioade au trăit familii aristocratice româneşti, precum Cantacuzino, Brătianu, Filipescu, Brâncoveanu. Constantin Brâncoveanu avea o casă în Arbanasi. Stema Cantacuzinilor a fost sculptată pe iconostasul Bisericii „Naşterea lui Iisus” şi al Bisericii „Sfântul Nicolae”. Domnitorul român Vasile Lupu s-a născut în Arbanasi de unde era originară familia sa. Mai multe familii de boieri valahi trăiau în Arbanasi si locuitori ai satului Arbanasi s-au retras in Valahia în timp de ciumă, holeră şi din cauza atacurilor bandiţilor turci. (După Petya Ovcharova - Arbanasi Veliko Târnovo; Arbanasi e la chiesa Natività di Cristo).

Ajungem în localitate şi suntem impresionaţi în primul rând de arhitectura tradiţională păstrată de localnici cu sfinţenie, de aerul curat şi aspectul îngrijit al aşezării. Totul degajă o puternică impresie de vechime, siguranţă şi rigoare geometrică, un puternic instinct de apărare a proprietăţii individuale şi colective. Fiecare casă este alcătuită în partea de jos din piatră şi în cea de sus din zid văruit alb sau din lemn sau jumătate este din zid şi jumătate din lemn. Ferestrele şi uşile sunt vopsite într-un maro antichizat, ceea ce sporeşte impresia de vechime. La geamuri au gratii din fier forjat. Fiecare casă este înconjurată de un zid solid, construit din piatră acoperită cu olane de culoare roşie. Pe oameni nu îi deranjează uniformitatea, nu simt nevoia concurenţei de a fi cât mai originali în construcţiile lor, pentru ei important este să conserve un mod de viaţă emblematic. Pătrundem pe o stradă îngustă, străjuită de zidurile gardurilor identice, unde ai impresia că pe caldarâm auzi mersul cailor de altădată sau vezi o lume pestriţă, ţărani în costume populare, turci cu turbane, căruţe trase de măgari, trăsuri boiereşti, soldaţi înarmaţi, meşteşugari ce îşi vând produsele.

Plimbarea pe o singură stradă ne dezvăluie aspecte complexe ale vieţii din Arbanasi. În magazinul pictorului Ivan Ivanov găsim o colecţie bogată de obiecte vechi, vase moderne de ceramică, foarte multe picturi cu motive laice şi religioase, realizate pe vase de lemn, mai ales pe copăiţe, scoarţă de copac, jumătate de cofă, chiar şi pe un fier de călcat vechi. Pictorul şi-a propus să adune în tablourile sale tradiţie şi originalitate, să imortalizeze peisaje, clădiri şi chipuri umane din Arbanasi şi din zonă. La un colţ de stradă sunt tarabe cu icoane pe sticlă, feţe de masă cu motive populare. Ajungem la Complexul Etnografic Bakgarka, vechi de aproximativ 350 de ani, alcătuit dintr-o vilă cu două etaje, o curte spaţioasă şi relaxantă, situat într-un spaţiu liniştit, cu aer curat, înconjurat de un zid solid. A aparţinut de-a lungul timpului mai multor proprietari. La un moment dat s-a aflat şi în proprietatea domnitorului român Constantin Brâncoveanu despe care se spune că după înfrângerea revoltei de la Chiprovtii i-a adăpostit pe refugiaţii bulgari in ţara sa. Clădirea a avut un rol important în istoria Bulgariei, de-a lungul timpului servind ca loc pentru diverse familii în momente de nelinişte sau de robie şi pentru călugării de la Athos. De asemenea, a funcţionat ca şcoală şi spital pentru copii. Astăzi, Complexul Bakgarka a fost transformat în hotel şi restaurant.

Într-o curte, ascunsă parcă privirilor se află Biserica „Naşterea lui Hristos”, datând din secolul al XVI-lea, o minune arhitectonică şi picturală, o sinteză de artă, ştiinţă, religie, viaţă sacră şi profană, un mod de exprimare a unei viziuni proprii despre lume şi viaţă.

Pătrundem într-un singur restaurant, „Cheshmata”, ai cărui pereţi sunt bogat împodobiţi cu obiecte tradiţionale de artizanat: costume populare, furcă de tors cu caier, ştergare etc. Cei doritori aici pot servi cheshmata, un preperat culinar propriu, pregătit din cinci feluri de carne. Şi aici ca şi în celelate localităţi vizitate, oamenii sunt primitori, amabili, preţurile la muzee sunt acceptabile, variind între 4-6 leva, în muzee se pot face fotografii fără a se plăti taxă suplimentară, uneori plata se poate face şi în lei, la pangare şi în magazine pot fi găsite albume şi pliante redactate şi în limba română, unii vânzători şi muzeografi au cunoştinţe modeste de limba română. Mai presus de toate se află respectul locuitorilor pentru tradiţie despre care putem spune fără să greşim că aici are rezistenţa pietrei.

Plecăm spre casă. În timp ce coborâm colina pe care se află localitatea, în faţa noastră, la o depărtare nu prea mare, pe un spaţiu agricol plat o mare de rapiţă galbenă ne încântă privirea. Drumul de întoarcere se desfăşoară în lumina blând-aurie a soarelui de primăvară ce se pregăteşte să coboare spre asfinţit. 

Biserica „Naşterea lui Hristos” Arbanasi

de Elena Trifan

Într-o curte, ascunsă parcă privirilor se află Biserica „Naşterea lui Hristos”, datând din secolul al XVI-lea, o minune arhitectonică şi picturală, o sinteză de artă, ştiinţă, religie, viaţă sacră şi profană, un mod de exprimare a unei viziuni proprii despre lume şi viaţă.  Biserica ale cărei părţi au fost construite la date diferite este alcătuită dintr-un naos pentru bărbaţi, un pronaos pentru femei, o galerie şi o capelă. Este de înălţime joasă, pereţii şi bolta sunt bogat împodobite cu fresce realizate în culori vii, strălucitoare. În total sunt pictate aproximativ 5000 de chipuri omeneşti. În naos se află picturi precum: „Sfânta Maria”, „Euharistia”, „Liturghia cerească”, părinţi ai Bisericii, martiri şi sfinţi, sărbătorile, patimile şi miracolele lui Iisus, „Naşterea Maicii Domnului”, „Adormirea Maicii Domnului”,”Intrarea în Templu” etc. Pe bolta Bisericii sunt trei picturi care îi reprezintă pe Hristos Emanuel, Iisus Pantocratorul purtat de îngeri în zbor, Trinitatea înconjurată de îngeri. Iconostasul sculptat foarte fin în lemn aurit este luminos şi strălucitor. Pe el se află icoane impresionante, printre care şi Geneza. În pronaos sunt pictate Judecata Universală, sfinţi monahi, scene din viaţa Fecioarei Maria, 24 de scene din „Imnul către Fecioară”. Pe peretele de nord şi pe boltă sunt imagini unice: în partea de jos portretele a doisprezece filozofi greci şi deasupra lor arborele genealogic al lui Iisus a cărui rădăcină este regele David. În centrul arborelui genealogic se află figura lui Iisus Hristos. Pe boltă este pictat Iisus Pantocratorul înconjurat de imagini cu îngeri, de Fecioara Maria şi de Ioan Botezătorul. În colţuri sunt imaginile celor patru evanghelişti şi pe ambele părţi figuri de profeţi.

În Capela „Sfântului Ioan Botezătorul” sunt pictate imagini din viaţa sfântului şi din minunile sale, un calendar mural, supliciul martirilor din lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, Naşterea lui Hristos, Masacrul Pruncilor. Pe cupolă este şi aici pictată imaginea lui Iisus Pantocratorul. În Galerie poate fi admirată printre alte picturi o imagine mai puţin obişnuită pentru o biserică, dar foarte bine realizată, „Roata vieţii”, alcătuită din cercuri concentrice care înfăţişează etape din viaţa omului, lunile anului şi zodiacul. 

Privită în ansamblul ei Biserica „Naşterii Domnului” din Arbanasi constituie o adevărată enciclopedie în imagini a unei viziuni despre viaţă şi moarte, în care aspecte consacrate de scrieri mai ales religioase sunt prezentate într-o manieră originală de pictorii atenţi la stilurile picturii religioase a timpului, dar dornici să dea glas şi modului propriu de a gândi, de a simţi, de a înfăţişa. Biserica „Naşterii Domnului” din Arbanasi este totodată un elogiu adus devenirii cosmosului şi Creatorului Suprem, o formă de rezistenţă a unui mod de viaţă şi a religiei ortodoxe, în ciuda valurilor istoriei care s-au abătut asupra localităţii aflate secole de-a rândul sub ocupaţie otomană. Imaginile foarte numeroase şi culorile vii în care sunt înfăţişate creează o impresie sui-generis de viaţă.

Veliko Târnovo - un „Oraş împărătesc”

de Elena Trifan

Spre Veliko Târnovo peisajul este asemănător cu cel al Dobrogei noastre, colinar, stâncos pe alocuri, acoperit de lanuri verzi de grâu, înviorate din loc în loc de strălucirea galbenă a florilor de rapiţă cultivată pe suprafeţe mici. Drumul este străjuit de copaci izolaţi sau adevărate liziere înverzite din care nelipsiţi sunt nucii şi liliacul înflorit, amintind de peisajul din partea de sud-vest a ţării noastre. Cenuşiul caselor, majoritatea modeste, acoperite cu ţiglă de culoare roşie, este înviorat de verdele naturii. Cu cât ne apropiem de Târnovo înălţimile cresc si cerul devine mai luminos.

Istoria localităţii Târnovo începe cu aproximativ 7000 de ani în urmă. În secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, a devenit capitala celui de-al doilea Ţarat Bulgar, având numele Târnovgrad, „cel mai frumos dintre toate oraşele Hlemului.” Oraşul este situat pe malurile râului Iantra, pe şi în jurul colinelor: Ţaraveţ, Trapeziţa, Sveta Gora, Momina Krepost. În Evul Mediu a cunoscut o dezvoltare înfloritoare, demne de remarcat fiind cele două cetăţi bine fortificate, de pe colinele Ţaraveţ şi Trapeziţa. Datorită statutului şi aspectului său de-a lungul timpului localitatea Târnovo a primit diverse denumiri: „Regina oraşelor”, „Oraşul ţarilor, ocrotit de Dumnezeu”, „Oraş împărătesc”, „O mare de case”. (După Petya Ovcharova - Arbanasi Veliko Târnovo).

Când ajungem la Târnovo, în mod surprinzător, oraşul ne întâmpină zâmbitor în lumina soarelui de primăvară. În faţa noastră se înalţă măreaţă, plăcută şi elegantă Cetatea „Ţaraveţ” al cărei turn se zăreşte de la distanţă, ca o emblemă a acestei străvechi aşezări. Aceasta se întinde pe o suprafaţă de 100.000 de mp. şi are trei intrări. Trecem podul, pătrundem prin cele trei porţi succesive şi vizităm biserica pe ai cărei pereţi sunt picturi realizate în variantă modernistă de pictorul Teofan Sokerov, reprezentând aspecte din istoria Bulgariei medievale. În absenţa unui ghid local şi a timpului necesar, ne mulţumim să aruncăm o simplă privire. Atât de la poalele cetăţii, cât şi din turnul acesteia admirăm panorama oraşului, ce poate fi asemănat cu un amfiteatru sau cu grădina fermecătoare a paradisului. Jos curge apa Iantrei, pe malurile ei şi pe versanţii colinelor sunt case cu acoperişuri roşii de ţiglă. Peste toate se înalţă cupolele verzi ale Bisericii „Bogorodniţa”. Totul este înconjurat de un zid protector, păstrat de secole şi restaurat recent. Natură, oameni şi creaţiile lor sunt statornicite aici de veacuri, într-un spaţiu binecuvântat de Dumnezeu şi hărăzit să reziste, în ciuda vremurilor mai mult sau mai puţin potrivnice. Într-un arbust vedem agăţate şnururi de mărţişoare, „Mărţişorul” fiind un obicei specific şi bulgarilor. Tinerii stau la coadă pentru a se fotografia pe un tron aidoma celor ale ţarilor, expus într-un foişor. Intrăm în cateva magazine unde predominante sunt dulceaţa şi cosmeticele de trandafiri, obiectele de artizanat: ştergare ţesute în război pe fond bej, roşu, verde, vase de ceramică ale căror modele amintesc vag de ceramica de Horezu, farfurii de lemn pictat cu motive tradiţionale, pliante şi albume turistice etc.

Biserica „Sfintei Fecioare” Ivanovo

de Elena Trifan

Prin Defileul Rusenski Lom ne îndreptăm spre Ivanovo. După cum ne informează ghizii noştri, la o distanţă de 22 kilometri la sud-vest de oraşul Ruse, pe malurile râului Rusenski Lom, la o altitudine de 32 metri deasupra nivelului apei, în această zonă se află o reţea de aproximativ 300 de chilii din care 40 au devenit biserici, fiind săpate în stâncă de călugării eremiţi stabiliţi aici începând cu secolul al XIII-lea. Cele mai renumite sunt cele cinci biserici din piatră datorită picturii lor murale din secolele XIII-XIV, bine conservate, în care sunt prezente motive ale artei antice: cariatide nude, capiteluri cu ulei şi măşti. Acestea au fost incluse în patrimoniul universal UNESCO.

Vizităm numai Biserica „Sfintei Fecioare”. Pentru a ajunge la ea urcăm o scară de piatră săpată pe peretele aproape vertical al stâncii. Ni se atrage atenţia să fim foarte atenţi pentru a evita accidentele. Peştera este situată la o înălţime de 38 de metri deasupra drumului, are o lumgime de 16 metri, lăţime de 4 metri, înlăţime de 2,5 metri. Este compusă din două încăperi şi o capelă. Pe pereţii şi pe tavanul ei se mai păstrează fragmente de frescă veche, reprezentative pentru arta medievală bulgară din secolul al XIV-lea, realizată în manieră originală, în culori vii, de artişti necunoscuţi. Imaginile reprezintă scene biblice din Săptămâna Patimilor şi din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul. În naos se află portretul ţarului Ivan Alexandru şi al soţiei lui Teodora care au susţinut financiar construirea şi pictarea bisericii. În capelă sunt pictaţi sfinţi eremiţi creştini sirieni.

La capătul peşterii există o deschidere în zid şi de pe un balcon poate fi admirată panorama peisagistică. Deosebit de interesante şi atractive sunt şi stâncile, monumente ale naturii, din preajma mânăstirii, înalte, calcaroase cu aspect scorburos. Fiind situate în locuri stâncoase, înalte, greu accesibile, peşterile şi lăcaşurile de cult de la Basarabovo şi Ivanovo au oferit, într-adevăr, de-a lungul timpului spaţii de refugiu şi asceză, fiind pentru vizitatorii de astăzi sursă de cunoaştere geologică, peisagistică şi religioasă. Pătrunzând în ele, în mod involuntar ne vin în minte lăcaşurile rupestre româneşti din partea de sud a ţării, precum: Biserica „Corbii de Piatră” din localitatea Corbi, Biserica de la Nămăeşti, judeţul Argeş, Peştera „Sfântului Grigorie Decapolitul” de la Mânăstirea Bistriţa, judeţul Vâlcea.

Biserica „Sfântul Dimitrie Basarabov”

de Elena Trifan

Mânăstirea Basarabov, din satul cu acelaşi nume, este situata pe malul râului Rusenski Lom, la 80 de kilometri de Bucureşti, 10 kilometri de oraşul Ruse şi la 3-4 kilometri de Dunăre. Istoricul satului şi al mânăstirii scot la iveală relaţiile existente în timpurile vechi între ţarii Bulgariei şi domnitorii valahi. Satul şi biserica se află pe moşia domnitorului român Ioan Basarab I (1310-1352) a cărui fiică Teodora a fost soţia ţarului Ivan Alexandru al Bulgariei (1331-1371). Potrivit documentelor istorice, Basarab I ar fi domnitorul care i-a ajutat pe ţarii bulgari în luptele purtate contra Imperiului Bizatin şi contra sârbilor. Toate acestea i-au făcut pe specialişti să creadă că numele Basarabovo vine de la cel al domnitorului român Basarab I. Conform informaţiei pe care o găsim în pliantul pe care îl cumpărăm de la pangarul Mânăstirii Basarabov, aceasta a fost ctitorită de Teodora, fiica domnitorului român Basarab I şi soţia ţarului bulgar Ivan Alexandru.

Mânăstirea Basarba este menţionată într-un registru fiscal otoman din anul 1479-1480. Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut şi a trăit în satul Basarabovo, după unele păreri în secolul al XIII-lea, după altele în secolul al XVII-lea. A fost păzitor de animale, se hrănea cu pâinea şi apa pe care le primea în schimb de la cei bogaţi pentru munca sa. Ultima parte a vieţii şi-a petrecut-o în asceză într-o peşteră din apropierea râului, unde astăzi se află Mânăstirea ce îi poartă numele. Când a simţit că i se apropie sfârşitul şi-a pregătit singur mormântul din două lespezi de piatră de pe malul râului Lom, între care s-a aşezat. În timp lespezile au fost acoperite de apele râului şi Sfântul Dimitrie i-a apărut în vis unei fete bolnave, spunându-i că o va vindeca, dacă părinţii ei îl vor lua de acolo. Minunea s-a săvărşit şi moaştele Sfântului au fost depuse în Biserica din Târnovo unde au rămas până în 1774, când după încheierea Războiului Ruso-Turc urmau să fie duse în Rusia. La rugămintea lui Hagi Dimitrie şi a mitropolitului Grigorie al IIlea au rămas la Bucureşti şi au fost depuse în Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.” Sfântul Dimitrie a săvârşit mai multe minuni, i-a vindecat pe locuitorii capitalei de ciumă, de holeră, a alungat seceta, drept pentru care a fost declarat ocrotitorul Bucureştiului şi sărbătorit în întreaga ţară pe 27 octombrie.

Pentru noi contactul cu locul unde se află râul Lom şi Mânăstirea „Sfântul Dimitrie Basarabov” înseamnă trecerea de la legendă şi imaginaţie la realitate, transformarea în convingere a unor cunoştinţe dobândite prin lecturi şi participarea la slujbele religioase. Râul Lom, sacru şi legendar, curge liniştit prin faţă noastră, cu o lăţime de aproximativ 3 metri, cu apa tulbure de atâtea ploi, cu malurile acoperite de verdeaţă. Peste drum de el se află stânca în care a fost construită mânăstirea a cărei faţadă ne aminteşte de Mânăstirea Corbii de Piatră din localitatea Corbi, judeţul Argeş. Mânăstirea constă dintr-o bisericuţă, un pangar, câteva chilii şi o sală de mese. Pentru a ajunge în biserică urcăm o scară de piatră alcătuită din 48 de trepte pe peretele vertical al stâncii. Oprim din când în când pentru a admira peisajul. Bisericuţa îşi păstrează încă iconostasul sculptat în lemn, în ea se află icoanele Sfântului Dimitrie, a lui Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a Sfântului Ioan de Rila, a Sfântului Gheorghe. Icoana Sfântului Dimitrie păstrează o inscripţie în limba română scrisă cu litere chirilice şi una în limba greacă. În jurul ei se află zece scene care prezintă aspecte din viaţa şi minunile Sfântului. 

Spectacolul Naturii pe plaja de la Balcic

de Elena Trifan

Petrecem câteva zile pe plajă la Balcic de unde putem admira priveliştea castelului şi a grădinilor, manifestările mării şi coloritul stâncilor. Privind dinspre mare spre castel şi spre grădini peisajul impresionează prin linia ascendentă a teraselor, vilelor, copacilor. De aici poţi privi latura de sud şi de est a castelului, poţi zări grădina de trandafiri, magnoliile, „Capela Stella Maris”, vârful stâncilor terasate, acoperite de arbori şi arbuşti verzi, vila „Săgeata albastră”, care se ridică mândră, albă şi luminoasă pe creasta cea mai înaltă şi copacul care alături de ea zvâcneşte din stâncă înalt şi dominator, dornic să lege cerul şi pământul.

În partea dinspre răsărit vecin cu marea în care parcă ar vrea să coboare se înalţă protectoare o stâncă albă, acoperită pe anumite suprafeţe de copaci verzi. Cromatic marea de verde a copacilor este pigmentată de albroşcatul pietrelor de pe terase şi dominată şi luminată de albul vilei, al copacului de lângă ea şi al stâncii, creându-se un puternic sentiment de viaţă, ascensiune, contopire a elementelor naturii. Înainte de răsăritul soarelui marea este calmă, liniştită, aerul este blând, cald şi mângâietor. La răsărit, pe cer deasupra stâncii începe spectacolul de lumini. În spatele şi deasupra stâncii care mărgineşte golful cerul are reflexe aurii care strălucesc printre nori din ce în ce mai puternic.

Pe cer prezenţa încă ascunsă a soarelui ia forma unei hărţi sau a unui munte în care două culori se luptă să învingă: albastrul plumburiu al boltei cereşti şi auriul soarelui. Chipul ascuns al soarelui ne stârneşte şi mai mult curiozitatea. Treptat soarele reuşeşte să învingă şi să domine cerul la răsărit. Norii se pierd treptat şi sunt înlocuiţi de lumina solară. Fascicule de raze pleacă în evantai spre înaltul cerului. Chipul lui se reflectă în mare asemenea unei fâşii strălucitoare. Devine cerc luminos, auriu-argintiu înconjurat de o aură galbenă. Fâşia de pe mare este din ce în ce mai strălucitoare. In jurul lui cerul devine auriu cu reflexe liliachii până la mari depărtări. O lumină aurie se împrăştie deasupra golfului. Se anunţă o zi senină, caldă. Soarele devine o vâlvătaie aurie ce se înalţă pe cer. Cerul este senin cu mici pete de nori albi. Marea are străluciri de diamant ce se sparg în mii de cioburi de oglinzi ce plutesc în valuri iluzorii.

Soarele aduce luminozitate diferită în partea de răsărit şi de apus. La răsărit, imaginea stâncii de pe care răsare este estompată de strălucirea lui. În partea opusă răsăritului cerul este senin, marea este albastră, dealurile şi stâncile sunt clare, începând să strălucească. Căldura se intensifică. Natura pare cuprinsă de nemişcare. Mişcarea valurilor este o legănare lină, un uşor clipocit se sparge de ţărm, pescăruşii nu mai zboară, se lasă legănaţi uşor de valuri, alţii se odihnesc pe acoperişul restaurantului vecin cu plaja, unul stă pe plajă, mândru de prada lui, un peşte pe care îl ţine în gură.

Pe măsură ce soarele se înalţă, stâncile devin din ce în ce mai albe şi mai strălucitoare. La ora prânzului, briza adie foarte uşor, marea devine verde cu nuanţe de verde-albastru sau albastru-roşcat. Asfinţitul soarelui ne oferă un spectacol de lumini asemănător şi totuşi opus celui de la răsărit, desfăşurându-se în direcţie inversă de pe înălţimea boltei cereşti înspre stânci, lumina mergând de la strălucire la estompare. Soarele devine un disc strălucitor între nori, marea se retrage în sine si parcă dormitează, clipocitul ei se loveşte firav de ţărm. Soarele apare şi dispare dintre nori. Când se arată pe cer într-o lumină strălucitoare orbitoare, marea străluceşte pe margini, împrejurimile devin aurii.

O ceaţă pare a acoperi dealurile din zare. Cerul şi marea încep să aibă aceeaşi culoare gri-albastră. Un nor alb creează o pată de lumină pe marea plumburie a cerului. Cu cât soarele se coboară spre asfinţit, cu atât coloritul mării se schimbă, dobândind nuanţe uimitoare. Jumătate de mare are culoare verde-argintie, cealaltă dinspre răsărit are culoare albastră. Ca şi în răsăritul soarelui pe mare se manifestă o fâşie de lumină argintie, dar mult mai palidă decât cea din răsărit.

Totul este cuprins de nemişcare, marea pare că dormitează, clipocitul ei se loveşte firav de ţărm, stoluri de pescăruşi se adună pe ţărm, pregătindu-se parcă de somn. Soarele începe să îşi piardă din strălucire, stâncile devin albgălbui. Dealurile din partea de vest încep să se lumineze. Cerul dobândeşte reflexe aurii cu slabe nuanţe roşietice. Soarele devine o pată aurie cu margini difuze şi chip strălucitor. În preajma lui cerul se înseninează. Chipul luminos al soarelui se restrânge şi se apropie din ce în ce de dealuri. Fâşia strălucitoare de pe mare se restrânge şi ea. Soarele îşi pierde aura difuză ce îl înconjoară şi ia forma unui disc strălucitor. Treptat se ascunde în spatele dealurilor, cu toate acestea lumina lui aurie persistă pe cer în locul unde s-a aflat el şi în împrejurimi. Din punctul respectiv razele lui pleacă în evantai luminând cerul până la mari depărtări.

O parte din nori sunt luminaţi de razele lungi ale soarelui, alţii au culoare liliachiu-roşcată. Treptat spectacolul de lumini dispare, cerul pregătindu-se şi el de culcare. Lipsite de strălucirea soarelui, stâncile se contaminează de cenuşiul împrejurimilor. Soarele pare a fi adevăratul stăpân al Balcicului şi al Universului.

Frumuseţea naturală a Balcicului este dependentă de manifestările lui. Când soarele se ascunde în nori sau când plouă, marea, stâncile, copacii devin întunecaţi, îşi pierd strălucirea. Când se înalţă triumfător pe cer întregul ţinut străluceşte în lumina lui aurie. Stâncile din mat-cenuşiu devin gălbui şi treptat îşi recapătă puritatea şi strălucirea. Timp de câteva zile am avut ocazia să ne cufundăm într-un spaţiu paradisiac care graţie minţii cuprinzătoare a reginei pe o suprafaţă relativ restrânsă ne-a oferit o sinteză a celor mai îndepărtate zone ale lumii. Poposind chiar şi pentru puţin timp în complexul reginei Maria de la Balcic ai impresia că ai călătorit oriunde în lume, făcând economie de bani şi de timp, că ai scăpat de oboseala drumului şi de căldurile toropitoare ale deşertului.

Ruse - orasul premierelor

 de Mircea Poeana

    Pentru mine Ruse are inca farmecul trait de Elias Canetti, asa cum mi-l zugraveste in "Limba salvată, Istoria unei tinereți". La vremea copilariei laureatului Nobel pentru literatura urbea multicolora se chema Rusciuk, adica un nume de alint pentru orasul de astazi. Bulgari, turci, greci, albanezi, armeni, evrei sefarzi si galitieni, austrieci, francezi, germani, italieni, rusi, sarbi, ruteni si cate si mai cate neamuri faceau din asezarea dunareana, numita pe vremuri de romani Sextaginta Prista (Portul celor 60 de corabii...), o oaza de universalitate.

    De ce o fi ales Imparatul Vespasian un asemenea nume si cine o fi numarat corabiile? Doar colbul istoriei, cernut in clepsidra trecerii, o poate spune. Cert este ca Ruse a trait o viata vibranta, gratie asezarii sale pe harta Europei si a Balcanilor, atragandu-si denumiri dupa

Balcicul inimilor noastre

de Elena Trifan

Balcic este un oraş situat pe coasta Mării Negre, în Bulgaria, la o distanţă de 43 de kilometri de Varna şi 304 kilometri de Bucureşti. Valurile istoriei au făcut ca din 1913, în urma Celui de-al Doilea Război Balcanic şi până în 1940, când a fost semnat Tratatul de la Craiova, să aparţină de Regatul României. Auzisem despre el numai în romanul „Pânza de păianjen” al Cellei Serghi şi în romanul „Ioana” de Anton Holban şi îl văzusem numai în tablourile pictorilor români. Un documentar TV vizionat prin anul 2005 m-a făcut însă să mă îndrăgostesc de el. De atunci mi-am dorit să îl vizitez, dar mereu intervenea altceva şi vizita se tot amâna. Exercita asupra mea un fel de miraj şi cu cât citeam mai mult despre el sau mi se povestea, cu atât îmi doream mai mult să îl văd în realitate. Devenise un fel de Meccă cerească sau un fel de far spre care ţinteau să ajungă personajele Virginiei Woolf. Imaginile erau şterse, eu îmi doream un Balcic real pe care să îl am viu în faţa ochilor, să îi descopăr farmecul, în care să mă cufund.

Am vizitat grădinile şi castelul prima data in 2014. Am făcut o plimbare pe străzile oraşului, ceea ce mi-a incitat şi mai mult dorinţa de a-l cunoaşte în profunzime. Am revenit la începutul lunii septembrie, când timpul mi-a permis o mai bună cunoaştere a acestuia.

Balcicul este construit pe o coastă terasată, fiind scăldat la sud de apele Mării Negre şi împrejmuit ca într-un semicerc de stânci de calcar albe, protectoare, ceea ce i-a atras denumirile de „Coasta de Argint” şi de „Oraşul Alb.” Îţi lasă impresia că urcă spre cerul care pare foarte aproape şi coboară spre mare în care stă parcă să cadă, că în el te simţi protejat ca într-o scoică sau ca într-o potcoavă în care energiile muntelui converg cu cele ale mării, ale soarelui, ale vegetalului. Principala atracţie pentru un turist român o constituie Castelul şi Grădinile reginei Maria a României, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, soţia regelui Ferdinand al României (1865-1927). Ajunsă la vârsta maturităţii, aflată în căutarea propriei copilării, a liniştii şi a legăturii cu Dumnezeu şi cu natura, regina a găsit în localitatea Balcic, pe coastele Mării Negre locul mult căutat, singurul care semăna cu Malta copilăriei sale unde tatăl său Alfred Ernst Albert de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh, îşi desfăşurase activitatea de amiral. Aici, în perioada 1925-1936, pe o stâncă terasată vecină cu marea şi-a pus planul în aplicare, reuşind să creeze noi file de unicitate în cartea nemuririi personale şi să deschidă o nouă eră în istoria oraşului. Este vorba de un domeniu de 35 de hectare, cu o simbolistică bogată, construit după modelul labirintului cretan şi al Grădinii Paradisului, în care poţi întâlni peste 3000 de specii de plante, cea mai mare colecţie de cactuşi din Europa, alei, izvoare, cascade, fântâni, cişmele, grădini, vile care îmbină mai multe stiluri arhitectonice: bulgăreşti, gotice, orientale, meditaraneene, o capelă, cruci, oale de lut, dispuse după o geometrie a unităţii în diversitate, a bunului gust, a relaxării, a stimulării curiozităţii şi a dorinţei de cunoaştere.

Pentru realizarea complexului de la Balcic regina Maria a îmbinat bogăţia minţii sale şi propria creativitate cu priceperea unor persoan apropiate, constructori şi grădinari pricepuţi precum: pictorul român Alexandru Satmary, arhitectul român de origine turcă Emil Güneş, Gaetan Denize, secretarul ei particular, Eugen Zwiedineck, aghiotantul şi secretarul particular al acesteia, grădinarul Jules Jannin, grădinarul şi administratorul elveţian de origine evreiască Carol Gutman, arhitecţii italieni Augustino şi Amerigo. Lucrările au fost executate de firmele italiene: Fabro Agostino (antreprenor de lucrări publice) şi Giovanni Tomasini (lucrări în mozaic, ciment, asfalt).

La intrare se află „Ghereta santinelei”, o minicăsuţă suspendată deasupra porţii, construită după modelul caselor din zonă, din piatră, ieşită în afară, cu geamuri prevăzute cu gratii de lemn forjat. Pe partea exterioară are două sfere de scoici marine. În timpul reginei deasupra porţii se afla un felinar cu becuri în formă de lumânări de ceară pentru a lumina calea celor care se întorceau târziu la castel. Trecând de poartă ai impresia că te afli într-o împărăţie a lumii vegetale. Umblând pe alei poţi privi arbori şi arbuşti specifici mai multor zone ale lumii: sălcii pletoase, specii de plopi, ulmi, pini, arbore de hârtie, ginko-biloba, chiparoşi, tuia, smochini, magnolii, liliac. Pe ziduri se caţără viţă-de-vie sălbatică, iederă şi luleaua-turcului. Un miros vegetal, umed şi cărnos, cu esenţe din cele mai diversificate, în care se simt uneori gustul şi mirosul de sare aduse de briza mării, îţi aminteşte de pădurile ecuatoriale. Totul este înviorat de coloritul florilor de pe alei şi din grădini cu nume simbolice: „Grădina lui Allah”, „Grădina principesei Ileana”, „Grădina lui Alexander”, „Grădina trandafirilor”, „Grădina englezească”, „Grădina Ghetsimani”. Aici poţi admira o diversitate de specii florale: nuferi, stânjenei, bujori, lalele, trandafiri, gladiole, crăiţe, salvie, moţul-curcanului, begonii, fucsia, noroc, levănţică, busuioc, anemone, într-o diversitate de culori: alb, mov, lila, roz, portocaliu, roşu, galben, crem şi de mirosuri fine, mai dulci sau mai aspre, cu iz local sau exotic. Vilele modeste comparativ cu măreţia naturii sunt plasate în diferite locuri ale dealurilor terasate, printre copaci şi grădini, majoritatea însă în partea dreaptă a aleii principale, unde se spune că se află partea materială a vieţii de la castel. Deşi este greu să te orientezi în acest labirint, vom încerca totuşi să urmărim un fir călăuzitor în prezentarea noastră. 

Gasiti o descriere amanuntita aici (n.red.)

Balcic - orasul de argint

    de Valentin Oanta

 Balcic, supranumit orașul de argint sau orașul alb datorită versanților din calcar ce înconjoară zona, (o adevărată simfonie in alb) este o destinație de vacanță foarte accesibilă românilor, unde se simt ca acasă. Este situat in regiunea Dobrici, la numai 65 km de Vama Veche, pe teritoriul Cadrilaterului retrocedat in 1940 Bulgariei.

In perioada interbelică a fost orașul pictorilor care i-au descoperit mirajul. Dintre aceștia îi amintesc pe Tonitza, Dărăscu, Ghiață, Steriadi, Storck, Lucian Grigorescu, Șirato etc. Unele dintre tablourile lor realizate acolo le puteți admira la muzeul de artă din Brașov. Tonitza spunea că ființele care iubesc cel mai

Peștera Devetashka din Bulgaria

   de Vasi Burlacu

    Situata în zona satului Devetaki pe cursul estic al raului Osam, Peștera Devetashka te așteaptă sa o explorezi, indiferent de vârstă și condiție fizică, partea turistica fiind ușor accesibila cu un drum lejer care te poartă către o grandioasă cupola la 60-100 m înălțime. Aici, lumina naturala patrunde în interior într-o sala de aproximativ 26000 mp, fiind simplu să descoperi astfel frumusețea peșterii.

Prezenta omului în aceasta peștera este semnalata încă din paleoliticul mijlociu, în urma cu aproximativ 70.000 de ani.

Merita adaugat ca Peștera Devetashka a gazduit și câteva scene folosite în filmul 'The Expendables 2' din 2011.

Mănăstirea rupestră de la Basarabovo

de Cristian Cezar Han

          Giurgiu-Russe-Basarabovo: era prima ieşire din țară şi eram nerăbdător. Am vorbit cu nişte prieteni să mergem cu două maşini la Mănăstirea Sf. Dumitru, cu plecarea din Alexandria.

   Între timp oprim în Brânceni (o comună de lângă Alexandria) să vină şi cealaltă maşină. Oamenii aceia au mai fost în Bulgaria, la acea mânăstire.

   Inițial aveam alte planuri. Ne gândeam să mergem undeva în zonă. De altfel şi Russe este la o aruncătură de băț atât de Bucureşti, cât şi de Alexandria. Ca să nu mai zic că oraşul este despărțit doar de vamă de Giurgiu. Astfel am zis să mergem la Mănăstirea Basarabovo, că tot era Sf. Dumitru pe 26 octombrie.

   Bun, ajungem la Giurgiu. Aglomerație nu prea mare, dar ne opreşte maşina din față. Unul dintre prieteni era minor şi nu avea procură de la părinții plecați în străinătate.

   Bafta noastră a fost că bunica băiatului se afla în maşină cu noi. Panicată, merge la vameşul român şi îi explică situația. Bine cu bunica, altfel eram nevoiți să ne întoarcem. De obicei, prima ieşire trebuie să conțină câteva aventuri. Dar mai sunt, asta nu e tot!

   Intrăm în Russe, ne învârtim puțin prin el, indicatoare yok, erau doar câteva scrise în bulgară, iar singura soluție era să întrebăm pe cineva din zonă. Am oprit la o

Gradinile Reginei Maria din Balcic

de Adriana Han
      Cand spui Balcic te poti gandi la mai multe lucruri: accesul la Marea Neagra, plaja si terenurile de golf, dar un accent deosebit merita pus pe gradinile de langa Castelul Reginei Maria.

   Inainte de plecare, am incercat sa caut cateva detalii despre Balcic, incepand cu hotelurile din aceasta zona. Mi-a sarit in ochi Hotelul Jupiter 3*, situat la doar 50 m de plaja, in ciuda faptului ca n-am stiut ca acesta va fi hotelul la care urma sa fim cazati, excursia nefiind organizata de o agentie de turism.
  Pe traseul catre Balcic merita vazute orasul Ruse, aflat chiar la granita cu Romania, ,,Manastirea Sfantul Dimitrie Basarabov’’, aflata foarte aproape de Ruse si ,,Calaretul din Madara’’, sculptat pe platoul Madara de langa

Revelion in Bulgaria, Hotel MURITE CLUB 4* - Razlog, Zona Bansko

 
 PERIOADA: 30 Decembrie 2015 - 03 Ianuarie 2016
TRASEU: Brasov – Tg. Mures – Sighisoara – Medias – Sibiu – Rm.Valcea - Pitesti – Bucuresti – Sofia - Barsko si retur

SERVICII ASIGURATE:
4 nopti cazare + All inclusive;
cina festiva de Revelion cu 5 feluri de mancare si bauturi locale;
program artistic de Revelion;
acces gratuit la piscina, sauna , fitness, internet la receptie;
parcare;
club de joaca pentru copii;
taxa de statiune;
transport autocar clasificat standard international;
TARIFE :
A. Cladirea Camelia sau Orhideea
1. Cazare 4 nopti in camera dubla standard (capacitate 2 pers.) - 335 EUR/pers.;
2. Cazare 4 nopti in apartament cu un dormitor (capacitate 2+2 pers.) - 375 EUR/pers.; 2 adulti + 1 copil (6-13,99 ani) - 750 EUR/familie; 2 adulti + 2 copii (6- 13,99 ani) - 835 EUR/familie.
B. Cazare in cladirea Azalia
1. Cazare 4 nopti in camera dubla standard (capacitate 2 pers.) – 365 EUR/pers.;
2. Cazare 4 nopti in apartament cu un dormitor (capacitate 2+2 pers.) – 425 EUR/pers.; 2 adulti + 1 copil (6-13,99 ani) – 765 EUR/familie; 2 adulti + 2 copii (6- 13,99 ani) – 855 EUR/familie.

Tarifele mentionate sunt valabile pana in data de 30.09.2015, dupa aceasta data vor creste cu 10%. Hotel Murite Club 4* statiunea Bansko

Situat în valea liniștită Razlog, Hotelul Murite Club oferă facilități și unități de cazare superbe, fiind înconjurat de un peisaj muntos impresionant. Accesul la Wi-Fi este gratuit. Există parcare gratuită și este disponibil transferul cu autobuzul la Bansko.
Complexul este format din